ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 145/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 145/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința

penală nr. 147 din 30 iunie 2010 a Tribunalului Gorj, în baza art. 20 raportat

la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.I., la 8

ani închisoare și la 4 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea

drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., ce se va

executa în condițiile art. 66 C. pen.

S-a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor civile

prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., ce se va executa în

condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului cu lamă metalică și mâner de

culoare roșcată, ridicat și indisponibilizat de la inculpat.

S-a constatat că

partea vătămată V.V.V. nu  s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a admis acțiunea

civilă promovată în procesul penal de persoana vătămată Spitalul Județean de

Urgență Târgu Jiu și a fost obligat inculpatul la plata către această unitate a

sumei de 1.464 lei reprezentând despăgubiri materiale.

În baza art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la

inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 88 C.

pen., din pedeapsă s-a dedus durata reținerii și arestului preventiv începând

cu 04 mai 2010 la zi.

S-a menținut starea

de arest preventiv a inculpatului.

S-a admis cererea

formulată de apărătorul desemnat din oficiu în cursul urmăririi penale și s-a

dispus plata către acesta a onorariului în cuantum de 400 lei, din fondurile Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

A fost obligat

inculpatul la plata cheltuielilor judiciare efectuate de partea vătămată în

cuantum de 500 lei.

A fost obligat

inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 1.000

lei, onorariile tuturor apărătorilor desemnați din oficiu urmând a fi suportate

în avans de către Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.

S-a reținut că în

noaptea de 03/04 mai 2010, orele 23

50

martorul G.P.D. a sesizat

organele de urmărire penală prin serviciul de urgență 112 cu privire la faptul

că partea vătămată V.V.V. a fost înjunghiat cu un cuțit de către inculpatul V.I.

pe un drum public din județul Gorj.

Din actele de

urmărire penală efectuate procurorul a constatat că partea vătămată, în vârstă

de 27 de ani, are domiciliul în localitatea județul Gorj, în casa părinților

săi și se învecinează cu imobilul în care locuiește inculpatul, cele două

gospodării fiind despărțite doar de un gard confecționat din scânduri de lemn.

Inculpatul, în vârstă

de 40 de ani, necăsătorit, locuiește singur și își asigură existența muncind în

propria gospodărie, precum și prin prestarea unor activități ocazionale pentru

diverse persoane din localitate.

Relațiile dintre cele

două părți au fost foarte bune, inculpatul ajutându-i deseori pe membrii

familiei părții vătămate la efectuarea muncilor agricole.

În ziua de 03 mai 2010

inculpatul a ajutat pe sora părții vătămate să transporte cu atelajul

inculpatului material lemnos din pădure la locuința personală, împrejurare în

care a consumat 200 ml. țuică și 300 ml. vin, după care seara a mers la un

magazin din sat unde a mai consumat o bere și a cumpărat produse alimentare.

În magazin inculpatul

s-a întâlnit cu partea vătămată și cu martorul R.I.S., ce se aflau la o masă

unde consumau bere, iar în timpul discuțiilor cu aceștia și întrucât programul

de funcționare al magazinului se apropia de sfârșit, respectiv la orele 22

00

,

inculpatul le-a propus să meargă la locuința sa pentru a continua să consume

băuturi alcoolice.

Distanța dintre

magazin și casa inculpatului (300 metri) a fost parcursă de partea vătămată în

atelajul inculpatului, iar martorul s-a deplasat cu bicicleta personală.

Partea vătămată a

rămas împreună cu martorul aproximativ 2 ore în locuința inculpatului, perioadă

de timp în care cei trei au consumat o cantitate de 2 litri vin și au ascultat muzică.

Fiind sub influența

băuturilor alcoolice, inculpatul a luat de pe masă un cuțit tip „vânătoare”, cu

lama mai lată, pe care l-a aruncat de mai multe ori în ușa camerei, cu intenția

de a rămâne înfipt acolo.

