ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2076/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2076/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 183 din 3 iulie 2008, pronunțată de

Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 1451/2006, s-a dispus condamnarea inculpatului

M.G. (fiul lui I. și E.) la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000

raportat la art. 254 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit.

a), c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 263 alin. (1) și (2) C.

pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit.

e) teza I C. pen. a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 4 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omisiunea sesizării organelor

judiciare.

În baza art. 81 C. pen. a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de

încercare de 3 ani.

A atras atenția inculpatului asupra

prevederilor art. 83 C. pen.

A respins ca tardivă, cererea de

constituire ca parte civilă a martorului C.S.R.

A dispus confiscarea de la inculpat

a contravalorii bunurilor obținute prin infracțiunea de luare de mită,

respectiv a sumei de 188 lei.

A obligat inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În cursul lunii septembrie 2003, SC

I. SRL Târgu Mureș, societatea având ca obiect de activitate „transportul

intern și internațional de mărfuri” - administrator fiind denunțătorul C.S.R. -

a fost supusă unui control dispus de D.G.F.P. Mureș - Direcția de control

fiscal, ca urmare a unei solicitări de rambursare de TVA în sumă de aproximativ

440.000.000 lei. Din echipa de control a făcut parte și inspectorul M.G.

Controlul efectuat la SC I. SRL a

vizat nu numai legalitatea sumelor de rambursare ci și modul de virare a

obligațiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor pentru șomaj și

fondului național sau de asigurări sociale de sănătate, controlul fiind amplu,

neputându-se vorbi despre un simplu control teoretic, formal.

Procesul verbal în care au fost

consemnate activitățile aferente perioadei verificate, condițiile și

propunerile agenților fiscali constatatori a fost întocmit la data de 28

noiembrie 2003 iar acțiunea de control s-a desfășurat pe parcursul a patru

zile, 25-28 noiembrie 2003 de către inspectorii însărcinați de D.G.F.P. Mureș -

Direcția controlului fiscal, M.S. și inculpatul M.G.

Instanța de fond a apreciat că

verificările nu au fost formale ci s-au avut în vedere dispozițiile O.G. nr. 70/1997

privind controlul fiscal care nu cuprinde vreo definiție a altui tip de control

decât cel fiscal, ori acest control a avut ca și obiectiv nu numai verificarea

legalității facturilor prezentate de contribuabil sau a documentelor de plată

aferente acestora, ci și verificarea realității operațiunilor consemnate în

aceste acte fiscale, a sincerității declarațiilor contribuabilului și

exactității îndeplinirii obligațiilor fiscale de contribuabil, inclusiv

activitatea de investigare și control a evaziuni fiscale. Totodată din Ordinul nr.

565/2000 privind documentația necesară contribuabililor înregistrați ca

plătitori de taxă pe valoare adăugată, pentru rambursarea taxei pe valoare

adăugată, rezultă că organele fiscale trebuie să verifice nu numai documentele

justificative ale plăți sumei solicitate cu titlu de TVA rambursabilă precizate

la art. 3 din acest act normativ, ci și corectitudinea cotelor de taxă pe

valoare adăugată, că bunurile sau prestările de servicii achiziționate sunt

destinate nevoilor firmei și sunt proprietatea acesteia, precum și orice

documente necesare pentru justificarea sumelor solicitate la rambursare. De

aici rezultă că un control de rambursarea TVA este mult mai amplu decât a

susținut expertul contabil în timpul judecății. De altfel, chiar în declarația

de învinuit (f. 100-103 d.u.p.), inculpatul a arătat că facturile fiscale în

baza cărora s-a solicitat rambursare TVA aveau ca obiect un autovehicul V.,

servicii de reparații auto, decontări de carburanți, alte cheltuieli încercând

doar să facă o verificare faptică a bunurilor ce formează obiectul facturilor

fiscale, însă nu a reușit acest lucru decât în mică măsură. Instanța de fond a

reținut că inculpatul a revenit asupra celor susținute arătând că nu avea

obligația de a verifica existența faptică a bunurilor conform fișei postului.

În fișa postului se precizează la pct. 16 (f. 262 verso dos.u.p.) că răspunde

de existența sumelor propuse spre rambursare și de calitatea acțiunilor

efectuate (pct. 21). Potrivit dispozițiilor art. 4 și art. 3 pct. 3.10 din

Ordinul nr. 565 din 21 aprilie 2000 verificarea pentru rambursarea TVA

presupune o analiză faptică a bunurilor și a serviciilor prestate, precum și a

oricăror altor documente decât cele prezentate de contribuabil.

