ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1836/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 83

din 31 martie 2004, Tribunalul Maramureș a dispus condamnarea inculpatului C.I.

la 15.000.000 lei amendă, pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de

art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 și art. 13

C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunile de

luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. și delapidare, prevăzută

de art. 215

1

C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 289 C.

pen. și uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen.

În baza art.

81 și art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe un termen de încercare de un an, iar în baza art. 359 alin. (1) C.

proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 s-a constatat grațiată pedeapsa de 15.000.000 lei amendă, pentru

infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 și art. 13 C. pen. și s-a atras atenția

inculpatului asupra prevederilor art. 7 din aceeași lege.

În baza art. 14 C. proc.

pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat să plătească D.S. Maramureș, suma de

3.558.892 lei despăgubiri civile.

În baza art. 191 C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 3.000.000 lei

cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În cursul anului 1997,

inculpatul era pădurar la O.S. Dragomirești, calitate în care i-a fost

încredințat spre gestionare cantonul B.

Potrivit fișei postului

inculpatul răspundea de: gestionarea partizilor pentru populația din cantonul

său, eliberând bon de vânzare pentru materialele lemnoase provenite din

partizi, executarea pazei și stabilirea pagubelor produse în raza cantonului

prin tăieri, distrugeri ori sustrageri, apărarea integrității fondului

forestier, controlarea permanentă a circulației materialului lemnos pe

drumurile forestiere și cele publice pentru a verifica dacă lemnul este însoțit

de acte tip de proveniență și transport etc.

În perioada 18 octombrie - 9

decembrie 1997, inculpatul încălcându-și atribuțiile de serviciu, deși a

constatat că martorii F.M., Z.G. și P.V. au tăiat din cantonul pe care îl

gestiona și au transportat la domiciliu cantități mai mari de material lemnos

decât cele aprobate, nu a luat la timp măsuri de constatare a faptelor și

recuperare a pagubelor produse, cauzând fondului forestier un prejudiciu de

3.588.892 lei.

Ulterior după trecerea unei

perioade îndelungate de timp, pentru a ascunde propria sa faptă, inculpatul a

întocmit procesele verbale de constatare a infracțiunilor silvice nr. 3 din 19

ianuarie 1998, în care nu a consemnat fapte nereale, dar în raport de

împrejurările în care acestea au fost întocmite și apreciindu-se că făptuitorii

au avut reprezentarea că inculpatul le-a aprobat să taie materialul lemnos,

organul de urmărire penală a apreciat că nu se poate proceda la tragerea la

răspundere a numiților F.M., Z.G. și P.V.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul C.I. care a solicitat în principal, achitarea sa în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

În subsidiar a solicitat

achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1)

lit. b

1

) C. proc. pen., cu motivarea că fapta nu prezintă pericolul

social al unei infracțiuni.

Prin decizia penală nr. 250

din 2 septembrie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat, obligându-l la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs inculpatul C.I., solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârilor și în principal, achitarea inculpatului pentru fapta reținută în

sarcina lui. În temeiul art. 10 alin. (1) pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece nu îndeplinește elementele

constitutive al infracțiunii de abuz în serviciu.

În subsidiar a solicitat achitarea

sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

)

C. proc. pen., cu referire la art. 18

1

C. pen., deoarece fapta nu

prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

Recursul declarat nu estre

fondat.

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit corect situația de

fapt și vinovăția inculpatului în raport de materialul probator administrat în

cauză.

Critica formulată de

inculpat, în sensul că în mod greșit s-a reținut în sarcina sa infracțiunea de

abuz în serviciu contra intereselor publice, deoarece nu a avut intenția să

comită această faptă, nu este fondată.

Potrivit art. 248 C. pen.,

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice constă în fapta

funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu

știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin

aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau unei

instituții de stat ori al unei instituții dintre cele la care se referă art.

145 C. pen., sau o pagubă patrimoniului acesteia.

Revenind la cauză se reține

că inculpatul a îndeplinit funcția de pădurar la O.S. Dragomirești, calitate în

care i-a fost încredințat spre gestionare Cantonul B., iar în perioada 18 octombrie

- 9 decembrie 1997, deși a constatat că martorul F.M., Z.G. și P.V. au tăiat

din cantonul pe care îl gestiona și au transportat la domiciliu cantități mai

mari de material lemnos decât cele aprobate, inculpatul nu a luat la timp

măsuri de constatare a faptelor și de recuperare a pagubelor produse.

Ulterior, după trecerea unei

perioade lungi de timp, pentru a ascunde propria sa faptă, inculpatul a

întocmit procesele verbale de constatare a infracțiunilor silvice nr. 3 din 19

ianuarie 1998 și nr. 95 din 3 iulie 1998 în care nu a consemnat fapte reale.

Așadar, fapta inculpatului

C.I. de a accepta tăierea unei cantități mai mari de material lemnos decât cea

aprobată, de a nu întocmi procesele verbale și de a nu lua măsurile legale ce

se impuneau față de făptuitori, cu consecința prejudicierii unității la care

era gestionar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen.

În consecință, se constată

că nu există temeiuri pentru achitarea inculpatului în sensul în care a

solicitat, urmând ca cererea lui să fie respinsă, ca nefondată.

În ce privește susținerea

inculpatului, în sensul că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu

prezintă pericolul social al unei infracțiuni, se constată că este

neîntemeiată.

Potrivit art. 18

1

C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin

atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei

concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni.

În alin. (2) al aceluiași

articol, se stipulează că, la stabilirea în concret al gradului de pericol

social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul

urmărit de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau

care s-ar fi putut produce, precum și de persoana sau conduita făptuitorului.

Raportând cauzei acest text

de lege se reține că față de modalitatea și împrejurările comiterii faptei și

anume, inculpatul a întocmit procesele verbale de constatare a infracțiunilor

silvice după o perioadă de un an, de valoarea mare a prejudiciului produs prin

săvârșirea infracțiunii părții civile O.C. Dragomirești, respectiv suma de

3.588.892 lei, nu poate fi apreciată că aceasta este în mod vădit lipsită de

importanță și deci nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Așadar cererea formulată de

inculpat, în sensul de a fi achitat deoarece fapta reținută în sarcina sa este

lipsită de gradul de pericol social al unei infracțiuni, este nefondată și

urmează să fie respinsă.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca

recursul declarat de inculpatul C.I. Ioan să fie respins ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.I. Ioan împotriva deciziei penale nr. 250 din

2 septembrie 2004 a Curții de Apel Cluj.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 martie 2005.