ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3129/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3129/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de față constată:

Prin sentința penală nr. 103 din 7 aprilie 2008

pronunțată de Tribunalul Mureș s-a dispus condamnarea inculpatului N.V.E. la

pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b și c) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 și 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Ca pedeapsă accesorie, a fost interzis inculpatului,

pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), b) și c) C. pen., conform art. 71 C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., a fost dedusă din

pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 29 iulie 2004 - 20 iunie

2005.

S-a luat act că împotriva inculpatului a fost luată măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi țara până la soluționarea definitivă a

cauzei.

A fost menținută măsura sechestrului asigurător

instituit prin ordonanța din 30 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.N.A. asupra autoturismului marca O.A.C.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus

confiscarea de la inculpat a autoturismului sus menționat sau a contravalorii

acestuia, de 3500 euro, în echivalent lei la data plății efective.

A fost respinsă cererea M.P. privind obligarea

inculpatului la plata celorlalte sume de bani și foloase menționate în

rechizitoriu ca fiind primite de la denunțător.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus

desființarea totală a înscrisului intitulat contract de vânzare-cumpărare pentru

un vehiculul folosit, încheiat la data de 27 noiembrie 2003 între numiții B.C.L.

și N.T.E., depus în copie la filele 115 și 324 din vol. II al dosarului de

urmărire penală și la fila 253 din dosarul instanței.

A fost obligat inculpatul la 2.850 lei, cheltuieli

judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a

reținut în fapt următoarele:

Inculpatul N.V.E. deținea calitatea de funcționar

public în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice - Mureș, îndeplinind

funcția de referent, cu atribuții de control asupra activității desfășurate de

contribuabili și de constatare și sancționare a contravențiilor.

În perioada octombrie - noiembrie 2003, inculpatul a

pretins și primit de la martorul C.S.R. un autoturism O.A.B. folosit, de culoare

roșie.

Autoturismul a fost înmatriculat pe numele lui N.T.E.,

fiul inculpatului, fiind folosit de acesta și de inculpat.

S-a reținut de către instanță că autoturismul în

discuție fusese cumpărat de denunțător de la martorul G.L. pentru prețul de

3.500 euro.

La momentul încheierii tranzacției a fost achitată

suma de 1.700 euro, urmând în termen de 2 săptămâni să fie plătită și diferența

de preț.

După vânzare, autoturismul a fost preluat de N.T.E. -

fiul inculpatului, care s-a deplasat în acest scop la benzinăria M. din

Tg.Mureș, unde era așteptat de denunțător și martorul G.L.

A rezultat că actul de vânzare-cumpărare nu a fost

încheiat la momentul predării autoturismului, iar bunul a fost trecut direct pe

numele fiului inculpatului, actul întocmindu-se între acesta și martorul G.L.

Diferența de preț nu a putut fi achitată de

denunțător la scadență, motiv pentru care a fost plătită suplimentar o

penalitate de 300 euro către martorul G.L.

Pe baza declarațiilor martorului denunțător și ale

martorului G.L. referitoare la împrejurările de fapt în care avusese loc

încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 27 noiembrie 2003, prima

instanță a constatat că respectivul act era unul simulat atât în ceea ce

privește adevărații cocontractanți, cât și a prețului achitat.

Conform mențiunilor din contract, vânzarea -

cumpărare operase între B.C.L. - ultimul proprietar înregistrat al

autoturismului și N.T.E., pentru prețul de 3.500 euro.

În realitate însă autoturismul aparținuse martorului

G.L. care nu îl înmatriculase pe numele său, iar vânzarea-cumpărare se făcuse

între acesta și denunțătorul C.S., prețul vânzării fiind achitat în întregime

de denunțător. S-a mai reținut de către instanță că nici cumpărătorul din acte

- fiul inculpatului și nici inculpatul ca atare nu au putut justifica

proveniența sumei de 3.500 euro.

Inițial, inculpatul a declarat că suma menționată în

act provenea din economiile fiului său și o mică contribuție a sa și a

părinților săi, după care a susținut că N.T.E. cumpărase autoturismul din bani

personali.

Susținerile formulate în apărare au fost înlăturate

de instanță, avându-se în vedere celelalte probe administrate în cauză, cu

referire specială la declarațiile denunțătorului și ale martorului G.L.

Conform declarațiilor martorului G.L., denunțătorul

îi spuse anterior încheierii tranzacției că dorește să cumpărare autoturismul

pentru rezolvarea unor probleme.

