ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2034/2012

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul F.G. împotriva Deciziei penale nr. 191/A din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 330 din data de 14 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1534/100/2011 al Tribunalului Maramureș, în temeiul art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, s-a dispus condamnarea inculpatului F.G., la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. În temeiul art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii acestuia, de 24 ore, din data de 12 ianuarie 2011 ora 17:00 și până la data de 13 ianuarie 2011, ora 17:00.

În temeiul art. 255 alin. (4) C. pen. raportat la art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.000 Euro, sumă consemnată la BCR Maramureș - Sucursala Baia Mare prin Ordinul de încasare din 17 ianuarie 2011. În temeiul art. 91 3 alin. (7) C. proc. pen. s-a dispus păstrarea la sediul instanței, în plic sigilat, a suporturilor optice înregistrate la poziția nr. 5/2011 din registrul privind evidența CD-urilor și respectiv, la poziția nr. 27/2011 din registrul mijloacelor de probă, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze când se vor arhiva odată cu dosarul. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 15/P/2011 din data de 17 februarie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost trimis în judecată inculpatul F.G., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 12 ianuarie 2011 inculpatul F.G. a promis și a dat suma de 1000 euro și alte foloase unui funcționar care avea atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor, urmărire a infracțiunilor și atribuții de control, în scopul ca acesta să facă acte contrare atribuțiilor de serviciu.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: procesul-verbal de consemnare a denunțului; rapoartele din 11 ianuarie 2011 și 12 ianuarie 2011; acte premergătoare; procesul-verbal din data de 10 ianuarie 2011; procesele-verbale de redare a înregistrărilor audio-video; procesul-verbal din 12 ianuarie 2011 și planșe foto; ordinul de încasare din 17 ianuarie 2011; declarații martori și declarațiile inculpatului. Prin Ordonanța din data de 12 ianuarie 2011 inculpatul F.G. a fost reținut pentru o durată de 24 de ore, iar prin Încheierea penală nr. 22 din 13 ianuarie 2011 a Tribunalului Maramureș a fost respinsă propunerea de arestare preventivă a acestuia, fiind luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile.

În cadrul cercetării judecătorești, instanța a procedat la audierea inculpatului F.G., precum și a martorilor C.Gh., I.I., B.D.C. și S.I., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar. Inculpatul F.G. a recunoscut săvârșirea infracțiunii de care este acuzat, însă a solicitat achitarea sa întrucât ofițerul de poliție nu mai avea competența în sensul instrumentării dosarului și în realitate a fost indus în eroare să comită această faptă. Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit Procesului-verbal de constatare din data de 11 ianuarie 2011, în jurul orei 7:30 inculpatul F.G. a fost oprit în trafic de agenți din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Maramureș, în timp ce conducea autovehiculul marca FT cu numărul de înmatriculare … pe DN 19, pe raza localității Sarasău.

În urma controlului efectuat, s-a constatat că inculpatul transporta o cantitate de aproximativ 680 litri de palincă, fără a deține documente legale, astfel încât s-a apreciat că există indicii privind comiterea unei contravenții sau fapte prevăzute de legea penală. Din declarațiile martorilor S.I. și B.D.C., polițiști în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Maramureș a rezultat că aceștia au întocmit procesul-verbal de constatare a faptei și l-au condus pe inculpatul F.G. la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău, la subinspectorul de poliție I.I., care era lucrător în cadrul Compartimentului de Combatere a Infracționalității Transfrontaliere și avea printre atribuțiile de serviciu și efectuarea cercetării penale putând desfășura activități de poliție judiciară.

În calitatea menționată, martorul I.I. a procedat la înregistrarea lucrării penale sub nr. P/405485 din 11 ianuarie 2011 la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Maramureș și a întocmit dovada de ridicare a bunurilor transportate de inculpat. Din declarația martorului I.I. a rezultat că la acel moment inculpatul F.G. nu i-a făcut nici o propunere sau sugestie cu privire la cercetările efectuate. Tribunalul reține că potrivit susținerilor inculpatului F.G., la data de 11 ianuarie 2011 s-a întâlnit cu martorul C.Gh. și i-a povestit ce s-a întâmplat, iar acesta din urmă i-a spus că îl cunoaște pe martorul I.I. și i-a dat numărul de telefon al acestuia. Din declarația martorului C.Gh., coroborată cu cea a martorului I.I.

