ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2034/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2034/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursului declarat de inculpatul F.G. împotriva Deciziei penale nr. 191/A din

26 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, constată

următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 330 din data de 14 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1534/100/2011 al

Tribunalului Maramureș, în temeiul art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art.

7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, s-a dispus condamnarea inculpatului F.G., la

2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În temeiul art. 71 C.

pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a

C. pen.

În temeiul art. 88 C.

pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii

acestuia, de 24 ore, din data de 12 ianuarie 2011 ora 17:00 și până la data de

13 ianuarie 2011, ora 17:00.

În temeiul art. 255

alin. (4) C. pen. raportat la art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea

de la inculpat a sumei de 1.000 Euro, sumă consemnată la BCR Maramureș -

Sucursala Baia Mare prin Ordinul de încasare din 17 ianuarie 2011.

În temeiul art. 91

3

alin. (7) C. proc. pen. s-a dispus păstrarea la sediul instanței, în plic

sigilat, a suporturilor optice înregistrate la poziția nr. 5/2011 din registrul

privind evidența CD-urilor și respectiv, la poziția nr. 27/2011 din registrul

mijloacelor de probă, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze când se

vor arhiva odată cu dosarul.

În temeiul art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei

de 1500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.

15/P/2011 din data de 17 februarie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Maramureș a fost trimis în judecată inculpatul F.G., pentru săvârșirea

infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat

la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Prin actul de

sesizare a instanței s-a reținut că la data de 12 ianuarie 2011 inculpatul F.G.

a promis și a dat suma de 1000 euro și alte foloase unui funcționar care avea

atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor, urmărire a

infracțiunilor și atribuții de control, în scopul ca acesta să facă acte

contrare atribuțiilor de serviciu.

În cursul urmăririi

penale au fost administrate următoarele probe: procesul-verbal de consemnare a

denunțului; rapoartele din 11 ianuarie 2011 și 12 ianuarie 2011; acte

premergătoare; procesul-verbal din data de 10 ianuarie 2011; procesele-verbale

de redare a înregistrărilor audio-video; procesul-verbal din 12 ianuarie 2011

și planșe foto; ordinul de încasare din 17 ianuarie 2011; declarații martori și

declarațiile inculpatului.

Prin Ordonanța din

data de 12 ianuarie 2011 inculpatul F.G. a fost reținut pentru o durată de 24

de ore, iar prin Încheierea penală nr. 22 din 13 ianuarie 2011 a Tribunalului

Maramureș a fost respinsă propunerea de arestare preventivă a acestuia, fiind

luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de

zile.

În cadrul cercetării

judecătorești, instanța a procedat la audierea inculpatului F.G., precum și a

martorilor C.Gh., I.I., B.D.C. și S.I., declarațiile acestora fiind consemnate

și atașate la dosar.

Inculpatul F.G. a

recunoscut săvârșirea infracțiunii de care este acuzat, însă a solicitat

achitarea sa întrucât ofițerul de poliție nu mai avea competența în sensul

instrumentării dosarului și în realitate a fost indus în eroare să comită

această faptă.

Analizând ansamblul

probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit

Procesului-verbal de constatare din data de 11 ianuarie 2011, în jurul orei

7:30 inculpatul F.G. a fost oprit în trafic de agenți din cadrul

Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Maramureș, în timp ce

conducea autovehiculul marca FT cu numărul de înmatriculare .......... pe DN

19, pe raza localității Sarasău. În urma controlului efectuat, s-a constatat că

inculpatul transporta o cantitate de aproximativ 680 litri de palincă, fără a

deține documente legale, astfel încât s-a apreciat că există indicii privind

comiterea unei contravenții sau fapte prevăzute de legea penală.

Din declarațiile

martorilor S.I. și B.D.C., polițiști în cadrul Inspectoratului Județean al

Poliției de Frontieră Maramureș a rezultat că aceștia au întocmit

procesul-verbal de constatare a faptei și l-au condus pe inculpatul F.G. la

sediul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău, la subinspectorul de poliție

I.I., care era lucrător în cadrul Compartimentului de Combatere a

Infracționalității Transfrontaliere și avea printre atribuțiile de serviciu și

efectuarea cercetării penale putând desfășura activități de poliție judiciară.

