ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 126 din 9 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 5 noul C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea veche în forma de la data comiterii faptelor.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1969 raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în forma de la data faptelor, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, art. 5 C. pen. (2 acte materiale), cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen., raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa principală de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi personal de tren - conductor tren, șef tren) C. pen. de la 1969, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 248 C. pen. de la 1969 raportat la art. *13

2

din Legea nr. 78/2000, în forma de la data faptelor, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 5 C. pen. (2 acte materiale) cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen., raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. 1969 combinat cu art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, art. 35 alin. (1) C. pen. de la 1969 și art. 5 C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi personal de tren - conductor tren, șef tren) C. pen. de la 1969, pe o perioadă de 2 ani.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi personal de tren - conductor tren, șef tren) C. pen. de la 1969, pe durata executării pedepsei principale și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. 1969.

În baza art. *86

1

C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe o durată de 4 ani reprezentând termen de încercare potrivit art. *86

2

C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. *86

3

alin. (1) C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. inculpatul A. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj;

b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 15 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. *86

4

C. pen. 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a dispus pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei și suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii de 24 ore începând cu data de 26.10.2012.

În baza art. 397 C. proc. pen. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S.N.T.F. B. SA - Sucursala de Transport Feroviar de Călători Craiova și a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 91 RON cu titlu de daune materiale (produse prin infracțiunea de abuz în serviciu).

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 noul C. pen. a fost obligat inculpatul să restituire Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov suma de 20 RON.

S-a constatat că mediile de stocare inscripționate x, în original, înaintate în plic de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov constituie mijloc material de probă conform art. 197 alin. (1) C. proc. pen. și a dispus arhivarea acestuia împreună cu dosarul cauzei.

În baza art. 398 C. proc. pen. raportat la art. 273 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 320 RON către martorul B.

A fost obligat inculpatul A. la 2.500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Conform rechizitoriului, în sinteză, faptele inculpatului, încadrate juridic în cele două infracțiuni, constau în următoarele:

În data de 20 august 2012, în timp ce activa pe trenul IR 1596, ce circula pe ruta Craiova - Roșiori Nord, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, ocupând funcția de personal de tren în cadrul S.N.T.F.C. "B." SA, în mod direct și pentru sine, a primit sume de bani care nu i se cuvin de la călători frauduloși (câte 10 RON de la investigatorii C. și D.), în scopul de a nu îndeplini actele ce intră în îndatoririle sale de serviciu referitoare la revizia legitimațiilor de călătorie privind pe aceștia,

Totodată s-a mai reținut că inculpatul A., în data de 20 august 2012, în timp ce activa pe trenul IR 1596, ce circula pe ruta Craiova - Roșiori Nord, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, aflându-se în exercitarea funcției de personal de tren în cadrul S.N.T.F.C. "B." SA, nu a îndeplinit actele referitoare la revizia legitimațiilor de călătorie privind 2 călători frauduloși - investigatorii C. și D., încălcând dispozițiilor art. 14 alin. (4), (5), (6) din Ordonanța nr. 7 din 20 ianuarie 2005, *** Republicată, pentru aprobarea Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România și a permis acestora călătoria cu mijloacele de transport pe calea ferată și prin aceasta a cauzat o pagubă S.N.T.F.C. "B." SA, în cuantum total de 91 de RON, constând în prețul legitimațiilor de călătorie necesare a fi fost eliberate în tren pentru distanțele respective de deplasare, și obținând pentru investigatorii călători frauduloși avantajul patrimonial privind neplata costului călătoriei respective.

În urma cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut, în fapt și în drept, următoarele (pag. 7 a sentinței):

Coroborând procesele-verbale ale investigatorilor sub acoperire cu procesele-verbale de redare a imaginilor video, și procesele-verbale de identificare, așa cum ele au fost datate, rezultă fără dubiu că inculpatul A., în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în data de 20 august 2012 a primit de la cei doi investigatori - călători frauduloși, sumele de câte 10 RON, fără a li se elibera legitimație de călătorie, sume de bani ce au fost însușite de către inculpat.

Avându-se în vedere calitatea personală a inculpatului, dar și faptele, așa cum ele au fost reținute mai sus, respectiv, faptele inculpatului A., care, ocupând funcția de conductor tren, în data de 20 august 2012, a primit în mod repetat și baza aceleiași rezoluții infracționale de la investigatorii călători frauduloși sumele de câte 10 RON, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, faptă prev de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1969, raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Aceste acte materiale ce intră în conținutul infracțiunii materiale precizate anterior, sunt determinate de neîndeplinirea actelor referitoare la revizia legitimațiilor de călătorie, (2 călători frauduloși), și are drept rezultat cauzarea unei pagube S.N.T.C.F. B. SA, în cuantum de 90 RON, conform cererii de constituire ca parte civilă a acesteia.