a rezultat că prin intermediul unei cunoștințe comune, numitul L.A., intenția inculpatului F.G. de a-l contacta pe subinspectorul de poliție I.I. a ajuns la cunoștința acestuia din urmă precum și, prin intermediul martorului, la superiorii ierarhici. Prin Ordonanța nr. 15/P/2011 din data de 11 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, confirmată ulterior prin Încheierea penală nr. 21 din 13 ianuarie 2011 a Tribunalului, s-a dispus înregistrarea audio-video ambientală a întâlnirilor și discuțiilor directe și telefonice dintre inculpatul F.G. și martorul I.I. Tribunalul constată că din probele administrate a rezultat că în cursul aceleiași zile, 11 ianuarie 2011, la ora 17:30 inculpatul F.G.

l-a contactat telefonic pe martorul I.I., solicitându-i o întâlnire a doua zi „pentru a povesti", convenind să aibă loc la data de 12 ianuarie 2011, la biroul martorului. La data de 12 ianuarie 2011 inculpatul F.G. s-a prezentat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău, în biroul subinspectorului de poliție I.I., unde i-a propus acestuia să îi dea 1.000 de euro și 200 litri de țuică pentru a nu continua cercetările împotriva sa. În concret, inculpatul i-a spus martorului că „a venit cu o variantă cum să facem", l-a întrebat „cât costă? Scurt!" ca să nu trimită dosarul la parchet și i-a spus că „pune o mie de euro" și „două sute de litri de palincă", convenind să se întâlnească la ora 12 la un restaurant din Sighetu Marmației.

Potrivit mențiunilor procesului-verbal coroborate cu declarațiile inculpatului și martorului, aceștia s-au întâlnit la data de 12 ianuarie 2011, în jurul orei 11 în localul „S" din Sighetu Marmației, unde F.G. i-a remis efectiv suma de 1.000 euro, respectiv 20 de bancnote a câte 50 de euro. Prin Ordinul de încasare nr. 2011011700005194 din 17 ianuarie 2011 suma de 1.000 de euro ridicată de la inculpatul F.G. a fost consemnată la BCR - Sucursala Baia Mare. Prin declarațiile date în cursul procesului, inculpatul F.G. a recunoscut săvârșirea faptei în materialitatea sa, însă a susținut că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de dare de mită întrucât la momentul când i-a dat banii, martorul I.I.

nu mai avea competențe de efectuare a cercetărilor în dosarul care îl viza. În ceea ce privește apărările formulate de inculpat, instanța de fond a reținut că prin Adresa nr. P/405485 din 11 ianuarie 2011, lucrarea penală privind pe numitul F.G. a fost înaintată de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Maramureș la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației în vederea înregistrării și alocării numărului unic. Prin Adresa nr. 63/P/2011 din data de 12 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației s-a confirmat înregistrarea dosarului, urmând ca cercetările să fie continuate sub supravegherea exercitată de procuror.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a reținut că la data săvârșirii faptei, chiar dacă dosarul penal privindu-l pe inculpat a fost înregistrat la parchet, efectuarea cercetărilor penale intra în continuare în competența organelor de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Maramureș, iar martorul I.I. avea atribuții de serviciu în calitate de ofițer de poliție judiciară cu privire la acest dosar. În raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut că fapta inculpatului F.G., constând în aceea că la data de 12 ianuarie 2011 i-a promis subinspectorului de poliție I.I.

suma de 1.000 de euro și 200 litri de țuică și i-a și remis efectiv suma de bani, în scopul ca acesta din urmă să facă un act contrar atribuțiilor sale de serviciu privind constatarea și efectuarea actelor de cercetare privind fapte prevăzute de legea penală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. La încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpat, instanța de judecată a avut în vedere că, din probele administrate în cauză, a rezultat în mod cert că scopul în care acesta a remis suma de bani și a promis foloasele a vizat oprirea cercetărilor penale declanșate împotriva sa, iar martorul I.I., căruia i-a oferit bunurile, deținea calitatea de ofițer de poliție judiciară.

