ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1170/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1170/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 1583/1/2009, petenta SC P.C.L.L. SRL a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 237 din 26 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. În drept, au fost invocate disp. art. 386 1 și art. 392 C. proc. pen. În vederea soluționării contestației în anulare s-a dispus atașarea Dosarului nr. 10021/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a pronunțat hotărârea a cărei anulare se solicită. Potrivit art. 386 C. proc.
pen., se poate face contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive, în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții vătămate pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prev. de art. 10 alin. (1) lit. f)i 1 C. proc. pen., cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie.
În cauză, se constată că s-a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 237/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea SC P.C.L.L. SRL împotriva Deciziei penale nr. 3814 din 20 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. În vederea verificării prealabile a contestației în anulare întemeiată pe disp art. 386 lit. a)c și e C. proc. pen., legiuitorul a fixat o etapă procesuală în care instanța examinează dacă cererea de contestație este făcută în termenul legal, dacă motivele invocate se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, dacă cererea este făcută de o persoană care are calitatea procesuală cerută de lege și dacă s-au depus sau se invocă dovezi care sunt la dosar.
Examinând în principiu contestația în anulare formulată de către contestatoare, potrivit art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă. Potrivit art. 391 C. proc. pen., admiterea în principiu a unei contestații în anulare presupune realizarea cumulativă a cerințelor legii anterior menționate. Verificând actele și lucrările dosarului prin prisma disp. art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea de contestație în anulare formulată nu vizează o hotărâre pronunțată de către o instanță de recurs, ci vizează o decizie pronunțată tot în calea extraordinară de atac a contestației în anulare. Mai mult decât atât, petenta nu a indicat motivele pe care și-a întemeiat cererea, neputându-se aprecia dacă acestea se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc.
pen. În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 391 alin. (2) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de SC P.C.L.L. SRL. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC P.C.L.L. SRL împotriva Deciziei penale nr. 237 din 26 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 31 martie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.