ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2076/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 183 din 3 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 1451/2006, s-a dispus condamnarea inculpatului M.G. (fiul lui I. și E.) la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 263 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen. a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani. A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. A respins ca tardivă, cererea de constituire ca parte civilă a martorului C.S.R. A dispus confiscarea de la inculpat a contravalorii bunurilor obținute prin infracțiunea de luare de mită, respectiv a sumei de 188 lei. A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în fapt următoarele: În cursul lunii septembrie 2003, SC I. SRL Târgu Mureș, societatea având ca obiect de activitate „transportul intern și internațional de mărfuri” - administrator fiind denunțătorul C.S.R.

- a fost supusă unui control dispus de D.G.F.P. Mureș - Direcția de control fiscal, ca urmare a unei solicitări de rambursare de TVA în sumă de aproximativ 440.000.000 lei. Din echipa de control a făcut parte și inspectorul M.G. Controlul efectuat la SC I. SRL a vizat nu numai legalitatea sumelor de rambursare ci și modul de virare a obligațiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor pentru șomaj și fondului național sau de asigurări sociale de sănătate, controlul fiind amplu, neputându-se vorbi despre un simplu control teoretic, formal. Procesul verbal în care au fost consemnate activitățile aferente perioadei verificate, condițiile și propunerile agenților fiscali constatatori a fost întocmit la data de 28 noiembrie 2003 iar acțiunea de control s-a desfășurat pe parcursul a patru zile, 25-28 noiembrie 2003 de către inspectorii însărcinați de D.G.F.P.

Mureș - Direcția controlului fiscal, M.S. și inculpatul M.G. Instanța de fond a apreciat că verificările nu au fost formale ci s-au avut în vedere dispozițiile O.G. nr. 70/1997 privind controlul fiscal care nu cuprinde vreo definiție a altui tip de control decât cel fiscal, ori acest control a avut ca și obiectiv nu numai verificarea legalității facturilor prezentate de contribuabil sau a documentelor de plată aferente acestora, ci și verificarea realității operațiunilor consemnate în aceste acte fiscale, a sincerității declarațiilor contribuabilului și exactității îndeplinirii obligațiilor fiscale de contribuabil, inclusiv activitatea de investigare și control a evaziuni fiscale.

Totodată din Ordinul nr. 565/2000 privind documentația necesară contribuabililor înregistrați ca plătitori de taxă pe valoare adăugată, pentru rambursarea taxei pe valoare adăugată, rezultă că organele fiscale trebuie să verifice nu numai documentele justificative ale plăți sumei solicitate cu titlu de TVA rambursabilă precizate la art. 3 din acest act normativ, ci și corectitudinea cotelor de taxă pe valoare adăugată, că bunurile sau prestările de servicii achiziționate sunt destinate nevoilor firmei și sunt proprietatea acesteia, precum și orice documente necesare pentru justificarea sumelor solicitate la rambursare. De aici rezultă că un control de rambursarea TVA este mult mai amplu decât a susținut expertul contabil în timpul judecății.

De altfel, chiar în declarația de învinuit (f. 100-103 d.u.p.), inculpatul a arătat că facturile fiscale în baza cărora s-a solicitat rambursare TVA aveau ca obiect un autovehicul V., servicii de reparații auto, decontări de carburanți, alte cheltuieli încercând doar să facă o verificare faptică a bunurilor ce formează obiectul facturilor fiscale, însă nu a reușit acest lucru decât în mică măsură. Instanța de fond a reținut că inculpatul a revenit asupra celor susținute arătând că nu avea obligația de a verifica existența faptică a bunurilor conform fișei postului.

În fișa postului se precizează la pct. 16 (f. 262 verso dos.u.p.) că răspunde de existența sumelor propuse spre rambursare și de calitatea acțiunilor efectuate (pct. 21). Potrivit dispozițiilor art. 4 și art. 3 pct. 3.10 din Ordinul nr. 565 din 21 aprilie 2000 verificarea pentru rambursarea TVA presupune o analiză faptică a bunurilor și a serviciilor prestate, precum și a oricăror altor documente decât cele prezentate de contribuabil. Faptul că acest control s-a vrut a fi unul superficial de la început rezultă și din declarația martorului M.S.C. (f. 38 dos. fond) care a arătat că doar în prima zi l-a însoțit pe inculpatul M.G. la sediul firmei, în zilele următoare nu a mai participat la acțiunile de control, deși era desemnat în acest scop.

