ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6352/2004

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 656 din 30

septembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 2852/2003, Tribunalul Iași, în baza art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe

inculpatul T.A., pentru infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) și art. 250

alin. (2) C. pen.

A fost respinsă acțiunea civilă

formulată de partea civilă S.D., precum și cererea privind obligarea

inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Iași, a fost trimis în judecată, în stare de libertate,

inculpatul T.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de

art. 254 alin. (1) C. pen. și a infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art.

250 alin. (2) C. pen.

S-a reținut că inculpatul, conductor

de tren la SN C.F.R. divizia de călători, în noaptea de 1 iulie 2002, fiind în

exercițiul atribuțiilor de serviciu (de controlare a legitimațiilor de

călătorie), în trenul personal nr. 6488 cu direcția Iași, în jurul orelor 4,00,

în apropierea stației Iacobeni, a cerut părții vătămate S.D. biletul de

călătorie. Acesta i-a oferit inculpatului suma de 10.000 lei pentru a-i permite

călătoria frauduloasă din Halta Soldana până la Stația Cf Iași. Inculpatul a

fost, în principiu, de acord, dar i-a solicitat suma de 15.000 lei.

Nemulțumit, S.D. s-a enervat și i-a

cerut inculpatului să-i elibereze un bilet cu taxare, eliberându-i-se de către

inculpat un bilet în valoare de 24.000 lei. Inculpatul a primit de la călător

suma de 50.000 lei, dar din lipsă de monedă i-a restituit doar 25.000 lei.

Partea vătămată i-a reproșat inculpatului că a găsit o altă metodă de a-și

însuși pe nedrept bani de la călători. Între cei doi a izbucnit un conflict, în

cursul căruia inculpatul a lovit pe S.D. cu pumnii și picioarele în față și în

zona membrelor inferioare. Ca urmare a acestor violențe, partea vătămată a

suferit leziuni corporale, care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.

Instanța și-a întemeiat soluția de

achitare a inculpatului pe declarațiile date de martorii oculari în fața

instanței de judecată, înlăturând declarațiile date de aceiași martori în faza

de urmărire penală, întrucât acestea nu s-ar corobora cu alte probe.

Prin decizia penală nr. 241 din 29

iunie 2004, Curtea de Apel Iași a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Iași, a desființat sentința menționată și, rejudecând cauza,

l-a condamnat pe inculpatul T.A. la 6 luni închisoare, în baza art. 254 alin.

(1), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. și la 2 luni închisoare, în baza art.

250 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 din același cod.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002

a constatat grațiată pedeapsa de 2 luni aplicată pentru infracțiunea prevăzută

de art. 250 alin. (2), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., atrăgându-i

atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din legea de grațiere.

În baza art. 81 C. pen., a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, pe o

durată de 2 ani și 6 luni, punându-i în vedere inculpatului dispozițiile art. 83

C. pen.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., s-a dispus obligarea inculpatului la despăgubiri civile în sumă de

360.000 lei, reprezentând contravaloarea certificatului medico-legal, și la 1

milion lei daune morale.

Instanța de apel a reținut că, în

mod greșit, instanța de fond a înlăturat declarațiile date de martori la

urmărirea penală, martori care au revenit în instanță asupra acestor

declarații, deoarece, acești martori cercetați apoi pentru mărturie mincinoasă

au precizat că faptele s-au petrecut conform primelor depoziții, revenirea în

instanță fiind determinată de refuzul părții vătămate de a le plăti

cheltuielile de deplasare.

Instanța a reținut gravitatea

infracțiunilor săvârșite, întrucât inculpatul a acționat contrar atribuțiilor

sale de serviciu, nefiind relevantă suma solicitată drept mită și a săvârșit

acte de violență în exercițiul acelorași atribuții.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs inculpatul solicitând casarea hotărârii atacate și menținerea

sentinței prin care a fost achitat pentru ambele fapte.

Examinând recursul, Înalta Curte

constată, că este nefondat, pentru următoarele argumente:

Din examinarea probelor

administrate, rezultă că inculpatul a pretins bani de la călătorul S.D., pentru

încălcarea unei atribuții de serviciu, bani care nu i se cuvin, aspecte ce

reprezintă elemente constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută

de art. 254 alin. (1) C. pen. Constituie probe în acest sens, declarația părții

vătămate S.D., declarațiile martorilor oculari S.G., B.C., E.D. și chiar

declarația inculpatului prin care recunoaște parțial faptele, declarații date

la poliție și menținute la Parchet.

Înlăturarea acestor probe de către

prima instanță a fost nejustificată, deoarece, potrivit art. 63 alin. (2) C.

proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, instanța neputând

înlătura declarațiile date de martori în faza de urmărire penală, numai pe

considerentul că acești martori audiați în instanță nu și-au mai menținut

declarațiile inițiale.

Pe de altă parte, aceste declarații

se coroborează perfect cu susținerile părții vătămate, care, potrivit art. 64 alin.

(1) C. proc. pen., constituie, de asemenea mijloc de probă.

Cu privire la infracțiunea de

purtare abuzivă, pentru săvârșirea căreia inculpatul a fost condamnat de instanța

de apel, prin decizia atacată, Înalta Curte reține, de asemenea, temeinicia și

legalitatea hotărârii instanței de control judiciar, deoarece și în acest caz

există probe certe privind vinovăția inculpatului (care, de altfel, a

recunoscut săvârșirea faptei în declarația dată la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Iași). Declarațiile martorilor oculari menționați, declarația părții

vătămate, declarația inculpatului, precum și certificatul medico-legal din

dosarul de urmărire penală, fac dovada deplină a săvârșirii de către inculpat a

infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte constată că decizia

instanței de apel este legală și justificată de probele administrate în cauză,

astfel încât va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în sumă de 1.200.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul T.A., împotriva deciziei penale nr. 241 din 29 iunie 2004

a Curții de Apel Iași.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 noiembrie 2004.