ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 522/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Gorj, secția penală, prin sentința nr. 87 din 26 martie 2002, a condamnat, pe inculpații: -N.ȘT.A. și -C.I. la pedepse de câte 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. A confiscat sumele de 347.000 lei și respectiv 636.000 lei indisponibilizate. Hotărând astfel, tribunalul a reținut în fapt că în ziua de 2 noiembrie 2001, inculpatul C.I. în funcția de șef tren și inculpatul N.Șt.A. în funcție de conductor bilete, au deservit trenul personal 9387, care circula pe relația Caracal - Craiova – Motru.

În aceiași zi urmare sesizărilor de la Inspectoratul de Poliție Craiova, în sensul că această partidă pretinde și primește bani de la călătorii frauduloși, permițând călătoria fără legitimație, s-a organizat un control. Astfel, lucrătorii de poliție împreună cu inspectorii de specialitate, P.V. și C.N., din cadrul serviciului de control legitimații, Regionala C.F.R. Craiova, s-au deplasat la partida trenului, verificând gestiunea. Cu această ocazie, în sectorul de control al șefului de tren au fost depistați 3 călători frauduloși, iar în cel al conductorului de bilete 5 călători frauduloși. S-a stabilit urmare investigațiilor efectuate că aceste 8 persoane au dat sume între 5 și 10.000 lei șefului de tren sau conductorului de tren, pentru a li se permite deplasarea pe distanța Craiova – Motru, costul unui bilet fiind de 40.000 lei aproximativ.

Verificându-se gestiunile inculpaților, la N.Șt.A. s-a găsit în plus suma de 347.000 lei în privința căreia acesta a relatat că suma de 300.000 lei reprezenta o sumă personală peste plafonul de 500.000 lei declarat, iar 47.000 lei provin de la călători frauduloși, cărora urma să le elibereze legitimații, însă nu a mai avut timp, până la intervenirea organelor de control. Asupra inculpatului C.I., nu s-au găsit în gestiune sume de bani în plus, față de cele declarate, însă la un control efectuat în compartimentul de serviciu din vagonul de lângă locomotivă, unde aveau acces numai cei doi inculpați, în podul de lângă toaleta de serviciu s-au găsit două suluri de bani legate cu elastic unul conținând 286.000 lei, iar al doilea 350.000 lei.

Inculpații au declarat că nu cunosc proveniența acestor sume, susținând că ar putea aparține altor partide care au deservit trenul. Suma de 637.000 lei a fost indisponibilizată până la soluționarea cauzei, iar 347.000 lei găsită asupra inculpatului N.Șt.A., au fost depuși la casierie. Faptele descrise au fost reținute ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 254 C. pen., în varianta descrisă de alin. (1). Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații care au criticat-o ca nelegală și netemeinică. Au solicitat în esență, desființarea hotărârii și să fie achitați cu motivarea că nu și-au însușit banii de la călătorii frauduloși și intenționau să le emită bilete de călătorie, dar nu au avut timpul necesar datorită intervenției organelor de control.

Au criticat sentința ca netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor pe care le-au considerat mari cât și sub aspectul modalității de executare. Prin decizia penală nr. 317 din 15 iulie 2002, pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Craiova, apelurile au fost admise, sentința desființată în latura penală în sensul că pedepsele aplicate inculpaților au fost reduse la câte 3 ani și în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pe durata termenului de încercare de 5 ani. Prin cererea din 19 iulie 2002, inculpatul C.I., în termen legal, a declarat recurs, considerând hotărârile netemeinice și nelegale. A invocat motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. și a cerut să fie achitat potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece în ceea ce-l privește fapta imputată nu există. A motivat că asupra sa nu au fost găsite sume de bani, iar cei trei martori, D.S., G.R. și H.I. care au declarat că i-au dat bani, au fost forțați să semneze declarații în alb, iar în instanță prin cele declarate nu motivează în nici un fel soluția la care a ajuns prima instanță. Examinând hotărârile atacate, în raport cu motivele invocate, Curtea constată în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis. În urma controlului făcut de organele de poliție și respectiv de specialitate din cadrul Regionalei C.F.R.