Totodată, deși cu ocazia controlului inculpatul a constatat că un număr de 4 facturi nu au fost înregistrate în evidențele contabile ale societății în luna septembrie (filele 303-305 din procesul verbal de control, dosar urmărire penală) - datorită acestui fapt diminuându-se masa impozabilă cu suma de 121.216.500 lei și implicit impozitul pe profit datorat statului redus la 16.005.188 lei - acesta nu a sesizat organele judiciare cu privire la infracțiunile de evaziune fiscală, fiind certă existența acestora. Inculpatul s-a limitat doar Ia o notă explicativă luată administratoarei firmei, C.A.

(f. 299 dos.u.p.) și la aplicarea unei amenzi în cuantum de 300 lei (f. 297 dos.u.p.) aceasta pentru calcularea eronată a impozitelor, taxelor, cu diminuarea creanței fiscale cuvenite statului, în speță TVA aferentă lunii septembrie 2003. Aceasta în condițiile în care s-a constatat că societatea s-a sustras de la plata impozitului pe profit aferent facturilor invocate nefiind vorba doar de un calcul eronat al TVA-ului de rambursat, conform art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 87/1997 republicată privind evaziunea fiscală, ci era vorba despre art. 11 lit. c) din aceeași lege relativ la omisiunea, în parte, a evidențierii în acte contabile sau în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate în scopul de a nu plăti impozitul (în speță impozitul pe profit) sau de a diminua taxa pe valoare adăugată cu suma de 741.000 lei (f. 303 dos.u.p.) sumă scăzută din totalul TVA-ul de rambursat.

Deși TVA-ul de rambursat a fost scăzut din suma solicitată cu valoare neînregistrată, nu se pot înlătura efectele fiscale generate de neplata impozitului pe profit, or conform atribuțiilor sale de serviciu, inculpatul trebuia să facă demersuri pentru sesizarea șefilor ierarhici și a organelor de urmărire penală privind infracțiunea de evaziune fiscală. Acest fapt este evident și rezultă chiar din procesul verbal de control întocmit, respectiv din actele normative aplicabile, dar și din raportul de constatare încheiat la 27 martie 2006 de specialistul din cadrul D.N.A. (filele 267-274 dos.urm.pen.). Mai mult, raportul de constatare a avut în vedere un material mai amplu decât cel analizat de expertul contabil în fața instanței de judecată, recalculându-se inclusiv sumele menționate de inculpat în procesul verbal.

Reține, de asemenea, instanța de fond că în declarația inculpatului M.G. dată în fața instanței (f. 16-19 dos.fond) acesta recunoaște că a fost dus de denunțătorul, C.R. la sediul firmei cu mașina acestuia, iar a doua zi a plecat cu mașina proprie, o S. Odată ajuns la sediul firmei, a acceptat propunerea martorului C.R. de a-i verifica mașina și de a-i remedia defecțiunea sesizată de inculpat (telescopul). Fără a fi presat în vreun fel de martor, deși inculpatul efectua un control la firma administrată de soția martorului, a lăsat cheile mașinii acestuia din urmă. Autoturismul a rămas la sediul firmei și a fost verificat de martorul B.I.A. (f. 63), angajat ca mecanic auto în aceea perioadă la una din firmele martorului SC B.S.

SRL. Acesta a constatat că mașina avea mai multe defecțiuni, plăcuțele de frână, bucșele pe care nu le-a putut remedia neavând sculele necesare la îndemână. Martorul N.C. (f. 28 dos.fond) s-a ocupat de mașina inculpatului, fiind desemnat de denunțătorul C.R. care l-a trimis să cumpere piesele necesare de la un magazin de pe str. I.M. din Tg. Mureș (saboți, plăcuțe de frână), fără factură. După ce în cursul urmăririi penale denunțătorul C. (f. 44-53) a susținut că ar fi plătit circa 20 milioane Iei martorului pentru achiziționarea de piese, în cursul cercetării judecătorești a susținut că nu ar fi dat acești bani și nici ce piese s-ar fi înlocuit (f. 26 dos.fond). Nici nu și-a amintit să fi plătit manopera mașinii la mecanicul la care a fost dusă ulterior, în cartierul U., respectiv la martorul M.C.