Ca atare, fapta aceleași inculpat care în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale a permis călătoria cu mijloace de transport pe cale aferată a 2 persoane fără a avea legitimații de călătorie cu consecința producerii unui prejudiciu realizează elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, faptă prev de art. 248 C. pen. 1969, raportat la art. *13

2

din Legea nr. 78/2000 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen. (2 acte materiale).

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul A.

Prin Decizia nr. 1018 din 3 iulie 2018 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 126 din 9 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția penală.

Împotriva deciziei Curții de Apel Craiova a declarat prezentul recurs în casație inculpatul A. la data de 10 octombrie 2018.

În motivarea cererii de recurs în casație, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. arătând, cu referire la tipicitatea infracțiunilor pentru care a fost condamnat, în sinteză, că textul de lege apreciat ca fiind încălcat, și care a avut ca urmare pretinsa realizare a infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv art. 14 din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanța nr. 7 din 20 ianuarie 2005, repub., act prin care este reglementat dreptul la transport, nu constituie legislație primară astfel cum a statuat noțiunea de "legislație primară" Curtea Constituțională a României, același text de lege conducând, totodată, și la reținerea infracțiunii de luare de mită. De asemenea, recurentul inculpat a precizat că fapta a fost săvârșită ca urmare a provocării investigatorilor, în scopul obținerii unor probe, dar și că hotărârea de condamnare s-a bazat în mod determinant pe declarațiile investigatorilor și a martorului protejat. Recurentul a subliniat că instanța de apel nu a valorificat incidența dispozițiilor art. 101 alin. (3) și art. 103 alin. (3) noul C. proc. pen., preluând practic motivarea instanței de fond.

Prin încheierea din data de 20 noiembrie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpat.

Examinând, pe fond, recursul în casație declarat de inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casație vizează exclusiv elemente de legalitate a tipicității infracțiunii/infracțiunilor, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege.

Înalta Curte constată, în sinteză, că inculpatul a fost condamnat pentru comiterea, în concurs, atât pentru infracțiunea de abuz în serviciu, cât și pentru infracțiunea de luare de mită, prin hotărârea de condamnare stabilindu-se că în data de 20 august 2012, în timp ce activa pe trenul IR 1596, ce circula pe ruta Craiova - Roșiori Nord, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, aflându-se în exercitarea funcției de personal de tren în cadrul S.N.T.F.C. "B." SA, nu a îndeplinit actele referitoare la revizia legitimațiilor de călătorie privind doi călători frauduloși - investigatorii C. și D., încălcând astfel dispozițiilor art. 14 alin. (4), (5), (6) din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin O.G. nr. 7 din 20 ianuarie 2005, republicată, primind suma totală de 20 de RON de la cei doi investigatori și, prin aceasta, a cauzat o pagubă S.N.T.F.C. "B." SA, în cuantum total de 91 de RON, constând în prețul legitimațiilor de călătorie necesare a fi fost eliberate în tren pentru distanțele respective de deplasare, obținând pentru investigatorii călători frauduloși avantajul patrimonial privind neplata costului călătoriei respective.

Conform art. 14 alin. (4), (5), (6) din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin O.G. nr. 7 din 20 ianuarie 2005:

(4) Călătorul care nu prezintă în tren o legitimație de călătorie valabilă este obligat să plătească tariful de taxare în tren. În cazul în care refuză plata tarifului de taxare în tren, este considerat contravenient și tratat potrivit legii.

(5) Călătorii contravenienți care nu pot fi legitimați pentru întocmirea procesului-verbal de contravenție se predau organelor de ordine publică în prima stație de pe traseu unde acestea există, pentru identificare și sancționare.

(6) Verificarea legitimațiilor de călătorie în tren, în timpul staționării în stații, se reglementează prin reglementările proprii ale operatorilor de transport feroviar.

În raport cu această situație de fapt, instanțele au apreciat că a fost realizată tipicitatea ambelor infracțiuni, luare de mită și abuz în serviciu, în forma concursului de infracțiuni, textele de incriminare fiind art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1969 raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în forma de la data faptelor, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, art. 5 C. pen. (2 acte materiale) și, respectiv, art. 248 C. pen. de la 1969 raportat la art. *13

2

din Legea nr. 78/2000, în forma de la data faptelor, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 5 C. pen. (2 acte materiale).

