ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1807/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1807/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra contestației de față; În baza lucrărilor din dosar constată: La data de 30 martie 2010 pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A.I. SA împotriva Deciziei penale nr. 697 din 23 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. În motivarea contestației în anulare, contestatoarea susține că nu a fost legal citată pentru termenul din 23 februarie 2010 când a fost judecat recursul. În drept, contestația este întemeiată pe cazul prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Verificând actele dosarului se constată că prin Decizia penală nr. 697 din 23 februarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 38/36/2009 s-a respins recursul declarat de petiționara SC A.I.
SA împotriva Sentinței penale nr. 149/P din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată împotriva Rezoluției nr. 342/P/2008 din 12 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Examinând în principiu contestația în anulare formulată în cauză în raport cu dispozițiile art. 386 și urm. C. proc. pen. Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 391 C. proc. pen. pentru admisibilitatea în principiu a contestației în anulare trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie făcută în termenul prevăzut de lege, motivul pe care se sprijină contestația să fie dintre cele prevăzute de art. 386 și în sprijinul contestației să se depună dovezi sau să se invoce dovezi care sunt la dosar.
Înalta Curte constată că motivul invocat în contestația în anulare dedusă judecății - neîndeplinirea procedurii de citare a părții la termenul când s-a judecat cauza de către instanța de recurs - se regăsește printre cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen. care reglementează expres și limitativ cazurile când poate fi promovată această cale extraordinară de atac, dar contestația nu se sprijină pe dovezi aflate la dosarul cauzei și nu este îndeplinită condiția referitoare la termenul prevăzut de art. 388 teza a II-a C. proc. pen. Potrivit textului de lege menționat contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea cel mai târziu la 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se solicită.
Cum contestatoarea SC A.I. SA a invocat cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen și cum obiectul judecății l-a constituit plângerea împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror, petenta nefiind o persoană împotriva căreia se fac executarea, termenul de introducere a contestației în anulare este de 30 de zile și curge de la data pronunțării deciziei atacate, respectiv de la 23 februarie 2010. Contestația a fost transmisă Înaltei Curți de Casație și Justiție prin fax la data de 29 martie, după expirarea termenului prevăzut de lege (ultima zi în care contestatoarea putea formula contestația fiind 26 martie 2010). În consecință, constatând că nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 391 C. proc.
pen. Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată în cauză ca inadmisibilă. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A.I. SA împotriva Deciziei penale nr. 697 din 23 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință public azi, 6 mai 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.