În jurul orelor 24

00

,

dându-și seama că inculpatul poate deveni violent, partea vătămată s-a ridicat

de pe scaun cu intenția de a pleca la locuința sa, dar a fost oprit de martorul

R., care l-a rugat să joace cu el.

În momentul în care

partea vătămată a părăsit locuința inculpatului a fost urmat îndeaproape de

inculpat, până în drumul public, însă nici martorul și nici partea vătămată nu

au observat că inculpatul avea asupra sa cuțitul.

Fără nici o

explicație, datorită faptului că se afla sub influența băuturilor alcoolice,

inculpatul a lovit partea vătămată cu lama cuțitului în zona abdominală,

producându-i o plagă înjunghiată.

În momentul lovirii

partea vătămată a încercat să se apere cu mâna stângă, fiind tăiat și în această

zonă de inculpat, fără a reuși să înlăture lama cuțitului ce era îndreptată

spre abdomenul său.

În urma agresiunii

partea vătămată a căzut pe carosabilul din fața imobilului inculpatului,

martorul R., aflat într-o avansată stare de ebrietate nereușind să-l transporte

la locuința sa.

După o scurtă perioadă

de timp la locul unde se afla partea vătămată a apărut martorul G.P.D., agent

de pază în localitate, care a declarat că chiar partea vătămată l-a rugat să

cheme o ambulanță pentru că fusese tăiat cu cuțitul de către inculpat.

Martorii au declarat

că plaga înjunghiată era la nivelul abdomenului, iar o parte din intestine ieșite

afară.

După sesizarea

organelor de poliție de către martorul G.P.D., inculpatul a mers la gardul ce

desparte locuința sa de cea a părinților părții vătămate și le-a spus acestora

să meargă în drumul public și să-și ia fiul, fără a le spune că îl înjunghiase.

La scurt timp, din

imobil au ieșit părinții victimei, care și-au găsit fiul în drumul public

într-o stare foarte gravă și ulterior au fost alertați mai mulți vecini,

printre care martorii I.E. și T.E., persoane care au mers la locul unde se afla

partea vătămată.

Inițial, inculpatul a

încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală, afirmând că a

înjunghiat victima cu tăietoarea de fân pe care o deține în gospodărie însă,

ulterior, a revenit asupra celor declarate, indicând în prezența martorilor

asistenți locul unde ascunsese cuțitul.

Organele de poliție

au găsit într-una dintre încăperile imobilului, respectiv chiar în camera în

care ce trei consumaseră băuturi alcoolice, pe podea, lângă piciorul unei mese,

un cuțit tip „vânătoare”, de aproximativ 30 cm., cu lama de 18 cm. și mâner de culoare roșie.

În urma examinării

vizuale a cuțitului s-a observat că pe lama acestuia există pete de culoare

brun roșcată, ce păreau a fi urme de sânge.

Cuțitul a fost

ridicat și sigilat de organele de poliție, iar de la locul unde se afla căzută

partea vătămată s-au ridicat urme de sânge.

În cursul urmăririi

penale inculpatul a recunoscut că l-a înjunghiat pe partea vătămată în noaptea

de 03/04 mai 2010, susținând că a fost provocat de acesta întrucât anterior îl

lovise cu pumnul în față.

Partea vătămată a

fost internată în Spitalul Județean Târgu-Jiu, în perioada 04-11 mai 2010 cu

diagnosticul „plagă înjunghiată penetrantă abdominală flanc stâng cu

eviscerare”; la internare ansele intestinale erau eviscerate și infectate cu

sol de la locul altercației, motiv pentru care a fost necesară intervenția

chirurgicală.

Raportul de

constatare medico-legală nr. 732 din 04 mai 2010 întocmit de Serviciul de Medicină

Legală Gorj concluzionează că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice

care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor – înțepător (cuțit),

acestea pot data din 03/04 mai 2010 și necesită pentru vindecare 16-18 zile de

îngrijiri medicale.

Același act

medico-legal arată că leziunile au pus în primejdie viața victimei și, în lipsa

intervenției chirurgicale de urgență, ar fi condus la deces.