(f. 39 dos.fond). Cu toate acestea, martorul a declarat că a primit niște piese pentru mașina inculpatului, dar nu știe cât au costat, iar martorul denunțător nu i-a plătit manopera la acea mașină. Despre valoarea pieselor nu a putut da declarații nici martorul N.C. care a confirmat doar că era vorba de câteva milioane de lei (f. 149 dos.u.p.). Același martor a confirmat că a făcut 2, 3 plinuri de benzină pe fișa de alimentare SC I. SRL, la stația de benzină M., fapt confirmat și de martorul C.S.R. (f. 26 dos.fond) dar și de martora C.A. (f. 25). Din fișele de alimentare de la stația de carburanți (f. 416,417) rezultă că mașina inculpatului a fost alimentată cu 43,4 litri de benzina în valoare de 1.119.720 lei în luna decembrie 2003, în prima decadă, deci ulterior controlului efectuat, aspect negat de inculpat, dar confirmat de probele administrate.

Totodată, martorul C.I.G. (f. 29 dos.fond) a arătat că într-o zi a dus mașina reparată inculpatului, în cartierul D.P., în fața cinematografului U., întâlnire confirmată de inculpat (f. 17 v. dos.fond). Acesta l-a întrebat cât costă reparațiile, însă martorul nu a putut să-i dea un răspuns, spunându-i să-l sune pe martorul C.R. Martorul C. nu a confirmat că ar fi fost sunat de inculpat în legătură cu costul reparațiilor. Martorul C.I.G. (f. 29 dos.fond) a arătat că la mijlocul lunii decembrie 2003, ulterior controlului desfășurat la SC I. SRL, a dus o canistră de 20 litri de benzină inculpatului, în cartierul D.P., la solicitarea martorului C.R., aspect nerecunoscut de inculpat (f. 18 dos.fond), dar confirmat de martorul C.R.

în cursul urmăririi penale (f. 52 dos.u.p.). Cu privire la reparațiile efectuate la mașina inculpatului, instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto (f. 102-106 dos.fond) care însă nu a putut concluziona cu exactitate dacă au fost sau nu schimbate capetele de bară și plăcuțele de frână, respectiv saboții de frână la mașina inculpatului. Rezultă din declarațiile martorilor audiați P.I. (f. 165), C.S. (f. 26), C.A. (f. 27), N.C. (f. 28), C.I.G. (f. 29), M.C. (f. 39), E.N. (f. 41), F.I. (f. 62), B.A.I. (f. 63) chiar din declarațiile inculpatului și ale inspectorului M.S. (f. 38) că mașina inculpatului a fost lăsată intenționat la sediul firmei controlate, în vederea efectuării reparațiilor.

Inculpatul a acceptat efectuarea unor reparații la mașină în scopul de a avantaja firma administrată de soția denunțătorului și de a aviza favorabil cererea de rambursare TVA, fără a sesiza infracțiunile constatate în mod deliberat, cu ocazia efectuării controlului. Cât privește alimentarea cu carburanți a mașinii inculpatului, din fișele de alimentare (f. 416, 417 dos.u.p.), respectiv din declarația martorilor C.I.G. și C.S.R. rezultă că aceste alimentări, inclusiv primirea unei canistre cu 20 litri de benzină de inculpat s-au efectuat în perioada 3 decembrie 2003, 16 decembrie 2003, prin urmare ulterior finalizării controlului fiscal care a avut loc la data de 28 noiembrie 2003, odată cu întocmirea procesului verbal de control.

