ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1506/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1506/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra contestației în anulare de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin contestația în anulare formulată de condamnatul S.C., înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 1238/1/2011, s-a solicitat anularea deciziei penale nr. 440 din 7 februarie 2011 pronunțată în dosarul nr. 5347/99/2010. În conținutul cererii, contestatorul condamnat a invocat încălcarea dreptului la apărare în recurs, apreciind că apărătorul desemnat din oficiu nu a efectuat o apărare corespunzătoare. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând contestația prin prisma dispozițiilor art. 386 și următoarele C. proc. pen., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.
pen., împotriva hotărârilor definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art.10 alin. (1) lit.f-i 1 cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) ori art.385 16 alin. (1) C. proc.
pen. Anterior soluționării pe fond a contestației în anulare, legea obligă instanța să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile privind admisibilitatea în principiu a cererii de contestație. Astfel, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța verifică dacă cererea de contestație este formulată în termen, că motivul pe care se sprijină contestația este unul dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației au fost depuse și au fost invocate dovezi care sunt la dosar. Din actele dosarului rezultă că prin sentința penală nr. 440 din 7 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus respingerea, ca inadmisibil, a recursului declarat de recurentul condamnat S.C.
împotriva deciziei penale nr. 738 din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că motivul invocat de contestatorul condamnat – pregătirea apărării în mod efectiv – nu se circumscrie cazurilor de contestație limitativ și expres prevăzute de art. 386 C. proc. pen. De asemenea, revizuentul condamnat nu a invocat temeiul de drept al contestației în anulare și nici nu a fost depus, în sprijinul contestației, dovezi. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul S.C. împotriva deciziei penale nr. 440 din 07 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5347/99/2010.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat S.C. împotriva deciziei penale nr. 440 din 07 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5347/99/2010. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.