Faptul că acest control s-a vrut a

fi unul superficial de la început rezultă și din declarația martorului M.S.C. (f.

38 dos. fond) care a arătat că doar în prima zi l-a însoțit pe inculpatul M.G. la

sediul firmei, în zilele următoare nu a mai participat la acțiunile de control,

deși era desemnat în acest scop.

Totodată, deși cu ocazia controlului

inculpatul a constatat că un număr de 4 facturi nu au fost înregistrate în

evidențele contabile ale societății în luna septembrie (filele 303-305 din

procesul verbal de control, dosar urmărire penală) - datorită acestui fapt

diminuându-se masa impozabilă cu suma de 121.216.500 lei și implicit impozitul

pe profit datorat statului redus la 16.005.188 lei - acesta nu a sesizat

organele judiciare cu privire la infracțiunile de evaziune fiscală, fiind certă

existența acestora. Inculpatul s-a limitat doar Ia o notă explicativă luată

administratoarei firmei, C.A. (f. 299 dos.u.p.) și la aplicarea unei amenzi în

cuantum de 300 lei (f. 297 dos.u.p.) aceasta pentru calcularea eronată a

impozitelor, taxelor, cu diminuarea creanței fiscale cuvenite statului, în

speță TVA aferentă lunii septembrie 2003. Aceasta în condițiile în care s-a

constatat că societatea s-a sustras de la plata impozitului pe profit aferent

facturilor invocate nefiind vorba doar de un calcul eronat al TVA-ului de

rambursat, conform art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 87/1997 republicată

privind evaziunea fiscală, ci era vorba despre art. 11 lit. c) din aceeași lege

relativ la omisiunea, în parte, a evidențierii în acte contabile sau în alte

documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor

realizate în scopul de a nu plăti impozitul (în speță impozitul pe profit) sau

de a diminua taxa pe valoare adăugată cu suma de 741.000 lei (f. 303 dos.u.p.)

sumă scăzută din totalul TVA-ul de rambursat. Deși TVA-ul de rambursat a fost

scăzut din suma solicitată cu valoare neînregistrată, nu se pot înlătura

efectele fiscale generate de neplata impozitului pe profit, or conform

atribuțiilor sale de serviciu, inculpatul trebuia să facă demersuri pentru

sesizarea șefilor ierarhici și a organelor de urmărire penală privind

infracțiunea de evaziune fiscală. Acest fapt este evident și rezultă chiar din

procesul verbal de control întocmit, respectiv din actele normative aplicabile,

dar și din raportul de constatare încheiat la 27 martie 2006 de specialistul

din cadrul D.N.A. (filele 267-274 dos.urm.pen.). Mai mult, raportul de

constatare a avut în vedere un material mai amplu decât cel analizat de

expertul contabil în fața instanței de judecată, recalculându-se inclusiv

sumele menționate de inculpat în procesul verbal.

Reține, de asemenea, instanța de

fond că în declarația inculpatului M.G. dată în fața instanței (f. 16-19

dos.fond) acesta recunoaște că a fost dus de denunțătorul, C.R. la sediul

firmei cu mașina acestuia, iar a doua zi a plecat cu mașina proprie, o S. Odată

ajuns la sediul firmei, a acceptat propunerea martorului C.R. de a-i verifica

mașina și de a-i remedia defecțiunea sesizată de inculpat (telescopul). Fără a

fi presat în vreun fel de martor, deși inculpatul efectua un control la firma

administrată de soția martorului, a lăsat cheile mașinii acestuia din urmă.

Autoturismul a rămas la sediul firmei și a fost verificat de martorul B.I.A. (f.

63), angajat ca mecanic auto în aceea perioadă la una din firmele martorului SC

B.S. SRL. Acesta a constatat că mașina avea mai multe defecțiuni, plăcuțele de

frână, bucșele pe care nu le-a putut remedia neavând sculele necesare la

îndemână. Martorul N.C. (f. 28 dos.fond) s-a ocupat de mașina inculpatului,

fiind desemnat de denunțătorul C.R. care l-a trimis să cumpere piesele necesare

de la un magazin de pe str. I.M. din Tg. Mureș (saboți, plăcuțe de frână), fără

factură. După ce în cursul urmăririi penale denunțătorul C. (f. 44-53) a

susținut că ar fi plătit circa 20 milioane Iei martorului pentru achiziționarea

de piese, în cursul cercetării judecătorești a susținut că nu ar fi dat acești

bani și nici ce piese s-ar fi înlocuit (f. 26 dos.fond). Nici nu și-a amintit

să fi plătit manopera mașinii la mecanicul la care a fost dusă ulterior, în

cartierul U., respectiv la martorul M.C. (f. 39 dos.fond). Cu toate acestea,

martorul a declarat că a primit niște piese pentru mașina inculpatului, dar nu

știe cât au costat, iar martorul denunțător nu i-a plătit manopera la acea

mașină. Despre valoarea pieselor nu a putut da declarații nici martorul N.C. care

a confirmat doar că era vorba de câteva milioane de lei (f. 149 dos.u.p.).

