ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3129/2010

Asupra recursului penal de față constată: Prin sentința penală nr. 103 din 7 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș s-a dispus condamnarea inculpatului N.V.E. la pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Ca pedeapsă accesorie, a fost interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., conform art. 71 C. pen. În temeiul art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 29 iulie 2004 - 20 iunie 2005. S-a luat act că împotriva inculpatului a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara până la soluționarea definitivă a cauzei.

A fost menținută măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 30 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. asupra autoturismului marca O.A.C. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a autoturismului sus menționat sau a contravalorii acestuia, de 3500 euro, în echivalent lei la data plății efective. A fost respinsă cererea M.P. privind obligarea inculpatului la plata celorlalte sume de bani și foloase menționate în rechizitoriu ca fiind primite de la denunțător. În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desființarea totală a înscrisului intitulat contract de vânzare-cumpărare pentru un vehiculul folosit, încheiat la data de 27 noiembrie 2003 între numiții B.C.L.

și N.T.E., depus în copie la filele 115 și 324 din vol. II al dosarului de urmărire penală și la fila 253 din dosarul instanței. A fost obligat inculpatul la 2.850 lei, cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: Inculpatul N.V.E. deținea calitatea de funcționar public în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice - Mureș, îndeplinind funcția de referent, cu atribuții de control asupra activității desfășurate de contribuabili și de constatare și sancționare a contravențiilor. În perioada octombrie - noiembrie 2003, inculpatul a pretins și primit de la martorul C.S.R. un autoturism O.A.B. folosit, de culoare roșie. Autoturismul a fost înmatriculat pe numele lui N.T.E., fiul inculpatului, fiind folosit de acesta și de inculpat.

S-a reținut de către instanță că autoturismul în discuție fusese cumpărat de denunțător de la martorul G.L. pentru prețul de 3.500 euro. La momentul încheierii tranzacției a fost achitată suma de 1.700 euro, urmând în termen de 2 săptămâni să fie plătită și diferența de preț. După vânzare, autoturismul a fost preluat de N.T.E. - fiul inculpatului, care s-a deplasat în acest scop la benzinăria M. din Tg.Mureș, unde era așteptat de denunțător și martorul G.L. A rezultat că actul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat la momentul predării autoturismului, iar bunul a fost trecut direct pe numele fiului inculpatului, actul întocmindu-se între acesta și martorul G.L. Diferența de preț nu a putut fi achitată de denunțător la scadență, motiv pentru care a fost plătită suplimentar o penalitate de 300 euro către martorul G.L.

Pe baza declarațiilor martorului denunțător și ale martorului G.L. referitoare la împrejurările de fapt în care avusese loc încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 27 noiembrie 2003, prima instanță a constatat că respectivul act era unul simulat atât în ceea ce privește adevărații cocontractanți, cât și a prețului achitat. Conform mențiunilor din contract, vânzarea - cumpărare operase între B.C.L. - ultimul proprietar înregistrat al autoturismului și N.T.E., pentru prețul de 3.500 euro. În realitate însă autoturismul aparținuse martorului G.L. care nu îl înmatriculase pe numele său, iar vânzarea-cumpărare se făcuse între acesta și denunțătorul C.S., prețul vânzării fiind achitat în întregime de denunțător.

S-a mai reținut de către instanță că nici cumpărătorul din acte - fiul inculpatului și nici inculpatul ca atare nu au putut justifica proveniența sumei de 3.500 euro. Inițial, inculpatul a declarat că suma menționată în act provenea din economiile fiului său și o mică contribuție a sa și a părinților săi, după care a susținut că N.T.E. cumpărase autoturismul din bani personali. Susținerile formulate în apărare au fost înlăturate de instanță, avându-se în vedere celelalte probe administrate în cauză, cu referire specială la declarațiile denunțătorului și ale martorului G.L. Conform declarațiilor martorului G.L., denunțătorul îi spuse anterior încheierii tranzacției că dorește să cumpărare autoturismul pentru rezolvarea unor probleme.