În calitatea

menționată, martorul I.I. a procedat la înregistrarea lucrării penale sub nr.

P/405485 din 11 ianuarie 2011 la Inspectoratul Județean al Poliției de

Frontieră Maramureș și a întocmit dovada de ridicare a bunurilor transportate

de inculpat.

Din declarația

martorului I.I. a rezultat că la acel moment inculpatul F.G. nu i-a făcut nici

o propunere sau sugestie cu privire la cercetările efectuate.

Tribunalul reține că

potrivit susținerilor inculpatului F.G., la data de 11 ianuarie 2011 s-a

întâlnit cu martorul C.Gh. și i-a povestit ce s-a întâmplat, iar acesta din

urmă i-a spus că îl cunoaște pe martorul I.I. și i-a dat numărul de telefon al

acestuia.

Din declarația

martorului C.Gh., coroborată cu cea a martorului I.I. a rezultat că prin

intermediul unei cunoștințe comune, numitul L.A., intenția inculpatului F.G. de

a-l contacta pe subinspectorul de poliție I.I. a ajuns la cunoștința acestuia

din urmă precum și, prin intermediul martorului, la superiorii ierarhici.

Prin Ordonanța nr.

15/P/2011 din data de 11 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Maramureș, confirmată ulterior prin Încheierea penală nr. 21 din 13 ianuarie

2011 a Tribunalului, s-a dispus înregistrarea audio-video ambientală a

întâlnirilor și discuțiilor directe și telefonice dintre inculpatul F.G. și

martorul I.I.

Tribunalul constată

că din probele administrate a rezultat că în cursul aceleiași zile, 11 ianuarie

2011, la ora 17:30 inculpatul F.G. l-a contactat telefonic pe martorul I.I.,

solicitându-i o întâlnire a doua zi „pentru a povesti", convenind să aibă

loc la data de 12 ianuarie 2011, la biroul martorului.

La data de 12

ianuarie 2011 inculpatul F.G. s-a prezentat la sediul Sectorului Poliției de

Frontieră Sarasău, în biroul subinspectorului de poliție I.I., unde i-a propus

acestuia să îi dea 1.000 de euro și 200 litri de țuică pentru a nu continua

cercetările împotriva sa. În concret, inculpatul i-a spus martorului că „a

venit cu o variantă cum să facem", l-a întrebat „cât costă? Scurt!"

ca să nu trimită dosarul la parchet și i-a spus că „pune o mie de euro" și

„două sute de litri de palincă", convenind să se întâlnească la ora 12 la

un restaurant din Sighetu Marmației.

Potrivit mențiunilor

procesului-verbal coroborate cu declarațiile inculpatului și martorului,

aceștia s-au întâlnit la data de 12 ianuarie 2011, în jurul orei 11 în localul

„S" din Sighetu Marmației, unde F.G. i-a remis efectiv suma de 1.000 euro,

respectiv 20 de bancnote a câte 50 de euro.

Prin Ordinul de

încasare nr. 2011011700005194 din 17 ianuarie 2011 suma de 1.000 de euro

ridicată de la inculpatul F.G. a fost consemnată la BCR - Sucursala Baia Mare.

Prin declarațiile

date în cursul procesului, inculpatul F.G. a recunoscut săvârșirea faptei în

materialitatea sa, însă a susținut că nu se face vinovat de comiterea

infracțiunii de dare de mită întrucât la momentul când i-a dat banii, martorul

I.I. nu mai avea competențe de efectuare a cercetărilor în dosarul care îl

viza.

În ceea ce privește

apărările formulate de inculpat, instanța de fond a reținut că prin Adresa nr.

P/405485 din 11 ianuarie 2011, lucrarea penală privind pe numitul F.G. a fost

înaintată de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Maramureș la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației în vederea înregistrării și

alocării numărului unic.

Prin Adresa nr.

63/P/2011 din data de 12 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sighetu Marmației s-a confirmat înregistrarea dosarului, urmând ca cercetările

să fie continuate sub supravegherea exercitată de procuror.

Având în vedere

aceste aspecte, instanța de fond a reținut că la data săvârșirii faptei, chiar

dacă dosarul penal privindu-l pe inculpat a fost înregistrat la parchet,

efectuarea cercetărilor penale intra în continuare în competența organelor de

poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră

Maramureș, iar martorul I.I. avea atribuții de serviciu în calitate de ofițer

de poliție judiciară cu privire la acest dosar.