Același martor a confirmat că a făcut 2, 3 plinuri de benzină pe fișa de

alimentare SC I. SRL, la stația de benzină M., fapt confirmat și de martorul C.S.R.

(f. 26 dos.fond) dar și de martora C.A. (f. 25). Din fișele de alimentare de la

stația de carburanți (f. 416,417) rezultă că mașina inculpatului a fost

alimentată cu 43,4 litri de benzina în valoare de 1.119.720 lei în luna

decembrie 2003, în prima decadă, deci ulterior controlului efectuat, aspect

negat de inculpat, dar confirmat de probele administrate.

Totodată, martorul C.I.G. (f. 29

dos.fond) a arătat că într-o zi a dus mașina reparată inculpatului, în

cartierul D.P., în fața cinematografului U., întâlnire confirmată de inculpat

(f. 17 v. dos.fond). Acesta l-a întrebat cât costă reparațiile, însă martorul

nu a putut să-i dea un răspuns, spunându-i să-l sune pe martorul C.R. Martorul

C. nu a confirmat că ar fi fost sunat de inculpat în legătură cu costul

reparațiilor. Martorul C.I.G. (f. 29 dos.fond) a arătat că la mijlocul lunii

decembrie 2003, ulterior controlului desfășurat la SC I. SRL, a dus o canistră

de 20 litri de benzină inculpatului, în cartierul D.P., la solicitarea

martorului C.R., aspect nerecunoscut de inculpat (f. 18 dos.fond), dar

confirmat de martorul C.R. în cursul urmăririi penale (f. 52 dos.u.p.).

Cu privire la reparațiile efectuate

la mașina inculpatului, instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice

auto (f. 102-106 dos.fond) care însă nu a putut concluziona cu exactitate dacă

au fost sau nu schimbate capetele de bară și plăcuțele de frână, respectiv

saboții de frână la mașina inculpatului.

Rezultă din declarațiile martorilor

audiați P.I. (f. 165), C.S. (f. 26), C.A. (f. 27), N.C. (f. 28), C.I.G. (f. 29),

M.C. (f. 39), E.N. (f. 41), F.I. (f. 62), B.A.I. (f. 63) chiar din declarațiile

inculpatului și ale inspectorului M.S. (f. 38) că mașina inculpatului a fost

lăsată intenționat la sediul firmei controlate, în vederea efectuării

reparațiilor. Inculpatul a acceptat efectuarea unor reparații la mașină în

scopul de a avantaja firma administrată de soția denunțătorului și de a aviza

favorabil cererea de rambursare TVA, fără a sesiza infracțiunile constatate în

mod deliberat, cu ocazia efectuării controlului.

Cât privește alimentarea cu

carburanți a mașinii inculpatului, din fișele de alimentare (f. 416, 417

dos.u.p.), respectiv din declarația martorilor C.I.G. și C.S.R. rezultă că

aceste alimentări, inclusiv primirea unei canistre cu 20 litri de benzină de

inculpat s-au efectuat în perioada 3 decembrie 2003, 16 decembrie 2003, prin

urmare ulterior finalizării controlului fiscal care a avut loc la data de 28

noiembrie 2003, odată cu întocmirea procesului verbal de control. Aceste

foloase nu se încadrează în latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită,

în accepțiunea art. 254 alin. (1) C. pen., ci eventual în latura obiectivă a

infracțiunii de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 alin. (1) C.

pen., faptă pentru care inculpatul nu a fost dedus judecății și pentru care nu

s-a dispus extinderea cercetării penale, în accepțiunea art. 336 alin. (1) lit.

lit a) C. pen.

În consecință s-a apreciat că în

drept, fapta inculpatului M.G. care, în calitate de funcționar public, cu

atribuții de control, inspector de specialitate în cadrul D.G.F.P. Mureș -

Direcția de Control Fiscal, a pretins și a primit de la denunțătorul C.S.R.,

servicii și foloase materiale - reparații autovehicul proprietate personală,

pentru a propune rambursarea TVA solicitată de SC I. SRL, constituie

infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 6, 7 din Legea nr. 78/2000 cu

referire la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen.