De asemenea, s-a reținut că după primirea autoturismului, inculpatul a primit prin fiul său și un plin de benzină de la denunțător. În acest sens, denunțătorul C.S. i-a indicat prin telefon lui N.T.E. să meargă la benzinăria M.B.O. din Tg. Mureș și să vorbească cu angajatul firmei pentru alimentarea mașinii, ceea ce s-a și petrecut în fapt. Și această învinuire a fost respinsă de către inculpat care a solicitat să se constate lipsa de credibilitate a denunțătorului, în timp ce fiul inculpatului s-a apărat în sensul că nu îl cunoștea pe cel cu care vorbise la telefon pentru alimentarea mașinii. Deși nu s-a putut stabili cu exactitate data la care a avut loc alimentarea autoturismului și cantitatea de benzină primită, instanța a considerat că aceasta se situează în perioada următoare predării mașinii până cel mai târziu în luna ianuarie 2004, când denunțătorul cunoștea despre faptul declanșării cercetărilor de către D.N.A.

În ceea ce privește celelalte acuzații aduse inculpatului în legătură cu situația aceluiași denunțător, prima instanță a constatat că actele de mită menționate în rechizitoriu nu erau susținute probator. S-a reținut în acest sens că declarațiile denunțătorului C.S.R. referitoare la remiterea către inculpat a cantității de 80 litri benzină și alți carburanți pentru autoturismul marca O. în perioada în care se efectuau controale la SC I. SRL și o sticlă de whisky în cutia căruia s-ar fi aflat și suma 8.000.000 lei nu se coroborează cu nicio probă administrată în cauză. În legătură cu bunurile primite de inculpat - autoturismul și plinul de benzină, s-a reținut că acestea au fost date de denunțătorul C.S.R.

pentru a fi favorizat cu ocazia controalele pe care inculpatul le efectua în acea perioadă la SC C.L. SRL și la SC A. SRL Sovata. A rezultat că la data de 18 noiembrie 2008, inculpatul N.V.E. împreună cu coacuzatul M., cercetat într-un dosar separat, au efectuat un control la SC C.L. SRL având ca scop verificarea legalității și realității tranzacției privind livrarea unui utilaj T.A.F. intervenită între firma administrată de denunțător și SC. K.B. SRL, control efectuat la cererea D.G.F.P. Harghita în vederea rambursării de TVA Controlul efectuat a scos în evidență faptul că unitatea verificată avea înregistrată în evidența contabilă factura din 18 iulie 2003, factură cuprinsă în decontul TVA aferent lunii iulie 2003. S-a reținut de către instanță că deși la momentul efectuării controlului denunțătorul cesionase părțile sociale pe care le deținea la SC C.L.

SRL în favoarea unui cetățean ungur, respectiva societate fusese reprezentată de denunțător, la cererea administratorului legal. Potrivit declarațiilor denunțătorului făcute cu ocazia confruntării cu inculpatul, era posibil ca factura înregistrată în evidențele contabile să fi fost falsificată, societatea neavând întocmit decontul TVA și că decontul fusese emis de inculpat și celălalt inspector din echipa de control. S-a mai reținut de către instanță că pe cererea de decontare a TVA era înscrisă ștampila administrației A.F.P. Tg.Mureș, cu nr. de înregistrare din 25 august 2003. Din procesul verbal întocmit de către D.G.F.P. rezulta că inițial fusese operat un decont la data de 17 noiembrie 2003; ulterior, la data de 19 noiembrie 2003, a fost prelucrat un alt decont, prin care a fost invalidat decont inițial.

Deși denunțătorul a menționat că autoturismul ar fi fost pretins de inculpat după efectuarea respectivului control, instanța a constatat că respectivul bun fusese pretins anterior controlului și în vederea efectuării lui în condiții favorabile denunțătorului. Exercitarea frauduloasă a atribuțiilor de serviciu de către inculpatul N.V.E. a fost reținută de instanță și în raporturile cu SC A. SRL Sovata, reprezentată de martorul P.L.M. S-a reținut de către instanță că, la cererea aceluiași denunțător, în vara anului 2003, martorul L.Z. i-a predat lui P.L.M. un număr de 6 facturi fiscale ce constatau efectuarea unor tranzacții fictive, în scopul ca SC A. SRL Sovata să solicitate rambursarea ilegală TVA, în sumă de aproximativ un miliard lei vechi.