De asemenea, s-a reținut că după primirea

autoturismului, inculpatul a primit prin fiul său și un plin de benzină de la

denunțător.

În acest sens, denunțătorul C.S. i-a indicat prin

telefon lui N.T.E. să meargă la benzinăria M.B.O. din Tg. Mureș și să vorbească

cu angajatul firmei pentru alimentarea mașinii, ceea ce s-a și petrecut în

fapt.

Și această învinuire a fost respinsă de către inculpat

care a solicitat să se constate lipsa de credibilitate a denunțătorului, în

timp ce fiul inculpatului s-a apărat în sensul că nu îl cunoștea pe cel cu care

vorbise la telefon pentru alimentarea mașinii.

Deși nu s-a putut stabili cu exactitate data la care

a avut loc alimentarea autoturismului și cantitatea de benzină primită,

instanța a considerat că aceasta se situează în perioada următoare predării

mașinii până cel mai târziu în luna ianuarie 2004, când denunțătorul cunoștea

despre faptul declanșării cercetărilor de către D.N.A.

În ceea ce privește celelalte acuzații aduse

inculpatului în legătură cu situația aceluiași denunțător, prima instanță a

constatat că actele de mită menționate în rechizitoriu nu erau susținute

probator.

S-a reținut în acest sens că declarațiile

denunțătorului C.S.R. referitoare la remiterea către inculpat a cantității de

80 litri benzină și alți carburanți pentru autoturismul marca O. în perioada în

care se efectuau controale la SC I. SRL și o sticlă de whisky în cutia căruia

s-ar fi aflat și suma 8.000.000 lei nu se coroborează cu nicio probă

administrată în cauză.

În legătură cu bunurile primite de inculpat -

autoturismul și plinul de benzină, s-a reținut că acestea au fost date de

denunțătorul C.S.R. pentru a fi favorizat cu ocazia controalele pe care

inculpatul le efectua în acea perioadă la SC C.L. SRL și la SC A. SRL Sovata.

A rezultat că la data de 18 noiembrie 2008,

inculpatul N.V.E. împreună cu coacuzatul M., cercetat într-un dosar separat, au

efectuat un control la SC C.L. SRL având ca scop verificarea legalității și

realității tranzacției privind livrarea unui utilaj T.A.F. intervenită între

firma administrată de denunțător și SC. K.B. SRL, control efectuat la cererea D.G.F.P.

Harghita în vederea rambursării de TVA

Controlul efectuat a scos în evidență faptul că

unitatea verificată avea înregistrată în evidența contabilă factura din 18

iulie 2003, factură cuprinsă în decontul TVA aferent lunii iulie 2003.

S-a reținut de către instanță că deși la momentul

efectuării controlului denunțătorul cesionase părțile sociale pe care le

deținea la SC C.L. SRL în favoarea unui cetățean ungur, respectiva societate

fusese reprezentată de denunțător, la cererea administratorului legal.

Potrivit declarațiilor denunțătorului făcute cu ocazia

confruntării cu inculpatul, era posibil ca factura înregistrată în evidențele

contabile să fi fost falsificată, societatea neavând întocmit decontul TVA și

că decontul fusese emis de inculpat și celălalt inspector din echipa de

control.

S-a mai reținut de către instanță că pe cererea de

decontare a TVA era înscrisă ștampila administrației A.F.P. Tg.Mureș, cu nr. de

înregistrare din 25 august 2003.

Din procesul verbal întocmit de către D.G.F.P.

rezulta că inițial fusese operat un decont la data de 17 noiembrie 2003;

ulterior, la data de 19 noiembrie 2003, a fost prelucrat un alt decont, prin

care a fost invalidat decont inițial.

Deși denunțătorul a menționat că autoturismul ar fi

fost pretins de inculpat după efectuarea respectivului control, instanța a

constatat că respectivul bun fusese pretins anterior controlului și în vederea

efectuării lui în condiții favorabile denunțătorului.

Exercitarea frauduloasă a atribuțiilor de serviciu de

către inculpatul N.V.E. a fost reținută de instanță și în raporturile cu SC A.

SRL Sovata, reprezentată de martorul P.L.M.

S-a reținut de către instanță că, la cererea

aceluiași denunțător, în vara anului 2003, martorul L.Z. i-a predat lui P.L.M. un

număr de 6 facturi fiscale ce constatau efectuarea unor tranzacții fictive, în

scopul ca SC A. SRL Sovata să solicitate rambursarea ilegală TVA, în sumă de

aproximativ un miliard lei vechi.

