ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1354/2010

Deliberând asupra recursului de față, în condițiile

art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 28 iulie

2006, reclamanții C.P.C., C.I., C.A.M. și V.C., decedată pe parcursul

procesului și a cărei calitate a fost preluată de R.L.M., au solicitat

instanței ca în contradictoriu cu pârâtul primarul general al Municipiului

București, să se dispună obligarea acestuia la soluționarea neîntârziată a

notificării nr. 26314/2001 în sensul acordării în compensare pentru imobilul

situat în București, sector 3 în suprafață de 790 mp, a unui teren situat în

București, în suprafață de 603,84 mp și să emită dispoziție corespunzătoare în

termen de 30 de zile de la data primirii acțiunii.

Prin sentința civilă

nr. 886 din 12 iunie 2007, Tribunalul București, secția a

IV

a civilă, a respins ca neîntemeiată

acțiunea.

Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia

civilă nr. 298 A din 23 aprilie 2008 a respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamanți împotriva sentinței primei instanțe pentru considerentele ce

urmează.

Potrivit art. 1 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este

posibilă (cum este cazul în speță) se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Măsurile reparatorii

prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în

echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea

notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în

condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Cum imobilul situat în

București, nu poate fi restituit în natură reclamanților apelanți, construcția

fiind demolată iar în prezent terenul nemaifiind liber, rezultă că acestora le

sunt aplicabile dispozițiile alin. (2) al art. 1 din Lege și nu alin. (1) cum

au invocat aceștia la instanța de fond.

În măsura în care li

se va recunoaște calitatea de persoane îndreptățite, conform art. 3 din lege,

entitatea investită cu soluționarea notificării va fi obligată să acorde măsuri

reparatorii prin echivalent, respectiv să acorde persoanei îndreptățite bunuri

sau servicii în echivalent sau despăgubiri acordate în condițiile legii

speciale.

Într-adevăr, art. 26

din Legea nr. 10/2001, stabilește o prioritate în acordarea măsurilor

reparatorii stipulând că entitatea investită cu soluționare notificării este obligată

ca prin decizie motivată să acorde persoanelor îndreptățite în compensare alte

bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată cu despăgubirilor aferente

imobilelor preluate abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este

posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită, dar aceste

dispoziții pot fi aplicate numai în condițiile în care unitatea deținătoare

deține astfel de bunuri.

Din adresa nr. 8524

din 19 martie 2007 (fila 253 dosar fond) rezultă că „în acest moment

municipalitatea nu dispune de bunuri sau servicii care pot fi acordate în

compensare”.

În acest condiții,

faptul că s-a propus de către Comisiile reunite pentru aplicare Legii nr.

10/2001 să se acorde reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent, nu

reprezintă o dovadă certă a faptului că acest teren este disponibil.

Sintagma „bun

disponibil”, în accepțiunea legii, nu este echivalentă cu „teren liber de

construcții”, ci reprezintă o noțiune complexă și anume faptul că bunul în

cauză nu este necesar instituției respective.

În mod corect instanța

de fond a reținut că entitatea care poate să stabilească dacă are și poate

acorda măsuri reparatorii prin echivalent cu alte bunuri este unitatea

deținătoare.

Faptul că instanța de

fond a avut în vedere alt temei juridic decât cel invocat de către reclamantă

nu conduce la nulitatea sentinței, întrucât instanța este ținută de situația de

fapt cu care a fost învestită și nu de încadrarea în drept.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin dezvoltarea

motivelor de recurs, se arată că instanța a aplicat greșit legea de reparație

întrucât în situația în care imobilul preluat abuziv nu poate fi restituit în

natură și există bunuri sau servicii disponibile a fi acordate în compensare,

această măsură urmează a fi luată și nu acordarea de despăgubiri bănești sau

titluri de valoare.

O altă concluzie

eronată a instanței este și aceea că municipalitatea nu dispune de bunuri sau

servicii care pot fi acordate în compensare, precum și cea referitoare la

faptul că propunerea comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 de a acorda

recurenților terenul nu reprezintă o dovadă certă că imobilul este disponibil.

Modalitatea prin care

s-a motivat respingerea apelului cu referire la noțiunea de bun este greșită.

Analizând decizia prin

prisma criticii formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele

procesuale și a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, Înalta Curte reține

caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Măsura compensării cu

alte bunuri sau servicii este prioritară față de celelalte măsuri reparatorii

prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989,

astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (2) și (5) din lege.

În aplicarea

dispozițiilor alin. (2) al art. 1 „primarii, sau după caz, conducătorii

entităților învestite cu soluționarea notificărilor, au obligația să afișeze

lunar …. un tabel care să cuprindă bunurile disponibile…”.

La 27 martie 2007,

Primăria municipiului București comunică că nu dispune de bunuri și/sau

servicii care pot fi acordate în compensare.

De asemenea, se arată

că inițial s-a propus notificatorului C.P.C. măsuri reparatorii prin echivalent

pentru terenul în suprafață de 790 mp prin atribuire în compensare a terenului

de 603,84 mp în sector 3, propunere ce nu a fost ratificată de primarul

general.

Tot Primăria

municipiului București comunică instanței că prin dispoziția nr. 4316 din 16

mai 2005 s-a atribuit în compensare terenul în suprafață de 1474 mp situat în sector

3 domnului P.E.

Simpla împrejurarea că

la un moment dat terenul propus recurenților a fi acordat în compensare era, în

accepțiunea legii, un bun disponibil, nu semnifică și faptul că acest imobil

este susceptibil de a fi oferit ca măsură reparatorie recurenților și nu altor

notificatori aflați în situații de fapt identice și anume imposibilitatea

restituirii în natură a bunului notificat, preluat abuziv în perioada de

referință a legii speciale de reparație.

Înalta Curte, reținând

că legea a fost corect aplicată, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul formulat de reclamanții C.A.M., C.I., C.P.C., R.L.M. și V.C., a cărei

calitate procesuală a fost preluată de succesoarea sa R.L.M. împotriva deciziei

nr. 298/A din data de 23 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a III

- a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 2 martie 2010.