ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 145/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 147 din 30 iunie 2010 a Tribunalului Gorj, în baza art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.I., la 8 ani închisoare și la 4 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., ce se va executa în condițiile art. 66 C. pen. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor civile prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., ce se va executa în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului cu lamă metalică și mâner de culoare roșcată, ridicat și indisponibilizat de la inculpat.

S-a constatat că partea vătămată V.V.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză. S-a admis acțiunea civilă promovată în procesul penal de persoana vătămată Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu și a fost obligat inculpatul la plata către această unitate a sumei de 1.464 lei reprezentând despăgubiri materiale. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În baza art. 88 C. pen., din pedeapsă s-a dedus durata reținerii și arestului preventiv începând cu 04 mai 2010 la zi. S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. S-a admis cererea formulată de apărătorul desemnat din oficiu în cursul urmăririi penale și s-a dispus plata către acesta a onorariului în cuantum de 400 lei, din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare efectuate de partea vătămată în cuantum de 500 lei. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 1.000 lei, onorariile tuturor apărătorilor desemnați din oficiu urmând a fi suportate în avans de către Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești. S-a reținut că în noaptea de 03/04 mai 2010, orele 23 50 martorul G.P.D. a sesizat organele de urmărire penală prin serviciul de urgență 112 cu privire la faptul că partea vătămată V.V.V. a fost înjunghiat cu un cuțit de către inculpatul V.I. pe un drum public din județul Gorj. Din actele de urmărire penală efectuate procurorul a constatat că partea vătămată, în vârstă de 27 de ani, are domiciliul în localitatea județul Gorj, în casa părinților săi și se învecinează cu imobilul în care locuiește inculpatul, cele două gospodării fiind despărțite doar de un gard confecționat din scânduri de lemn.

Inculpatul, în vârstă de 40 de ani, necăsătorit, locuiește singur și își asigură existența muncind în propria gospodărie, precum și prin prestarea unor activități ocazionale pentru diverse persoane din localitate. Relațiile dintre cele două părți au fost foarte bune, inculpatul ajutându-i deseori pe membrii familiei părții vătămate la efectuarea muncilor agricole. În ziua de 03 mai 2010 inculpatul a ajutat pe sora părții vătămate să transporte cu atelajul inculpatului material lemnos din pădure la locuința personală, împrejurare în care a consumat 200 ml. țuică și 300 ml. vin, după care seara a mers la un magazin din sat unde a mai consumat o bere și a cumpărat produse alimentare.

În magazin inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată și cu martorul R.I.S., ce se aflau la o masă unde consumau bere, iar în timpul discuțiilor cu aceștia și întrucât programul de funcționare al magazinului se apropia de sfârșit, respectiv la orele 22 00 , inculpatul le-a propus să meargă la locuința sa pentru a continua să consume băuturi alcoolice. Distanța dintre magazin și casa inculpatului (300 metri) a fost parcursă de partea vătămată în atelajul inculpatului, iar martorul s-a deplasat cu bicicleta personală. Partea vătămată a rămas împreună cu martorul aproximativ 2 ore în locuința inculpatului, perioadă de timp în care cei trei au consumat o cantitate de 2 litri vin și au ascultat muzică.

Fiind sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a luat de pe masă un cuțit tip „vânătoare”, cu lama mai lată, pe care l-a aruncat de mai multe ori în ușa camerei, cu intenția de a rămâne înfipt acolo. În jurul orelor 24 00 , dându-și seama că inculpatul poate deveni violent, partea vătămată s-a ridicat de pe scaun cu intenția de a pleca la locuința sa, dar a fost oprit de martorul R., care l-a rugat să joace cu el. În momentul în care partea vătămată a părăsit locuința inculpatului a fost urmat îndeaproape de inculpat, până în drumul public, însă nici martorul și nici partea vătămată nu au observat că inculpatul avea asupra sa cuțitul. Fără nici o explicație, datorită faptului că se afla sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a lovit partea vătămată cu lama cuțitului în zona abdominală, producându-i o plagă înjunghiată.