Fapta inculpatului M.G. care, în

calitate de funcționar public, cu atribuții de control, inspector de

specialitate în cadrul D.G.F.P. Mureș - Direcția de Control Fiscal, în cursul

controlului efectuat în luna noiembrie 2003 la SC I. SRL a constatat, în urma

verificărilor, acte de evaziune fiscală și nu a sesizat, de îndată, procurorul

sau organul de urmărire penală despre aceasta, constituie infracțiunea de

omisiune a sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 alin. (1) și (2) C.

pen.

Împotriva sentinței instanței de

fond au declarat apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și inculpatul M.G.

Prin Decizia penală nr. 83/ A din 16

decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 519/43/2008 s-a dispus

admiterea apelului declarat de D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș,

împotriva sentinței penale nr. 183 din 3 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul

Mureș.

A desființat hotărârea atacată și în

baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a

condamnat pe inculpatul M.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 1 an pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c)

C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 263 alin. (2) C. pen. a

condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate și a dispus executarea de către

inculpat a pedepsei celei mai grele de 3 ani închisoare și 1 an pedeapsa

complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

A interzis inculpatului exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) în condițiile și pe durata

prevăzute de art. 71 C. pen.

A înlăturat din dispozitivul

sentinței atacate mențiunea privind schimbarea încadrării juridice

circumstanțele atenuante reținute și aplicarea dispozițiilor art. 81 - 82 și art.

83 C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate.

A respins ca nefondat apelul

declarat de inculpatul M.G.

Instanța de apel a reținut, în

esență, că intenția inculpatului de a accepta mită s-a manifestat în mod

neechivoc din momentul în care s-a aflat în situația de a îndeplini sarcini și

acte specifice activității sale și nu după ce a îndeplinit aceste sarcini,

acțiunea de luare de mită fiind intreruptă doar de sesizarea denunțătorului.

Prin urmare, instanța de apel a

reținut în sarcina inculpatului infracțiunea de luare de mită în formă

continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepsei instanța de apel, a avut în vedere dispozițiile art. 72 C.

pen. și 52 C. pen.

Reținând vinovăția inculpatului în

raport cu faptele deduse judecății, a respins criticile formulate de inculpat

în sensul pronunțării unei hotărâri de achitare conform dispozițiilor art. 11 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) sau art. 10 lit. a) C.

proc. pen.

Împotriva ambelor hotărâri a

declarat recurs inculpatul M.G., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 5, 9, 14 și 17 C. proc. pen.

În motivele scrise, dar și în

susținerea orală, recurentul inculpat - prin apărătorul său - a invocat lipsa

unei înțelegeri prealabile sau concomitente cu denunțătorul C.R., împrejurare

față de care se impune achitarea inculpatului pentru infracțiunea de luare de

mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

Cea de-a doua critică a fost

fundamentată pe dispozițiile art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.,

apreciindu-se că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, lipsind în realitate, motivarea.

În susținerea acestei critici,

recurentul inculpat arată că nu s-a dovedit, dincolo de orice dubiu, primirea

foloaselor de la denunțător, prin raportul de expertiză tehnică auto efectuat

în cauză stabilindu-se că piesele de care se face vorbire în rechizitoriu nu au

fost înlocuite. De asemenea, nu s-a probat împrejurarea că inculpatul ar fi

beneficiat de contravaloarea manoperei, iar instanța de apel nu a făcut referire

în considerentele deciziei despre aceste aspecte considerate de apărare ca

fiind esențiale, în ceea ce privește nevinovăția inculpatului.

Pe de altă parte, în fața instanței

de apel au fost invocate și alte aspecte ce nu au fost analizate. Nejustificat,

susține recurentul inculpat, a fost înlăturată opinia expertului, concluziile

acestuia fiind obligatorii pentru judecător.

În ceea ce privește infracțiunea

prevăzută de art. 262 C. pen., se arată că decizia instanței de apel este

nemotivată, fiind omis a se analiza criticile invocate în apel.

Se arată că, factura a fost

înlocuită, astfel încât nu se mai poate reține că operațiunea a fost ascunsă și

nici sumele rezultate nu mai puteau fi sustrase de la impozit. Inculpatul,

luând la cunoștință aceste aspecte a încunoștiințat organele superioare, astfel

încât fapta nu există, impunându-se și pentru această infracțiune, pronunțarea

unei hotărâri de achitare.

În fine, s-a apreciat că pedeapsa

aplicată și modalitatea de executare a acesteia sunt excesive în raport de

împrejurările cauzei.