Plaga tăiată de la

nivelul mâinii stângi este o leziune tipică de apărare, ceea ce confirmă

susținerile părții vătămate că în momentul în care inculpatul l-a înjunghiat cu

cuțitul, partea vătămată a încercat să pareze această lovitură, însă nu a

reușit, fiind tăiat la palmă și la degete.

II. Împotriva acestei

sentințe a declarat apel – în termen legal – inculpatul V.I. care a solicitat

admiterea apelului, desființarea sentinței, iar pe fond, în principal

schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății, respectiv din art. 20

raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare

corporală prevăzută de art. 181 C. pen., întrucât, din probele existente în

cauză nu rezultă intenția directă sau indirectă de a suprima viața părții

vătămate, ci intenția acestuia de a lovi pe numitul V.V., „de frică, întrucât,

în urmă cu un an, partea vătămată îl lovise pe inculpat, iar acesta și-a

pierdut auzul”; declarația sa – conform căreia partea vătămată se afla sub

influența băuturilor alcoolice și a iscat scandal, acesta, de teamă de a nu fi

schilodit, aplicându-i o lovitură cu cuțitul – se coroborează și cu declarația

martorului G.P.; mai mult, leziunile părții vătămate nu au fost foarte grave

și, de asemenea, nu se poate reține că fapta a fost săvârșită în public,

întrucât el i-a aplicat lovitura părții vătămate în curtea locuinței acesteia,

iar ulterior, martorul R. a târât-o pe aceasta din urmă afară din curte,

agravând rana provocată anterior; hotărârea este critică și sub aspectul

cuantumului pedepsei la care a fost condamnat, apreciind că este prea mare în

raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., solicitând reducerea

acestuia.

În motivele scrise de

apel, inculpatul a solicitat și aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.,

apreciind că a fost în stare de provocare, determinată de comportamentul

necorespunzător al părții vătămate.

Apelul este fondat.

Analizând hotărârea

apelată pe baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, s-a constatat

că prima instanță a reținut o situație de fapt exactă, bazată pe un material

probatoriu concludent și just apreciat, în baza căruia a făcut o încadrare

juridică legală a faptei pentru care inculpatul-apelant a fost trimis în

judecată, respectiv tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de

art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

Astfel, din probele

existente la dosar rezultă că la data de 03 mai 2010, inculpatul s-a întâlnit

cu partea vătămată V.V.V. și martorul R.I.S. la un magazin din comuna în care

locuiesc, iar în jurul orelor 22

00

le-a propus celor doi să meargă

la locuința sa, pentru a consuma băuturi alcoolice. Ca urmare, cei trei s-au

deplasat la locuința inculpatului și au consumat o cantitate de alcool în

decursul a circa 2 ore, după care, inculpatul, aflându-se sub influența băuturilor

alcoolice, a luat un cuțit tip „vânătoare”, pe care l-a aruncat de mai multe

ori în ușa camerei.

În jurul orelor 24

00

,

partea vătămată a intenționat să plece din locuința inculpatului, însă a fost

oprit de martorul R., care l-a rugat să mai rămână, iar în momentul în care a

părăsit totuși locuința și curtea inculpatului, acesta din urmă i-a aplicat o

lovitură cu lama cuțitului, în zona abdominală, provocându-i o plagă

înjunghiată, fiind – de asemenea – tăiat și în zona mâinii stângi, în momentul

în care a încercat să se apere.

Din raportul de

constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Gorj, rezultă că partea vătămată a

prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp

tăietor-înțepător, necesitând 16-18 zile îngrijiri medicale, iar aceste leziuni

au pus în primejdie viața victimei și în lipsa intervenției chirurgicale de

urgență acestea ar fi condus la decesul victimei.