În consecință, în considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen., instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani închisoare, apreciind că aceasta corespunde scopului și funcțiilor prevăzute de art. 52 C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, determinat atât prin împrejurările concrete ale comiterii cât și prin dezinvoltura cu care a acționat inculpatul. Din procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate de inculpat a rezultat că acesta, în calitatea sa de persoană care era acuzată de comiterea unei infracțiuni sau contravenții și față de care se efectuau acte de cercetare, se adresa ofițerului de poliție judiciară, spunându-i „cât costă?

scurt!" și oferindu-i direct o sumă de bani relativ mare și alte foloase. Totodată, la aprecierea gradului de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, instanța a avut în vedere și contextul social actual, în care dimensiunea fenomenului infracțional în zona de frontieră și faptele de corupție asociate acestuia cunosc o amploare din ce în ce mai mare, astfel încât se impune din partea autorităților judiciare o reacție fermă și promptă împotriva activităților de acest gen. În temeiul art. 71 C. pen., instanța de fond a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., apreciind că natura și gravitatea faptei săvârșite sunt incompatibile cu gradul de responsabilitate civică pe care îl implică exercitarea acestui drept.

În temeiul art. 88 C. pen., instanța a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii acestuia, de 24 ore, din data de 12 ianuarie 2011 ora 17:00 și până la data de 13 ianuarie 2011, ora 17:00. De asemenea, în baza art. 255 alin. (4) C. pen. raportat la art. 253 alin. (3) C. pen., instanța de fond a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.000 Euro, sumă consemnată la BCR Maramureș - Sucursala Baia Mare prin Ordinul de încasare nr. 2011011700005194 din 17 ianuarie 2011. Instanța nu a dispus și confiscarea prin echivalent a cantității de 200 litri de țuică, având în vedere că în legătură cu acest folos material, modalitatea alternativă a elementului material în care infracțiunea a fost săvârșită este cea a „promisiunii", astfel încât s-a apreciat că nu este posibilă confiscarea.

În temeiul art. 913 alin. 7 C. proc. pen., instanța a dispus păstrarea la sediul instanței, în plic sigilat, a suporturilor optice înregistrate la poziția nr. 5/2011 din registrul privind evidența CD-urilor și respectiv, la poziția nr. 27/2011 din registrul mijloacelor de probă, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze când se vor arhiva odată cu dosarul. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., instanța l-a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul F.G., solicitând admiterea căii de atac și, în principal, achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

în același timp, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de cumpărare de influență prevăzut de art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei aplicate, prin reținerea de circumstanțe atenuante, precum și modificarea modalității de executare a pedepsei, care s-a solicitat a fi suspendată condiționat sau sub supraveghere. Prin Decizia penală nr. 191/A/2011 Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori a admis apelul declarat de către inculpatul F.G. împotriva Sentinței penale nr. 330 din 14 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș pe care o desființează doar sub aspectul greșitei individualizări a executării pedepsei și rejudecând: În baza art. 81, 82 C. pen.

a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani compus din durata pedepsei de 2 ani și din intervalul de timp de 2 ani. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. A pus în vedere inculpatului cazurile de revocare a suspendării condiționate prevăzute de art. 83 C. pen. A dedus din pedeapsă durata reținerii din 12 ianuarie 2011 până în 13 ianuarie 2011. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

Analizând apelul declarat în cauză, prin prisma actelor de la dosar, a dispozițiilor legale în materie și a motivelor invocate, Curtea de Apel a reținut următoarele: Instanța de fond a constatat o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, starea de fapt nefiind de altfel contestată de reclamant. S-a reținut în mod corect în ceea ce privește apărările formulate de apelant, reiterate de altfel în fața Curții, că la data săvârșirii faptei, chiar dacă dosarul penal care îl privea pe inculpat era deja înregistrat la parchet, cercetările penale erau efectuate în continuare de organele de poliție judiciară, în cadrul cărora martorul I.I.

avea atribuții de serviciu. În consecință, în acord cu cele statuate și de către prima instanță, Curtea a apreciat că în cauză nu este vorba despre infracțiunea de cumpărare de influență, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită. Din această perspectivă, solicitarea apărării de achitare este neîntemeiată. Cu mențiunea că instanța de control judiciar și-a însușit în totalitate considerentele care au stat la baza hotărârii de condamnare a inculpatului reținute în hotărârea atacată, Curtea de Apel a apreciat că în procesul de individualizare a pedepsei prima instanță a făcut o greșită aplicare a art. 72 C. pen., dispunând executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate.

Raportat la întreaga stare de fapt și la circumstanțele personale ale inculpatului, având în vedere lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia, situația familială, modul de săvârșire a faptei, atitudinea sa în fața organelor judiciare, Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, prezenta condamnare constituind un avertisment suficient de serios pentru ca inculpatul să înțeleagă gravitatea comiterii unor astfel de fapte, precum și impactul pe care acestea îl au asupra societății și asupra credibilității de care trebuie să se bucure organele statului. Curtea a apreciat că executarea pedepsei în regim de detenție, așa cum a fost dispusă de către prima instanță, nu este nici în interesul societății și nici în interesul inculpatului.

