ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5029/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 75 din 23 martie 2003 a Tribunalului Maramureș, inculpatul C.G. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În temeiul art. 109 și art. 343 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus păstrarea casetelor audio conținând înregistrările convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizațiilor, emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș înregistrate la poziția nr. 29/2003 din Registrul corpurilor delicte, la grefa instanței până la soluționarea definitivă a cauzei.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 4.500.000 lei. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În luna februarie 2001, inculpatul C.G., comisar al Gărzii financiare, secția Maramureș, cu ocazia unui control efectuat la SC F. SRL Baia Mare, a pretins de la administratorul acestei societăți, martorul B.F.V., suma de 20 milioane lei pentru a nu dispune confiscarea unei cantități de cherestea, considerată ca având o proveniență ilegală și a nu sesiza organele de urmărire penală.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: procese-verbale de consemnare a denunțului, declarațiile martorilor B.F.V., C.C., C.D., P.M.R., B.V., B.I.V., M.M.D., C.G., procese - verbale de confruntare, proces-verbal de transcriere, a înregistrărilor audio, declarațiile inculpatului care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa. Apelul declarat de inculpat a fost admis de Curtea de Apel Cluj care, prin decizia penală nr. 204 din 18 septembrie 2003, a desființat în totalitate hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță. S-a reținut că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 29 pct. 2 din Legea nr. 161/2003, referitoare la compunerea completului de judecată format din doi judecători în cazul infracțiunilor de corupție, pronunțând, astfel, o hotărâre lovită de nulitate absolută, conform art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. În rejudecare, Tribunalul Maramureș l-a condamnat pe inculpatul C.G., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 81 și art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani. Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 76 alin. ultim C. pen., s-a înlăturat aplicarea pedepsei complimentare privative de drepturi. În temeiul art. 93 3 alin. (4) și art. 343 alin. (3) C. proc.

pen., s-a dispus păstrarea casetelor audio conținând înregistrările convorbirilor telefonice interceptate, în baza autorizațiilor emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș (înregistrate la poziția nr. 29/2003 din Registrul corpurilor delicte), la grefa instanței până la soluționarea definitivă a cauzei. Conform art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 6.000.000 lei cheltuieli judiciare. Reținând aceeași situație de fapt și vinovăția inculpatului C.G., tribunalul a avut în vedere la individualizarea pedepsei conduita bună a acestuia anterior comiterii faptei și a apreciat că scopul sancțiunii penale poate fi atins chiar și fără executarea ei, astfel că a făcut în cauză aplicarea prevederilor art. 74 lit. a), art. 76 lit. c), art. 81 și art. 82 C. pen.

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a criticat hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie, susținând că, față de modul de comitere al infracțiunii și persoana inculpatului, se impune înlăturarea circumstanțelor atenuante și a suspendării condiționate a executării pedepsei, reeducarea acestuia fiind posibilă numai prin aplicarea unei sancțiuni severe, majorate și prin privare de libertate. Prin calea de atac promovată, inculpatul C.G. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 122 din 13 aprilie 2004, a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și de inculpatul C.G.

S-a apreciat că vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate este dovedită pe deplin, iar în procesul de individualizare a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen., aplicând o pedeapsă judicios stabilită. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul C.G. Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și aplicarea unei pedepse privative de libertate înscrisă în limitele speciale, prevăzute de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., prin înlăturarea reținerii circumstanțelor atenuante.

Temeiul recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Recursul este nefondat. Articolul 72 C. pen., prevede că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările, care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pedeapsa aplicată trebuie să se constituie într-o măsură de constrângere, dar și într-un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul său fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Curtea constată că instanța de judecată a dat eficiența cuvenită criteriilor generale de individualizare enunțate mai sus, stabilind o pedeapsă judicioasă care reflectă în mod echilibrat pericolul social concret al faptei săvârșite de inculpat, un funcționar cu importante atribuții de serviciu în constatarea și sancționarea prevederilor legale în domeniul economic, dar și modul concret de comitere a faptei, urmările acesteia, persoana făptuitorului. Chiar dacă este indiscutabil că inculpatul C.G. a pretins suma de 20 milioane lei administratorului B.F.V., acest act nu a mai fost urmat de primirea banilor, inculpatul temându-se de consecințele faptei sale, împrejurare corect reținută și interpretată de instanțele de judecată ca un criteriu de apreciere asupra cuantumului și modalității de executare a pedepsei aplicate.