Potrivit art. 254 C. pen. anterior, constituie infracțiunea de luare de mită fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Din definiția infracțiunii de luare de mită rezultă că, sub aspectul laturii obiective, ea are conținuturi alternative, putându-se realiza, sub aspectul elementului material, fie printr-o acțiune, fie printr-o inacțiune. Acțiunea poate consta în pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin făptuitorului ori în acceptarea promisiunii unor astfel de foloase. Oricare dintre aceste acțiuni trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase. Sfera noțiunii de "foloase" este largă, incluzând orice avantaj de natură patrimonială, ce se poate prezenta în forma concrete variate.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 248 C. pen. de la 1969 raportat la art. *13

2

din Legea nr. 78/2000, se reține că aceste dispoziții incriminează fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Cu referire la tipicitatea unei fapte săvârșită de funcționar, Înalta Curte constată că doctrina și jurisprudența au statuat caracterul subsidiar al infracțiunii de abuz în serviciu în raport cu alte infracțiuni de serviciu sau de corupție săvârșite de același funcționar.

Doctrina juridică, în unanimitate, încă de la elaborarea lucrării de referință "Explicații teoretice ale C. pen. român" având ca autori pe E. și alții (Ed. Academiei, București, 1972) a statuat, în sinteză, că infracțiunea de abuz în serviciu are caracter subsidiar în raport cu alte infracțiuni săvârșite de funcționari.

Ulterior, în doctrină, au fost enunțate pe larg argumentele acestui caracter subsidiar, fiind exprimate următoarele opinii juridice:

- incriminarea din art. 297 C. pen. are un caracter general, norma juridică fiind subsidiară. Ori de câte ori se regăsesc forme ale abuzului în serviciu incriminate distinct, se vor folosi acele norme juridice care reprezintă, în raport cu art. 297 C. pen., cazul special;

- caracterul subsidiar al infracțiunii de abuz în serviciu presupune, practic, că această infracțiune se va reține de fiecare dată când elementul material nu îndeplinește elementele de tipicitate ale unei alte infracțiuni prevăzute în C. pen. ori în legile penale speciale;

- fapta/infracțiunea are un caracter subsidiar, aceasta presupunând că poate fi reținută doar dacă nu este aplicabil vreun alt text de incriminare a faptei comise de făptuitor;

- subsidiaritatea se raportează la acele texte de incriminare care au ca subiect activ un funcționar, iar nu la orice infracțiune comisă de acea persoană;

- principiul non bis in idem reprezintă un principiu de drept procesual penal, având însă și o componentă de drept substanțial (elementul "idem") ce reflectă interdicția unei valorificări multiple din perspectivă penală a unei conduite unice realizată de făptuitor, împiedicând aplicarea simultană a mai multor texte de lege atunci când semnificația juridică a faptei este acoperită integral de o unică normă de incriminare. Incidența principiului non bis in idem în contextul concursului de calificări este susținută și de dreptul comparat, interzicerea dublei urmăriri și condamnări se aplică nu doar în cazurile în care acuzatul este judecat în procese diferite, ci și în ceea ce privește aceeași cauză penală;

- principiul specialității presupune aplicarea cu preferință a normei care cuprinde circumstanțele de o manieră mai exhaustivă, norma mai specifică conduitei săvârșite, în detrimentul normei generale, în virtutea adagiului "specialia generalibus derogant" (norma specială derogă de la norma generală), fiind categoria cea mai frecvent analizată în doctrina română.

Astfel, în acord cu doctrina juridică, instanța supremă, anterior, a statuat că infracțiunea de abuz în serviciu are caracter subsidiar în raport cu alte infracțiuni al căror subiect activ este în mod obligatoriu un funcționar (Tribunalul Suprem, Decizia nr. 3384/1971).

Acest caracter subsidiar al infracțiunii de abuz în serviciu a fost acceptat și în jurisprudență, inclusiv la Înalta Curte de Casație și Justiție (cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 1019/1996 și nr. 5058/2004).

Nu în ultimul rând, principiul subsidiarității unei infracțiuni în raport cu altă infracțiune a fost examinat și soluționat de Înalta Curte chiar prin intermediul procedurii unificării practicii judiciare (Decizia nr. 4/2016 a Înaltei Curți pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii).