Respectiva sumă de bani urma să fie împărțită între C.S.R.

și inspectorii de finanțe desemnați să efectueze controlul pentru rambursarea

TVA.

Conform actelor dosarului, la data de 28 august 2003,

SC A.C. SRL Sovata a formulat cerere de rambursare TVA, solicitare în baza

căreia a fost dispusă efectuarea unei verificări de specialitate, inculpatul și

martora O.G. fiind desemnați ca membri ai echipei de control.

Controlul nu a fost finalizat ca urmare a

imposibilității de verificare a actelor contabile, iar la data de 4 septembrie

2003, SC A.C. SRL Sovata a renunțat la cererea de rambursarea TVA.

În urma renunțării la rambursarea TVA, în luna octombrie

2003, D.G.F.P. a dispus efectuarea unui control fiscal la SC A.C. SRL Sovata,

cu termen de finalizare la 20 noiembrie 2003.

Controlul a fost încheiat abia în iulie 2004,

procesul verbal de control fiind întocmit de inculpatul N. și inspectorii M.A. și

O.M.

La acea dată, C.S.R. formulase deja denunțul

împotriva inculpatului.

În ceea ce privește modalitatea de efectuare a

controlului, martorul P.L.M. - administratorul SC A.C. SRL, a declarat că

inspectorii fiscali nu s-au deplasat la sediul firmei din Sovata și nici el nu

se prezentase la D.G.F.P - Mureș, martorul L.Z. asigurându-l că totul era

rezolvat întrucât inculpatul primise o mașină.

S-a mai reținut de către instanță că, în cursul lunii

ianuarie 2004, martorul P.L.M. purtase o discuție cu inculpatul, împrejurare în

care, spunându-i inculpatului că nu mai deține actele contabile ale societății,

a fost sfătuit de acesta să meargă la poliție și să pretindă că actele i-au

fost furate.

De asemenea, s-a reținut că inculpatul întârziase

efectuarea controlului și că numai după ce a fost întocmită o notă în acest

sens de martorul Inclănzan Alexandru, s-a prezentat la sediul D.G.F.P. martorul

P.L.M. și a fost demarat efectiv controlul.

La momentul efectuării controlului propriu zis,

relațiile dintre inculpat și denunțătorul C.S.R. erau deja deteriorate,

martorul dorind să-și recupereze autoturismul.

Pe baza situației de fapt expuse, prima instanță a

constatat că activitatea desfășurată de inculpatul N.V.E. care, în calitate de

funcționar public, cu atribuții de control și de constatare și sancționare a

contravențiilor, a pretins și primit de la denunțătorul C.S.R. un autoturism și

un plin de benzină în scopul de a soluționa favorabil cererea de rambursare

ilegală TVA către SC C.L. SRL și de a întârzia efectuarea unui control fiscal

la SC A.C. SRL Sovata realizează elementele constitutive ale infracțiunii de

luare de mită prevăzută de art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu

referire la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere

criteriile prevăzute art. 72 C. pen., ținându-se seama de gradul de pericol

social concret al faptelor și datele ce caracterizează persoana inculpatului,

funcția îndeplinită și conduita avută înainte și după formularea acuzațiilor.

Complementar rezolvării acțiunii penale, instanța a

dispus și confiscarea de la inculpat a autoturismului primit cu titlu de mită

sau contravaloarea în lei a sumei de 3500 euro plătită de denunțător pentru

procurarea bunului, conform art. 19 din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, în vederea restabilirii situației

anterioare săvârșirii infracțiunii, s-a dispus și desființarea contractului de

vânzare - cumpărare pentru un vehiculul folosit, încheiat la data de 27

noiembrie 2003, între numiții B.C.L. și N.T.E.

Hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată cu apel

de către inculpatul N.V.E.

Prin Decizia penală nr. 24/ A din 13 februarie 2009 a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, a fost admis apelului inculpatului numai în ceea ce privește

individualizarea pedepsei și, în rejudecare, a fost redusă pedeapsa principală

aplicată inculpatului de la 3 ani și 9 luni închisoare la 3 ani închisoare, cu

menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței pronunțate în cauză.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control

judiciar a reținut că principala critică invocată în apel viza neregularitatea

actului de sesizare a instanței, ca urmare a neindicării clare în rechizitoriu

a actelor materiale reținute în sarcina inculpatului.