Împotriva Deciziei penale nr. 191/A din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori a declarat recurs, la 31 octombrie 2011, inculpatul F.G. În motivele de recurs formulate de inculpat au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17, 18 și 14 C. proc. pen. Recurentul a solicitat achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită având în vedere că fapta nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni. În subsidiar, recurentul a cerut admiterea recursului și schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de dare de mită în infracțiunea de cumpărare de influență prevăzută de art. 6 1 din Legea nr. 78/2000. Analizând hotărârea recurată, instanța urmează să admită calea de atac doar în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., cazul de casare este nefondat. O primă critică formulată de recurent are în vedere faptul că acuzația privește în mod greșit darea de mită (art. 255 C. pen.) în loc de cumpărarea de influență art. 6 1 din Legea nr. 78/2000. Art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 prevede că promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani. Art. 255 C. pen.

prevede că promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri modurile și scopurile arătate în art. 254 C. pen., se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Diferența din art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 și art. 255 C. pen. se produce în ceea ce privește subiectul pasiv. Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase se face în cazul infracțiunii de dare de mită către cel care are îndatoririle de serviciu a căror a îndeplinire, neîndeplinire, întârziere sau act contrar acestora se solicită.

În cazul cumpărării de influență actele de promisiune, oferire sau dare de bani, de daruri ori alte foloase, se exercită către o altă persoană decât funcționarul ale cărui îndatoriri de serviciu sunt legate de banii sau foloasele în cauză, respectiv actele sunt făcute către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar. În acord cu instanța de fond și cea de apel, Înalta Curte constată că persoana acuzată a oferit bani și produse martorului I.I. pentru ca martorul, ofițer de poliție, să nu trimită dosarul care îl privea pe recurent către Parchet și în consecință suma oferită avea legătură cu îndatoririle de serviciu ale martorului. Susținerile recurentului în legătură cu faptul că la momentul la care a oferit suma de bani dosarul fusese deja trimis de către ofițerul de poliție către parchet nu au relevanță, având în vedere că recurentul nu a cunoscut acest fapt, decât ulterior.

La momentul la care discuția a avut loc cu martorul, inculpatul i s-a adresat acestuia în calitate de persoană care făcea cercetări în cauză, astfel încât condiția de la art. 255 C. pen. este îndeplinită. În ceea ce privește schimbarea de încadrare juridică solicitată de către recurent din infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de cumpărare de influență prevăzută de art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 instanța de recurs constată și că solicitarea recurentului ar conduce la agravarea situației acestuia în propria cale de atac. Astfel, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de care este acuzat inculpatul, art. 255 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 sunt de la 6 luni la 7 ani astfel cum se prevede în varianta agravantă a infracțiunii în legea specială. Limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de cumpărare de influență prevăzută de art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 sunt de la 2 la 10 ani. Compararea sancțiunilor dintre cele două incriminări arată faptul că, atât minimul cât și maximul pedepsei faptei a cărei încadrare juridică o solicită inculpatul sunt mai ridicate în raport de cele ale faptei pentru care a fost condamnat. Dând curs solicitării recurentului, instanța constată că s-a încălcat principiul ne agravării situației în propria cale de atac având în vedere că s-ar ajunge la reținerea elementelor unei fapte sancționată cu o pedeapsă mai mare decât cea de care este acuzat.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, cazul de casare este nefondat. Prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, ar demonstra existența unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar și faptele reținute de instanța de fond. Instanța de recurs apreciază că nu există o stabilire greșită a situației de fapt, nu au fost ignorate probe și nici nu s-a acordat încredere excesivă unor probe.

În ceea ce privește cazul de casare vizând grava eroare de fapt, în acord cu instanța de fond și cea de apel, instanța de recurs apreciază că faptele au fost corect reținute și corespund probelor administrate. Astfel, din declarația inculpatului din ședința publică din 12 aprilie 2011 rezultă că s-a dus în biroul polițistului I.I. și i-a spus că a venit să-și rezolve problema pentru a acoperi cantitatea de țuică. Inculpatul arată că „I.I. m-a întrebat cât îi dau, eu i-am răspuns 1.000 de euro, iar el mi-a spus că e puțin. Din acest motiv i-am spus că îi dau și 200 litri de țuică și am convenit să ne întâlnim la Restaurantul S. din Sighet. În jurul orei 11:00 m-am întâlnit la restaurant cu acel prieten, iar pe la ora 12:00 a sosit și I.I.