În completarea motivelor de recurs,

recurentul inculpat a invocat și încălcarea dispozițiilor art. 264 alin. (1) C.

proc. pen., cu consecința trimiterii cauzei la procuror în vederea verificării

legalității și temeiniciei actului de sesizare al instanței.

Lipsa mențiunii referitoare la

verificarea rechizitoriului atrage nulitatea absolută a acestuia în condițiile

prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În concluzie, s-a solicitat în

principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei la instanța de apel, sau

trimiterea cauzei la procuror în vederea respectării exigențelor impuse de art.

264 C. proc. pen., respectiv art. 221 C. proc. pen.

În subsidiar, s-a solicitat casarea

deciziei și pronunțarea unei hotărâri de achitare, faptele reținute în sarcina

inculpatului nefiind dovedite.

Înalta Curte examinând recursul

declarat prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

C. proc. pen., constată următoarele:

Aprecierea probelor într-o cauză

dedusă judecății, este rezultatul unui proces de cunoaștere a realității

obiective în cadrul căruia, probele dau naștere unui sentiment de certitudine

în legătură cu existența sau inexistența unei infracțiuni, existența sau

inexistența vinovăției persoanei trimise în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 63 alin.

(2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea

fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de

judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării

adevărului.

În virtutea acestor dispoziții,

orice infracțiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de

lege, dacă organul judiciar și-a format convingerea că a aflat adevărul în

cauză.

Pe de altă parte, prezumția de

nevinovăție care guvernează întregul proces penal, îmbracă două coordonate:

administrarea probelor în faza de urmărire penală, respectiv cercetarea

judecătorească și interpretarea acestora. În ceea ce privește interpretarea

probelor, pentru a putea fi înlăturată prezumția de nevinovăție este necesar ca

instanța să înlăture eventualitatea, bănuielile, supozițiile, aproximațiile,

pentru că atunci când faptele nu sunt stabilite cu certitudine, prezumția de

nevinovăție împiedică pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

În cauza dedusă judecății, Înalta

Curte constată că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată, probele

administrate de organele judiciare demonstrând, în ansamblul lor, fără echivoc,

vinovăția inculpatului M.G.

Rezultă din probele administrate că

inculpatul M.G. avea calitatea de inspector de specialitate în cadrul D.G.F.P.

Mureș - Direcția de control fiscal.

În virtutea atribuțiilor de

serviciu, acesta a efectuat un control – urmare formulării unei cereri de

rambursare TVA - la SC I. SRL - Tg.Mureș al cărui administrator este soția

denunțătorului C.Ș.R.

Din depozițiile denunțătorului C.Ș.R.

- date în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorrești -

rezultă că înainte de efectuarea controlului, inculpatul M.G. i-a adus la

cunoștință faptul că are probleme tehnice la autoturismul proprietate

personală, împrejurare în care, denunțătorul s-a oferit să i le remedieze.

Inculpatul a acceptat oferta de

reparare a autoturismului, efectuând un control formal, superficial la SC I. SRL

Tg. Mureș.

După finalizarea controlului,

inculpatul împreună cu martorul M.S.C. au întocmit procesul-verbal de control,

propunând spre rambursare suma de 550.716.780 lei, societatea controlată

solicitând inițial rambursarea sumei de 552.597.940 lei.

Din conținutul procesului verbal

întocmit rezultă că acest control a fost unul de legalitate și nu unul documentar

sau formal, inspectorii fiind obligați să verifice dacă se impune sau nu

rambursarea sumelor, cuantumul acestora, modul de virare a obligațiilor

datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor pentru șomaj, sănătate.

Rezultă, de asemenea, din declarațiile

martorilor, coroborate cu declarațiile inculpatului dar și cu celelalte probe -

că valoarea bunurilor și a foloaselor materiale primite de inculpat - reparații

autoturism, piese, manoperă și contravaloarea combustibilului - a fost de

22.156.680 lei.

Astfel, denunțătorul C.Ș.R. arată că

inculpatul s-a plâns de starea tehnică a autoturismului, lăsându-l să înțeleagă

că dacă vor fi remediate defecțiunile „va fi bine”. În acest context,

denunțătorul a cerut unuia dintre angajații firmei să alimenteze cu carburant

autovehiculul, valoarea fiind de aproximativ 2.200.000 lei, evidențiată în fișa

de alimentare a SC I. SRL Tg. Mureș, societate aflată în control, verificările

fiind făcute tocmai de inculpatul M.G.