În aceste condiții, se constată că prin hotărârile pronunțate în cauză, instanța de fond și, respectiv, instanța de control judiciar (care s-a limitat la confirmarea sentinței), nu au examinat chestiunea de drept legată de tipicitatea ambelor infracțiunilor, reținute în sarcina recurentului inculpat ca formă a concursului de infracțiuni, din perspectiva subsidiarității, dar și din perspectiva principiului "ne bis in idem".

Ambele instanțe, cu precădere instanța de fond, aveau obligația examinării acestor chestiuni de drept, a caracterului subsidiar dintre cele două infracțiuni, a respectării principiului "ne bis in idem", chestiuni de legalitate care trebuiau analizate prin raportare la specificul concret al speței (faptele concrete pentru care inculpatul a fost trimis în judecată), expunând argumentele de fapt și de drept pentru care au apreciat că pot fi reținute ambele infracțiuni (luare de mită și abuz în serviciu, în concurs).

Acest aspect de nelegalitate, care ar presupune o schimbare de încadrare juridică a faptei într-o singură infracțiune, inclusiv o reindividualizare a pedepsei, nu poate fi înlăturat de Înalta Curte pe calea prezentului recurs în casație deoarece ar însemna soluționarea fondului cauzei în ultimă instanță pe calea unei căi extraordinare de atac, iar inculpatul ar fi lipsit de dublul grad de jurisdicție.

Celelalte două critici de nelegalitate ale hotărârilor atacate - săvârșirea faptei ca urmare a provocării organelor de cercetare penală (provocare realizată de cei 2 investigatori) și, respectiv, condamnarea pe baza probelor constând în declarațiile celor 2 investigatori, dar și a declarației martorului cu identitate protejată, declarații cărora li s-a dat valoare probatorie determinantă - ambele subsumate conceptului de proces echitabil, astfel cum a fost reflectat în jurisprudența CEDO (CEDO, cauza Ludi c. Elveției din 15 iunie 1992; cauza Teixeira de Castro c. Portugaliei, Hotărârea din 9 iunie 1998; cauza Vanyan c. Rusiei, Hotărârea din 15 decembrie 2005; Allan c. Regatul Unit, Hotărârea din 5 noiembrie 2002; Edwards și Lewis c. Regatul Unit, Hotărârea din 27 octombrie 2004; cauza Khudobin c. Rusiei, hotărîrea din 26 octombrie 2006; cauza Ramanauskas c. Lituaniei, Hotărârea din 5 februarie 2008; Cauza Bulfinsky împotriva României, Hotărârea din 1 iunie 2010, definitivă la 1 septembrie 2010; cauza Constantin și Stoian vs. România, 23782/06 și 46629/06, 29 septembrie 2009, etc., respectiv, CEDO, Hotărârea din 15 decembrie 2011 (Marea Cameră) în cauza Al Khawaja și Tahery contra Regatului Unit cererile nr. 26766/05 și 22228/06; Hotărârea din 9 iulie 2013 în cauza Bobes împotriva României; Hotărârea din 25 februarie 2014 în cauza Văduva împotriva României; Hotărârea din 3 decembrie 2013 în cauza Vararu împotriva României; Hotărârea din 27 iunie 2017 în cauza Valdhuter împotriva României, etc.), nu sunt prevăzute printre motivele reglementate de cazurile de casare din art. 438 C. proc. pen., astfel că nu pot fi examinate de Înalta Curte în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1018 din 3 iulie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, va casa sentința penală nr. 126 din 9 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj și Decizia penală nr. 1018 din 3 iulie 2018 a Curții de Apel Craiova și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Dolj, aceasta fiind instanța de fond care trebuie să înlăture nelegalitatea constând în neexaminarea tipicității celor două infracțiuni sub forma concursului, în cauză curtea de apel - în realizarea controlului judiciar, conform Deciziei nr. 1018 din 3 iulie 2018 - limitându-se anterior doar la confirmarea sentinței primei instanțe, fără examinarea, chiar din oficiu, a acestei chestiuni de drept (pag. 10 a deciziei).

Totodată, Înalta Curte va anula formele de executare emise în baza Sentinței penale nr. 126 din 9 martie 2018 a Tribunalului Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1018 din 3 iulie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează Sentința penală nr. 126 din 9 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj și Decizia penală nr. 1018 din 3 iulie 2018 a Curții de Apel Craiova și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Dolj.

Anulează formele de executare emise în baza Sentinței penale nr. 126 din 9 martie 2018 a Tribunalului Dolj.

Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM