ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 859/2012

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 3814 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2366/104/2010, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V. împotriva deciziei penale nr. 99 din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. A dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive de la 13 mai 2010 la 27 octombrie 2011. A obligat recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 16 din 1 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Olt, în baza art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.V., la 20 ani închisoare pedeapsă principală și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen.

s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă începând cu data de 13 mai 2010 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului N.V. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. s-au admis acțiunile civile formulate în cauză și a fost obligat inculpatul N.V. către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova la plata sumei de 5473,98 lei și la plata către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Slatina a sumei de 3,434 lei, despăgubiri civile pentru prejudiciul material suferit. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 132/P/2010 a fost trimis în judecată inculpatul N.V., cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat prevăzut de art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., constând în aceea că i-a aplicat mamei sale mai multe lovituri în urma cărora aceasta a decedat. În fapt, instanța de fond a reținut că inculpatul N.V. a locuit într-un imobil proprietatea părinților, situat pe raza Comunei Corbu, împreună cu mama sa, victima N.I., sora, N.D., fiica minoră a acesteia, A., în vârstă de 4 ani și fiul său minor care, în ultima vreme a abandonat școala, locuind mai mult la familiile de țigani din apropiere.

Începând cu anul 2007, inculpatul N.V. a intrat în concubinaj cu martora O.M., cu precizarea că sora inculpatului, N.D., în vara anului 2009, s-a mutat la concubinul ei din aceeași comună, M.P. Până la survenirea decesului victimei în decembrie 2009 s-a întâmplat ca, în mai multe rânduri, inculpatul să exercite acte de violență fizică asupra mamei sale, în special, în momentele în care acesta consuma băuturi alcoolice, împrejurare ce a fost confirmată pe parcursul anchetei derulate în cauză, de către vecinii, rudele victimei și chiar concubina inculpatului. La fel s-a întâmplat și în perioada 21 - 23 noiembrie 2009 când inculpatul a exercitat din nou acte de violență fizică asupra concubinei, O.M., pe care, nepoata inculpatului, R.M.L.

și prietenul acesteia P.I. aflați în vizită, au văzut-o plină de sânge în zona capului, apoi pe data de 22 și 23 noiembrie 2009 și asupra mamei sale, pe care a lovit-o cu pumnii în zona capului, provocându-i leziuni traumatice vizibile. Prezența acestor leziuni a fost remarcată în data de 22 noiembrie 2009, de către vecina victimei, G.D., care a vizitat-o împreună cu S.R., ocazie cu care victima a precizat că a fost bătută din nou de către fiul ei, N.V.

Ziua următoare, respectiv pe data de 23 noiembrie 2009, victima a fost bătută din nou de către fiul ei, motiv pentru care concubina inculpatului care făcuse și ea obiectul violențelor acestuia, a fugit din casă plină de sânge și a mers în orașul Slatina, la locuința fiicei victimei, R.M., căreia i-a adus la cunoștință că atât ea, cât și victima, au fost agresate din nou de către inculpat, precum și faptul că mama acesteia nu se simte bine ca urmare a agresiunii pe care inculpatul încă o mai exercita asupra sa atunci când martora a plecat. Acesta a fost motivul pentru care, R.M. și O.M., au sesizat postul de poliție Corbu, împrejurare consemnată în fișa intervenției la eveniment, precum și mașina salvării.

Înainte de a fi luată cu salvarea, în prezența personalului medical, a lucrătorilor de la postul de poliție și a vecinelor M.A., G.F. și G.N.F., victima, care prezenta leziuni vizibile în zona feței, a precizat că a fost bătută din nou de către fiul ei. Victima a fost transportată cu salvarea la Spitalul din Slatina, iar după examinare a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgență Craiova, unde, pe data de 25 noiembrie 2009, s-a intervenit operator, practicându-se craniectomie parietală dreaptă, aspirarea unui hematom voluminos subdural de emisfer cerebral drept. S-a externat pe data de 04 decembrie 2009, iar ulterior, ca urmare a complicațiilor apărute, pe data de 17 decembrie 2009, a survenit decesul.