În momentul lovirii partea vătămată a încercat să se apere cu mâna stângă, fiind tăiat și în această zonă de inculpat, fără a reuși să înlăture lama cuțitului ce era îndreptată spre abdomenul său. În urma agresiunii partea vătămată a căzut pe carosabilul din fața imobilului inculpatului, martorul R., aflat într-o avansată stare de ebrietate nereușind să-l transporte la locuința sa. După o scurtă perioadă de timp la locul unde se afla partea vătămată a apărut martorul G.P.D., agent de pază în localitate, care a declarat că chiar partea vătămată l-a rugat să cheme o ambulanță pentru că fusese tăiat cu cuțitul de către inculpat. Martorii au declarat că plaga înjunghiată era la nivelul abdomenului, iar o parte din intestine ieșite afară.

După sesizarea organelor de poliție de către martorul G.P.D., inculpatul a mers la gardul ce desparte locuința sa de cea a părinților părții vătămate și le-a spus acestora să meargă în drumul public și să-și ia fiul, fără a le spune că îl înjunghiase. La scurt timp, din imobil au ieșit părinții victimei, care și-au găsit fiul în drumul public într-o stare foarte gravă și ulterior au fost alertați mai mulți vecini, printre care martorii I.E. și T.E., persoane care au mers la locul unde se afla partea vătămată. Inițial, inculpatul a încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală, afirmând că a înjunghiat victima cu tăietoarea de fân pe care o deține în gospodărie însă, ulterior, a revenit asupra celor declarate, indicând în prezența martorilor asistenți locul unde ascunsese cuțitul.

Organele de poliție au găsit într-una dintre încăperile imobilului, respectiv chiar în camera în care ce trei consumaseră băuturi alcoolice, pe podea, lângă piciorul unei mese, un cuțit tip „vânătoare”, de aproximativ 30 cm., cu lama de 18 cm. și mâner de culoare roșie. În urma examinării vizuale a cuțitului s-a observat că pe lama acestuia există pete de culoare brun roșcată, ce păreau a fi urme de sânge. Cuțitul a fost ridicat și sigilat de organele de poliție, iar de la locul unde se afla căzută partea vătămată s-au ridicat urme de sânge. În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut că l-a înjunghiat pe partea vătămată în noaptea de 03/04 mai 2010, susținând că a fost provocat de acesta întrucât anterior îl lovise cu pumnul în față.

Partea vătămată a fost internată în Spitalul Județean Târgu-Jiu, în perioada 04-11 mai 2010 cu diagnosticul „plagă înjunghiată penetrantă abdominală flanc stâng cu eviscerare”; la internare ansele intestinale erau eviscerate și infectate cu sol de la locul altercației, motiv pentru care a fost necesară intervenția chirurgicală. Raportul de constatare medico-legală nr. 732 din 04 mai 2010 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Gorj concluzionează că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor – înțepător (cuțit), acestea pot data din 03/04 mai 2010 și necesită pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale. Același act medico-legal arată că leziunile au pus în primejdie viața victimei și, în lipsa intervenției chirurgicale de urgență, ar fi condus la deces.

Plaga tăiată de la nivelul mâinii stângi este o leziune tipică de apărare, ceea ce confirmă susținerile părții vătămate că în momentul în care inculpatul l-a înjunghiat cu cuțitul, partea vătămată a încercat să pareze această lovitură, însă nu a reușit, fiind tăiat la palmă și la degete. II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel – în termen legal – inculpatul V.I.

care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței, iar pe fond, în principal schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății, respectiv din art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., întrucât, din probele existente în cauză nu rezultă intenția directă sau indirectă de a suprima viața părții vătămate, ci intenția acestuia de a lovi pe numitul V.V., „de frică, întrucât, în urmă cu un an, partea vătămată îl lovise pe inculpat, iar acesta și-a pierdut auzul”; declarația sa – conform căreia partea vătămată se afla sub influența băuturilor alcoolice și a iscat scandal, acesta, de teamă de a nu fi schilodit, aplicându-i o lovitură cu cuțitul – se coroborează și cu declarația martorului G.P.; mai mult, leziunile părții vătămate nu au fost foarte grave și, de asemenea, nu se poate reține că fapta a fost săvârșită în public, întrucât el i-a aplicat lovitura părții vătămate în curtea locuinței acesteia, iar ulterior, martorul R. a târât-o pe aceasta din urmă afară din curte, agravând rana provocată anterior; hotărârea este critică și sub aspectul cuantumului pedepsei la care a fost condamnat, apreciind că este prea mare în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., solicitând reducerea acestuia.