Respectiva sumă de bani urma să fie împărțită între C.S.R. și inspectorii de finanțe desemnați să efectueze controlul pentru rambursarea TVA. Conform actelor dosarului, la data de 28 august 2003, SC A.C. SRL Sovata a formulat cerere de rambursare TVA, solicitare în baza căreia a fost dispusă efectuarea unei verificări de specialitate, inculpatul și martora O.G. fiind desemnați ca membri ai echipei de control. Controlul nu a fost finalizat ca urmare a imposibilității de verificare a actelor contabile, iar la data de 4 septembrie 2003, SC A.C. SRL Sovata a renunțat la cererea de rambursarea TVA. În urma renunțării la rambursarea TVA, în luna octombrie 2003, D.G.F.P. a dispus efectuarea unui control fiscal la SC A.C.

SRL Sovata, cu termen de finalizare la 20 noiembrie 2003. Controlul a fost încheiat abia în iulie 2004, procesul verbal de control fiind întocmit de inculpatul N. și inspectorii M.A. și O.M. La acea dată, C.S.R. formulase deja denunțul împotriva inculpatului. În ceea ce privește modalitatea de efectuare a controlului, martorul P.L.M. - administratorul SC A.C. SRL, a declarat că inspectorii fiscali nu s-au deplasat la sediul firmei din Sovata și nici el nu se prezentase la D.G.F.P - Mureș, martorul L.Z. asigurându-l că totul era rezolvat întrucât inculpatul primise o mașină. S-a mai reținut de către instanță că, în cursul lunii ianuarie 2004, martorul P.L.M. purtase o discuție cu inculpatul, împrejurare în care, spunându-i inculpatului că nu mai deține actele contabile ale societății, a fost sfătuit de acesta să meargă la poliție și să pretindă că actele i-au fost furate.

De asemenea, s-a reținut că inculpatul întârziase efectuarea controlului și că numai după ce a fost întocmită o notă în acest sens de martorul Inclănzan Alexandru, s-a prezentat la sediul D.G.F.P. martorul P.L.M. și a fost demarat efectiv controlul. La momentul efectuării controlului propriu zis, relațiile dintre inculpat și denunțătorul C.S.R. erau deja deteriorate, martorul dorind să-și recupereze autoturismul. Pe baza situației de fapt expuse, prima instanță a constatat că activitatea desfășurată de inculpatul N.V.E. care, în calitate de funcționar public, cu atribuții de control și de constatare și sancționare a contravențiilor, a pretins și primit de la denunțătorul C.S.R. un autoturism și un plin de benzină în scopul de a soluționa favorabil cererea de rambursare ilegală TVA către SC C.L.

SRL și de a întârzia efectuarea unui control fiscal la SC A.C. SRL Sovata realizează elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute art. 72 C. pen., ținându-se seama de gradul de pericol social concret al faptelor și datele ce caracterizează persoana inculpatului, funcția îndeplinită și conduita avută înainte și după formularea acuzațiilor. Complementar rezolvării acțiunii penale, instanța a dispus și confiscarea de la inculpat a autoturismului primit cu titlu de mită sau contravaloarea în lei a sumei de 3500 euro plătită de denunțător pentru procurarea bunului, conform art. 19 din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, în vederea restabilirii situației anterioare săvârșirii infracțiunii, s-a dispus și desființarea contractului de vânzare - cumpărare pentru un vehiculul folosit, încheiat la data de 27 noiembrie 2003, între numiții B.C.L. și N.T.E. Hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpatul N.V.E. Prin Decizia penală nr. 24/ A din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelului inculpatului numai în ceea ce privește individualizarea pedepsei și, în rejudecare, a fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 3 ani și 9 luni închisoare la 3 ani închisoare, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței pronunțate în cauză.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că principala critică invocată în apel viza neregularitatea actului de sesizare a instanței, ca urmare a neindicării clare în rechizitoriu a actelor materiale reținute în sarcina inculpatului. Pe acest temei, s-a solicitat restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăriri penale sau trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. De asemenea, s-a reținut că apărarea inculpatului solicitase deopotrivă achitarea de sub învinuirea comiterii vreunei infracțiuni si, în subsidiar, reducerea și înlocuirea modalității de executare a pedepsei, în condițiile art. 81 C. pen. Răspunzând criticilor formulate, instanța de apel a constatat că rechizitoriul emis în cauză respecta toate condițiile de fond și formă prevăzute de art. 263 C. proc.