Raportul de constatare medico-legală/autopsie) din 1 martie 2010, avizat favorabil de către I.M.L. Craiova din 25 mai 2010, a concluzionat că moartea numitei N.I. de 17 ani din comuna Corbu, jud. Olt a fost violentă, ea s-a datorat insuficienței cardiorespiratorii acute, urmarea unei bronhopneumonii, complicație finală apărută în evoluția unui hematom subdural cronic operat de emisfer cerebral drept, produs în condițiile unui traumatism forte cranio cerebral acut închis. Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce cel mai probabil prin lovire cu un corp dur și cădere cu lovire de corpuri contondente în condițiile stabilite de anchetă și au legătură indirectă de cauzalitate cu decesul.

În sângele recoltat la autopsie s-a constatat absența de alcool, etilic. Cu privire la infracțiunea de omor pentru care a fost cercetat, inculpatul în faza de urmărire penală nu a recunoscut faptul că și-a bătut mama în mai multe rânduri și a considerat că hematomul subdural pentru care a fost operată și care a dus în final la decesul acesteia, este rezultatul unor căderi cauzate de consumul excesiv de alcool al bătrânei, apărare care, însă, a fost infirmată atât de către depozițiile martorilor audiați în cauză, cât și de concluziile raportului de constatare medico-legală, care fac trimitere la faptul că leziunile prezentate de către victimă s-au putut produce, cel mai probabil, prin lovire cu un corp dur.

De asemenea, relațiile dintre victimă și fiul său rezultă și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei dosar de urmărire penală, care atestă faptul că în mai multe ocazii victima s-a adresat organelor judiciare cu plângere împotriva fiului său pentru agresiuni fizice exercitate asupra sa însă, de fiecare dată și-a retras plângerea. În drept, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului N.V. de a aplica, în perioada 22 - 23 noiembrie 2009, mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, mamei sale, N.I., în vârstă de 77 de ani, producându-i leziuni care, conform raportului de constatare medico-legală, au legătură indirectă cu moartea victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și atitudinea acestuia în timpul desfășurării procesului penal, circumstanțele concrete în care a fost săvârșită fapta. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că ceilalți moștenitori ai victimei N.I. nu s-au constituit părți civile în cauză, ci doar unitățile spitalicești care au acordat îngrijiri medicale victimei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul N.V.

care a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, susținând că nu a avut intenția de a-și ucide mama și o reindividualizare a pedepsei. Prin decizia penală nr. 99 din 15 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.V., a dedus în continuare detenția preventivă de la 01 februarie 2011 la zi și a menținut starea de arest. Instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că prima instanță a stabilit corect starea de fapt și a dat, în drept, o încadrare corespunzătoare faptei comise de inculpat. De asemenea, s-a reținut că instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

având în vedere gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracțiunii săvârșite de acesta atât generic dar și concret, ce rezultă și din modul de săvârșire a faptei, împrejurările în care aceasta s-a comis (pe fondul consumului excesiv de alcool ca obicei) și cu scopul de a obține avantaje materiale necuvenite prin violență de la victimă, precum și atitudinea nesinceră pe care inculpatul a adoptat-o pe parcursul procesului penal. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul N.V., în termen legal, reiterând cererea de schimbarea a încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în aceea de lovituri cauzatoare de moarte, formulată în fața instanței de apel. Invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., inculpatul a solicitat, în subsidiar, reducerea pedepsei, pe care a considerat-o excesiv de aspră în raport cu gravitatea faptei. Examinând hotărârile pronunțate în cauză prin prisma cazului de coșare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului de către instanțele anterioare corespunde elementelor faptice reținute, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen. (victima fiind mama inculpatului). Cererea inculpatului de a se schimba încadrarea juridică în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

