ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2496/2005

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 229 din 15 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a dispus achitarea inculpatului C.I., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 254 C. pen. Pentru a pronunța această sentință, la data de 2 noiembrie 2001, inculpații C.I. și N.Șt.A., salariați ai Stației C.F. Craiova, primul în funcție de șef de tren, iar cel de-al doilea conducător de tren, au pretins sume între 5.000 și 10.000 lei persoană fără a li se elibera legitimații de călătorie. În urma unor sesizări, lucrătorii de poliție, efectuând un control al legitimațiilor de călătorie au depistat în sectorul de control al șefului de tren, trei călători frauduloși, iar în sectorul conductorului de bilete cinci călători frauduloși.

Verificându-se gestiunile la inculpatul N.Șt.A. s-a găsit în plus suma de 347.000 lei față de cele declarate, iar în gestiunea recurentului inculpat nu s-au găsit sume de bani în plus. Totodată s-au mai găsit două suluri de bani legate cu elastic, conținând suma de 286.000 lei, iar al doilea 350.000 lei, despre care inculpații au declarat că ar putea proveni de la alte partide. În sfârșit s-a reținut că sumele de bani au fost confiscate. Împotriva acestei sentințe inculpații au declarat apeluri. Prin decizia penală nr. 317 din 15 iulie 2002, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile și casând sentința, s-au redus pedepsele la câte 3 ani închisoare fiecare, cu aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., pe durata prevăzută de art. 82 C. pen., în condițiile stabilite de art. 83 din același cod.

Împotriva acestei decizii penale, a declarat recurs inculpatul C.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia penală nr. 522 din 4 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul, a casat hotărârile și a trimis cauza spre rejudecare. Prin sentința penală nr. 359 din 14 octombrie 2003, Tribunalul Gorj a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru continuarea cercetărilor. Împotriva acestei sentințe Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a formulat recurs. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 40/14 ianuarie 2004, a admis recursul parchetului și a trimis cauza la tribunal pentru continuarea judecății numai referitor la inculpatul C.I.

Cu ocazia rejudecării tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada vinovăției inculpatului C.I. în săvârșirea infracțiunii. Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj susținând că hotărârea este nelegală referitor la temeiul achitării, atâta timp cât inculpatul avea calitatea de șef de tren, iar pe de altă parte că s-au invocat încălcări ale actelor de procedură fără a fi enumerate, iar din examinarea dosarului nu a rezultat existența acestora. Prin decizia penală nr. 477 din 3 noiembrie 2004, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul parchetului și împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, susținându-se că inculpatul C.I.

Recursul este nefondat. Analizând actele și lucrările dosarului, curtea constată că, la verificarea celor doi inculpați, asupra șefului de tren inculpatul C.I. nu s-au găsit sume de bani, situație confirmată de altfel și de martorii G.C., T.M.L. și C.L. care au indicat doar pe coinculpatul N.Șt.A. ca fiind persoana căruia i-au dat banii. Nici susținerea că „controlul a fost efectuat de două persoane” nu conduce la ideea că inculpatul – recurent ar fi luat banii sau ar fi fost de acord cu luarea de bani de către celălalt coinculpat pentru a-i împărți ulterior. De altfel, din probatorii nu rezultă că cei doi inculpați au făcut controlul împreună, în același timp și în aceleași compartimente, iar pe de altă parte nici-un martor nu-l indică pe inculpatul C.I.

ca fiind cel ce a primit bani și nici elemente care să ateste că ar fi fost de acord cu activitatea colegului său. De altfel, și din declarația lui V.E., membru al echipei de control, rezultă că „din atitudinea inculpatului, nu a tras concluzia că acesta ar fi fost implicat în activitatea de luare de mită”, concluzia trasă atât din comportamentul cât și modul de apărare a inculpatului. Mai mult însuși coinculpatul N.Șt.A. recunoaște că „la momentul când am luat bani de la călători eu nu efectuam controlul cu inculpatul C.I. și nu știu unde se afla în acel moment”. În atare situație potrivit principiului „în dubio pro reo”, prezumția de nevinovăție profită inculpatului și pe cale de consecință corect inculpatul a fost achitat de instanță.

Pentru aceste motive, Curtea, în temeiul prevederilor art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 477 din 3 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpatul C.I . Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2005.