Aceste foloase nu se încadrează în latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită, în accepțiunea art. 254 alin. (1) C. pen., ci eventual în latura obiectivă a infracțiunii de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 alin. (1) C. pen., faptă pentru care inculpatul nu a fost dedus judecății și pentru care nu s-a dispus extinderea cercetării penale, în accepțiunea art. 336 alin. (1) lit. lit a) C. pen. În consecință s-a apreciat că în drept, fapta inculpatului M.G. care, în calitate de funcționar public, cu atribuții de control, inspector de specialitate în cadrul D.G.F.P. Mureș - Direcția de Control Fiscal, a pretins și a primit de la denunțătorul C.S.R., servicii și foloase materiale - reparații autovehicul proprietate personală, pentru a propune rambursarea TVA solicitată de SC I. SRL, constituie infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 6, 7 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen.

Fapta inculpatului M.G. care, în calitate de funcționar public, cu atribuții de control, inspector de specialitate în cadrul D.G.F.P. Mureș - Direcția de Control Fiscal, în cursul controlului efectuat în luna noiembrie 2003 la SC I. SRL a constatat, în urma verificărilor, acte de evaziune fiscală și nu a sesizat, de îndată, procurorul sau organul de urmărire penală despre aceasta, constituie infracțiunea de omisiune a sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 alin. (1) și (2) C. pen. Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și inculpatul M.G. Prin Decizia penală nr. 83/ A din 16 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 519/43/2008 s-a dispus admiterea apelului declarat de D.N.A.

- Serviciul Teritorial Târgu Mureș, împotriva sentinței penale nr. 183 din 3 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș. A desființat hotărârea atacată și în baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 263 alin. (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate și a dispus executarea de către inculpat a pedepsei celei mai grele de 3 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 C. pen. A înlăturat din dispozitivul sentinței atacate mențiunea privind schimbarea încadrării juridice circumstanțele atenuante reținute și aplicarea dispozițiilor art. 81 - 82 și art. 83 C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.G. Instanța de apel a reținut, în esență, că intenția inculpatului de a accepta mită s-a manifestat în mod neechivoc din momentul în care s-a aflat în situația de a îndeplini sarcini și acte specifice activității sale și nu după ce a îndeplinit aceste sarcini, acțiunea de luare de mită fiind intreruptă doar de sesizarea denunțătorului.

Prin urmare, instanța de apel a reținut în sarcina inculpatului infracțiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei instanța de apel, a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. și 52 C. pen. Reținând vinovăția inculpatului în raport cu faptele deduse judecății, a respins criticile formulate de inculpat în sensul pronunțării unei hotărâri de achitare conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) sau art. 10 lit. a) C. proc. pen. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul M.G., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 5, 9, 14 și 17 C. proc.

pen. În motivele scrise, dar și în susținerea orală, recurentul inculpat - prin apărătorul său - a invocat lipsa unei înțelegeri prealabile sau concomitente cu denunțătorul C.R., împrejurare față de care se impune achitarea inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Cea de-a doua critică a fost fundamentată pe dispozițiile art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., apreciindu-se că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, lipsind în realitate, motivarea. În susținerea acestei critici, recurentul inculpat arată că nu s-a dovedit, dincolo de orice dubiu, primirea foloaselor de la denunțător, prin raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cauză stabilindu-se că piesele de care se face vorbire în rechizitoriu nu au fost înlocuite.

De asemenea, nu s-a probat împrejurarea că inculpatul ar fi beneficiat de contravaloarea manoperei, iar instanța de apel nu a făcut referire în considerentele deciziei despre aceste aspecte considerate de apărare ca fiind esențiale, în ceea ce privește nevinovăția inculpatului. Pe de altă parte, în fața instanței de apel au fost invocate și alte aspecte ce nu au fost analizate. Nejustificat, susține recurentul inculpat, a fost înlăturată opinia expertului, concluziile acestuia fiind obligatorii pentru judecător. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 262 C. pen., se arată că decizia instanței de apel este nemotivată, fiind omis a se analiza criticile invocate în apel. Se arată că, factura a fost înlocuită, astfel încât nu se mai poate reține că operațiunea a fost ascunsă și nici sumele rezultate nu mai puteau fi sustrase de la impozit.