În motivele scrise de apel, inculpatul a solicitat și aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., apreciind că a fost în stare de provocare, determinată de comportamentul necorespunzător al părții vătămate. Apelul este fondat. Analizând hotărârea apelată pe baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, s-a constatat că prima instanță a reținut o situație de fapt exactă, bazată pe un material probatoriu concludent și just apreciat, în baza căruia a făcut o încadrare juridică legală a faptei pentru care inculpatul-apelant a fost trimis în judecată, respectiv tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. Astfel, din probele existente la dosar rezultă că la data de 03 mai 2010, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată V.V.V.

și martorul R.I.S. la un magazin din comuna în care locuiesc, iar în jurul orelor 22 00 le-a propus celor doi să meargă la locuința sa, pentru a consuma băuturi alcoolice. Ca urmare, cei trei s-au deplasat la locuința inculpatului și au consumat o cantitate de alcool în decursul a circa 2 ore, după care, inculpatul, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a luat un cuțit tip „vânătoare”, pe care l-a aruncat de mai multe ori în ușa camerei. În jurul orelor 24 00 , partea vătămată a intenționat să plece din locuința inculpatului, însă a fost oprit de martorul R., care l-a rugat să mai rămână, iar în momentul în care a părăsit totuși locuința și curtea inculpatului, acesta din urmă i-a aplicat o lovitură cu lama cuțitului, în zona abdominală, provocându-i o plagă înjunghiată, fiind – de asemenea – tăiat și în zona mâinii stângi, în momentul în care a încercat să se apere.

Din raportul de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Gorj, rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, necesitând 16-18 zile îngrijiri medicale, iar aceste leziuni au pus în primejdie viața victimei și în lipsa intervenției chirurgicale de urgență acestea ar fi condus la decesul victimei.

Este nefondată susținerea apelantului-inculpat conform căreia este nelegală încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, solicitând schimbarea încadrării juridice în art. 181 C. pen., întrucât, folosind un obiect apt de a produce moartea (respectiv un cuțit) cu care a lovit-o pe partea vătămată, într-o zonă vitală (respectiv zona abdominală), lovitură cu intensitate, întrucât leziunile produse, chiar dacă au necesitat pentru vindecare numai 16-18 zile medicale de la producere, au pus în primejdie viața victimei, care a fost salvată numai ca urmare a intervenției chirurgicale de urgență, acesta a prevăzut că acțiunea sa ar putea avea ca rezultat decesul părții vătămate, consecință pe care, chiar dacă nu a dorit-o, a acceptat-o.

Ca și în cazul infracțiunii consumate de omor, care poate fi comisă atât cu intenție directă, cât și cu intenție indirectă și tentativa unei astfel de infracțiuni se poate comite și cu intenție indirectă; de vreme ce inculpatul a prevăzut rezultatul letal și l-a acceptat, împrejurarea că acesta nu s-a produs din motive independente de voința sa, nu are nici o influență asupra vinovăției și nu poate determina încadrarea faptei în prevederile art. 181 C. pen., așa cum s-a solicitat. De asemenea, este nefondată și susținerea apelantului-inculpat privind săvârșirea faptei în stare de provocare determinată de atitudinea necorespunzătoare a părții vătămate care, susține acesta, l-ar fi agresat, respectiv i-ar fi aplicat lovituri cu pumnii, astfel încât, pentru a se apăra ar fi aplicat o lovitură cu cuțitul, întrucât, o astfel de apărare nu este susținută de probele administrate în cauză.

Astfel, martorul R.I.S., care s-a aflat în locuința inculpatului în seara respectivă, a precizat în declarațiile date pe parcursul procesului penal că între părți nu a existat nici un conflict, iar în momentul în care inculpatul și partea vătămată au ieșit din camera în care consumaseră băuturi alcoolice, la un interval foarte scurt, a văzut-o pe partea vătămată în afara curții locuinței inculpatului, căzută pe asfalt. Ori, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, existența tulburării sau emoției – în sensul legii – și intensitatea acestora neputându-se reține de organul judiciar pe baza unei prezumții legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe.

