ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3255/2010

Asupra contestației în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 866 din 5 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, printre altele, recursul declarat de inculpatul V.C.C. împotriva Deciziei penale nr. 88/A din 9 mai 2007 a Curții de Apel Galați, secția penală, și ca tardiv, recursul declarat de partea civilă SC D.L.I. SRL Bacău, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat. Ulterior, respectiv la data de 27 martie 2010, V.C.C. a formulat contestație în anulare motivată pe incidența dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., respectiv instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal prev. de art. 10 alin. (1) lit. i) C. proc.

pen. cu privire la care existau probe în dosar. Contestatorul, prin apărător, în dezvoltarea cazului menționat, a susținut că instanța de recurs nu a verificat și motivat aspectul inducerii în eroare a părților civile asupra disponibilului, situație în care încadrarea juridică a faptei este cea prev. de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, nevalorificând tot probatoriul necesar stabilirii vinovăției. Contestația în anulare este inadmisibilă. Potrivit art. 391 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de executare prevăzut de lege, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile prevăzute de art. 386 C. proc.

pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate.

Astfel, examinând contestația în anulare prin prisma dispozițiilor art. 10 lit. i) din același cod, (există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege) din verificarea motivării deciziei pronunțate în recurs sub aspectul la care se referă contestatorul, se reține că, din probele administrate, scopul urmărit de inculpat a fost de a desfășura activități comerciale și de a folosi sumele de bani obținute pentru a plăti datorii mai vechi; că activitatea infracțională a fost realizată pe termen scurt și a încetat când primele titluri au ajuns la scadență încât, deși reprezentanții părților vătămate au făcut verificări cu ocazia încheierii tranzacțiilor, nu au constatat existența vreunui incident de plată și deci nu existau îndoieli cu privire la bonitatea partenerului, mărfurile au fost vândute rapid la prețuri mai mici, iar sumele de bani folosite în interes personal, iar contravaloarea mărfurilor a fost încasată în numerar și nu prin virament, încât societățile păgubite nu au avut posibilitatea să obțină decontarea filelor CEC primite de la inculpat.

Or, instanța de recurs, analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, a motivat și s-a pronunțat pe larg, astfel cum rezultă din examinarea deciziei pronunțate. În aceste condiții, în cauză nefiind incident cazul de contestație în anulare invocat, nefiind deci îndeplinită una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu, contestația în anulare va fi respinsă, ca inadmisibilă, și pe cale de consecință cererea de suspendare a executării deciziei atacate este nefondată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) cu referire la art. 189 C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul V.C.C. împotriva Deciziei penale nr. 866 din 5 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3514/44/2006. Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 septembrie 2010. Procesat de GGC - AZ