Inculpatul, luând la cunoștință aceste aspecte a încunoștiințat organele superioare, astfel încât fapta nu există, impunându-se și pentru această infracțiune, pronunțarea unei hotărâri de achitare. În fine, s-a apreciat că pedeapsa aplicată și modalitatea de executare a acesteia sunt excesive în raport de împrejurările cauzei. În completarea motivelor de recurs, recurentul inculpat a invocat și încălcarea dispozițiilor art. 264 alin. (1) C. proc. pen., cu consecința trimiterii cauzei la procuror în vederea verificării legalității și temeiniciei actului de sesizare al instanței. Lipsa mențiunii referitoare la verificarea rechizitoriului atrage nulitatea absolută a acestuia în condițiile prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. În concluzie, s-a solicitat în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei la instanța de apel, sau trimiterea cauzei la procuror în vederea respectării exigențelor impuse de art. 264 C. proc. pen., respectiv art. 221 C. proc. pen. În subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei și pronunțarea unei hotărâri de achitare, faptele reținute în sarcina inculpatului nefiind dovedite. Înalta Curte examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 C. proc. pen., constată următoarele: Aprecierea probelor într-o cauză dedusă judecății, este rezultatul unui proces de cunoaștere a realității obiective în cadrul căruia, probele dau naștere unui sentiment de certitudine în legătură cu existența sau inexistența unei infracțiuni, existența sau inexistența vinovăției persoanei trimise în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. În virtutea acestor dispoziții, orice infracțiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar și-a format convingerea că a aflat adevărul în cauză. Pe de altă parte, prezumția de nevinovăție care guvernează întregul proces penal, îmbracă două coordonate: administrarea probelor în faza de urmărire penală, respectiv cercetarea judecătorească și interpretarea acestora.

În ceea ce privește interpretarea probelor, pentru a putea fi înlăturată prezumția de nevinovăție este necesar ca instanța să înlăture eventualitatea, bănuielile, supozițiile, aproximațiile, pentru că atunci când faptele nu sunt stabilite cu certitudine, prezumția de nevinovăție împiedică pronunțarea unei hotărâri de condamnare. În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată, probele administrate de organele judiciare demonstrând, în ansamblul lor, fără echivoc, vinovăția inculpatului M.G. Rezultă din probele administrate că inculpatul M.G. avea calitatea de inspector de specialitate în cadrul D.G.F.P. Mureș - Direcția de control fiscal. În virtutea atribuțiilor de serviciu, acesta a efectuat un control – urmare formulării unei cereri de rambursare TVA - la SC I. SRL - Tg.Mureș al cărui administrator este soția denunțătorului C.Ș.R.

Din depozițiile denunțătorului C.Ș.R. - date în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorrești - rezultă că înainte de efectuarea controlului, inculpatul M.G. i-a adus la cunoștință faptul că are probleme tehnice la autoturismul proprietate personală, împrejurare în care, denunțătorul s-a oferit să i le remedieze. Inculpatul a acceptat oferta de reparare a autoturismului, efectuând un control formal, superficial la SC I. SRL Tg. Mureș. După finalizarea controlului, inculpatul împreună cu martorul M.S.C. au întocmit procesul-verbal de control, propunând spre rambursare suma de 550.716.780 lei, societatea controlată solicitând inițial rambursarea sumei de 552.597.940 lei.

Din conținutul procesului verbal întocmit rezultă că acest control a fost unul de legalitate și nu unul documentar sau formal, inspectorii fiind obligați să verifice dacă se impune sau nu rambursarea sumelor, cuantumul acestora, modul de virare a obligațiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor pentru șomaj, sănătate. Rezultă, de asemenea, din declarațiile martorilor, coroborate cu declarațiile inculpatului dar și cu celelalte probe - că valoarea bunurilor și a foloaselor materiale primite de inculpat - reparații autoturism, piese, manoperă și contravaloarea combustibilului - a fost de 22.156.680 lei. Astfel, denunțătorul C.Ș.R. arată că inculpatul s-a plâns de starea tehnică a autoturismului, lăsându-l să înțeleagă că dacă vor fi remediate defecțiunile „va fi bine”.