a fost cenzurată și de către instanța de apel care a apreciat-o în mod corect ca fiind neîntemeiată. Pentru reținerea existentei acestei infracțiuni este necesar ca fapta să fie comisă cu praeterintenție, respectiv lovirea se realizează cu intenție, iar rezultatul mai grav, moartea victimei, se produce din culpa agresorului, acesta neurmărind și neacceptând posibilitatea producerii morții. În cauza dedusă judecății, din modul în care inculpatul a acționat, prin lovirea în mod repetat a victimei, în vârstă de 77 de ani, în zona capului, producându-i leziuni traumatice grave ce au condus în final la decesul acesteia a rezultat că acesta, chiar dacă nu a urmărit moartea victimei, a prevăzut și acceptat posibilitatea rezultatului letal, poziție subiectivă ce caracterizează intenția indirectă de a ucide.

Comportamentul agresiv și violent pe care inculpatul l-a avut în zilele de 22 și 23 noiembrie 2009 față de victimă nu are un caracter singular, accidental ci, dimpotrivă, din declarațiile martorilor M.A., G.F., G.D.M. rezultă că în mod frecvent, pe fondul consumului de alcool, inculpatul își bătea mama, care a formulat mai multe plângeri penale împotriva acestuia dar, de fiecare dată, și Ie-a retras.

Preexistenta unor antecedente patologice s-a apreciat că nu prezintă relevanță sub aspectul existenței faptei reținute în sarcina inculpatului, atâta timp cât raportul de necropsie stabilește în mod clar că moartea victimei a fost violentă și că bronhopneumonia și insuficiența cardio-respiratorie acută ce au constituit cauza directă a decesului victimei sunt doar complicațiile finale apărute în evoluția unui hematom subdural cronic operat pe emisfer cerebral drept produs în condițiile unui traumatism forte cranio-cerebral acut închis, ce s-a demonstrat că a fost produs victimei de către inculpat. S-a reținut coexistenta unor factori contributivi, exteriori activității ilicite, nu este de natură a întrerupe lanțul cauzal, atâta timp cât din probe rezultă că fără acțiunea inculpatului rezultatul letal nu s-ar fi produs.

Înalta Curte a constatat că nici critica inculpatului întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. nu este întemeiată, instanța de fond efectuând o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsă menținută de instanța de prim control judiciar. Astfel, ambele instanțe au luat în considerare gravitatea deosebită a faptei săvârșită de inculpat, care aduce atingere valorii sociale supreme, viața omului, în speță, chiar mama inculpatului, împrejurările concrete ale comiterii acesteia (pe fondul consumului excesiv de alcool și al unor violențe domestice repetate), modalitatea în care a acționat inculpatul (lovirea repetată cu pumnii în zona capului), urmarea ireversibilă produsă, atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal.

În atare condiții, aplicarea pedepsei de 20 ani închisoare, (care reprezintă limita medie prevăzută de lege) nu a putut fi considerată, în niciun caz, ca fiind excesiv de aspră, dovedind că instanța a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale. Împotriva acestei decizii, contestatorul condamnat N.V., a formulat contestație în anulare, cerere care a fost înregistrată pe rolul acestei secții la data de 17 noiembrie 2011, fixându-se prim termen aleatoriu, la data de 21 martie 2012. În motivele invocate de către contestator, acesta a indicat dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., respectiv instanța de recurs nu a aplicat în cauză dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., având drept consecință reducerea pedepsei. Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. Astfel,potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i 1 ), cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1 1 ). Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., instanța constată că, cererea de contestație nu este făcută în termenul prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 10 de zile de la data începerii executării deciziei contestate, respectiv executarea pedepsei aplicată contestatorului condamnat care era arestat preventiv în cauză din data de 13 mai 2010, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate la dosar, iar contestația în anulare a fost formulată conform cererii înregistrată pe rolul instanței la data de 17 noiembrie 2011, cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., ultima zi de depunere a contestației în anulare în termenul legal era 7 noiembrie 2011, iar motivele invocate nu sunt dintre cele prevăzute în art. 386 lit. a) – e) C. proc.

pen., astfel încât contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă. Ca atare, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat N.V. și va fi obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul N.V. împotriva deciziei penale nr. 3814 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2366/104/2010. Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2012.