ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 859/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 859/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra contestației în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia penală nr. 3814 din 27

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 2366/104/2010, s-a respins, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.V. împotriva deciziei penale nr. 99 din 15 aprilie

2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

A dedus din pedeapsa aplicată timpul

reținerii și arestării preventive de la 13 mai 2010 la 27 octombrie 2011.

A obligat recurentul inculpat la plata

sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de

recurs a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 16 din 1

februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Olt, în baza art. 174 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat

inculpatul N.V., la 20 ani închisoare pedeapsă principală și 8 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., pe durata

executării pedepsei principale i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din

pedeapsă arestarea preventivă începând cu data de 13 mai 2010 la zi, iar în

baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive

a inculpatului N.V.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen.

s-au admis acțiunile civile formulate în cauză și a fost obligat inculpatul

N.V. către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova la plata

sumei de 5473,98 lei și la plata către partea civilă Spitalul Județean de

Urgență Slatina a sumei de 3,434 lei, despăgubiri civile pentru prejudiciul

material suferit.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost

obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli judiciare

avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt

nr. 132/P/2010 a fost trimis în judecată inculpatul N.V., cercetat în stare de

arest preventiv sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat prevăzut

de art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.,

constând în aceea că i-a aplicat mamei sale mai multe lovituri în urma cărora

aceasta a decedat. În fapt, instanța de fond a reținut că inculpatul N.V. a

locuit într-un imobil proprietatea părinților, situat pe raza Comunei Corbu,

împreună cu mama sa, victima N.I., sora, N.D., fiica minoră a acesteia, A., în

vârstă de 4 ani și fiul său minor care, în ultima vreme a abandonat școala,

locuind mai mult la familiile de țigani din apropiere. Începând cu anul 2007,

inculpatul N.V. a intrat în concubinaj cu martora O.M., cu precizarea că sora

inculpatului, N.D., în vara anului 2009, s-a mutat la concubinul ei din aceeași

comună, M.P. Până la survenirea decesului victimei în decembrie 2009 s-a

întâmplat ca, în mai multe rânduri, inculpatul să exercite acte de violență

fizică asupra mamei sale, în special, în momentele în care acesta consuma

băuturi alcoolice, împrejurare ce a fost confirmată pe parcursul anchetei

derulate în cauză, de către vecinii, rudele victimei și chiar concubina

inculpatului. La fel s-a întâmplat și în perioada 21 - 23 noiembrie 2009 când

inculpatul a exercitat din nou acte de violență fizică asupra concubinei, O.M.,

pe care, nepoata inculpatului, R.M.L. și prietenul acesteia P.I. aflați în

vizită, au văzut-o plină de sânge în zona capului, apoi pe data de 22 și 23

noiembrie 2009 și asupra mamei sale, pe care a lovit-o cu pumnii în zona

capului, provocându-i leziuni traumatice vizibile. Prezența acestor leziuni a

fost remarcată în data de 22 noiembrie 2009, de către vecina victimei, G.D.,

care a vizitat-o împreună cu S.R., ocazie cu care victima a precizat că a fost

bătută din nou de către fiul ei, N.V. Ziua următoare, respectiv pe data de 23

noiembrie 2009, victima a fost bătută din nou de către fiul ei, motiv pentru

care concubina inculpatului care făcuse și ea obiectul violențelor acestuia, a

fugit din casă plină de sânge și a mers în orașul Slatina, la locuința fiicei

victimei, R.M., căreia i-a adus la cunoștință că atât ea, cât și victima, au

fost agresate din nou de către inculpat, precum și faptul că mama acesteia nu

se simte bine ca urmare a agresiunii pe care inculpatul încă o mai exercita

asupra sa atunci când martora a plecat. Acesta a fost motivul pentru care, R.M.

și O.M., au sesizat postul de poliție Corbu, împrejurare consemnată în fișa

intervenției la eveniment, precum și mașina salvării. Înainte de a fi luată cu

salvarea, în prezența personalului medical, a lucrătorilor de la postul de

poliție și a vecinelor M.A., G.F. și G.N.F., victima, care prezenta leziuni

vizibile în zona feței, a precizat că a fost bătută din nou de către fiul ei.