În acest context, denunțătorul a cerut unuia dintre angajații firmei să alimenteze cu carburant autovehiculul, valoarea fiind de aproximativ 2.200.000 lei, evidențiată în fișa de alimentare a SC I. SRL Tg. Mureș, societate aflată în control, verificările fiind făcute tocmai de inculpatul M.G. Deși controlul tebuia efectuat împreună cu inspectorul M.S., inculpatul i-a spus acestuia că va începe verificările singur, iar martora C.A. confirmă faptul că autoturismul inculpatului a fost verificat, fiind dus de martorul N.C. la un autoservice din Cartierul U., loc în care au fost făcute reparațiile. Contravaloarea reparațiilor a fost de aproximativ 20 milioane lei, denunțătorul stabilind să achite prin compensare, oferind societății o mașină stricată.

Aceleași aspecte sunt confirmate și de martorii C.I.G., M.C., P.I., E.N. Potrivit fișei postului (pct. 2 f. 262-263 dos.urm.pen.), inculpatul avea obligația să verifice realitatea declarațiilor contribuabililor - inspectorii fiscali rezumându-se doar la afirmațiile administratorului societății, martora C.A. - să verifice respectarea dispozițiilor legale privind organizarea și desfășurarea activității economice pentru identificarea bunurilor sau surselor impozabile, stabilirea de măsuri în vederea înlăturării neregulilor constatate în activitatea fiscală a agenților economici. Din actul de control a rezultat că aceste aspecte nu au fost verificate și nu s-au formulat propuneri scrise - cu respectarea procedurii - în vederea extinderii controlului.

Din conținutul procesului-verbal rezultă că acesta a fost întocmit la data de 28 noiembrie 2003, acțiunea de control fiind efectuată în perioada 25-28 noiembrie 2003. Urmare neregulilor constatate de inculpat, s-a dispus amendarea administratorului firmei - ca persoană fizică - cu suma de 3.000.000 lei, încălcându-se dispozițiile art. 13 din Legea nr. 87/1994, care stabilește pentru persoanele juridice o sancțiune cuprinsă între 5.000.000 lei și 100.000.000 lei. Controlul a fost efectuat la SC I. SRL - persoană juridică - astfel că aplicarea unei amenzi administratorului firmei, ca persoană fizică, este nelegală.

Rezultă de asemenea, din probele administrate că, în cadrul controlului, inculpatul a constatat neînregistrarea unor facturi fiscale, aspect care a condus la diminuarea masei impozabile cu suma de 121.216.500 lei, din care 3.900.000 lei reprezintă venituri aferente prestărilor de servicii efectuate către beneficiari la intern, iar suma de 120.241.500 lei, reprezenta venituri din prestări de servicii efectuate prin transportul internațional. Constatându-se aceste omisiuni, inculpatul avea obligația să informeze autoritățile în vederea declanșării procedurilor legale. Situația premisă în cazul infracțiunii de luare de mită constă în prealabila existență a unui serviciu în cadrul unei instituții de stat și competența funcționarului de a efectua acte de felul celui care determină săvârșirea infracțiunii.

Sub aspectul elementului material, infracțiunea are un conținut alternativ putând fi săvârșită fie printr-o acțiune (comisiune), fie printr-o inacțiune (omisiune). Astfel, funcționarul public pretinde sau primește bani sau bunuri, acceptă ori nu respinge (inacțiunea) promisiunea unor astfel de foloase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori în vederea săvârșirii unui act contrar acestor îndatoriri. Acțiunea sau inacțiunea, care constituie elementul material, este condiționată de existența a trei condiții esențiale: a) pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase; b) banii sau foloasele să aibă un caracter de retribuție, adică să constituie plata sau răsplata în vederea efectuării unui act determinant.

Acceptarea sau nerespingerea de către făptuitor a promisiunii de foloase trebuie să constituie deci, un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate a funcționarului; c) acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al infracțiunii să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii în îndeplinirea actului determinat privitor la îndatoririle de serviciu. Cât privește consumarea, aceasta este o infracțiune instantanee, ceea ce înseamnă că ea se consumă în momentul în care funcționarul a pretins sau a primit folosul, a acceptat ori nu a respins promisiunea. Pentru consumarea infracțiunii nu este necesar să se fi realizat scopul urmărit, adică să se fi îndeplinit sau să se fi înlăturat îndeplinirea actului determinat privitor la îndatoririle de serviciu.