În raport de situația

de fapt expusă, instanța a reținut că fapta inculpatului F.G., constând în

aceea că la data de 12 ianuarie 2011 i-a promis subinspectorului de poliție

I.I. suma de 1.000 de euro și 200 litri de țuică și i-a și remis efectiv suma

de bani, în scopul ca acesta din urmă să facă un act contrar atribuțiilor sale

de serviciu privind constatarea și efectuarea actelor de cercetare privind

fapte prevăzute de legea penală, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat

la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

La încadrarea

juridică a faptei săvârșită de inculpat, instanța de judecată a avut în vedere

că, din probele administrate în cauză, a rezultat în mod cert că scopul în care

acesta a remis suma de bani și a promis foloasele a vizat oprirea cercetărilor

penale declanșate împotriva sa, iar martorul I.I., căruia i-a oferit bunurile,

deținea calitatea de ofițer de poliție judiciară.

În consecință, în

considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen., instanța de fond a dispus

condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani închisoare, apreciind că

aceasta corespunde scopului și funcțiilor prevăzute de art. 52 C. pen.

La individualizarea

judiciară a pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere gradul de pericol social

concret al infracțiunii săvârșite, determinat atât prin împrejurările concrete

ale comiterii cât și prin dezinvoltura cu care a acționat inculpatul. Din

procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate de inculpat a rezultat că

acesta, în calitatea sa de persoană care era acuzată de comiterea unei

infracțiuni sau contravenții și față de care se efectuau acte de cercetare, se

adresa ofițerului de poliție judiciară, spunându-i „cât costă? scurt!" și

oferindu-i direct o sumă de bani relativ mare și alte foloase. Totodată, la

aprecierea gradului de pericol social concret al infracțiunii săvârșite,

instanța a avut în vedere și contextul social actual, în care dimensiunea

fenomenului infracțional în zona de frontieră și faptele de corupție asociate

acestuia cunosc o amploare din ce în ce mai mare, astfel încât se impune din

partea autorităților judiciare o reacție fermă și promptă împotriva

activităților de acest gen.

În temeiul art. 71 C.

pen., instanța de fond a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a C. pen., apreciind că natura și gravitatea faptei săvârșite

sunt incompatibile cu gradul de responsabilitate civică pe care îl implică

exercitarea acestui drept.

În temeiul art. 88 C.

pen., instanța a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului durata

reținerii acestuia, de 24 ore, din data de 12 ianuarie 2011 ora 17:00 și până

la data de 13 ianuarie 2011, ora 17:00.

De asemenea, în baza

art. 255 alin. (4) C. pen. raportat la art. 253 alin. (3) C. pen., instanța de

fond a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.000 Euro, sumă consemnată

la BCR Maramureș - Sucursala Baia Mare prin Ordinul de încasare nr.

2011011700005194 din 17 ianuarie 2011. Instanța nu a dispus și confiscarea prin

echivalent a cantității de 200 litri de țuică, având în vedere că în legătură

cu acest folos material, modalitatea alternativă a elementului material în care

infracțiunea a fost săvârșită este cea a „promisiunii", astfel încât s-a

apreciat că nu este posibilă confiscarea.

În temeiul art. 913

alin. 7 C. proc. pen., instanța a dispus păstrarea la sediul instanței, în plic

sigilat, a suporturilor optice înregistrate la poziția nr. 5/2011 din registrul

privind evidența CD-urilor și respectiv, la poziția nr. 27/2011 din registrul

mijloacelor de probă, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze când se

vor arhiva odată cu dosarul.

În temeiul art. 191

alin. (1) C. proc. pen., instanța l-a obligat pe inculpat la plata către stat a

sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul F.G., solicitând admiterea căii de atac și,

în principal, achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. în același

timp, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de cumpărare

de influență prevăzut de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, iar în

subsidiar, reindividualizarea pedepsei aplicate, prin reținerea de circumstanțe

atenuante, precum și modificarea modalității de executare a pedepsei, care s-a

solicitat a fi suspendată condiționat sau sub supraveghere.

