ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3052/2010

Asupra cauzei penale

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1124 din 23 martie

2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat

recursul declarat de petentul N.O. împotriva Sentinței penale nr. 225/PI din 5

octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Împotriva acestei

decizii, în temeiul art. 386 C. proc. pen. petiționarul contestator a formulat

contestație în anulare solicitând, în esență, „verificarea și confruntarea”

actelor dosarului.

Examinând contestația

în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta

Curte constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la

care existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin.

(1).

Potrivit art. 391

alin. (1) și (2) C. proc. pen., contestația în anulare, după examinarea în

principiu a cererii de contestație este posibilă o soluție negativă dacă

motivele invocate nu se circumscriu cazurilor prevăzute de art. 386 ori nu au

fost depuse/invocate dovezi în sprijinul contestației sau în situația în care

temeiul legal de introducere a cererii în anulare a fost depășit.

Prin urmare,

verificarea temeiniciei contestației în anulare - prin fixarea în acest scop a

unui termen de judecată cu citarea părților potrivit art. 393 C. proc. pen. -

nu poate avea loc decât ulterior examinării admisibilității în principiu a

cererii în condițiile legale sus-menționate.

Or, cererea

petiționarului contestator este inadmisibilă, motivele invocate de contestator

neîncadrându-se în niciuna din situațiile strict și limitativ prevăzute de lege

care ar face admisibilă în principiu o asemenea cale de atac extraordinară

conform art. 391 alin. (1) cu referire la art. 386 C. proc. pen.

Urmează a fi astfel

respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare, aplicând și dispozițiile

art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul-petiționar N.O.

împotriva Deciziei penale nr. 1124 din 23 martie 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 981/59/2009.

Obligă

contestatorul-petiționar la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 septembrie 2010.