ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9657/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9657/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului civil de
față;
Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei
constată
următoarele:
Prin sentința nr. 482 din 29 mai 2008, Tribunalul Vâlcea, secția civilă,
a respins acțiunea formulată de reclamanții O.I., O.D. și V.A.C.
în contradictoriu cu pârâții Municipiul
Râmnicu
Vâlcea, prin primar, Primăria municipiului
Râmnicu
Vâlcea și Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea.
A respins cererea de intervenție formulată de intervenienții D.L.G. și I.A.
Pentru a hotărî astfel,
tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat prin notificarea transmisă
pârâților restituirea în
natură a terenului aflat în partea de nord a
grădiniței
, acesta făcând parte
dintr-un
teren ce a aparținut autorilor reclamanților, în
suprafață de 735 mp, și care a fost expropriat în parte prin
Decretul din 28 august 1968 și în parte fără
titlu.
Prin dispoziția nr. 2749 din 22 martie
2007, Primarul
municipiului
Râmnicu Vâlcea a restituit în natură suprafața
de 144 mp
teren, pe vechiul amplasament, iar pentru suprafața de 470,5 mp teren a propus
acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, cu motivarea că
terenul este afectat de o construcție - Grădinița
Traian.
Tribunalul a mai reținut că suprafața de
teren de 470,5
mp nu poate
fi restituită în natură, conform art. 10 și art. 11 din
Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece este
afectată de
spațiu de joacă
pentru copii, respectiv o groapă de nisip și
două topogane.
Î
n ceea ce privește cererea de intervenție
în interes
propriu, formulată de D.L.G. și
I.A., tribunalul a constatat că terții nu pot
ataca
dispoziția emisă în baza Legii
nr. 10/2001, aceștia având
deschisă calea acțiunii de drept comun.
Prin decizia nr. 242/A din 20 noiembrie 2008, Curtea
de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze
privind conflicte
de muncă și
asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de
familie, în majoritate, a respins apelul declarat
de reclamanți.
Instanța de apel a reținut că sentința pronunțată de
tribunal a fost motivată și că s-a intrat în
cercetarea fondului,
chiar dacă nu a
fost analizată aplicabilitatea art. 16 din Legea
nr. 10/2001.
A mai reținut instanța de apel, că
respingerea cererii de
restituire
în natură nu a fost motivată de prima instanță de
apartenența
imobilului la domeniul public.
Terenul solicitat de reclamant nu poate
fi restituit în
natură deoarece se află în curtea
Grădiniței Traian, este afectat procesului educațional și este amenajat
corespunzător.
Instanța de apel a mai reținut, că în mod corect
tribunalul a făcut aplicabilitatea art. 11 alin. (3)
din Legea nr.
10/2001, deoarece
aplicarea art. 16 din lege presupune ca
reclamanții să fi avut o casă care să nu fi fost demolată.
In opinia separată formulată de unul din
membrii
completului de judecată, s-a reținut că sunt
aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece pe
teren funcționează o grădiniță.
Este posibilă restituirea în natură,
deoarece reclamanții
stăpânesc
deja suprafața de 264,50 mp teren, iar întregul
teren pe care se află grădinița are suprafața de
2939,27 mp,
din care
construcția ocupă doar 854,34 mp teren.
Î
mpotriva acestei decizii, în termen legal,
reclamanții au
declarat recurs.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și
9 C. proc. civ.
, recurenții
au arătat că hotărârea instanței de
apel cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu aplicarea
greșită a legii.
Astfel, considerentele hotărârii nu
cuprind motivele
pentru care s-a înlăturat aplicarea art.
16 din Legea nr.
10/2001, iar apartenența
imobilului la domeniul public nu
constituie impediment la restituire.
Recurenții au mai arătat
că sunt aplicabile dispozițiile
art. 16 din Legea nr. 10/2001,
indiferent dacă la data
preluării a existat
sau nu o construcție, deoarece art. 6 din
legea specială definește imobilul ca fiind atât construcție, cât
și
teren.
Au mai arătat recurenții, că instanța de
apel a făcut o
greșită
aplicare a prevederilor art. 11 din Legea nr. 10/2001,
conform cărora pot fi restituite în natură
terenurile libere de
construcții.
Criticile întemeiate pe dispozițiile art.
304 pct. 7 C. proc. civ.
nu
sunt fondate, deoarece instanța
de apel și-a argumentat în detaliu soluția pronunțată și a
demonstrat de ce, în opinia sa, nu sunt
aplicabile dispozițiile
art. 16 din Legea nr. 10/2001,
republicată.
Nefondate sunt și criticile referitoare la
aplicabilitatea
art. 16 din
Legea nr. 10/2001, republicată și refuzul restituirii
în
natură, motivat de apartenența imobilului la domeniul public al localității.
Astfel, Legea nr. 10/2001, lege specială
de reparație,
cuprinde
dispoziții cu caracter general, care reglementează
principii generale de restituire sau de acordare a
altor măsuri
reparatorii,
precum și dispoziții cu caracter special, care se
aplică doar în situația unor imobile care au un
anumit regim
juridic.
Dispozițiile din lege privind imobilele
expropriate au
caracter special și sunt cuprinse în art.
11 din Legea nr. 10/2001.
In cauză, este de necontestat că terenul
solicitat prin
notificare a
fost expropriat, situație în care regimul juridic al
imobilului este guvernat de art. 11 din Legea nr.
10/2001,
republicată.
Este corectă susținerea instanței de apel
că pentru a fi
aplicabil, art. 16 din Legea nr. 10/2001,
republicată presupune existența unei clădiri la data preluării, care să existe
la data intrării în vigoare a legii și în care să se desfășoare una din
activitățile la care textul de lege face referire.