Craiova, în trenul de persoane 9387 se reține în referatul cu propunere de declinare a competenței încheiat de I.P.T. Craiova, Biroul cercetări penale, că în sectorul de activitate al șefului de tren C.I., au fost găsiți trei călători frauduloși, iar în sectorul de activitate al conductorului de bilete, N.Șt.A. au fost depistați cinci călători frauduloși. Aceștia întrebați au declarat că le-au fost pretinse atât de șeful de tren, cât și de conductorul de bilete sume cuprinse între 5.000 și 10.000 lei. La verificarea celor doi, asupra șefului de tren inculpatul C.I. nu s-au găsit sume de bani în timp ce asupra inculpatului N.Șt.A. s-a găsit suma de 347.000 lei pe care nu a putut să o justifice.

Declarațiile martorilor C.L., T.M., G.C., D.S., G.R., H.I. sunt scrise de aceeași persoană, cert nu de martori, deoarece aceștia au declarat atât la audierea de către procuror, cât și în instanță că li s-a cerut să semneze declarații în alb. Din declarațiile completate de lucrătorul de poliție ca și din materialul întocmit de I.P.T. Craiova, Biroul cercetări penale rezultă că cei doi inculpați au acționat separat. Astfel, C.C., T.M., G.C., declară că a venit conductorul de tren care era un bărbat de aproximativ 30 ani; înalt, blond pe care l-au recunoscut după cureaua neagră de la geantă și le-a cerut bani. Au precizat că atunci când organele de poliție au făcut controlul, au aflat că omul înalt și blond cu curea neagră la geantă se numește N.Șt.A.

La rândul lor martorii D.S., G.R. și H.I. au declarat că au fost controlați de șeful de tren, un individ de circa 37 ani, de statură mijlocie, brunet și cu mustață. La controlul făcut de polițiști au aflat că șeful de tren, persoana care i-a controlat și le-a luat banii fără să le dea bilete, se numește C.I. Audiați la parchet aceiași martori au declarat ba că au fost controlați de ambii conductori, ba că a fost numai unul dintre ei. Astfel, D.S. a arătat „La un moment dat a venit unul din controlorii trenului blond și mai înalt și m-a întrebat dacă am bilet”. În continuarea declarației se arată că erau doi controlori care i-au pretins bani și le-a dat 20.000 lei. La sfârșitul declarației face precizarea că a dat banii conductorului înalt și blond, acesta fiind urmat de un altul scund și brunet.

Martora G.C. audiată la parchet a declarat „în tren a cerut conductorul. Prezentându-mi-se spre identificare două persoane arăt că nu pot să-i recunosc, în compartiment fiind întuneric, dar cred că era o singură persoană. Martora T.M.L. a declarat la parchet „banii fiind strânși la G.C. care i-a înmânat în prezența noastră conductorului de tren, dar nu ne-a tăiat bilete”. Audiați în instanță aceiași martori au declarat că au dat banii și respectiv, că au fost controlați de un conductor. Inculpații audiați în instanță au declarat că în momentul când au fost surprinși de organele de poliție nu erau împreună, între ei fiind cam un vagon și că, potrivit regulamentului controlul se face independent.

Prima instanță a motivat că prin declarațiile date de martori în instanță aceștia încearcă să-i ajute pe inculpați, dar că martorii nu fac altceva decât să se contrazică. Mai mult, se motivează avându-se în vedere declarația martorilor D.S. că ambii inculpați au efectuat controlul, iar martorul H.I. care a declarat că a fost controlat de un individ scund cu mustață, acesta fiind inculpatul C.I., că în mod cert inculpatul C.I. se face vinovat prin faptul că a pretins, eventual indirect și a primit banii cu scopul de a nu îndeplini un act de serviciu.

