- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 30 septembrie 2010
Decizia nr. 3064/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul Ialomița a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC U.I. SA Urziceni, a obligat-o pe pârâta SC L.T.S. SRL Urziceni la plata sumei de 91.858 lei reprezentând chirie datorată pentru perioada 1 martie 2008 - 9 octombrie 2008, a sumei de 26.400 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru neachitarea chiriei în termen în perioada noiembrie 2005 – noiembrie 2007 și la plata sumei de 3.570,37 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din sentința comercială nr. 541/ F din 25 august 2009. Împotriva acestei sentințe pârâta SC L.T.S. SRL Urziceni a declarat apel care a fost soluționat de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 7 din 8 ianuarie 2010, conform căreia a fost respins apelul ca nefondat.
La data de 29 martie 2010 pârâta a declarat recurs împotriva deciziei mai sus menționate, pe care însă nu l-a timbrat, deși a fost citată pentru termenul de judecată din 30 septembrie 2010, cu mențiunea de a timbra recursul cu suma 833,5 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar. Or, este de reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru datorată și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează ca netimbrată. Constatând că recurenta pârâtă, deși a fost citată cu mențiunea de a timbra recursul, nu și-a îndeplinit această obligație și în conformitate cu dispozițiile legale menționate mai sus, Curtea urmează a anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC L.T.S. SRL Urziceni împotriva deciziei comerciale nr. 7 din 8 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2010.