Pe acest temei, s-a solicitat restituirea cauzei la

procuror în vederea refacerii urmăriri penale sau trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond.

De asemenea, s-a reținut că apărarea inculpatului

solicitase deopotrivă achitarea de sub învinuirea comiterii vreunei infracțiuni

si, în subsidiar, reducerea și înlocuirea modalității de executare a pedepsei,

în condițiile art. 81 C. pen.

Răspunzând criticilor formulate, instanța de apel a

constatat că rechizitoriul emis în cauză respecta toate condițiile de fond și

formă prevăzute de art. 263 C. proc. pen., actul procurorului fiind suficient

și lămuritor sub aspectul acuzațiilor aduse inculpatului, iar hotărârea primei

instanțe menționa în clar pentru care anume faptele se reținuse vinovăția

inculpatului.

Ca urmare, s-a apreciat că nu există temeiuri care să

impună restituirea cauzei la procuror ori retrimiterea cauzei spre rejudecare

în fond.

De asemenea, s-a constatat că și elementele de fapt

cu relevanță asupra existenței faptelor și vinovăției inculpatului au fost

corect reținute de prima instanță, pe baza unei analize complete și coroborate

a probelor administrate în cauză.

S-a reținut în acest sens că inculpatul era angajat

al D.G.F.P. Mureș și că în calitate sa de referent în cadrul instituției

publice avea printre atribuțiile de serviciu și cele de control asupra

activității contribuabililor, inclusiv competența de constatare si sancționare

a contravențiilor.

Ca atare, s-a constatat că acuzațiile aduse

inculpatului aveau legătură cu controalele efectuate în virtutea atribuțiilor

sale de serviciu, la SC C.L. SRL Târgu Mureș, SC A.C. SRL Sovata și SC I. SRL

Târgu Mureș.

Conform rechizitoriului, actele materiale specifice

infracțiunii de luare de mită ar fi constat în primirea de la denunțătorul C.R.S.

a unui autoturism marca O.A.B., înmatriculat pe numele fiului său, N.T.E., în

valoare de 3.800 euro, 8 milioane lei, carburanți, în valoare de 5 milioane lei

și o sticlă de whisky.

Respectivele bunuri au fost date și primite tocmai

pentru ca inculpatul să îi favorizeze pe patronii societăților menționate cu

ocazia controalelor efectuate, în calitatea sa de inspector fiscal.

Pe baza probatoriului administrat în cauză, instanța

de apel a constatat că prima instanță stabilise corespunzător starea de fapt,

rezultând că inculpatul a pretins și primit de la denunțătorul C.S.R. un

autoturism marca O., achiziționat de la martorul G.L. cu suma de 3.500 euro,

plus o penalitate de 300 euro, pentru neplata la scadență a diferenței de preț.

Pentru ascunderea provenienței ilicite a bunului

pretins cu titlu de mită, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat între

ultimul proprietar înregistrat al autoturismului și fiul inculpatului, acesta

din urmă prezentându-se la benzinăria M. din Târgu Mureș pentru preluarea

mașinii.

Deși inculpatul a negat că ar fi pretins și primit

autoturismul de la denunțător în scopul de a favoriza societățile comerciale

controlate, instanța de apel a constatat că inculpatul nu justificase temeinic

deținerea licită a bunului.

S-a reținut în acest sens că din declarațiile

martorilor C.S.R. și G.L. rezulta că achiziționarea autoturismului se făcuse de

denunțător cu scopul de a-și rezolva anumite probleme.

În acest context, reținând și declarațiile

contradictorii ale inculpatului cu privire la proveniența sumei de bani

necesară achiziționării autoturismului, cât și cu privire la modalitatea în

care fiul său, cumpărător declarat al mașinii, dobândise posesia bunului,

instanța de apel a constatat pe deplin dovedită vinovăția inculpatului, din

declarațiile denunțătorului și ale martorilor G.L. (f. 187), L.Z. (f. 223), C.A.

(f. 266) și P.L.M. rezultând că mașina fusese remisă inculpatului și nu fiului

acestuia și că scopul remiterii consta în favorizarea anumitor societăți

comerciale de către inculpat, cu ocazia controalelor pe care le-a desfășurat.