pen., actul procurorului fiind suficient și lămuritor sub aspectul acuzațiilor aduse inculpatului, iar hotărârea primei instanțe menționa în clar pentru care anume faptele se reținuse vinovăția inculpatului. Ca urmare, s-a apreciat că nu există temeiuri care să impună restituirea cauzei la procuror ori retrimiterea cauzei spre rejudecare în fond. De asemenea, s-a constatat că și elementele de fapt cu relevanță asupra existenței faptelor și vinovăției inculpatului au fost corect reținute de prima instanță, pe baza unei analize complete și coroborate a probelor administrate în cauză. S-a reținut în acest sens că inculpatul era angajat al D.G.F.P. Mureș și că în calitate sa de referent în cadrul instituției publice avea printre atribuțiile de serviciu și cele de control asupra activității contribuabililor, inclusiv competența de constatare si sancționare a contravențiilor.

Ca atare, s-a constatat că acuzațiile aduse inculpatului aveau legătură cu controalele efectuate în virtutea atribuțiilor sale de serviciu, la SC C.L. SRL Târgu Mureș, SC A.C. SRL Sovata și SC I. SRL Târgu Mureș. Conform rechizitoriului, actele materiale specifice infracțiunii de luare de mită ar fi constat în primirea de la denunțătorul C.R.S. a unui autoturism marca O.A.B., înmatriculat pe numele fiului său, N.T.E., în valoare de 3.800 euro, 8 milioane lei, carburanți, în valoare de 5 milioane lei și o sticlă de whisky. Respectivele bunuri au fost date și primite tocmai pentru ca inculpatul să îi favorizeze pe patronii societăților menționate cu ocazia controalelor efectuate, în calitatea sa de inspector fiscal.

Pe baza probatoriului administrat în cauză, instanța de apel a constatat că prima instanță stabilise corespunzător starea de fapt, rezultând că inculpatul a pretins și primit de la denunțătorul C.S.R. un autoturism marca O., achiziționat de la martorul G.L. cu suma de 3.500 euro, plus o penalitate de 300 euro, pentru neplata la scadență a diferenței de preț. Pentru ascunderea provenienței ilicite a bunului pretins cu titlu de mită, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat între ultimul proprietar înregistrat al autoturismului și fiul inculpatului, acesta din urmă prezentându-se la benzinăria M. din Târgu Mureș pentru preluarea mașinii. Deși inculpatul a negat că ar fi pretins și primit autoturismul de la denunțător în scopul de a favoriza societățile comerciale controlate, instanța de apel a constatat că inculpatul nu justificase temeinic deținerea licită a bunului.

S-a reținut în acest sens că din declarațiile martorilor C.S.R. și G.L. rezulta că achiziționarea autoturismului se făcuse de denunțător cu scopul de a-și rezolva anumite probleme. În acest context, reținând și declarațiile contradictorii ale inculpatului cu privire la proveniența sumei de bani necesară achiziționării autoturismului, cât și cu privire la modalitatea în care fiul său, cumpărător declarat al mașinii, dobândise posesia bunului, instanța de apel a constatat pe deplin dovedită vinovăția inculpatului, din declarațiile denunțătorului și ale martorilor G.L. (f. 187), L.Z. (f. 223), C.A. (f. 266) și P.L.M. rezultând că mașina fusese remisă inculpatului și nu fiului acestuia și că scopul remiterii consta în favorizarea anumitor societăți comerciale de către inculpat, cu ocazia controalelor pe care le-a desfășurat.