Este nefondată

susținerea apelantului-inculpat conform căreia este nelegală încadrarea

juridică dată faptei prin rechizitoriu, solicitând schimbarea încadrării

juridice în art. 181 C. pen., întrucât, folosind un obiect apt de a produce

moartea (respectiv un cuțit) cu care a lovit-o pe partea vătămată, într-o zonă

vitală (respectiv zona abdominală), lovitură cu intensitate, întrucât leziunile

produse, chiar dacă au necesitat pentru vindecare numai 16-18 zile medicale de

la producere, au pus în primejdie viața victimei, care a fost salvată numai ca

urmare a intervenției chirurgicale de urgență, acesta a prevăzut că acțiunea sa

ar putea avea ca rezultat decesul părții vătămate, consecință pe care, chiar

dacă nu a dorit-o, a acceptat-o.

Ca și în cazul

infracțiunii consumate de omor, care poate fi comisă atât cu intenție directă,

cât și cu intenție indirectă și tentativa unei astfel de infracțiuni se poate

comite și cu intenție indirectă; de vreme ce inculpatul a prevăzut rezultatul

letal și l-a acceptat, împrejurarea că acesta nu s-a produs din motive

independente de voința sa, nu are nici o influență asupra vinovăției și nu

poate determina încadrarea faptei în prevederile art. 181 C. pen., așa cum s-a

solicitat.

De asemenea, este

nefondată și susținerea apelantului-inculpat privind săvârșirea faptei în stare

de provocare determinată de atitudinea necorespunzătoare a părții vătămate

care, susține acesta, l-ar fi agresat, respectiv i-ar fi aplicat lovituri cu

pumnii, astfel încât, pentru a se apăra ar fi aplicat o lovitură cu cuțitul,

întrucât, o astfel de apărare nu este susținută de probele administrate în

cauză.

Astfel, martorul R.I.S.,

care s-a aflat în locuința inculpatului în seara respectivă, a precizat în declarațiile

date pe parcursul procesului penal că între părți nu a existat nici un

conflict, iar în momentul în care inculpatul și partea vătămată au ieșit din

camera în care consumaseră băuturi alcoolice, la un interval foarte scurt, a

văzut-o pe partea vătămată în afara curții locuinței inculpatului, căzută pe

asfalt.

Ori, potrivit art. 73

lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub

stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din

partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a

demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, existența tulburării

sau emoției – în sensul legii – și intensitatea acestora neputându-se reține de

organul judiciar pe baza unei prezumții legale, ci trebuie stabilite în mod

concret, pe bază de probe.

În cauza de față nu

se poate reține existența stării de provocare determinată de atitudinea

necorespunzătoare a părții vătămate, întrucât, așa cum s-a menționat, din

actele dosarului nu a rezultat comportamentul violent al părții vătămate

anterior loviturii aplicată acestuia de către inculpat, care să-i fi produs

acestuia din urmă o puternică tulburare sau emoție sub stăpânirea căreia să fi

săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată. Chiar și în situația în

care, conform susținerilor inculpatului, partea vătămată i-ar fi aplicat

lovituri cu pumnii, menționăm că, deși art. 73 lit. b) C. pen., nu cere în mod

expres ca între actul provocator și infracțiunea săvârșită de cel provocat să

existe o anumită proporție, sub aspectul gravității, necesitatea existenței

unei asemenea proporții rezultă implicit din conținutul său, pentru că, numai o

activitate ilicită de o anumită gravitate poate fi de natură să genereze în

psihicul unui inculpat o tulburare sau emoție atât de intensă, încât să explice

săvârșirea infracțiunii, pe care, altfel, în condiții normale, acesta nu ar fi

comis-o. Ca urmare, atunci când replica apare disproporționată față de actul

provocator, neputând fi explicată prin gradul de intensitate al emoției sau

tulburării cauzate de aceasta, condițiile legale ale stării de provocare nu

sunt realizate, în cauza de față, rezultând cu certitudine că inculpatul nu s-a

aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o

provocare din partea părții vătămate, produsă prin violență, în sensul art. 73 lit.

b) C. pen.