În cauza dedusă judecății, rezultă astfel cum s-a evidențiat anterior, că inculpatul - în calitatea sa de inspector în cadrul D.G.F.P. Mureș - a fost desemnat să efectueze, în virtutea atribuțiilor de serviciu, un control la societatea administrată de soția denunțătorului - SC I. SRL Tg. Mureș. Acesta, înainte de începerea controlului i-a spus denunțătorului C.Ș.R. că are probleme tehnice la mașina proprietate personală, acceptând efectuarea reparațiilor, verificărilor și plata carburantului de către societatea supusă controlului. Aceste operațiuni s-au efectuat pe durata controlului (fiind avizată favorabil cererea de rambursare T.V.A.), iar inculpatul, la finalul verificărilor a aplicat o sancțiune nelegală unei persoane fizice - administratorul firmei - și nu persoanei juridice care a solicitat rambursarea de T.V.A.

Cât privesc concluziile raportului de expertiză - la care recurentul inculpat a făcut referire și în notele scrise - se impune a se reține că probele - astfel cum prevăd și dispozițiile art. 62 C. pen. - nu au o valoare dinainte stabilită, astfel că instanțele au procedat corect examinând probele în ansamblul lor, ajungând la concluzia corectă a reținerii vinovăției inculpatului. Prin urmare, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000. Pe de altă pare inculpatul a omis a sesiza organele competente privind neînregistrarea în evidențele contabile a mai multor facturi, fapt ce a condus la diminuarea impozitului la care era obligată societatea verificată.

În ceea ce privește infracțiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 C. pen., Înalta Curte reține că sub aspectul situației premisă, legea cere existența altei infracțiuni comise anterior, care trebuie să formeze obiectul sesizării. Dacă nu s-a săvârșit o infracțiune în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile un funcționar nu se poate concepe existența infracțiunii de omisiunea sesizării. Prin urmare, infracțiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare este subsecventă și corelativă în raport cu infracțiunea săvârșită în legătură cu serviciul funcționarului care are obligația de a sesiza organele judiciare. Sub aspectul elementului material, infracțiunea constă într-o inacțiune, și anume în omisiunea funcționarului de a sesiza organele judiciare, despre săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile și care a luat cunoștință cu ocazia exercitării funcției.

Pentru existența elementului material al infracțiunii, legea cere a fi îndeplinite următoarele cerințe esențiale; a) funcționarul să fi luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul, în timpul exercitării funcției sau al îndeplinirii sarcinilor sale de serviciu, ori cu ocazia exercitării sau îndeplinirii acestora (pentru îndeplinirea acestei condiții este necesar ca făptuitorul să aibă cunoștințe sigure despre faptă și nu simple bănuieli); b) sesizarea despre săvârșirea infracțiunii să nu fi fost făcută „de îndată”, această cerință impunând a se avea în vedere momentul în care funcționarul a luat cunoștință despre săvârșirea infracțiunii; c) sesizarea să nu fi fost adresată procurorului sau organului de urmărire penală potrivit legii de procedură penală.

Sesizarea unor alte organe decât organele de urmărire penală nu exonerează funcționarul de răspunderea penală. Înalta Curte constată ca fiind îndeplinite cerințele legii. Inculpatul M.G., în calitatea sa de funcționar public, cu atribuții de control, în cursul efectuării verificărilor la SC I. SRL Tg. Mureș, a constatat neînregistrarea în evidențele contabile a mai multor facturi, faptă ce se circumscrie infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994. Deși a cunoscut aceste fapte, nu a sesizat, de îndată, nici procurorul și nici organul de urmărire penală. În atare condiții, Înalta Curte constată că probele administrate dovedesc vinovăția inculpatului, atât în ceea ce privește infracțiunea de luare de mită cât și sub aspectul infracțiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare.