Totodată, instanța de apel a constatat că

inadvertențele existente între declarațiile martorilor din cursul urmăririi

penale și cele formulate în cadrul cercetării judecătorești nu erau esențiale

și nu influențau în substanță declarațiile, menținându-se concluzia că

autoturismul fusese pretins și predat inculpatului în scopul exercitării

necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu.

Ca urmare, a fost înlăturată solicitarea inculpatului

privind achitarea de sub învinuirea comiterii infracțiunii de luare de mită

comisă prin faptul pretinderii și primirii autoturismului marca O. și a

plinului de benzină de la denunțătorul C.S.R.

În schimb, instanța de apel a constatat pedeapsa

aplicată de prima instanță era disproporționată în raport de datele ce

caracterizează persoana inculpatului și întinderea activității infracționale

raportat la situația celorlalți coinculpați față de cauza a fost disjunsă.

Ca temeiuri de aplicare a unui regim sancționator mai

blând a fost menționată lipsa antecedentelor penale și numărul actelor

materiale pentru care a fost reținută în concret vinovăția inculpatului.

Pe baza acestor elemente s-a apreciat că stabilirea

unei pedepse în cuantumul minimului special prevăzut de lege este de natură a

asigura reeducarea inculpatului, cu păstrarea modalității executare a pedepsei,

prin privare de libertate.

Ca urmare, numai în aceste limite, a fost admis

apelul inculpatului și desființată hotărârea primei instanțe.

Și împotriva acestei decizii, în termen legal, au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

-Serviciul Teritorial Târgu Mureș și inculpatul N.V.E.

Prin motivele de recurs formulate, întemeiate pe

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

parchetul a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de apel a

fost greșit individualizată în raport cu criteriile prevăzute de vart. 72 C.

pen.

S-a arătat în acest sens că infracțiunea de luare de

mită reținută în sarcina impunea aplicarea unei pedepse mai aspre având în

vedere circumstanțele de săvârșire a faptei, cu referire specială la calitatea

de funcționar public cu atribuții de control a inculpatului.

S-a susținut că lipsa antecedentelor penale nu

constituie un criteriu unic de apreciere a periculozității sociale și că

respectiva împrejurare trebuia evaluată în contextul tuturor datelor cauzei, o

pondere cel puțin egală având și împrejurarea că inițiativa infracțională

aparținuse inculpatului și că acesta nu recunoscuse săvârșirea faptelor, pe tot

parcursul judecării cauzei.

Pentru aceste motive, s-a solicitat aplicarea unei

pedepse corespunzătoare gravității infracțiunii și periculozității sociale a

inculpatului.

Prin recursul declarat de inculpatul N.V.E., decizia

instanței de apel a fost criticată pentru cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 2, pct. 10, pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen.

În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 2 C. proc. pen. a fost reiterată critica referitoare la nulitatea actului

de sesizare a instanței, arătându-se că atât rechizitoriul și actele de

învinuire emise în cauză nu individualizau în mod clar fiecare act material în

parte, cu referire la modalitatea și timpul de comitere a faptelor și scopul

pretinderii/acceptării pretinselor foloaselor materiale ilicite, precum și a

mijloacelor de probă avute în vedere la fundamentarea acuzațiilor.

În ceea ce privește incidența cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., apărarea a solicitat să

se constate că instanța de apel nu se pronunțase asupra cererii de schimbare a

încadrării juridice formulate expres de către inculpat.

În legătură cu acest aspect, s-a arătat că cererea de

schimbarea a încadrării juridice viza înlăturarea formei continuate de

infracțiune și reținerea distinctă a infracțiunii de luare de mită pentru

fiecare act material în parte din cele menționate în rechizitoriu și pronunțarea

separată pentru fiecare infracțiune concurentă prin dispozitivul hotărârii

pronunțate în cauză, inclusiv achitarea inculpatului pentru actele materiale în

raport de care s-a constatat că nu existau probe de vinovăție.

S-a mai arătat că solicitarea de schimbare a

încadrării juridice fusese formulată și în sensul reținerii infracțiunii de

primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 257 C. pen. pentru acuzația

privind remiterea autoturismului marca O. către denunțătorul C.S.R.

Solicitarea formulată în apel nu a fost în niciun fel

examinată de instanță, deși prin încheierea din 23 ianuarie 2009 a Curții de

Apel Târgu Mureș, se menționa că cererea inculpatului va fi dezbătută și

analizată cu ocazia rezolvării pe fond a apelului.