Totodată, instanța de apel a constatat că inadvertențele existente între declarațiile martorilor din cursul urmăririi penale și cele formulate în cadrul cercetării judecătorești nu erau esențiale și nu influențau în substanță declarațiile, menținându-se concluzia că autoturismul fusese pretins și predat inculpatului în scopul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu. Ca urmare, a fost înlăturată solicitarea inculpatului privind achitarea de sub învinuirea comiterii infracțiunii de luare de mită comisă prin faptul pretinderii și primirii autoturismului marca O. și a plinului de benzină de la denunțătorul C.S.R. În schimb, instanța de apel a constatat pedeapsa aplicată de prima instanță era disproporționată în raport de datele ce caracterizează persoana inculpatului și întinderea activității infracționale raportat la situația celorlalți coinculpați față de cauza a fost disjunsă.

Ca temeiuri de aplicare a unui regim sancționator mai blând a fost menționată lipsa antecedentelor penale și numărul actelor materiale pentru care a fost reținută în concret vinovăția inculpatului. Pe baza acestor elemente s-a apreciat că stabilirea unei pedepse în cuantumul minimului special prevăzut de lege este de natură a asigura reeducarea inculpatului, cu păstrarea modalității executare a pedepsei, prin privare de libertate. Ca urmare, numai în aceste limite, a fost admis apelul inculpatului și desființată hotărârea primei instanțe. Și împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. -Serviciul Teritorial Târgu Mureș și inculpatul N.V.E.

Prin motivele de recurs formulate, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., parchetul a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de apel a fost greșit individualizată în raport cu criteriile prevăzute de vart. 72 C. pen. S-a arătat în acest sens că infracțiunea de luare de mită reținută în sarcina impunea aplicarea unei pedepse mai aspre având în vedere circumstanțele de săvârșire a faptei, cu referire specială la calitatea de funcționar public cu atribuții de control a inculpatului. S-a susținut că lipsa antecedentelor penale nu constituie un criteriu unic de apreciere a periculozității sociale și că respectiva împrejurare trebuia evaluată în contextul tuturor datelor cauzei, o pondere cel puțin egală având și împrejurarea că inițiativa infracțională aparținuse inculpatului și că acesta nu recunoscuse săvârșirea faptelor, pe tot parcursul judecării cauzei.

Pentru aceste motive, s-a solicitat aplicarea unei pedepse corespunzătoare gravității infracțiunii și periculozității sociale a inculpatului. Prin recursul declarat de inculpatul N.V.E., decizia instanței de apel a fost criticată pentru cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 2, pct. 10, pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen. În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 2 C. proc. pen. a fost reiterată critica referitoare la nulitatea actului de sesizare a instanței, arătându-se că atât rechizitoriul și actele de învinuire emise în cauză nu individualizau în mod clar fiecare act material în parte, cu referire la modalitatea și timpul de comitere a faptelor și scopul pretinderii/acceptării pretinselor foloaselor materiale ilicite, precum și a mijloacelor de probă avute în vedere la fundamentarea acuzațiilor.

În ceea ce privește incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., apărarea a solicitat să se constate că instanța de apel nu se pronunțase asupra cererii de schimbare a încadrării juridice formulate expres de către inculpat. În legătură cu acest aspect, s-a arătat că cererea de schimbarea a încadrării juridice viza înlăturarea formei continuate de infracțiune și reținerea distinctă a infracțiunii de luare de mită pentru fiecare act material în parte din cele menționate în rechizitoriu și pronunțarea separată pentru fiecare infracțiune concurentă prin dispozitivul hotărârii pronunțate în cauză, inclusiv achitarea inculpatului pentru actele materiale în raport de care s-a constatat că nu existau probe de vinovăție.