În cauza de față nu se poate reține existența stării de provocare determinată de atitudinea necorespunzătoare a părții vătămate, întrucât, așa cum s-a menționat, din actele dosarului nu a rezultat comportamentul violent al părții vătămate anterior loviturii aplicată acestuia de către inculpat, care să-i fi produs acestuia din urmă o puternică tulburare sau emoție sub stăpânirea căreia să fi săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Chiar și în situația în care, conform susținerilor inculpatului, partea vătămată i-ar fi aplicat lovituri cu pumnii, menționăm că, deși art. 73 lit. b) C. pen., nu cere în mod expres ca între actul provocator și infracțiunea săvârșită de cel provocat să existe o anumită proporție, sub aspectul gravității, necesitatea existenței unei asemenea proporții rezultă implicit din conținutul său, pentru că, numai o activitate ilicită de o anumită gravitate poate fi de natură să genereze în psihicul unui inculpat o tulburare sau emoție atât de intensă, încât să explice săvârșirea infracțiunii, pe care, altfel, în condiții normale, acesta nu ar fi comis-o.

Ca urmare, atunci când replica apare disproporționată față de actul provocator, neputând fi explicată prin gradul de intensitate al emoției sau tulburării cauzate de aceasta, condițiile legale ale stării de provocare nu sunt realizate, în cauza de față, rezultând cu certitudine că inculpatul nu s-a aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea părții vătămate, produsă prin violență, în sensul art. 73 lit. b) C. pen. Critica apelantului-inculpat privind greșita încadrare juridică în tentativă la omor calificat, fapta nefiind săvârșită în public, este nefondată întrucât, din probele administrate rezultă că partea vătămată a fost lovită de către acesta în afara curții locuinței, în acest sens, rezultând din declarația martorilor R.I.S.

și I.E., care a văzut partea vătămată căzută pe stradă. Apelul declarat de către inculpat este însă fondat sub aspectul cuantumului pedepsei la care a fost condamnat de către prima instanță pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, precum și sub aspectul conținutului pedepsei accesorii. Astfel, s-a apreciat că prima instanță nu s-a orientat la un cuantum al pedepsei care să aibă drept consecință recuperarea inculpatului, întrucât, ceea ce contează în esență este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să-i arate acestuia că a greșit, să-l determine la reflecție și să stimuleze la el dorința ca, pe viitor, să aibă o conduită corectă.

Mai mult, pedeapsa nu trebuie percepută de către inculpat ca o răzbunare din partea societății pentru că a greșit, astfel încât, în raport de toate criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., care se referă atât la pericolul social concret al faptei săvârșite, dat de împrejurările și modalitatea de săvârșire, consecințele produse, cât și la circumstanțele personale ale inculpatului (care, deși a mai fost condamnat în urmă cu mai mult de 10 ani, a fost reabilitat, iar infracțiunile anterioare nu au fost infracțiuni de violență), starea de ebrietate în care se afla inculpatul la data săvârșirii infracțiunii, se apreciază că a proceda în sensul reducerii acestei pedepse la 6 ani închisoare, ar însemna ca aceasta să-și atingă finalitatea înscrisă în dispozițiile art. 52 C. pen.

De asemenea, s-a constatat că în mod greșit instanța de fond a aplicat, cu titlu de pedeapsă accesorie inculpatului dispozițiile art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., impunându-se în raport de obiectul cauzei, interzicerea inculpatului numai a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata prev de art. 71 alin. (2) C. pen. (s-a apreciat că, din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viață al semenilor săi, acesta fiind și unul din motivele pentru care va fi lipsit de libertate în executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil concluzia că acesta nu este în măsură să aprecieze asupra modului în care este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ).

În consecință, în raport de considerentele de mai sus, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se va admite apelul inculpatului, se va desființa în parte sentința, sub aspectul laturii penale, se va face aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen. (constând în vârsta inculpatului la momentul săvârșirii infracțiunii, starea de ebrietate în care s-a aflat și consecințele faptei), art. 76 C. pen., cu consecința reducerii pedepsei la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară. Se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

Întrucât nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, se va menține starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată timpul de arestare scurs de la pronunțarea hotărârii atacate cu apel, respectiv de la 30 iunie 2010, la zi. Așa fiind, prin decizia penală nr. 206 din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul V.I. – deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova – împotriva sentinței penale nr. 147 de la 30 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția penală, în dosarul cu nr. 6202/95/2010. S-a desființat în parte sentința, sub aspectul laturii penale.