Victima a fost transportată cu salvarea la Spitalul din Slatina, iar după

examinare a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgență Craiova, unde, pe

data de 25 noiembrie 2009, s-a intervenit operator, practicându-se craniectomie

parietală dreaptă, aspirarea unui hematom voluminos subdural de emisfer

cerebral drept. S-a externat pe data de 04 decembrie 2009, iar ulterior, ca

urmare a complicațiilor apărute, pe data de 17 decembrie 2009, a survenit

decesul. Raportul de constatare medico-legală/autopsie) din 1 martie 2010,

avizat favorabil de către I.M.L. Craiova din 25 mai 2010, a concluzionat că

moartea numitei N.I. de 17 ani din comuna Corbu, jud. Olt a fost violentă, ea

s-a datorat insuficienței cardiorespiratorii acute, urmarea unei

bronhopneumonii, complicație finală apărută în evoluția unui hematom subdural

cronic operat de emisfer cerebral drept, produs în condițiile unui traumatism

forte cranio cerebral acut închis. Leziunile traumatice constatate la autopsie

s-au putut produce cel mai probabil prin lovire cu un corp dur și cădere cu

lovire de corpuri contondente în condițiile stabilite de anchetă și au legătură

indirectă de cauzalitate cu decesul. În sângele recoltat la autopsie s-a

constatat absența de alcool, etilic. Cu privire la infracțiunea de omor pentru

care a fost cercetat, inculpatul în faza de urmărire penală nu a recunoscut

faptul că și-a bătut mama în mai multe rânduri și a considerat că hematomul

subdural pentru care a fost operată și care a dus în final la decesul acesteia,

este rezultatul unor căderi cauzate de consumul excesiv de alcool al bătrânei,

apărare care, însă, a fost infirmată atât de către depozițiile martorilor

audiați în cauză, cât și de concluziile raportului de constatare medico-legală,

care fac trimitere la faptul că leziunile prezentate de către victimă s-au

putut produce, cel mai probabil, prin lovire cu un corp dur. De asemenea, relațiile

dintre victimă și fiul său rezultă și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei

dosar de urmărire penală, care atestă faptul că în mai multe ocazii victima s-a

adresat organelor judiciare cu plângere împotriva fiului său pentru agresiuni

fizice exercitate asupra sa însă, de fiecare dată și-a retras plângerea. În

drept, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului N.V. de a aplica, în

perioada 22 - 23 noiembrie 2009, mai multe lovituri cu pumnii și picioarele,

mamei sale, N.I., în vârstă de 77 de ani, producându-i leziuni care, conform

raportului de constatare medico-legală, au legătură indirectă cu moartea

victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat

prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. c)

C. pen. La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța

a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.

pen., respectiv dispozițiile părții generale, limitele de pedeapsă fixate în partea

specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului

și atitudinea acestuia în timpul desfășurării procesului penal, circumstanțele

concrete în care a fost săvârșită fapta. În ceea ce privește latura civilă a

cauzei, instanța de fond a constatat că ceilalți moștenitori ai victimei N.I.

nu s-au constituit părți civile în cauză, ci doar unitățile spitalicești care

au acordat îngrijiri medicale victimei. Împotriva acestei sentințe a declarat

apel inculpatul N.V. care a solicitat schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de lovituri cauzatoare de

moarte, susținând că nu a avut intenția de a-și ucide mama și o

reindividualizare a pedepsei.

Prin decizia penală nr. 99 din 15

aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.V., a dedus în continuare

detenția preventivă de la 01 februarie 2011 la zi și a menținut starea de

arest. Instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că prima

instanță a stabilit corect starea de fapt și a dat, în drept, o încadrare

corespunzătoare faptei comise de inculpat. De asemenea, s-a reținut că instanța

de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în

raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. având în

vedere gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracțiunii săvârșite

de acesta atât generic dar și concret, ce rezultă și din modul de săvârșire a

faptei, împrejurările în care aceasta s-a comis (pe fondul consumului excesiv

de alcool ca obicei) și cu scopul de a obține avantaje materiale necuvenite

prin violență de la victimă, precum și atitudinea nesinceră pe care inculpatul

a adoptat-o pe parcursul procesului penal.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul N.V., în termen legal, reiterând cererea de schimbarea a

încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în aceea de lovituri

cauzatoare de moarte, formulată în fața instanței de apel.

Invocând cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a solicitat,

în subsidiar, reducerea pedepsei, pe care a considerat-o excesiv de aspră în

raport cu gravitatea faptei.

Examinând hotărârile pronunțate în

cauză prin prisma cazului de coșare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C.

proc. pen., Înalta Curte a constatat că încadrarea juridică dată faptei

reținute în sarcina inculpatului de către instanțele anterioare corespunde

elementelor faptice reținute, aceasta întrunind elementele constitutive ale

infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen.

(victima fiind mama inculpatului).

Cererea inculpatului de a se schimba

încadrarea juridică în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută

de art. 183 C. pen. a fost cenzurată și de către instanța de apel care a

apreciat-o în mod corect ca fiind neîntemeiată.