Deși controlul tebuia efectuat împreună

cu inspectorul M.S., inculpatul i-a spus acestuia că va începe verificările singur,

iar martora C.A. confirmă faptul că autoturismul inculpatului a fost verificat,

fiind dus de martorul N.C. la un autoservice din Cartierul U., loc în care au

fost făcute reparațiile.

Contravaloarea reparațiilor a fost

de aproximativ 20 milioane lei, denunțătorul stabilind să achite prin

compensare, oferind societății o mașină stricată.

Aceleași aspecte sunt confirmate și

de martorii C.I.G., M.C., P.I., E.N.

Potrivit fișei postului (pct. 2 f. 262-263

dos.urm.pen.), inculpatul avea obligația să verifice realitatea declarațiilor

contribuabililor - inspectorii fiscali rezumându-se doar la afirmațiile

administratorului societății, martora C.A. - să verifice respectarea

dispozițiilor legale privind organizarea și desfășurarea activității economice

pentru identificarea bunurilor sau surselor impozabile, stabilirea de măsuri în

vederea înlăturării neregulilor constatate în activitatea fiscală a agenților

economici.

Din actul de control a rezultat că

aceste aspecte nu au fost verificate și nu s-au formulat propuneri scrise - cu

respectarea procedurii - în vederea extinderii controlului.

Din conținutul procesului-verbal

rezultă că acesta a fost întocmit la data de 28 noiembrie 2003, acțiunea de

control fiind efectuată în perioada 25-28 noiembrie 2003.

Urmare neregulilor constatate de

inculpat, s-a dispus amendarea administratorului firmei - ca persoană fizică - cu

suma de 3.000.000 lei, încălcându-se dispozițiile art. 13 din Legea nr. 87/1994,

care stabilește pentru persoanele juridice o sancțiune cuprinsă între 5.000.000

lei și 100.000.000 lei.

Controlul a fost efectuat la SC I. SRL

- persoană juridică - astfel că aplicarea unei amenzi administratorului firmei,

ca persoană fizică, este nelegală.

Rezultă de asemenea, din probele

administrate că, în cadrul controlului, inculpatul a constatat neînregistrarea

unor facturi fiscale, aspect care a condus la diminuarea masei impozabile cu

suma de 121.216.500 lei, din care 3.900.000 lei reprezintă venituri aferente

prestărilor de servicii efectuate către beneficiari la intern, iar suma de

120.241.500 lei, reprezenta venituri din prestări de servicii efectuate prin

transportul internațional.

Constatându-se aceste omisiuni,

inculpatul avea obligația să informeze autoritățile în vederea declanșării

procedurilor legale.

Situația premisă în cazul

infracțiunii de luare de mită constă în prealabila existență a unui serviciu în

cadrul unei instituții de stat și competența funcționarului de a efectua acte

de felul celui care determină săvârșirea infracțiunii.

Sub aspectul elementului material,

infracțiunea are un conținut alternativ putând fi săvârșită fie printr-o

acțiune (comisiune), fie printr-o inacțiune (omisiune). Astfel, funcționarul

public pretinde sau primește bani sau bunuri, acceptă ori nu respinge

(inacțiunea) promisiunea unor astfel de foloase, în scopul îndeplinirii,

neîndeplinirii sau întârzierii îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle

sale de serviciu, ori în vederea săvârșirii unui act contrar acestor

îndatoriri.

Acțiunea sau inacțiunea, care

constituie elementul material, este condiționată de existența a trei condiții

esențiale:

a) pretinderea, primirea, acceptarea

sau nerespingerea trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase;

b) banii sau foloasele să aibă un

caracter de retribuție, adică să constituie plata sau răsplata în vederea

efectuării unui act determinant. Acceptarea sau nerespingerea de către

făptuitor a promisiunii de foloase trebuie să constituie deci, un

contraechivalent al conduitei lipsite de probitate a funcționarului;

c) acțiunea sau inacțiunea care

constituie elementul material al infracțiunii să fie anterioară îndeplinirii,

neîndeplinirii ori întârzierii în îndeplinirea actului determinat privitor la

îndatoririle de serviciu.

Cât privește consumarea, aceasta

este o infracțiune instantanee, ceea ce înseamnă că ea se consumă în momentul

în care funcționarul a pretins sau a primit folosul, a acceptat ori nu a

respins promisiunea.

Pentru consumarea infracțiunii nu

este necesar să se fi realizat scopul urmărit, adică să se fi îndeplinit sau să

se fi înlăturat îndeplinirea actului determinat privitor la îndatoririle de

serviciu.