Prin Decizia penală

nr. 191/A/2011 Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori a admis apelul

declarat de către inculpatul F.G. împotriva Sentinței penale nr. 330 din 14

iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș pe care o desființează doar sub

aspectul greșitei individualizări a executării pedepsei și rejudecând:

În baza art. 81, 82

C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui

termen de încercare de 4 ani compus din durata pedepsei de 2 ani și din

intervalul de timp de 2 ani.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea

dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

A pus în vedere

inculpatului cazurile de revocare a suspendării condiționate prevăzute de art.

83 C. pen.

A dedus din pedeapsă

durata reținerii din 12 ianuarie 2011 până în 13 ianuarie 2011.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței atacate. Cheltuielile judiciare din apel au rămas în

sarcina statului.

Analizând apelul

declarat în cauză, prin prisma actelor de la dosar, a dispozițiilor legale în

materie și a motivelor invocate, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Instanța de fond a

constatat o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza materialului probator

administrat în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, starea de fapt

nefiind de altfel contestată de reclamant.

S-a reținut în mod

corect în ceea ce privește apărările formulate de apelant, reiterate de altfel

în fața Curții, că la data săvârșirii faptei, chiar dacă dosarul penal care îl

privea pe inculpat era deja înregistrat la parchet, cercetările penale erau

efectuate în continuare de organele de poliție judiciară, în cadrul cărora

martorul I.I. avea atribuții de serviciu. În consecință, în acord cu cele

statuate și de către prima instanță, Curtea a apreciat că în cauză nu este

vorba despre infracțiunea de cumpărare de influență, fiind întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de dare de mită. Din această perspectivă,

solicitarea apărării de achitare este neîntemeiată.

Cu mențiunea că

instanța de control judiciar și-a însușit în totalitate considerentele care au

stat la baza hotărârii de condamnare a inculpatului reținute în hotărârea

atacată, Curtea de Apel a apreciat că în procesul de individualizare a pedepsei

prima instanță a făcut o greșită aplicare a art. 72 C. pen., dispunând

executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate.

Raportat la întreaga

stare de fapt și la circumstanțele personale ale inculpatului, având în vedere

lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia, situația familială, modul de

săvârșire a faptei, atitudinea sa în fața organelor judiciare, Curtea a

apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a

inculpatului, prezenta condamnare constituind un avertisment suficient de

serios pentru ca inculpatul să înțeleagă gravitatea comiterii unor astfel de

fapte, precum și impactul pe care acestea îl au asupra societății și asupra

credibilității de care trebuie să se bucure organele statului.

Curtea a apreciat că

executarea pedepsei în regim de detenție, așa cum a fost dispusă de către prima

instanță, nu este nici în interesul societății și nici în interesul

inculpatului.

Împotriva Deciziei

penale nr. 191/A din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și

de minori a declarat recurs, la 31 octombrie 2011, inculpatul F.G.

În motivele de recurs

formulate de inculpat au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17, 18 și 14 C. proc. pen.

Recurentul a

solicitat achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită având în

vedere că fapta nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

În subsidiar,

recurentul a cerut admiterea recursului și schimbarea încadrării juridice dată

faptei din infracțiunea de dare de mită în infracțiunea de cumpărare de

influență prevăzută de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000.

Analizând hotărârea

recurată, instanța urmează să admită calea de atac doar în ceea ce privește

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În ceea ce privește

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., cazul

de casare este nefondat.

O primă critică

formulată de recurent are în vedere faptul că acuzația privește în mod greșit

darea de mită (art. 255 C. pen.) în loc de cumpărarea de influență art. 6

1

din Legea nr. 78/2000.

Art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 prevede că promisiunea, oferirea sau darea de bani, de

daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influență

sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l

determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de

serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Art. 255 C. pen.

prevede că promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în scopul

de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la

îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor

îndatoriri modurile și scopurile arătate în art. 254 C. pen., se pedepsesc cu

închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Diferența din art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 și art. 255 C. pen. se produce în ceea ce privește

subiectul pasiv. Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase se

face în cazul infracțiunii de dare de mită către cel care are îndatoririle de

serviciu a căror a îndeplinire, neîndeplinire, întârziere sau act contrar

acestora se solicită. În cazul cumpărării de influență actele de promisiune,

oferire sau dare de bani, de daruri ori alte foloase, se exercită către o altă

persoană decât funcționarul ale cărui îndatoriri de serviciu sunt legate de

banii sau foloasele în cauză, respectiv actele sunt făcute către o persoană

care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui

funcționar.