Pentru reținerea existentei acestei

infracțiuni este necesar ca fapta să fie comisă cu praeterintenție, respectiv

lovirea se realizează cu intenție, iar rezultatul mai grav, moartea victimei,

se produce din culpa agresorului, acesta neurmărind și neacceptând

posibilitatea producerii morții. În cauza dedusă judecății, din modul în care

inculpatul a acționat, prin lovirea în mod repetat a victimei, în vârstă de 77

de ani, în zona capului, producându-i leziuni traumatice grave ce au condus în

final la decesul acesteia a rezultat că acesta, chiar dacă nu a urmărit moartea

victimei, a prevăzut și acceptat posibilitatea rezultatului letal, poziție

subiectivă ce caracterizează intenția indirectă de a ucide.

Comportamentul agresiv și violent pe

care inculpatul l-a avut în zilele de 22 și 23 noiembrie 2009 față de victimă

nu are un caracter singular, accidental ci, dimpotrivă, din declarațiile

martorilor M.A., G.F., G.D.M. rezultă că în mod frecvent, pe fondul consumului

de alcool, inculpatul își bătea mama, care a formulat mai multe plângeri penale

împotriva acestuia dar, de fiecare dată, și Ie-a retras. Preexistenta unor antecedente

patologice s-a apreciat că  nu prezintă relevanță sub aspectul existenței

faptei reținute în sarcina inculpatului, atâta timp cât raportul de necropsie

stabilește în mod clar că moartea victimei a fost violentă și că

bronhopneumonia și insuficiența cardio-respiratorie acută ce au constituit

cauza directă a decesului victimei sunt doar complicațiile finale apărute în

evoluția unui hematom subdural cronic operat pe emisfer cerebral drept produs

în condițiile unui traumatism forte cranio-cerebral acut închis, ce s-a

demonstrat că a fost produs victimei de către inculpat.

S-a reținut coexistenta unor factori

contributivi, exteriori activității ilicite, nu este de natură a întrerupe

lanțul cauzal, atâta timp cât din probe rezultă că fără acțiunea inculpatului

rezultatul letal nu s-ar fi produs.

Înalta Curte a constatat că nici

critica inculpatului întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. nu este întemeiată, instanța de fond efectuând

o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul

cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsă menținută de

instanța de prim control judiciar.

Astfel, ambele instanțe au luat în

considerare gravitatea deosebită a faptei săvârșită de inculpat, care aduce

atingere valorii sociale supreme, viața omului, în speță, chiar mama

inculpatului, împrejurările concrete ale comiterii acesteia (pe fondul

consumului excesiv de alcool și al unor violențe domestice repetate),

modalitatea în care a acționat inculpatul (lovirea repetată cu pumnii în zona

capului), urmarea ireversibilă produsă, atitudinea inculpatului pe parcursul

procesului penal. În atare condiții, aplicarea pedepsei de 20 ani închisoare,

(care reprezintă limita medie prevăzută de lege) nu a putut fi considerată, în

niciun caz, ca fiind excesiv de aspră, dovedind că instanța a avut în vedere și

circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor

penale.

Împotriva acestei decizii,

contestatorul condamnat N.V., a formulat contestație în anulare, cerere care a

fost înregistrată pe rolul acestei secții la data de 17 noiembrie 2011,

fixându-se prim termen aleatoriu, la data de 21 martie 2012.

În motivele invocate de către

contestator, acesta a indicat dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen.,

respectiv instanța de recurs nu a aplicat în cauză dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., având drept consecință reducerea pedepsei.

Examinând contestația în anulare în raport

cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta

este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Astfel,potrivit dispozițiilor art. 391

alin. (2) C. proc. pen., instanța constatând că cererea de contestație este

făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația

este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun

ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și

dispune citarea părților interesate.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C.

proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții

pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii,

b) când partea dovedește că la

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i

1

), cu privire la care

existau probe la dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau

la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost

ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1

1

).

Examinând cauza în raport de

dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constată că, cererea de

contestație nu este făcută în termenul prevăzut de dispozițiile art. 388 C.

proc. pen., respectiv 10 de zile de la data începerii executării deciziei

contestate, respectiv executarea pedepsei aplicată contestatorului condamnat

care era arestat preventiv în cauză din data de 13 mai 2010, astfel cum rezultă

din înscrisurile atașate la dosar, iar contestația în anulare a fost formulată

conform cererii înregistrată pe rolul instanței la data de 17 noiembrie 2011,

cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., ultima

zi de depunere a contestației în anulare în termenul legal era 7 noiembrie

2011, iar motivele invocate nu sunt dintre cele prevăzute în art. 386 lit. a) –

e) C. proc. pen., astfel încât contestația în anulare va fi respinsă ca

inadmisibilă.

Ca atare, văzând dispozițiile art. 391

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat N.V. și va fi

obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă contestația

în anulare formulată de contestatorul N.V. împotriva deciziei penale nr. 3814

din 27 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 2366/104/2010.

Obligă contestatorul la plata sumei de

400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21

martie 2012.