M-am retras cu acesta într-un separeu unde i-am dat suma de 1.000 de euro și apoi a apărut procurorul". Inculpatul a recunoscut faptul că a dat suma de bani, apărarea solicitând achitarea pe considerentul lipsei de competență a polițistului în ceea ce privește instrumentarea dosarului. În acord cu instanța de fond și cea de apel, Înalta Curte constată că martorul I.I., cel căruia inculpatul i-a oferit suma de bani, avea atribuții de serviciu în calitate de ofițer de poliție judiciară. În această calitate, martorul a înregistrat lucrarea penală nr. P/405485 din 11 ianuarie 2001 prin care constată că inculpatul a transportat 680 litri de palincă, fără a deține documente legale. Inițiativa oferirii unei sume de bani i-a aparținut inculpatului, care, fiind acuzat de comiterea unei fapte ilicite față de care se efectua acte de cercetare, s-a adresat ofițerului de poliție spunându-i „Cât costă?

Scurt!" oferindu-i direct banii și foloasele descrise anterior. Instanța apreciază că situația de fapt reținută este corectă și nu există erori în aprecierea acesteia. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., instanța de recurs constată că fapta comisă de inculpat este tipică, în sensul oferirii unei sume de bani unui ofițer de poliție judiciară pentru ca acesta să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu legate de sancționarea faptei de transport fără a deține documente legale a unei cantități de alcool. La individualizarea pedepselor au fost avut în vedere limitele speciale de pedeapsă, închisoare de la 6 luni la 7 ani, stabilindu-se de către instanța de fond o pedeapsă de doi ani.

Datele personale ale inculpatului, în vârstă de 52 de ani, lipsit de antecedente penale, provenind dintr-o familie organizată, justifică o pedeapsă orientată spre minim din probele administrate în cauză, instanța de recurs constată că inculpatul, în vârstă de 52 de ani, are venituri licite obținute din agricultură. În ceea ce privește alcoolul pe care îl transporta inculpatul a făcut dovada că a plătit accizele. Nu poate fi ignorată conduita procesuală caracterizată prin sinceritate, în raport cu infracțiunea comisă, dar și prin prezentarea în fața instanței, la fiecare termen de judecată. În ceea ce privește modalitatea de executare instanța de recurs în acord cu cea de apel, apreciază că scopul educativ al unei pedepse aplicare unui inculpat infractor primar pentru o faptă recunoscută, având o formă tipică de săvârșire a acesteia poate fi atins și fără privare de libertate.

Caracterul tipic al faptei trebuie să atragă o sancțiune legală orientată către minimul prevăzut de lege. Totodată, instanța de recurs apreciază că recunoașterea faptei în materialitatea ei de către inculpat, atât în cursul urmăririi penale cât și la instanța de judecată, faptul că inculpatul obține venituri licite din agricultură justifică modalitatea de executare a pedepsei aleasă de către instanța de apel. În consecință, Înalta Curte va admite recursul declarat de către inculpatul F.G. împotriva Deciziei penale nr. 191/A din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Va casa în parte decizia recurată precum și Sentința nr. 330 din data de 14 iunie 2011 a Tribunalului Maramureș și rejudecând: În baza art. 255 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, va condamna pe inculpatul F.G. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. În temeiul art. 71 C. pen., va interzice inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. În baza art. 81, 82 C. pen. va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani compus din durata pedepsei de 1 an și din intervalul de timp de 2 ani. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. va suspenda executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. Va pune în vedere inculpatului cazurile de revocare a suspendării condiționate prevăzute de art. 83 C. pen.

Va menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare din recurs vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de către inculpatul F.G. împotriva Deciziei penale nr. 191/A din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Casează în parte decizia recurată precum și Sentința nr. 330 din data de 14 iunie 2011 a Tribunalului Maramureș și rejudecând: În baza art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, condamnă inculpatul F.G. la pedeapsa de 1 an închisoare pt. săvârșirea infracțiunii de dare de mită. În temeiul art. 71 C. pen., interzice inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. În baza art. 81, 82 C. pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani compus din durata pedepsei de 1 an și din intervalul de timp de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. Pune în vedere inculpatului cazurile de revocare a suspendării condiționate prevăzute de art. 83 C. pen. Menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 de RON se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 12 iunie 2012. Procesat de GGC - LM