ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 382/2012

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 3260 din 26 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 303/64/2011, s-a respins cererea de repunere în termenul de recurs formulată de contestatorul B.L., fiind respins totodată, ca nefondat, recursul declarat de acesta din urmă împotriva sentinței penale nr. 39/F din 08 aprilie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. A fost obligat recurentul contestator R.I. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul B.L., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 6 octombrie 2011. Pe această cale, contestatorul și-a exprimat nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanța de recurs, în drept fiind invocate dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul B.L., sub aspectul admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma. Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual. În conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege. Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă; e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (11) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive. În prezenta cauză se constată că a fost formulată contestația în anulare invocându-de dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., fără a fi însă indicate în cuprinsul cererii motivele ce stau la baza promovării căii de atac pentru a se putea stabili dacă se încadrează în dispozițiile anterior menționate. Înalta Curte constată că nu se identifică la dosarul cauzei dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc.

pen. nefiind incidente în speță având în vedere că procedura de citare a recurentului contestator B.L. pentru termenul din data de 26 septembrie 2011 la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost îndeplinită conform legii. Astfel fiind, contestația în anulare formulată de contestatorul B.L. apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a acesteia. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză se impune adoptarea unei soluții sprijinite pe dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.L. împotriva deciziei penale nr. 3260 din 26 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 303/64/2011. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2012.