În cauza dedusă judecății, rezultă

astfel cum s-a evidențiat anterior, că inculpatul - în calitatea sa de

inspector în cadrul D.G.F.P. Mureș - a fost desemnat să efectueze, în virtutea

atribuțiilor de serviciu, un control la societatea administrată de soția

denunțătorului - SC I. SRL Tg. Mureș. Acesta, înainte de începerea controlului

i-a spus denunțătorului C.Ș.R. că are probleme tehnice la mașina proprietate

personală, acceptând efectuarea reparațiilor, verificărilor și plata

carburantului de către societatea supusă controlului.

Aceste operațiuni s-au efectuat pe

durata controlului (fiind avizată favorabil cererea de rambursare T.V.A.), iar

inculpatul, la finalul verificărilor a aplicat o sancțiune nelegală unei

persoane fizice - administratorul firmei - și nu persoanei juridice care a solicitat

rambursarea de T.V.A.

Cât privesc concluziile raportului

de expertiză - la care recurentul inculpat a făcut referire și în notele scrise

- se impune a se reține că probele - astfel cum prevăd și dispozițiile art. 62 C.

pen. - nu au o valoare dinainte stabilită, astfel că instanțele au procedat

corect examinând probele în ansamblul lor, ajungând la concluzia corectă a reținerii

vinovăției inculpatului.

Prin urmare, atât sub aspectul

laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, fapta inculpatului

realizează elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută

de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000.

Pe de altă pare inculpatul a omis a

sesiza organele competente privind neînregistrarea în evidențele contabile a

mai multor facturi, fapt ce a condus la diminuarea impozitului la care era

obligată societatea verificată.

În ceea ce privește infracțiunea de

omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 C. pen., Înalta

Curte reține că sub aspectul situației premisă, legea cere existența altei

infracțiuni comise anterior, care trebuie să formeze obiectul sesizării. Dacă

nu s-a săvârșit o infracțiune în legătură cu serviciul în cadrul căruia își

îndeplinește sarcinile un funcționar nu se poate concepe existența infracțiunii

de omisiunea sesizării. Prin urmare, infracțiunea de omisiunea sesizării

organelor judiciare este subsecventă și corelativă în raport cu infracțiunea

săvârșită în legătură cu serviciul funcționarului care are obligația de a

sesiza organele judiciare.

Sub aspectul elementului material,

infracțiunea constă într-o inacțiune, și anume în omisiunea funcționarului de a

sesiza organele judiciare, despre săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu

serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile și care a luat cunoștință

cu ocazia exercitării funcției.

Pentru existența elementului

material al infracțiunii, legea cere a fi îndeplinite următoarele cerințe

esențiale;

a) funcționarul să fi luat

cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul, în timpul

exercitării funcției sau al îndeplinirii sarcinilor sale de serviciu, ori cu

ocazia exercitării sau îndeplinirii acestora (pentru îndeplinirea acestei

condiții este necesar ca făptuitorul să aibă cunoștințe sigure despre faptă și

nu simple bănuieli);

b) sesizarea despre săvârșirea

infracțiunii să nu fi fost făcută „de îndată”, această cerință impunând a se

avea în vedere momentul în care funcționarul a luat cunoștință despre

săvârșirea infracțiunii;

c) sesizarea să nu fi fost adresată

procurorului sau organului de urmărire penală potrivit legii de procedură

penală. Sesizarea unor alte organe decât organele de urmărire penală nu

exonerează funcționarul de răspunderea penală.

Înalta Curte constată ca fiind

îndeplinite cerințele legii. Inculpatul M.G., în calitatea sa de funcționar

public, cu atribuții de control, în cursul efectuării verificărilor la SC I. SRL

Tg. Mureș, a constatat neînregistrarea în evidențele contabile a mai multor

facturi, faptă ce se circumscrie infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de

art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994.

Deși a cunoscut aceste fapte, nu a

sesizat, de îndată, nici procurorul și nici organul de urmărire penală.

În atare condiții, Înalta Curte

constată că probele administrate dovedesc vinovăția inculpatului, atât în ceea

ce privește infracțiunea de luare de mită cât și sub aspectul infracțiunii de

omisiunea sesizării organelor judiciare.

Nici critica circumscrisă cazului de

recurs prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen. nu poate fi

însușită, decizia instanței de apel fiind motivată în fapt și în drept.

Cât privește nelegala sesizare a

instanței, Înalta Curte constată că rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - din 30 martie 2006 a fost confirmat în

condițiile prev. de art. 209 alin. (1) ultim C. proc. pen. (fi. 438 dos.urm.pen.)

text de lege aplicabil, la data întocmirii actului de sesizare al instanței. Acesta

a fost abrogat ulterior, prin Legea nr. 356/2006 intrată în vigoare la 6

septembrie 2006, astfel că nici această critică nu este fondată.