Nici critica circumscrisă cazului de recurs prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. nu poate fi însușită, decizia instanței de apel fiind motivată în fapt și în drept. Cât privește nelegala sesizare a instanței, Înalta Curte constată că rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - din 30 martie 2006 a fost confirmat în condițiile prev. de art. 209 alin. (1) ultim C. proc. pen. (fi. 438 dos.urm.pen.) text de lege aplicabil, la data întocmirii actului de sesizare al instanței. Acesta a fost abrogat ulterior, prin Legea nr. 356/2006 intrată în vigoare la 6 septembrie 2006, astfel că nici această critică nu este fondată. Înalta Curte constată însă că recursul inculpatului este fondat în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, sub aspectul modalității de executare al acesteia.

Astfel, criteriile generale prevăzute în art. 72 alin. (1) C. pen., se referă la date sau elemente de natură să ajute atât la caracterizarea faptei penale cât și la caracterizarea infractorului. Primele două criterii de individualizare prevăzute în art. 72 - dispozițiile părții generale a codului, respectiv limitele de pedeapsă fixate în partea specială - sunt criterii de drept, iar ultimele trei sunt criterii de fapt (grad de pericol social, persoana infractorului, împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală), întrucât numai acestea se referă la fapta și persoana infractorului. Sub aspectul criteriilor de fapt, acestea se impun a fi avute în vedere de către instanță atât în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate - ca primă etapă a individualizării judiciare a pedepsei - cât și sub aspectul modalității de executare a acesteia.

Pe de altă parte, criteriile generale de individualizare trebuie examinate prin prisma pluralității lor, în sensul că trebuie aplicate toate, împreună, iar nu numai unele dintre ele, în fiecare cauză în parte, fiind cumulative. Cât privește persoana infractorului, este necesar și obligatoriu pentru operațiunea de individualizare judiciară, se să aibă în vedere faptul că pedeapsa trebuie să fie adecvată și proporțională față de fiecare infractor, în raport de trăsăturile sale specifice și cu orice alte elemente de natură să caracterizeze personalitatea sa. Cercetarea și evaluarea datelor care caracterizează persoana infractorului este esențială pentru că, cu cât s-a făcut o adaptare a pedepsei mai adecvată cu atât sunt create condițiile realizării scopului pedepsei, astfel cum este reglementat de art. 52 C. pen.

Pornind de la aceste elemente, Înalta Curte constată că, deși faptele inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, prin importanța relațiilor sociale lezate, gravitatea urmărilor, totuși, scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim privativ de libertate. Inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, anterior săvârșirii faptelor a avut o conduită bună în societate, iar faptul că, în cursul cercetărilor nu a recunoscut comiterea faptei - această atitudine fiind necesară a fi evaluată prin prisma prezumției de nevinovăție, principiu care guvernează întregul proces penal - nu poate să conducă la concluzia că scopul pedepsei s-ar putea realiza doar în regim privativ de libertate.

În consecință, Înalta Curte, apreciază ca fiind îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 86 1 C. pen., relativ la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva Deciziei penale nr. 83/ A din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș. Va casa decizia atacată numai sub aspectul modalității de executare a pedepsei, dispunând, conform art. 86 1 C. pen., suspendarea executării sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., inculpatul va fi obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute la lit. a) - d) din textul de lege menționat.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. se va dispune suspendarea pedepsei accesorii, prevăzută de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen. Se va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86 4 C. pen., fiind menținute restul dispozițiilor cuprinse în decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva Deciziei penale nr. 83/ A din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează în parte decizia recurată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului M.G. Rejudecând, în baza art. 86 1 C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 6 ani potrivit art. 862 C. pen. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere.

a)să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Mureș; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. dispune suspendarea pedepsei accesorii, pe care o limitează la drepturile prev. de art. 64 lit. a), teza II-a, b) și c) C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenția inculpatului cu privire la cazurile de revocare a suspendării executării sub supraveghere prevăzute de art. 86 4 C. pen.

Menține restul dispozițiilor deciziei atacate. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului inculpatului M.G., rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 03 iunie 2009.