ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4150/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4150/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 4 martie

2011, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată sub nr.

2282/1/2011 contestația în  anulare formulată de contestatoarea F.G. împotriva

Deciziei penale nr. 305 din 28 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1462/59/2009, prin care a fost

respins, ca tardiv, recursul declarat de revizuenta F.G. împotriva Sentinței

penale nr. 198/PI din 16 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală, cu obligarea recurentei revizuente la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

În cererea formulată,

contestatoarea a solicitat anularea din Dosarul nr. 1462/59/2009 a

dispozițiilor de plată a cheltuielilor judiciare către stat, la care a fost

obligată conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., precum și acordarea unor

daune morale și materiale întrucât este victima comiterii mai multor

infracțiuni, arătând totodată că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curte,

examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, constată că

aceasta este inadmisibilă.

Contestația în

anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori

de neînlăturat pe alte căi și anume anularea pentru vicii, nulități privind

actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul

cauzei.

Natura juridică a

acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea

contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare,

respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla

condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

În conformitate cu

dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a

contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a

cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea

procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen.,

precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate,

care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Prin urmare,

examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii

admisibilității în principiu.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la

care existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1)

C. proc. pen.

Așadar, legiuitorul a

prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi

atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o

garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice

condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești

definitive. În prezenta cauză se constată că a fost promovată calea

extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva unei decizii prin

care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca tardiv, recursul

declarat de revizuenta F.G. împotriva unei sentințe prin care, în temeiul art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de F.G. împotriva unei alte

sentințe penale pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, iar argumentele expuse

în cuprinsul cererii formulate de contestatoare nu pot fi calificate și

încadrate în niciuna dintre dispozițiile art. 386 C. proc. pen., iar pe de altă

parte, se constată că hotărârea atacată, deși este definitivă, astfel cum

prevede textul articolului anterior menționat, nu este dintre cele împotriva

cărora se poate exercita această cale extraordinară de atac, având în vedere și

împrejurarea că nu vizează o soluție pe fondul cauzei.

Astfel fiind,

contestația în anulare formulată de contestatoarea F.G. apare ca fiind

inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează

admiterea în principiu a acesteia.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că în cauză se impune adoptarea unei

soluții sprijinite pe dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. a) C.

proc. pen.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea F.G. împotriva

Deciziei penale nr. 305 din 28 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1462/59/2009.

Obligă contestatoarea

la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 decembrie 2011.