ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3255/2010

Asupra contestației în anulare de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

Decizia penală nr. 866 din 5 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, a respins, printre altele, recursul declarat de inculpatul

V.C.C. împotriva Deciziei penale nr. 88/A din 9 mai 2007 a Curții de Apel

Galați, secția penală, și ca tardiv, recursul declarat de partea civilă SC

D.L.I. SRL Bacău, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Ulterior, respectiv la data de 27 martie

2010, V.C.C. a formulat contestație în anulare motivată pe incidența

dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., respectiv instanța de recurs nu

s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal prev. de art. 10

alin. (1) lit. i) C. proc. pen. cu privire la care existau probe în dosar.

Contestatorul, prin apărător, în dezvoltarea cazului menționat, a susținut că

instanța de recurs nu a verificat și motivat aspectul inducerii în eroare a

părților civile asupra disponibilului, situație în care încadrarea juridică a

faptei este cea prev. de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, nevalorificând

tot probatoriul necesar stabilirii vinovăției.

Contestația în anulare este inadmisibilă.

Potrivit art. 391 C. proc. pen.,

admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de

îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de

executare prevăzut de lege, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile

prevăzute de art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul

căii extraordinare de atac exercitate.

Astfel, examinând contestația în anulare prin

prisma dispozițiilor art. 10 lit. i) din același cod, (există o cauză de

nepedepsire prevăzută de lege) din verificarea motivării deciziei pronunțate în

recurs sub aspectul la care se referă contestatorul, se reține că, din probele

administrate, scopul urmărit de inculpat a fost de a desfășura activități

comerciale și de a folosi sumele de bani obținute pentru a plăti datorii mai

vechi; că activitatea infracțională a fost realizată pe termen scurt și a

încetat când primele titluri au ajuns la scadență încât, deși reprezentanții

părților vătămate au făcut verificări cu ocazia încheierii tranzacțiilor, nu au

constatat existența vreunui incident de plată și deci nu existau îndoieli cu

privire la bonitatea partenerului, mărfurile au fost vândute rapid la prețuri

mai mici, iar sumele de bani folosite în interes personal, iar contravaloarea

mărfurilor a fost încasată în numerar și nu prin virament, încât societățile

păgubite nu au avut posibilitatea să obțină decontarea filelor CEC primite de

la inculpat.

Or, instanța de recurs, analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, a

motivat și s-a pronunțat pe larg, astfel cum rezultă din examinarea deciziei

pronunțate.

În aceste condiții, în cauză nefiind incident

cazul de contestație în anulare invocat, nefiind deci îndeplinită una din

cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în

principiu, contestația în anulare va fi respinsă, ca inadmisibilă, și pe cale

de consecință cererea de suspendare a executării deciziei atacate este

nefondată.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) cu

referire la art. 189 C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în

anulare formulată de contestatorul V.C.C. împotriva Deciziei penale nr. 866 din

5 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată

în Dosarul nr. 3514/44/2006.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21

septembrie 2010.

Procesat

de GGC - AZ