ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1836/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 83 din 31 martie 2004, Tribunalul Maramureș a dispus condamnarea inculpatului C.I. la 15.000.000 lei amendă, pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 și art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunile de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. și delapidare, prevăzută de art. 215 1 C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. și uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 81 și art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de un an, iar în baza art. 359 alin. (1) C. proc.

pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat grațiată pedeapsa de 15.000.000 lei amendă, pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 și art. 13 C. pen. și s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 7 din aceeași lege. În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat să plătească D.S. Maramureș, suma de 3.558.892 lei despăgubiri civile. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 3.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: În cursul anului 1997, inculpatul era pădurar la O.S.

Dragomirești, calitate în care i-a fost încredințat spre gestionare cantonul B. Potrivit fișei postului inculpatul răspundea de: gestionarea partizilor pentru populația din cantonul său, eliberând bon de vânzare pentru materialele lemnoase provenite din partizi, executarea pazei și stabilirea pagubelor produse în raza cantonului prin tăieri, distrugeri ori sustrageri, apărarea integrității fondului forestier, controlarea permanentă a circulației materialului lemnos pe drumurile forestiere și cele publice pentru a verifica dacă lemnul este însoțit de acte tip de proveniență și transport etc. În perioada 18 octombrie - 9 decembrie 1997, inculpatul încălcându-și atribuțiile de serviciu, deși a constatat că martorii F.M., Z.G.

și P.V. au tăiat din cantonul pe care îl gestiona și au transportat la domiciliu cantități mai mari de material lemnos decât cele aprobate, nu a luat la timp măsuri de constatare a faptelor și recuperare a pagubelor produse, cauzând fondului forestier un prejudiciu de 3.588.892 lei. Ulterior după trecerea unei perioade îndelungate de timp, pentru a ascunde propria sa faptă, inculpatul a întocmit procesele verbale de constatare a infracțiunilor silvice nr. 3 din 19 ianuarie 1998, în care nu a consemnat fapte nereale, dar în raport de împrejurările în care acestea au fost întocmite și apreciindu-se că făptuitorii au avut reprezentarea că inculpatul le-a aprobat să taie materialul lemnos, organul de urmărire penală a apreciat că nu se poate proceda la tragerea la răspundere a numiților F.M., Z.G.

și P.V. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.I. care a solicitat în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de abuz în serviciu. În subsidiar a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., cu motivarea că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. Prin decizia penală nr. 250 din 2 septembrie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, obligându-l la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul C.I., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și în principal, achitarea inculpatului pentru fapta reținută în sarcina lui.

În temeiul art. 10 alin. (1) pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece nu îndeplinește elementele constitutive al infracțiunii de abuz în serviciu. În subsidiar a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., cu referire la art. 18 1 C. pen., deoarece fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. Recursul declarat nu estre fondat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în raport de materialul probator administrat în cauză. Critica formulată de inculpat, în sensul că în mod greșit s-a reținut în sarcina sa infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, deoarece nu a avut intenția să comită această faptă, nu este fondată.

Potrivit art. 248 C. pen., infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau unei instituții de stat ori al unei instituții dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., sau o pagubă patrimoniului acesteia. Revenind la cauză se reține că inculpatul a îndeplinit funcția de pădurar la O.S. Dragomirești, calitate în care i-a fost încredințat spre gestionare Cantonul B., iar în perioada 18 octombrie - 9 decembrie 1997, deși a constatat că martorul F.M., Z.G.

și P.V. au tăiat din cantonul pe care îl gestiona și au transportat la domiciliu cantități mai mari de material lemnos decât cele aprobate, inculpatul nu a luat la timp măsuri de constatare a faptelor și de recuperare a pagubelor produse. Ulterior, după trecerea unei perioade lungi de timp, pentru a ascunde propria sa faptă, inculpatul a întocmit procesele verbale de constatare a infracțiunilor silvice nr. 3 din 19 ianuarie 1998 și nr. 95 din 3 iulie 1998 în care nu a consemnat fapte reale. Așadar, fapta inculpatului C.I. de a accepta tăierea unei cantități mai mari de material lemnos decât cea aprobată, de a nu întocmi procesele verbale și de a nu lua măsurile legale ce se impuneau față de făptuitori, cu consecința prejudicierii unității la care era gestionar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen.

În consecință, se constată că nu există temeiuri pentru achitarea inculpatului în sensul în care a solicitat, urmând ca cererea lui să fie respinsă, ca nefondată. În ce privește susținerea inculpatului, în sensul că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, se constată că este neîntemeiată. Potrivit art. 18 1 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În alin. (2) al aceluiași articol, se stipulează că, la stabilirea în concret al gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana sau conduita făptuitorului.

Raportând cauzei acest text de lege se reține că față de modalitatea și împrejurările comiterii faptei și anume, inculpatul a întocmit procesele verbale de constatare a infracțiunilor silvice după o perioadă de un an, de valoarea mare a prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunii părții civile O.C. Dragomirești, respectiv suma de 3.588.892 lei, nu poate fi apreciată că aceasta este în mod vădit lipsită de importanță și deci nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni. Așadar cererea formulată de inculpat, în sensul de a fi achitat deoarece fapta reținută în sarcina sa este lipsită de gradul de pericol social al unei infracțiuni, este nefondată și urmează să fie respinsă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul C.I. Ioan să fie respins ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. Ioan împotriva deciziei penale nr. 250 din 2 septembrie 2004 a Curții de Apel Cluj. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2005.