În acord cu instanța

de fond și cea de apel, Înalta Curte constată că persoana acuzată a oferit bani

și produse martorului I.I. pentru ca martorul, ofițer de poliție, să nu trimită

dosarul care îl privea pe recurent către Parchet și în consecință suma oferită

avea legătură cu îndatoririle de serviciu ale martorului. Susținerile

recurentului în legătură cu faptul că la momentul la care a oferit suma de bani

dosarul fusese deja trimis de către ofițerul de poliție către parchet nu au

relevanță, având în vedere că recurentul nu a cunoscut acest fapt, decât

ulterior. La momentul la care discuția a avut loc cu martorul, inculpatul i s-a

adresat acestuia în calitate de persoană care făcea cercetări în cauză, astfel

încât condiția de la art. 255 C. pen. este îndeplinită.

În ceea ce privește

schimbarea de încadrare juridică solicitată de către recurent din infracțiunea

de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de cumpărare de influență

prevăzută de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 instanța de recurs

constată și că solicitarea recurentului ar conduce la agravarea situației

acestuia în propria cale de atac.

Astfel, limitele de

pedeapsă pentru infracțiunea de care este acuzat inculpatul, art. 255 alin. (1)

C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 sunt de la 6 luni la

7 ani astfel cum se prevede în varianta agravantă a infracțiunii în legea

specială.

Limitele de pedeapsă

pentru infracțiunea de cumpărare de influență prevăzută de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 sunt de la 2 la 10 ani.

Compararea

sancțiunilor dintre cele două incriminări arată faptul că, atât minimul cât și

maximul pedepsei faptei a cărei încadrare juridică o solicită inculpatul sunt

mai ridicate în raport de cele ale faptei pentru care a fost condamnat. Dând

curs solicitării recurentului, instanța constată că s-a încălcat principiul ne

agravării situației în propria cale de atac având în vedere că s-ar ajunge la

reținerea elementelor unei fapte sancționată cu o pedeapsă mai mare decât cea

de care este acuzat.

În ceea ce privește

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., s-a

comis o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri

greșite de condamnare, cazul de casare este nefondat.

Prin eroare de fapt

se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar

există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se

consideră că un anumit act, ar demonstra existența unei împrejurări, când, în

realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul. O eroare gravă de

fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar și

faptele reținute de instanța de fond. Instanța de recurs apreciază că nu există

o stabilire greșită a situației de fapt, nu au fost ignorate probe și nici nu

s-a acordat încredere excesivă unor probe.

În ceea ce privește

cazul de casare vizând grava eroare de fapt, în acord cu instanța de fond și

cea de apel, instanța de recurs apreciază că faptele au fost corect reținute și

corespund probelor administrate.

Astfel, din

declarația inculpatului din ședința publică din 12 aprilie 2011 rezultă că s-a

dus în biroul polițistului I.I. și i-a spus că a venit să-și rezolve problema

pentru a acoperi cantitatea de țuică.

Inculpatul arată că

„I.I. m-a întrebat cât îi dau, eu i-am răspuns 1.000 de euro, iar el mi-a spus

că e puțin. Din acest motiv i-am spus că îi dau și 200 litri de țuică și am

convenit să ne întâlnim la Restaurantul S. din Sighet. În jurul orei 11:00 m-am

întâlnit la restaurant cu acel prieten, iar pe la ora 12:00 a sosit și I.I.

M-am retras cu acesta într-un separeu unde i-am dat suma de 1.000 de euro și

apoi a apărut procurorul". Inculpatul a recunoscut faptul că a dat suma de

bani, apărarea solicitând achitarea pe considerentul lipsei de competență a

polițistului în ceea ce privește instrumentarea dosarului.

În acord cu instanța

de fond și cea de apel, Înalta Curte constată că martorul I.I., cel căruia

inculpatul i-a oferit suma de bani, avea atribuții de serviciu în calitate de

ofițer de poliție judiciară. În această calitate, martorul a înregistrat

lucrarea penală nr. P/405485 din 11 ianuarie 2001 prin care constată că

inculpatul a transportat 680 litri de palincă, fără a deține documente legale.