Au fost aplicate art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 C. pen. și s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului V.I. la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară. S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. S-au menținut celelalte dispoziții din sentința apelată. S-a dedus detenția preventivă de la 30 iunie 2010, la zi și s-a menținut starea de arest preventiv. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariu avocat oficiu în cuantum de 100 lei, a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției. III.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova criticând-o ca netemeinică și nelegală, întrucât: a) În mod greșit a fost redusă pedeapsa, având în vedere că nu se justifică reținerea unor împrejurări drept circumstanțe atenuante, în condițiile în care inculpatul a abandonat victima în drumul public, a avut o atitudine procesuală nesinceră, nu s-a preocupat de plata cheltuielilor de spitalizare, nu este la primul conflict cu legea penală (condamnat de două ori, în 1993 și 1994 la câte 1 an și 6 luni închisoare) – motiv de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.; b) Prin hotărârea instanței de apel s-a făcut o greșită aplicare a legii, nefiind justificată înlăturarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. d) și e) C. pen.

– iar efectele circumstanțelor atenuante reținute au fost generic menționate "art. 76 C. pen.”, fără a fi indicat expres textul corespunzător – motiv de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică invocate și de cazurile de casare sus indicate, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. 1. Astfel, sub aspectul primului motiv de critică prin care se susține menționarea generică a dispozițiilor art. 76 C. pen., pentru indicarea efectului circumstanțelor atenuante în sensul reducerii pedepsei de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare, Înalta Curte are în vedere că nemenționarea alin. (2) a textului art. 76 C. pen.

reprezintă o minimă și neînsemnată omisiune ce nu are caracterizarea unei nelegalități evidente care să determine casarea deciziei instanței de apel pentru acest motiv și care ar fi de un formalism excesiv în situația contrară. 2. Nu este fondată nici critica prin care se pretinde de către redactorul motivelor de recurs ale unității de parchet că nu a fost motivată înlăturarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. d) și e) C. pen., întrucât în mod legal instanța de prim control judiciar a statuat că în mod greșit instanța de fond a aplicat, cu titlu de pedeapsă accesorie inculpatului dispozițiile art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., impunându-se în raport de obiectul cauzei, interzicerea inculpatului numai a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

(se apreciază că, din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viață al semenilor săi, acesta fiind și unul din motivele pentru care va fi lipsit de libertate în executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil concluzia că acesta nu este în măsură să aprecieze asupra modului în care este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ). 3. În fine, nu este întemeiată nici ultima critică prin care se tinde la majorarea pedepsei principale aplicată într-un cuantum de 6 ani închisoare, întrucât aceasta este aptă în totalitate să satisfacă scopurile și finalitățile definite prin dispozițiile art. 52 C. pen., respectiv să constituie o reală măsură de constrângere și reeducare a intimatului inculpat V.I., cât și să asigure prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni în plan general social.

Concomitent, aceeași pedeapsă este judicios dozată prin prisma criteriilor de individualizare judiciară prevăzută de art. 72 C. pen. raportat, pe de o parte la pericolul social generic și concret al faptei comise, la împrejurările și modalitatea de săvârșire, consecințele produse, cât și la circumstanțele personale ale inculpatului (care, deși a mai fost condamnat în urmă cu mai mult de 10 ani, a fost reabilitat, iar infracțiunile anterioare nu au fost infracțiuni de violență), starea de ebrietate în care se afla inculpatul la data săvârșirii infracțiunii. Urmează ca, în baza art. 385 15 alin. (2) combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen. să se deducă din cuantumul pedepsei aplicate prevenția de la 4 mai 2010 la zi.

Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate cu soluționarea recursului de față declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 206 din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat V.I. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului V.I., durata reținerii și arestării preventive de la 04 mai 2010 la 19 ianuarie 2011. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2011.