Critica apelantului-inculpat

privind greșita încadrare juridică în tentativă la omor calificat, fapta

nefiind săvârșită în public, este nefondată întrucât, din probele administrate

rezultă că partea vătămată a fost lovită de către acesta în afara curții

locuinței, în acest sens, rezultând din declarația martorilor R.I.S. și I.E.,

care a văzut partea vătămată căzută pe stradă.

Apelul declarat de

către inculpat este însă fondat sub aspectul cuantumului pedepsei la care a

fost condamnat de către prima instanță pentru infracțiunea pentru care a fost

trimis în judecată, precum și sub aspectul conținutului pedepsei accesorii.

Astfel, s-a apreciat

că prima instanță nu s-a orientat la un cuantum al pedepsei care să aibă drept

consecință recuperarea inculpatului, întrucât, ceea ce contează în esență este

ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să-i arate acestuia că a greșit,

să-l determine la reflecție și să stimuleze la el dorința ca, pe viitor, să

aibă o conduită corectă. Mai mult, pedeapsa nu trebuie percepută de către

inculpat ca o răzbunare din partea societății pentru că a greșit, astfel încât,

în raport de toate criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72

C. pen., care se referă atât la pericolul social concret al faptei săvârșite,

dat de împrejurările și modalitatea de săvârșire, consecințele produse, cât și

la circumstanțele personale ale inculpatului (care, deși a mai fost condamnat

în urmă cu mai mult de 10 ani, a fost reabilitat, iar infracțiunile anterioare

nu au fost infracțiuni de violență), starea de ebrietate în care se afla

inculpatul la data săvârșirii infracțiunii, se apreciază că a proceda în sensul

reducerii acestei pedepse la 6 ani închisoare, ar însemna ca aceasta să-și

atingă finalitatea înscrisă în dispozițiile art. 52 C. pen.

De asemenea, s-a

constatat că în mod greșit instanța de fond a aplicat, cu titlu de pedeapsă

accesorie inculpatului dispozițiile art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.,

impunându-se în raport de obiectul cauzei, interzicerea inculpatului numai a

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata prev de art. 71

alin. (2) C. pen. (s-a apreciat că, din moment ce inculpatul nu are maturitatea

de a respecta dreptul la viață al semenilor săi, acesta fiind și unul din

motivele pentru care va fi lipsit de libertate în executarea pedepsei, se

impune în mod rezonabil concluzia că acesta nu este în măsură să aprecieze

asupra modului în care este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire

la alegerea corpului legislativ).

În consecință, în

raport de considerentele de mai sus, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., se va admite apelul inculpatului, se va desființa în parte sentința, sub

aspectul laturii penale, se va face aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) C.

pen. (constând în vârsta inculpatului la momentul săvârșirii infracțiunii,

starea de ebrietate în care s-a aflat și consecințele faptei), art. 76 C. pen.,

cu consecința reducerii pedepsei la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă

complementară.

Se vor interzice

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata

prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

Întrucât nu s-au

schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, se va

menține starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 381 C. proc. pen., se

va deduce din pedeapsa aplicată timpul de arestare scurs de la pronunțarea

hotărârii atacate cu apel, respectiv de la 30 iunie 2010, la zi.

Așa fiind, prin

decizia penală nr. 206 din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul V.I. –

deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova – împotriva sentinței

penale nr. 147 de la 30 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția penală,

în dosarul cu nr. 6202/95/2010.

S-a desființat în

parte sentința, sub aspectul laturii penale.

Au fost aplicate art.

74 alin. (2) C. pen., art. 76 C. pen. și s-a redus pedeapsa aplicată

inculpatului V.I. la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

S-au interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata

prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

S-au menținut

celelalte dispoziții din sentința apelată.

S-a dedus detenția

preventivă de la 30 iunie 2010, la zi și s-a menținut starea de arest

preventiv.

Cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariu avocat oficiu în cuantum

de 100 lei, a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției.