S-a susținut de către inculpat că respectiva omisiune

a instanței constituia o încălcare a dreptului la apărare, solicitarea de

schimbare a încadrării juridice reprezentând o cerere esențială și de natură a

influența soluția procesului, prin efectele mai favorabile produse asupra

situației juridice a inculpatului, în ipoteza în care ar fi fost primită

încadrarea juridică propusă.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a invocat

insuficiența probelor în acuzare și grava eroare săvârșită de instanțe în

evaluarea probatoriului și stabilirea stării de fapt.

În dezvoltarea criticii formulate au fost arătate pe

larg argumentele pentru care în opinia apărării soluția de condamnare nu își

găsea fundament în probele administrate, invocându-se în esență preferința

exagerată ce fusese acordată declarațiilor formulate de denunțător în

detrimentul celorlalte probe din proces.

A fost subliniată lipsa de onestitate și

credibilitate a denunțătorului și faptul că martorii care au susținut

relatările sale se aflau în relații de rudenie sau de afaceri cu denunțătorul

din cauză.

De asemenea, s-a arătat că raportul de constatare

întocmit în faza de urmărire penală și care constituise punctul de plecare în

formularea acuzațiilor, conținea o serie de erori cu privire la obligațiile

prevăzute în sarcina inspectorilor fiscali în cadrul controalelor efectuate

pentru rambursarea TVA, iar respectivele erori de constatare și interpretare a

prevederilor legale nu fuseseră sesizate și înlăturate de instanțe,

ignorându-se dispozițiile H.G. nr. 886/1999 și O.G. nr. 62/2002.

De asemenea, s-a arătat că din declarațiile date de

colegii de serviciu ai inculpatului rezulta că activitatea desfășurată de

firmele la care denunțătorul avea interese se derulase cu respectarea legii,

situație în care nu exista nici un motiv plauzibil pentru mituirea

inculpatului, ceea ce de altfel a recunoscut implicit și denunțătorul cu ocazia

audierii sale la instanța de apel.

În sprijinul afirmațiilor privind lipsa de

obiectivitate a martorului denunțător, inculpatul a menționat că, potrivit declarațiilor

formulate de denunțător și în celelalte dosare deschise pe numele colegilor

săi, valoarea însumată a pretinselor foloase materiale solicitate de

inspectorii fiscali depășea cu mult valoarea sumei ce putea fi obținută din

rambursarea TVA - 2,7 miliarde lei față de 2,4 miliarde lei rambursare TVA.

A fost subliniat și faptul că declarațiile formulate

de denunțător nu ar fi fost examinate în ansamblu si în corelație cu relatările

succesiv efectuate, declarațiile denunțătorului din 7 aprilie 2004 și 28 iulie 2004

fiind deosebit de importante în stabilirea faptelor cauzei, rezultând explicit

că autoturismul nu fusese pretins de inculpat și că acesta urma să fie achitat

de inculpat, denunțătorul discutând cu proprietarul mașinii condițiile vânzării

și modalitatea de plată a prețului.

De asemenea, s-a solicitat să se constate că discuția

inițială dintre inculpat și denunțător în legătură cu achiziționarea

respectivului autoturism avusese loc după efectuarea controlului la SC C.L. SRL

și fără nicio legătură cu actul verificării propriu zise, în care nu a fost

aprobată rambursarea vreunei sume de bani.

Inexistența oricărui act de serviciu care să poată fi

considerat ca fiind îndeplinit cu scopul de a favoriza vreuna dintre

societățile verificate a fost invocată de inculpat și în privința SC A. SRL

Sovata, menționându-se că, din declarațiile martorilor propuși în apărare și a

relațiilor comunicate de D.G.F.P. Târgu Mureș, rezulta că respectivul control

fusese pornit cu întârziere din culpa persoanei verificate.

În subsidiar, în cadrul cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., s-a solicitat reducerea pedepsei

aplicate inculpatului, prin reținerea de circumstanțe atenuante și schimbarea

modalității de executare a pedepsei, prin suspendarea condiționată a

executării, conform art. 81 C. pen.

Alte critici enunțate au vizat nelegala anulare a

contractului de vânzare-cumpărare încheiat între fiul inculpatului și fostul

proprietar, sub motivul neînvestirii instanței cu un asemenea petit și

necitarea în proces a părților contractante și, pe cale de consecință, lipsa de

justificare a menținerii sechestrului asigurător, precum și cuantumul

cheltuielilor judiciare, deși amânarea procesului nu se datorase unor cauze

imputabile inculpatului.

