ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2496/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 229

din 15 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a dispus achitarea

inculpatului C.I., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 254 C.

pen.

Pentru a pronunța această

sentință, la data de 2 noiembrie 2001, inculpații C.I. și N.Șt.A., salariați ai

Stației C.F. Craiova, primul în funcție de șef de tren, iar cel de-al doilea

conducător de tren, au pretins sume între 5.000 și 10.000 lei persoană fără a

li se elibera legitimații de călătorie.

În urma unor sesizări, lucrătorii

de poliție, efectuând un control al legitimațiilor de călătorie au depistat în

sectorul de control al șefului de tren, trei călători frauduloși, iar în

sectorul conductorului de bilete cinci călători frauduloși.

Verificându-se gestiunile la

inculpatul N.Șt.A. s-a găsit în plus suma de 347.000 lei față de cele declarate,

iar în gestiunea recurentului inculpat nu s-au găsit sume de bani în plus.

Totodată s-au mai găsit două

suluri de bani legate cu elastic, conținând suma de 286.000 lei, iar al doilea

350.000 lei, despre care inculpații au declarat că ar putea proveni de la alte

partide.

În sfârșit s-a reținut că

sumele de bani au fost confiscate.

Împotriva acestei sentințe

inculpații au declarat apeluri.

Prin decizia penală nr. 317

din 15 iulie 2002, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile și casând sentința,

s-au redus pedepsele la câte 3 ani închisoare fiecare, cu aplicarea

dispozițiilor art. 81 C. pen., pe durata prevăzută de art. 82 C. pen., în

condițiile stabilite de art. 83 din același cod.

Împotriva acestei decizii

penale, a declarat recurs inculpatul C.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 522

din 4 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul, a casat

hotărârile și a trimis cauza spre rejudecare.

Prin sentința penală nr. 359

din 14 octombrie 2003, Tribunalul Gorj a dispus scoaterea cauzei de pe rol și

trimiterea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru continuarea

cercetărilor.

Împotriva acestei sentințe

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a formulat recurs.

Curtea de Apel Craiova, prin

decizia penală nr. 40/14 ianuarie 2004, a admis recursul parchetului și a

trimis cauza la tribunal pentru continuarea judecății numai referitor la

inculpatul C.I.

Cu ocazia rejudecării

tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada vinovăției inculpatului C.I. în

săvârșirea infracțiunii.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj susținând că hotărârea este

nelegală referitor la temeiul achitării, atâta timp cât inculpatul avea

calitatea de șef de tren, iar pe de altă parte că s-au invocat încălcări ale

actelor de procedură fără a fi enumerate, iar din examinarea dosarului nu a

rezultat existența acestora.

Prin decizia penală nr. 477

din 3 noiembrie 2004, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul

parchetului și împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Craiova, susținându-se că inculpatul C.I.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și

lucrările dosarului, curtea constată că, la verificarea celor doi inculpați,

asupra șefului de tren inculpatul C.I. nu s-au găsit sume de bani, situație

confirmată de altfel și de martorii G.C., T.M.L. și C.L. care au indicat doar

pe coinculpatul N.Șt.A. ca fiind persoana căruia i-au dat banii.

Nici susținerea că „controlul

a fost efectuat de două persoane” nu conduce la ideea că inculpatul – recurent

ar fi luat banii sau ar fi fost de acord cu luarea de bani de către celălalt

coinculpat pentru a-i împărți ulterior.

De altfel, din probatorii nu

rezultă că cei doi inculpați au făcut controlul împreună, în același timp și în

aceleași compartimente, iar pe de altă parte nici-un martor nu-l indică pe

inculpatul C.I. ca fiind cel ce a primit bani și nici elemente care să ateste

că ar fi fost de acord cu activitatea colegului său.

De altfel, și din declarația

lui V.E., membru al echipei de control, rezultă că „din atitudinea

inculpatului, nu a tras concluzia că acesta ar fi fost implicat în activitatea

de luare de mită”, concluzia trasă atât din comportamentul cât și modul de

apărare a inculpatului.

Mai mult însuși coinculpatul

N.Șt.A. recunoaște că „la momentul când am luat bani de la călători eu nu

efectuam controlul cu inculpatul C.I. și nu știu unde se afla în acel moment”.

În atare situație potrivit

principiului „în dubio pro reo”, prezumția de nevinovăție profită inculpatului

și pe cale de consecință corect inculpatul a fost achitat de instanță.

Pentru aceste motive, Curtea,

în temeiul prevederilor art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de

Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Craiova

împotriva deciziei penale nr. 477 din 3 noiembrie 2004 a

Curții de Apel Craiova, privind pe inculpatul

C.I

.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 aprilie 2005.