Înalta Curte constată însă că

recursul inculpatului este fondat în ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepsei, sub aspectul modalității de executare al acesteia.

Astfel, criteriile generale

prevăzute în art. 72 alin. (1) C. pen., se referă la date sau elemente de

natură să ajute atât la caracterizarea faptei penale cât și la caracterizarea

infractorului.

Primele două criterii de

individualizare prevăzute în art. 72 - dispozițiile părții generale a codului,

respectiv limitele de pedeapsă fixate în partea specială - sunt criterii de

drept, iar ultimele trei sunt criterii de fapt (grad de pericol social,

persoana infractorului, împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea

penală), întrucât numai acestea se referă la fapta și persoana infractorului.

Sub aspectul criteriilor de fapt,

acestea se impun a fi avute în vedere de către instanță atât în ceea ce privește

cuantumul pedepsei aplicate - ca primă etapă a individualizării judiciare a

pedepsei - cât și sub aspectul modalității de executare a acesteia.

Pe de altă parte, criteriile

generale de individualizare trebuie examinate prin prisma pluralității lor, în

sensul că trebuie aplicate toate, împreună, iar nu numai unele dintre ele, în

fiecare cauză în parte, fiind cumulative.

Cât privește persoana infractorului,

este necesar și obligatoriu pentru operațiunea de individualizare judiciară, se

să aibă în vedere faptul că pedeapsa trebuie să fie adecvată și proporțională

față de fiecare infractor, în raport de trăsăturile sale specifice și cu orice

alte elemente de natură să caracterizeze personalitatea sa. Cercetarea și

evaluarea datelor care caracterizează persoana infractorului este esențială

pentru că, cu cât s-a făcut o adaptare a pedepsei mai adecvată cu atât sunt create

condițiile realizării scopului pedepsei, astfel cum este reglementat de art. 52

C. pen.

Pornind de la aceste elemente,

Înalta Curte constată că, deși faptele inculpatului prezintă un grad ridicat de

pericol social, prin importanța relațiilor sociale lezate, gravitatea

urmărilor, totuși, scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia

în regim privativ de libertate.

Inculpatul nu este cunoscut cu

antecedente penale, anterior săvârșirii faptelor a avut o conduită bună în

societate, iar faptul că, în cursul cercetărilor nu a recunoscut comiterea

faptei - această atitudine fiind necesară a fi evaluată prin prisma prezumției

de nevinovăție, principiu care guvernează întregul proces penal - nu poate să

conducă la concluzia că scopul pedepsei s-ar putea realiza doar în regim

privativ de libertate.

În consecință, Înalta Curte,

apreciază ca fiind îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 86

1

C. pen., relativ la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, astfel

încât, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (2) lit. d) C.

proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva Deciziei penale

nr. 83/ A din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Va casa decizia atacată numai sub

aspectul modalității de executare a pedepsei, dispunând, conform art. 86

1

C. pen., suspendarea executării sub supraveghere, pe durata unui termen de

încercare de 6 ani.

În baza art. 86

3

alin.

(1) C. pen., inculpatul va fi obligat să respecte măsurile de supraveghere

prevăzute la lit. a) - d) din textul de lege menționat.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. se

va dispune suspendarea pedepsei accesorii, prevăzută de art. 64 lit. a), teza a

II-a, b) și c) C. pen.

Se va atrage atenția inculpatului

asupra prevederilor art. 86

4

C. pen., fiind menținute restul

dispozițiilor cuprinse în decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul M.G. împotriva Deciziei penale nr. 83/ A din 16 decembrie 2008 a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Casează în parte decizia recurată numai

cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului M.G.

Rejudecând, în baza art. 86

1

C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante

de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 6 ani potrivit art. 862

C. pen.

În baza art. 86

3

alin.

(1) C. pen. pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor

măsuri de supraveghere.

a)să se prezinte, trimestrial, la

Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de

pe lângă Tribunalul Mureș;

b) să anunțe, în prealabil, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură

a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen.

dispune suspendarea pedepsei accesorii, pe care o limitează la drepturile prev.

de art. 64 lit. a), teza II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen.

atrage atenția inculpatului cu privire la cazurile de revocare a suspendării

executării sub supraveghere prevăzute de art. 86

4

C. pen.

Menține restul dispozițiilor

deciziei atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursului inculpatului M.G., rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 100 lei, se va suporta

din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

03 iunie 2009.