ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 978/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

sub nr. 628/2/2009 din 23 ianuarie 2009 reclamantul S.D., în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat constatarea

nulității absolute parțiale a Certificatului de Atestare a Dreptului

de Proprietate Seria M03 nr. 2708 emis pe numele SC T. SA cu privire la

imobilul situat în sector 5, în suprafață de 150 mp.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este

proprietarul imobilului în litigiu din anul 1912 când a fost cumpărat de M.P.

de la F.I.C. și M.M. conform actului de vânzare autentificat sub nr. 7348

din 28 aprilie 1912 și transcris în Registrul de Transcripțiuni al

Tribunalului Ilfov la nr. 4581 din 28 aprilie 1912.

Din

data de 06 noiembrie 1969, în urma unei Hotărâri a P.C.E.E.B.

, reclamantul a preluat toate

bunurile M.P.,

subordonându-se în toate drepturile și obligațiile acesteia și

devenind astfel titularul dreptului de proprietate al averii bisericești

dobândite pe numele acestuia.

A

mai arătat reclamantul că, la momentul la care a încercat

să-și împrejmuiască proprietatea a constatat că imobilul a

fost inclus în mod greșit în imobilul individualizat cu nr. cadastral

1171, situat în București, sector 5, având un teren în suprafață

mai mare decât terenul ce-i aparține și care se învecinează cu

acesta pe partea de sud - est.

Cum imobilul în litigiu a fost și este proprietatea reclamantului,

nefiind niciodată înstrăinat și în mod greșit a fost inclus

în imobilul situat în București, sector 5, se impune anularea

parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

Seria M03 nr.2708 emis pentru SC T. SA.

Prin întâmpinarea formulată la data de 07 aprilie 2009 pârâtul a invocat

excepțiile prematurității acțiunii pentru neîndeplinirea

procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și a tardivității

formulării acțiunii, în raport cu dispozițiile art. 11

alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea

acțiunii ca nefondată, având în vedere că certificatul de

atestare a dreptului de proprietate, ca act administrativ, atestă dreptul

de proprietate asupra terenului din patrimoniul societății comerciale

la data înființării acesteia prin hotărâre a Guvernului.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 2303 din 2 iunie 2009 a respins excepția de prematuritate

ca neîntemeiată.

A admis excepția

tardivității și a respins acțiunea formulată de S.D.

ca tardiv formulată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

acțiunii este neîntemeiată întrucât reclamanta a făcut dovada

că s-a adresat cu plângere prealabilă către Ministerul Economiei

și Finanțelor, dat fiind răspunsul acestei autorități

în care precizează că nu poate anula certificatul de atestare a

dreptului de proprietate contestat.

acțiunii este întemeiată a apreciat prima instanță având în

vedere că reclamantul a luat cunoștință despre suprapunerea

imobilului sau cu terenul ce face obiectul certificatului de atestare a

dreptului de proprietate atacat la data de 9 martie 2007 iar acțiunea a

fost înregistrată la instanța de judecată la data de 23 ianuarie

2009.

Astfel, că termenul prevăzut de

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care este un termen de decădere

a fost depășit.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul S.D., criticând-o ca nelegală și

netemeinică.

Recurentul a susținut, în

esență, că în mod greșit prima instanță a respins

cererea ca tardivă, întrucât în cauză s-a solicitat constatarea

nulității parțiale a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate Seria M 03 nr. 2708 din 27 mai 1996, iar acțiunea în nulitate

absolută este imprescriptibilă.

Curtea, analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și având în

vedere și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.,

constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ „

Pentru motive temeinice, în cazul actului

administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste

termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data

comunicării actului, data luării la cunoștință, data

introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere,

după caz”.

Rezultă din cele de mai

sus că termenul instituit de art. 11 alin. (2) este un termen de

decădere și începe să curgă de la data luării la

cunoștință de actul contestat.

Prima instanță a

reținut că reclamanta a luat cunoștință de actul

contestat, respectiv Certificatul de atestare a dreptului de proprietate Seria

M03 nr. 2708 din 27 mai 1996 emis pe numele SC T. SA prin răspunsul

formulat de către O.C.P.I. București la cererea reclamantului nr. 728271

din 26 februarie 2007.

Instanța în mod

greșit a reținut această împrejurare.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că la dosarul cauzei nu există nicio probă din

care să rezulte că răspunsul inclusiv documentația care

să ateste o suprapunere cu imobilul, nr. cadastral 1171/3 au fost primite

la o dată certă de către reclamantul S.D.

În aceste condiții prima

instanță în mod greșit a apreciat că cererea este tardivă

în raport cu un act emis de O.C.P.I. pentru care nu există dovada

comunicării către reclamantul S.D.

Așa fiind și

constatând că nu s-a făcut dovada certă a datei luării la

cunoștință a reclamantului cu privire la existența titlului

de proprietate și a suprapunerii cu imobilul, nr. cadastral 1171/3, în

cauză nu se poate reține depășirea termenului prevăzut

de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu consecința decăderii

reclamantului de a contesta actul administrativ.

Ca atare, prima

instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și

netemeinică ce urmează a fi casată cu consecința trimiterii

cauzei spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.D.

împotriva sentinței civile nr. 2303 din 2 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Casează hotărârea atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.