ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4150/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4150/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra contestației în anulare de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 4 martie 2011, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată sub nr. 2282/1/2011 contestația în anulare formulată de contestatoarea F.G. împotriva Deciziei penale nr. 305 din 28 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1462/59/2009, prin care a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de revizuenta F.G. împotriva Sentinței penale nr. 198/PI din 16 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, cu obligarea recurentei revizuente la plata cheltuielilor judiciare către stat. În cererea formulată, contestatoarea a solicitat anularea din Dosarul nr. 1462/59/2009 a dispozițiilor de plată a cheltuielilor judiciare către stat, la care a fost obligată conform art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., precum și acordarea unor daune morale și materiale întrucât este victima comiterii mai multor infracțiuni, arătând totodată că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil. Înalta Curte, examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, constată că aceasta este inadmisibilă. Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei. Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.
În conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei. Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.
pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă; e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.
pen. Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive. În prezenta cauză se constată că a fost promovată calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva unei decizii prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca tardiv, recursul declarat de revizuenta F.G. împotriva unei sentințe prin care, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de F.G.
împotriva unei alte sentințe penale pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, iar argumentele expuse în cuprinsul cererii formulate de contestatoare nu pot fi calificate și încadrate în niciuna dintre dispozițiile art. 386 C. proc. pen., iar pe de altă parte, se constată că hotărârea atacată, deși este definitivă, astfel cum prevede textul articolului anterior menționat, nu este dintre cele împotriva cărora se poate exercita această cale extraordinară de atac, având în vedere și împrejurarea că nu vizează o soluție pe fondul cauzei. Astfel fiind, contestația în anulare formulată de contestatoarea F.G. apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a acesteia.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză se impune adoptarea unei soluții sprijinite pe dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea F.G. împotriva Deciziei penale nr. 305 din 28 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1462/59/2009. Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.