Chiar dacă art. 6 alin. (1) din Legea nr.
10/2001 definește
imobilele
ca fiind terenuri cu sau fără construcții, existența
unei construcții ulterioare preluării nu
justifică aplicabilitatea
art. 16 din legea specială de
reparație.
Restituirea în natură, atât din punctul
de vedere al art. 11 cât și al art. 16 din Legea nr. 10/2001, este condiționată
de existența unei
construcții, dar art. 11 din lege exclude de
la restituirea în natură terenurile ocupate în
totalitate de
obiectivele
pentru care s-a dispus exproprierea, iar art. 16 din
lege
impune restituirea în natură a imobilelor afectate
activităților de interes public enumerate în anexa nr. 2 lit. a),
sub condiția menținerii afectațiunii pe o durată
determinată.
A aplica art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
în toate
situațiile în care
pe teren s-au construit edificii în care se
desfășoară una din activitățile prevăzute în
anexa 2 lit. a)
înseamnă a goli de conținut art. 11 din
lege, deoarece
restituirea în natură ar fi
posibilă și atunci când obiectivul
exproprierii s-a realizat.
De altfel, de-a lungul evoluțiilor
legislative ale Legii nr.
10/2001, atât doctrina cât și
practica judiciară au fost
unanime în a
constata caracterul de normă specială a art. 11 din lege, care înlătură alte
dispoziții cu caracter special (de
exemplu,
în situația art. 24 din vechea formă a Legii nr.
10/2001, care permitea acordarea de despăgubiri bănești în
situația
imobilelor cu destinația de locuință).
Î
n ceea ce privește critica referitoare la faptul că
instanța de apel a motivat respingerea cererii de
restituire în
natură de apartenența imobilului la domeniul public al
localității, aceasta este nefondată, deoarece,
instanța de apel a
arătat contrariul și anume că aceasta nu reprezintă
impediment la restituire.
Fondate sunt, în schimb, criticile întemeiate pe
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care
se referă la aplicarea greșită a dispozițiilor
art. 11 alin. (3) din
Legea nr. 10/2001, republicată.
Așa cum s-a arătat, imobilul fiind
expropriat, regimul
juridic
al acestuia este reglementat de art. 11 din Legea nr.
10/2001,
care în alin. (3) prevede că în cazul în care
lucrările
pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul
parțial, persoana
îndreptățită poate obține restituirea în
natură
a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de
construcții noi, autorizate, cea afectată
servitutilor legale și
altor
amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii
stabilindu-se prin
echivalent.
Din raportul de expertiză efectuat în
cauză, a rezultat că
terenul în suprafață de 470,50 mp nu
este afectat de
construcții permanente, cu
excepția suprafeței de 68,20 mp,
care reprezintă alee betonată și
trotuare.
Pe teren au fost amplasate 2 topogane și
o groapă de
nisip în vara
anului 2007, groapa de nisip având dimensiunile
de 4m x 3m și fiind mai mult o improvizație,
deoarece există
o altă groapă
de nisip, mai bine amenajată, pe partea de E a
terenului.
Se constată, așadar, că terenul nu este
ocupat în sensul
art. 11
alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece amenajările nu
existau la data notificării, iar lucrările sunt
ușor demontabile.
Desfășurarea activității de educație nu justifică
respingerea cererii de restituire, din moment ce,
în imediata
vecinătate a terenului
solicitat, reclamanților li s-a restituit deja suprafața de 264,50 mp teren
(144 mp teren prin
dispoziția
atacată și 120,50 mp teren prin sentința civilă nr.
299 din 5 februarie 1993 a Tribunalului Vâlcea),
amenajările
au fost efectuate
ulterior cererii de chemare în judecată, iar
suprafața de teren rămasă grădiniței este de 1614 mp.
Pe cale de consecință, constatându-se că
restituirea în
natură este
posibilă, conform criteriilor reglementate de art.
11
alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, se va admite
recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei
pronunțate
de Curtea de Apel Pitești, ce va fi casată.
Se va admite apelul declarat de
reclamanți împotriva
sentinței
Tribunalului Vâlcea, care va fi schimbată în parte, în
sensul că se va admite contestația împotriva
dispoziției nr.
2749 din 22 martie
2007, emisă de Primarul municipiului
Ramnicu Vâlcea, ce va fi anulată în parte și se va dispune
restituirea în natură și a suprafeței de
402,30 mp teren,
conform
variantei 2 anexa 2 la raportul de expertiză întocmit
de
expert G.T. și obligă Primarul municipiului
Râmnicu
Vâlcea să propună acordarea de despăgubiri în
condițiile Titlului VII
din Legea nr. 247/2005 pentru
suprafața de
68,20 mp teren, ocupată de alee de acces și
trotuar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de reclamanții O.I.,
O.D. și V.A.C. împotriva
deciziei nr. 242/A din 20 noiembrie 2008 a
Curții de Apel
Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de
muncă și asigurări sociale și pentru cauze
cu minori și de
familie, pe care o casează.
Admite apelul declarat de reclamanții O.I.,
O.D. și V.A.C. împotriva
sentinței nr. 482 din 29 mai 2008 a
Tribunalului Vâlcea, s
ecția civilă, pe care o schimbă în
parte.
Admite contestația
împotriva dispoziției nr. 2749 din 22
martie 2007, emisă
de Primarul municipiului Ramnicu Vâlcea, pe care o anulează în parte.
Dispune
restituirea în natura și a suprafeței de 402,30
mp teren,
conform variantei 2 anexa 2 la raportul de
expertiză
întocmit de expert G.T. și obligă Primarul
municipiului Râmnicu Vâlcea să propună acordarea de
despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea
nr. 247/2005
pentru suprafața de 68,20 mp. teren.
Păstrează
restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.