Examinând decizia atacată în raport de criticile

formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt

fondate, pentru existența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 10 C. proc. pen. și care face inutilă analizarea celorlalte motive

invocate.

Se reține în acest sens că instanța de prim control

judiciar a omis să se pronunțe asupra cererii inculpatului privind schimbarea

de încadrare juridică dată faptelor prin rechizitoriu, stabilind eronat că

obiectul judecății în apel era limitat rezolvării aspectelor ce vizau

regularitatea actului de sesizare, greșita condamnare a inculpatului și

reindividualizarea pedepsei aplicate de prima instanță.

Din actele dosarului instanței de apel rezultă că la

termenul de judecată din 23 ianuarie 2009, apărarea inculpatului a solicitat

schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin înlăturarea formei continuate

de infracțiune și reținerea distinctă a două infracțiuni de luare de mită

corespunzător celor două acte materiale menționate în rechizitoriu și

calificarea faptei de primire a autoturismului marca O. de la denunțător ca

infracțiune de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen.

Cererea formulată oral în cursul dezbaterilor nu a

fost analizată de îndată de instanța de control judiciar întrucât nu constituia

o chestiune preliminară care să necesite o examinare prealabilă fondului

apelului declarat în cauză.

Încheierea de ședință de la termenul din 23 ianuarie 2009

consemnează expres dispoziția instanței privind pronunțarea asupra cererii

inculpatului odată cu rezolvarea pe fond a apelului.

Cu toate acestea, în considerentele deciziei

pronunțate în apel nu a fost deloc analizată cererea de schimbare a încadrării

juridice, încălcându-se astfel dreptul la apărare al inculpatului, fiind evidentă

vătămarea cauzată acestuia prin omisiunea instanței.

Schimbarea de încadrare juridică propusă constituia o

cerere esențială de natură să garanteze drepturile inculpatului și să

influențeze soluția procesului, încadrarea juridică prevăzută de art. 256 C.

pen., modificând substanțial situația juridică a inculpatului, inclusiv sub

aspectul pedepsei aplicabile, în ipoteza primirii acesteia și stabilirea

vinovăției inculpatului.

În legătură cu acest aspect, Înalta Curte constată că

pronunțarea asupra cererii inculpatului era cu atât mai necesară în condițiile

în care prima instanță înlăturase din examinare declarațiile denunțătorului C.Ș.R.

în partea privitoare la predarea autoturismul către inculpat după efectuarea

controlului și în absența oricărei înțelegeri anterioare ori a pretinderii

bunului în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Deși prima instanță a apreciat că declarațiile

denunțătorului nu puteau fi primite în totalitate, reținând vinovăția

inculpatului în încadrarea prevăzută de art. 254 C. pen. și pentru actul

material constând în pretinderea și primirea autoturismului în discuție, nu a

menționat în considerente motivele pentru care relatările denunțătorului

trebuiau privire cu rezerve în partea favorabilă inculpatului, sub aspectul

încadrării juridice.

Prin urmare, în prezența unei cereri expres formulate

în apel, instanța de control judiciar avea obligația de a se pronunța asupra

solicitării inculpatului privind schimbarea de încadrare juridică, reținând și

că soluția instanței de fond nu fusese deloc motivată sub acest aspect, iar

susținerile invocate în apel nu aveau natura unei apărări formale, fiind

justificate cu argumente de fapt și de lege.

În consecință, fiind incident cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., recursurile

declarate în cauză vor fi admise conform art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc. pen., dispunându-se casarea deciziei pronunțate în apel și trimiterea

cauzei spre rejudecarea apelului inculpatului la aceeași instanță a Curții de

Apel Târgu Mureș.

Vor fi menținute actele îndeplinite în fața instanței

de apel până la termenul din 23 ianuarie 2009.

Cu ocazia rejudecării, vor fi avute în vedere și

celelalte critici formulate de parchet și inculpatul N.V.E.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc.

pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș

și de recurentul intimat inculpat N.V.E.

Împotriva Deciziei penale nr. 24/ A din 13 februarie

2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre

rejudecarea apelului declarat de inculpatul N.V.E. împotriva sentinței penale nr.

103 din 17 aprilie 2008 a Tribunalului Mureș, secția penală, la Curtea de Apel

Târgu Mureș.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru

recurentul intimat inculpat N.V.E., până la prezentarea apărătorului ales, în

sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 septembrie

2010.