ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3456/2011

Asupra

contestației în anulare de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 27

iunie 2011, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația

în anulare formulată de contestatorul condamnat V.V.A. împotriva deciziei

penale nr. 3572 din 3 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în dosarul nr. 37015/3/2007.

În cererea

scrisă, de la filele 1-12, contestatorul a invocat în motivarea contestației în

anulare cazurile prevăzute de art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen., susținând

următoarele:

- instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unor cauze de încetare a procesului penal cu

privire la care existau probe în dosar, respectiv cea prevăzută de art. 10 lit.

f) C. proc. pen., și anume acțiunea penală nu putea fi pusă în mișcare dacă

instanța ar fi constatat că inculpatul nu a săvârșit fapta prevăzută de art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și de art. 7 din Legea nr. 39/2003, întrucât

probele care au stat la baza condamnării sunt nule;

- instanța de

recurs nu l-a audiat pe inculpat cu ocazia judecării recursului asupra faptelor

de care era acuzat, în condițiile în care instanța de apel a pronunțat

achitarea acestuia, iar instanța de fond l-a condamnat la o pedeapsă de 10 ani

închisoare.

Potrivit art. 391

alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a examinat admisibilitatea în principiu a

cererii de contestație, fără a dispune citarea părților, în ședința publică din

6 octombrie 2011.

Contestația în

anulare formulată este inadmisibilă în principiu.

Din examinarea

lucrărilor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., care să impună

admiterea în principiu a contestației formulate.

Astfel, deși

în cuprinsul cererii sale scrise contestatorul a invocat expres motivele pe

care se sprijină contestația, în conformitate cu prevederile art. 391 C. proc.

pen., se constată că acestea au mai făcut obiectul unei alte contestații în

anulare formulată de condamnat împotriva aceleiași decizii, la data de 23

decembrie 2009.

Prin decizia

penală nr. 1086 din 22 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în dosarul nr. 10094/1/2009, definitivă, a fost

respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul

condamnat V.V.A.

În prezenta

cauză, deși contestatorul a invocat și un alt motiv de contestație în anulare,

față de cererea inițială din 23 decembrie 2009, respectiv cel prevăzut de art. 386

lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte constată, examinând conținutul motivelor

scrise ale contestației, că acesta a fost invocat formal, în realitate

încadrându-se în aceleași critici, invocate în prima cerere de contestație, și

anume referitoare la nevinovăția inculpatului.

Așa fiind, o

nouă cerere de contestație în anulare, în care se invocă aceleași motive, este

inadmisibilă.

Pentru aceste

considerente, urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de contestatorul condamnat V.V.A., cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de

contestatorul condamnat V.V.A. împotriva deciziei penale

nr. 3572 din 3 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 37015/3/2007.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 octombrie

2011.