Inițiativa oferirii

unei sume de bani i-a aparținut inculpatului, care, fiind acuzat de comiterea

unei fapte ilicite față de care se efectua acte de cercetare, s-a adresat

ofițerului de poliție spunându-i „Cât costă? Scurt!" oferindu-i direct

banii și foloasele descrise anterior.

Instanța apreciază că

situația de fapt reținută este corectă și nu există erori în aprecierea

acesteia.

În ceea ce privește

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

instanța de recurs constată că fapta comisă de inculpat este tipică, în sensul

oferirii unei sume de bani unui ofițer de poliție judiciară pentru ca acesta

să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu legate de sancționarea faptei de

transport fără a deține documente legale a unei cantități de alcool.

La individualizarea

pedepselor au fost avut în vedere limitele speciale de pedeapsă, închisoare de

la 6 luni la 7 ani, stabilindu-se de către instanța de fond o pedeapsă de doi

ani.

Datele personale ale

inculpatului, în vârstă de 52 de ani, lipsit de antecedente penale, provenind

dintr-o familie organizată, justifică o pedeapsă orientată spre minim din

probele administrate în cauză, instanța de recurs constată că inculpatul, în

vârstă de 52 de ani, are venituri licite obținute din agricultură. În ceea ce

privește alcoolul pe care îl transporta inculpatul a făcut dovada că a plătit

accizele. Nu poate fi ignorată conduita procesuală caracterizată prin

sinceritate, în raport cu infracțiunea comisă, dar și prin prezentarea în fața

instanței, la fiecare termen de judecată.

În ceea ce privește

modalitatea de executare instanța de recurs în acord cu cea de apel, apreciază

că scopul educativ al unei pedepse aplicare unui inculpat infractor primar

pentru o faptă recunoscută, având o formă tipică de săvârșire a acesteia poate

fi atins și fără privare de libertate.

Caracterul tipic al

faptei trebuie să atragă o sancțiune legală orientată către minimul prevăzut de

lege. Totodată, instanța de recurs apreciază că recunoașterea faptei în

materialitatea ei de către inculpat, atât în cursul urmăririi penale cât și la

instanța de judecată, faptul că inculpatul obține venituri licite din

agricultură justifică modalitatea de executare a pedepsei aleasă de către

instanța de apel.

În consecință, Înalta

Curte va admite recursul declarat de către inculpatul F.G. împotriva Deciziei

penale nr. 191/A din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și

de minori.

Va casa în parte

decizia recurată precum și Sentința nr. 330 din data de 14 iunie 2011 a

Tribunalului Maramureș și rejudecând:

În baza art. 255

alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, va

condamna pe inculpatul F.G. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de dare de mită.

În temeiul art. 71 C.

pen., va interzice inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a

C. pen.

În baza art. 81, 82

C. pen. va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata

unui termen de încercare de 3 ani compus din durata pedepsei de 1 an și din

intervalul de timp de 2 ani.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. va suspenda executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea

dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

Va pune în vedere

inculpatului cazurile de revocare a suspendării condiționate prevăzute de art.

83 C. pen.

Va menține restul

dispozițiilor hotărârilor atacate.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare din recurs vor rămâne în

sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de către inculpatul F.G. împotriva Deciziei penale nr. 191/A din 26

octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Casează în parte

decizia recurată precum și Sentința nr. 330 din data de 14 iunie 2011 a

Tribunalului Maramureș și rejudecând:

În baza art. 255

alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, condamnă

inculpatul F.G. la pedeapsa de 1 an închisoare pt. săvârșirea infracțiunii de

dare de mită.

În temeiul art. 71 C.

pen., interzice inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C.

pen.

În baza art. 81, 82

C. pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui

termen de încercare de 3 ani compus din durata pedepsei de 1 an și din

intervalul de timp de 2 ani.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea

dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

Pune în vedere

inculpatului cazurile de revocare a suspendării condiționate prevăzute de art.

83 C. pen.

Menține restul

dispozițiilor hotărârilor atacate.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina

statului.

Onorariul

apărătorului din oficiu, în sumă de 200 de RON se va suporta din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 12 iunie 2012.

Procesat de GGC - LM