S-a mai arătat că solicitarea de schimbare a încadrării juridice fusese formulată și în sensul reținerii infracțiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 257 C. pen. pentru acuzația privind remiterea autoturismului marca O. către denunțătorul C.S.R. Solicitarea formulată în apel nu a fost în niciun fel examinată de instanță, deși prin încheierea din 23 ianuarie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, se menționa că cererea inculpatului va fi dezbătută și analizată cu ocazia rezolvării pe fond a apelului. S-a susținut de către inculpat că respectiva omisiune a instanței constituia o încălcare a dreptului la apărare, solicitarea de schimbare a încadrării juridice reprezentând o cerere esențială și de natură a influența soluția procesului, prin efectele mai favorabile produse asupra situației juridice a inculpatului, în ipoteza în care ar fi fost primită încadrarea juridică propusă.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a invocat insuficiența probelor în acuzare și grava eroare săvârșită de instanțe în evaluarea probatoriului și stabilirea stării de fapt. În dezvoltarea criticii formulate au fost arătate pe larg argumentele pentru care în opinia apărării soluția de condamnare nu își găsea fundament în probele administrate, invocându-se în esență preferința exagerată ce fusese acordată declarațiilor formulate de denunțător în detrimentul celorlalte probe din proces. A fost subliniată lipsa de onestitate și credibilitate a denunțătorului și faptul că martorii care au susținut relatările sale se aflau în relații de rudenie sau de afaceri cu denunțătorul din cauză.

De asemenea, s-a arătat că raportul de constatare întocmit în faza de urmărire penală și care constituise punctul de plecare în formularea acuzațiilor, conținea o serie de erori cu privire la obligațiile prevăzute în sarcina inspectorilor fiscali în cadrul controalelor efectuate pentru rambursarea TVA, iar respectivele erori de constatare și interpretare a prevederilor legale nu fuseseră sesizate și înlăturate de instanțe, ignorându-se dispozițiile H.G. nr. 886/1999 și O.G. nr. 62/2002. De asemenea, s-a arătat că din declarațiile date de colegii de serviciu ai inculpatului rezulta că activitatea desfășurată de firmele la care denunțătorul avea interese se derulase cu respectarea legii, situație în care nu exista nici un motiv plauzibil pentru mituirea inculpatului, ceea ce de altfel a recunoscut implicit și denunțătorul cu ocazia audierii sale la instanța de apel.

În sprijinul afirmațiilor privind lipsa de obiectivitate a martorului denunțător, inculpatul a menționat că, potrivit declarațiilor formulate de denunțător și în celelalte dosare deschise pe numele colegilor săi, valoarea însumată a pretinselor foloase materiale solicitate de inspectorii fiscali depășea cu mult valoarea sumei ce putea fi obținută din rambursarea TVA - 2,7 miliarde lei față de 2,4 miliarde lei rambursare TVA. A fost subliniat și faptul că declarațiile formulate de denunțător nu ar fi fost examinate în ansamblu si în corelație cu relatările succesiv efectuate, declarațiile denunțătorului din 7 aprilie 2004 și 28 iulie 2004 fiind deosebit de importante în stabilirea faptelor cauzei, rezultând explicit că autoturismul nu fusese pretins de inculpat și că acesta urma să fie achitat de inculpat, denunțătorul discutând cu proprietarul mașinii condițiile vânzării și modalitatea de plată a prețului.

De asemenea, s-a solicitat să se constate că discuția inițială dintre inculpat și denunțător în legătură cu achiziționarea respectivului autoturism avusese loc după efectuarea controlului la SC C.L. SRL și fără nicio legătură cu actul verificării propriu zise, în care nu a fost aprobată rambursarea vreunei sume de bani. Inexistența oricărui act de serviciu care să poată fi considerat ca fiind îndeplinit cu scopul de a favoriza vreuna dintre societățile verificate a fost invocată de inculpat și în privința SC A. SRL Sovata, menționându-se că, din declarațiile martorilor propuși în apărare și a relațiilor comunicate de D.G.F.P. Târgu Mureș, rezulta că respectivul control fusese pornit cu întârziere din culpa persoanei verificate.

În subsidiar, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului, prin reținerea de circumstanțe atenuante și schimbarea modalității de executare a pedepsei, prin suspendarea condiționată a executării, conform art. 81 C. pen. Alte critici enunțate au vizat nelegala anulare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între fiul inculpatului și fostul proprietar, sub motivul neînvestirii instanței cu un asemenea petit și necitarea în proces a părților contractante și, pe cale de consecință, lipsa de justificare a menținerii sechestrului asigurător, precum și cuantumul cheltuielilor judiciare, deși amânarea procesului nu se datorase unor cauze imputabile inculpatului.