III. Împotriva

acestei decizii penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova criticând-o ca netemeinică și nelegală, întrucât:

a) În mod greșit a

fost redusă pedeapsa, având în vedere că nu se justifică reținerea unor

împrejurări drept circumstanțe atenuante, în condițiile în care inculpatul a abandonat

victima în drumul public, a avut o atitudine procesuală nesinceră, nu s-a

preocupat de plata cheltuielilor de spitalizare, nu este la primul conflict cu

legea penală (condamnat de două ori, în 1993 și 1994 la câte 1 an și 6 luni

închisoare) – motiv de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen.;

b) Prin hotărârea

instanței de apel s-a făcut o greșită aplicare a legii, nefiind justificată

înlăturarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. d) și e) C. pen. –

iar efectele circumstanțelor atenuante reținute au fost generic menționate

"art. 76 C. pen.”, fără a fi indicat expres textul corespunzător – motiv

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Examinând actele și

lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică invocate

și de cazurile de casare sus indicate, Înalta Curte, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul declarat de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Craiova se privește ca nefondat și urmează a fi respins

ca atare în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

aspectul primului motiv de critică prin care se susține menționarea generică a

dispozițiilor art. 76 C. pen., pentru indicarea efectului circumstanțelor atenuante

în sensul reducerii pedepsei de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare, Înalta

Curte are în vedere că nemenționarea alin. (2) a textului art. 76 C. pen.

reprezintă o minimă și neînsemnată omisiune ce nu are caracterizarea unei

nelegalități evidente care să determine casarea deciziei instanței de apel

pentru acest motiv și care ar fi de un formalism excesiv în situația contrară.

nici critica prin care se pretinde de către redactorul motivelor de recurs ale

unității de parchet că nu a fost motivată înlăturarea pedepsei accesorii

prevăzută de art. 64 lit. d) și e) C. pen., întrucât în mod legal instanța de

prim control judiciar a statuat că în mod greșit instanța de fond a aplicat, cu

titlu de pedeapsă accesorie inculpatului dispozițiile art. 64 lit. a), b), d)

și e) C. pen., impunându-se în raport de obiectul cauzei, interzicerea

inculpatului numai a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe

durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. (se apreciază că, din moment ce

inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viață al semenilor săi,

acesta fiind și unul din motivele pentru care va fi lipsit de libertate în

executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil concluzia că acesta nu este în

măsură să aprecieze asupra modului în care este guvernată țara și să-și exprime

opinia cu privire la alegerea corpului legislativ).

întemeiată nici ultima critică prin care se tinde la majorarea pedepsei

principale aplicată într-un cuantum de 6 ani închisoare, întrucât aceasta este

aptă în totalitate să satisfacă scopurile și finalitățile definite prin

dispozițiile art. 52 C. pen., respectiv să constituie o reală măsură de

constrângere și reeducare a intimatului inculpat V.I., cât și să asigure

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni în plan general social.

Concomitent, aceeași

pedeapsă este judicios dozată prin prisma criteriilor de individualizare

judiciară prevăzută de art. 72 C. pen. raportat, pe de o parte la pericolul

social generic și concret al faptei comise, la împrejurările și modalitatea de

săvârșire, consecințele produse, cât și la circumstanțele personale ale

inculpatului (care, deși a mai fost condamnat în urmă cu mai mult de 10 ani, a

fost reabilitat, iar infracțiunile anterioare nu au fost infracțiuni de

violență), starea de ebrietate în care se afla inculpatul la data săvârșirii

infracțiunii.

Urmează ca, în baza

art. 385

15

alin. (2) combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen. să

se deducă din cuantumul pedepsei aplicate prevenția de la 4 mai 2010 la zi.

Urmează ca sumele de

bani cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate cu soluționarea recursului de

față declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova să rămână în

sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 206

din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori, privind pe intimatul inculpat V.I.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului V.I., durata reținerii și arestării preventive de la 04 mai 2010

la 19 ianuarie 2011.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

inculpatului în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului

Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19

ianuarie 2011.