Inculpatul C.G. nu are antecedente penale, este în vârstă de 53 ani, este căsătorit și are un copil în întreținere. Conduita sa până la săvârșirea infracțiunii, a fost corespunzătoare, iar după aceea nu au existat împrejurări care să pună la îndoială posibilitatea reeducării inculpatului fără privare de libertate. Curtea consideră că, atât prin cuantumul stabilit, sub minimul special prevăzut de lege ca urmare a reținerii îndreptățite a circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, cât și prin modalitatea dispusă de executare a pedepsei, aceea de suspendare condiționată a acesteia, instanța de fond s-a conformat dispozițiilor Codului penal referitoare la individualizarea pedepsei și a dat posibilitatea inculpatului să confirme, în concret, eficiența educativă a sancțiunii penale.

Pedeapsa aplicată corespunde acestor cerințe și este în măsură să constituie un avertisment pentru prevenirea unui comportament antisocial. Pentru aceste motive, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, urmează a fi respins ca nefondat. Cu privire la recursul inculpatului C.G. Inculpatul a solicitat admiterea recursului și restituirea cauzei la parchet, întrucât rechizitoriul nu era confirmat de prim-procurorul instituției la data investirii instanței, 1 aprilie 2002, caz de nulitate absolută potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (2), 209 alin. (3) și art. 209 alin. ultim C. proc. pen. Prin al doilea motiv de recurs invocat s-a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., susținându-se că nu există probe care să dovedească vinovăția acestuia, probele testimoniale sunt nesincere, transcrierile înregistrărilor audio reflectă caracterul provocator al atitudinii martorului B.F.V., procesul-verbal de contravenție încheiat de inculpat, nu a fost atacat de denunțător. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 2, 17 1 și 18 C. proc. pen. Examinând recursul Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că acesta nu este fondat. Excepția privind neconfirmarea rechizitoriului de către prim-procurorul parchetului nu a fost ridicată la primul termen de judecată a cauzei în fond și nici în faza de judecare a apelului, fiind invocată pentru prima dată în calea de atac a recursului.

Instanța de judecată s-a considerat legal investită după ce, la prima înfățișare, a verificat din oficiu regularitatea actului de sesizare. De altfel, rechizitoriul aflat la dosarul cauzei poartă mențiunea de confirmare de către prim-procurorul parchetului, astfel că, în prezența actului de sesizare oficială a instanței, aceasta a constatat regularitatea investirii sale; susținerile ulterioare și contrare acestei situații nu sunt dovedite și nu pot fi primite. Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanțele de judecată au stabilit în mod judicios situația de fapt și vinovăția inculpatului. Astfel, martorul B.F.V. a arătat în mod constant și amănunțit discuțiile avute cu inculpatul C.G., modul în care acesta din urmă i-a cerut să-i facă o ofertă și cum s-a ajuns la stabilirea cuantumului mitei la suma de 20 milioane lei.

Discuțiile dintre cei doi au fost înregistrate cu ajutorul unui reportofon, caseta fiind predată organelor de poliție odată cu formularea denunțului oral. Declarațiile martorului B.F.V. se coroborează pe deplin cu depozițiile martorilor C.C., C.D. și P.M.R., în sensul existenței actului de pretindere a sumei de bani de către comisarul Gărzii financiare în scopul neîndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu. Conduita inculpatului, acceptarea unor întâlniri cu denunțătorul în afara sediului instituției, interesul ca discuțiile purtate să se poarte fără martori, dovedesc caracterul ilegal al acestor contacte și interesul ocult al inculpatului, care urmărea obținerea sumei de bani. Încheierea procesului-verbal de contravenție, pentru alte motive decât cele reale constatate a făcut parte din strategia inculpatului de a acoperi eventualele dovezi ale infracțiunii comise.

Aflând despre sesizarea organelor de urmărire penală, inculpatul C.G. și-a schimbat în mod evident conduita, devenind prudent și nemaistăruind în remiterea banilor. Curtea constată că interpretarea logică, corelată a tuturor probelor administrate în cauză converge spre concluzia judicioasă stabilită de instanța de fond a vinovăției inculpatului C.G. în săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. Pentru aceste considerente și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat și urmează să-l respingă ca atare. Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul C.G., împotriva deciziei penale nr. 122 din 13 aprilie 2004 a Curții de Apel Cluj. Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 octombrie 2004.