Probele pe baza cărora s-a reținut participarea, inculpaților împreună, la controlul persoanelor care în ziua de 2 noiembrie 2001, au călătorit cu trenul personal 9387 pe relația Craiova – Motru, pe lângă că nu sunt de natură a convinge în mod neîndoielnic că cei doi au efectuat controlul împreună și chiar dacă numai unul a cerut și luat bani au săvârșit infracțiunea de luare de mită, dar nici nu a fost administrate cu respectarea dispozițiilor legale. Indicând mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă, art. 64 C. pen., se referă printre altele, și la declarațiile martorilor. Potrivit art. 65 C. proc. pen., sarcina de administra probele în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței, iar potrivit art. 73 declarațiile se consemnează în scris, martorul citește conținutul și dacă este de acord semnează.

Martorii au declarat atât la parchet, cât și în instanță că au semnat declarații în alb. Din lecturarea declarațiilor se constată reproducerea, ele fiind aproape identice parcă făcute în cor. Mai este de observat că în fața instanței martorii nu numai că nu și-au menținut declarațiile date polițiștilor, ci au făcut precizări și cu privire la declarațiile date la parchet. Este semnificativ că în declarațiile la poliție, se consemnează efectuarea controlului independent de cei doi inculpați, iar la parchet se ajunge la o combinare a activității de control în sensul că inculpații au efectuat controlul împreună. Este important de asemenea, că numai asupra inculpatului N.Șt.A. s-au găsit bani și că numai acesta a recunoscut că a pretins și primit bani, este adevărat cu motivarea că nu a mai avut timp să taie bilete.

Inculpatul C.I. a negat constant că ar fi găsit călători fără bilet și că le-a luat bani, așa încât se impunea ca prima instanță să audieze cu minuțiozitate fiecare martor și să-i confrunte cu inculpații pentru a stabili cu certitudine fie că cei doi inculpați au efectuat controlul separat și au primit ori nu fiecare bani, fie că au efectuat controlul împreună și chiar dacă banii au fost pretinși și primiți numai de unul, ambii sunt participanți la săvârșirea infracțiunii. Prima instanță, însă nu a verificat aspectele menționate, neîndeplinindu-și astfel obligația ce-i revenea, potrivit art. 3 și art. 4 C. proc. pen., de a stărui să afle adevărul prin exercitarea unui constant rol activ. Mai mult, prima instanță reține vinovăția inculpatului C.I.

invocând declarațiile martorilor H.I. dată în cursul urmăririi penale și D.S., de asemenea declarația dată în cursul urmăririi penale, martori care audiați în instanță și-au motivat declarațiile din cursul urmăririi penale și a căror declarații nu dovedesc că inculpatul C.I. a săvârșit infracțiunea de luare de mită. Martorul H.I. a declarat că a fost intimidat de polițiști, că nu a dat bani controlorilor pe care altfel nici nu a apucat să-i vadă, deoarece a urcat în Strehaia. A mai declarat că el nu a fost audiat la parchet, iar declarația dată polițiștilor a semnat-o în alb. Martorul D.S. a declarat că a venit controlul și l-a întrebat de bilet, i-a dat 18.500 lei, bani pe care controlorul i-a luat spunând că îi va aduce biletul, dar între timp a apărut poliția și supracontrolul.

Martorul precizează în instanță că nu poate să-l recunoască pe cel care i-a pretins bilet pentru că în compartiment nu era lumină. Instanța nu putea stabili pe baza acestei depoziții că inculpații au fost împreună, așa cum se motivează. În atare situație, se constată că s-a comis o gravă eroare de fapt, deoarece condamnarea inculpatului C.I. nu este întemeiată pe probe suficiente, încât hotărârile atacate sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. În consecință, secția penală a Curții Supreme de Justiție, în baza artr.385 15 alin. (1) pct. 2 lit. c) și alin. (2) C. proc. pen., va casa decizia și sentința și va trimite cauza la prima instanță pentru rejudecare, în sensul considerentelor ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMEOLE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 317 din 15 iulie 2002 a Curții de Apel Craiova. Casează decizia penală atacată precum și sentința penală nr. 87 din 26 martie 2002 a Tribunalului Gorj și trimite dosarul pentru rejudecare, la Tribunalul Gorj. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2003.