Examinând decizia atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt fondate, pentru existența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. și care face inutilă analizarea celorlalte motive invocate. Se reține în acest sens că instanța de prim control judiciar a omis să se pronunțe asupra cererii inculpatului privind schimbarea de încadrare juridică dată faptelor prin rechizitoriu, stabilind eronat că obiectul judecății în apel era limitat rezolvării aspectelor ce vizau regularitatea actului de sesizare, greșita condamnare a inculpatului și reindividualizarea pedepsei aplicate de prima instanță.

Din actele dosarului instanței de apel rezultă că la termenul de judecată din 23 ianuarie 2009, apărarea inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin înlăturarea formei continuate de infracțiune și reținerea distinctă a două infracțiuni de luare de mită corespunzător celor două acte materiale menționate în rechizitoriu și calificarea faptei de primire a autoturismului marca O. de la denunțător ca infracțiune de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen. Cererea formulată oral în cursul dezbaterilor nu a fost analizată de îndată de instanța de control judiciar întrucât nu constituia o chestiune preliminară care să necesite o examinare prealabilă fondului apelului declarat în cauză.

Încheierea de ședință de la termenul din 23 ianuarie 2009 consemnează expres dispoziția instanței privind pronunțarea asupra cererii inculpatului odată cu rezolvarea pe fond a apelului. Cu toate acestea, în considerentele deciziei pronunțate în apel nu a fost deloc analizată cererea de schimbare a încadrării juridice, încălcându-se astfel dreptul la apărare al inculpatului, fiind evidentă vătămarea cauzată acestuia prin omisiunea instanței. Schimbarea de încadrare juridică propusă constituia o cerere esențială de natură să garanteze drepturile inculpatului și să influențeze soluția procesului, încadrarea juridică prevăzută de art. 256 C. pen., modificând substanțial situația juridică a inculpatului, inclusiv sub aspectul pedepsei aplicabile, în ipoteza primirii acesteia și stabilirea vinovăției inculpatului.

În legătură cu acest aspect, Înalta Curte constată că pronunțarea asupra cererii inculpatului era cu atât mai necesară în condițiile în care prima instanță înlăturase din examinare declarațiile denunțătorului C.Ș.R. în partea privitoare la predarea autoturismul către inculpat după efectuarea controlului și în absența oricărei înțelegeri anterioare ori a pretinderii bunului în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu. Deși prima instanță a apreciat că declarațiile denunțătorului nu puteau fi primite în totalitate, reținând vinovăția inculpatului în încadrarea prevăzută de art. 254 C. pen. și pentru actul material constând în pretinderea și primirea autoturismului în discuție, nu a menționat în considerente motivele pentru care relatările denunțătorului trebuiau privire cu rezerve în partea favorabilă inculpatului, sub aspectul încadrării juridice.

Prin urmare, în prezența unei cereri expres formulate în apel, instanța de control judiciar avea obligația de a se pronunța asupra solicitării inculpatului privind schimbarea de încadrare juridică, reținând și că soluția instanței de fond nu fusese deloc motivată sub acest aspect, iar susținerile invocate în apel nu aveau natura unei apărări formale, fiind justificate cu argumente de fapt și de lege. În consecință, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., recursurile declarate în cauză vor fi admise conform art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., dispunându-se casarea deciziei pronunțate în apel și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului inculpatului la aceeași instanță a Curții de Apel Târgu Mureș.

Vor fi menținute actele îndeplinite în fața instanței de apel până la termenul din 23 ianuarie 2009. Cu ocazia rejudecării, vor fi avute în vedere și celelalte critici formulate de parchet și inculpatul N.V.E. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și de recurentul intimat inculpat N.V.E. Împotriva Deciziei penale nr. 24/ A din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul N.V.E. împotriva sentinței penale nr. 103 din 17 aprilie 2008 a Tribunalului Mureș, secția penală, la Curtea de Apel Târgu Mureș. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat N.V.E., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 septembrie 2010.