ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2228/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 331 din 29 decembrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 1654/102/2008 al Tribunalului Mureș, s-a dispus condamnarea inculpatului M.V. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 C. pen., la o pedeapsă de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani. În baza art. 81, 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. și reținere sau distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 272 C. pen., arătându-se că faptele săvârșite nu întrunesc elementele constitutive ale acestor infracțiuni. În conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 50 euro, în echivalent în lei la data plății iar conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare parțiale către stat, în sumă de 60 RON, stabilindu-se ca restul cheltuielilor avansate de stat respectiv 120 RON să rămână în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că, inculpatul a fost dedus judecății prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen., prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 C. pen. și prev. de art. 272 C. pen., reținându-se în sarcina acestuia faptul că, în calitate de agent de poliție, în cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș, deși a constatat în flagrant o infracțiune la C. rutier în data de 19 noiembrie 2006, nu a întocmit actele de constatare și actele premergătoare necesare și nu l-a predat pe făptuitorul B.J., cu documentele întocmite organului de poliție competent, încălcând astfel atribuțiile din fișa postului, fiind cauzată o tulburare însemnată bunului mers al Poliției municipiului Târgu Mureș.

Se reține, de asemenea că, în data de 22 noiembrie 2006, a solicitat și a primit de la numitul B.J., pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, (în sensul celor arătate mai sus) suma de 50 euro, împiedicând ca declarația scrisă dată de B.J., legată de comiterea de către acesta a infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, să ajungă la organul de urmărire penală, competent să efectueze urmărirea penală în cauză. Procedând la o analiză a probelor administrate în cauză, instanța de fond reține că, starea de fapt evidențiată în cuprinsul actului de sesizare al instanței, se confirmă, însă, se apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu și reținere sau distrugere de înscrisuri.

Se arată că omisiunea inculpatului de a întocmi actele pentru tragerea la răspundere a numitului B.J., se înscrie în marja legală de apreciere a organelor de poliție, neconstituind o faptă abuzivă, astfel că se dispune achitarea inculpatului M.V. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. Instanța de fond pronunță o soluție similară și cu referire la infracțiunea de reținere sau distrugere de înscrisuri, arătând că declarația luată lui B.J. nu era destinată instanței, nu făcea parte dintr-un dosar de urmărire penală și nu era necesară soluționării unei cauze.

Cu referire la infracțiunea de luare de mită, prima instanță reține sub aspectul stării de fapt împrejurarea că, la data de 22 noiembrie 2006, în fața restaurantului E. din Târgu Mureș, inculpatul a solicitat și a primit de la martorul B.J., pentru a rezolva declarația dată și a nu forma dosar penal, suma de 50 euro, arătând că fapta este probată cu declarațiile martorului și transcrierea înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate de acest martor, atât cu inculpatul cât și cu alte persoane. În drept, prima instanță a statuat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 C. pen., în raport de atribuțiile inculpatului, consemnată în fișa postului.

La individualizarea pedepsei aplicate, instanța de fond a avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, beneficiază de stabilitate locativă, suport din partea familiei și este bine apreciat de sursele contactate de consilierul de probațiune, apreciindu-se că însăși aplicarea pedepsei constituie un avertisment suficient, astfel că în baza art. 81, 82 C. pen., se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei. Împotriva sentinței penale menționate, în termen legal, a declarat apel inculpatul M.V. În motivarea cererii de apel formulate, a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul nelegalității, arătând că se justifică achitarea sa, pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc.

pen., apreciind că fapta nu există. Prin Decizia penală nr. 41/A din 3 aprilie 2009 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul inculpatului M.E.V. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că soluția de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită în modalitatea reglementată de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 C. pen. este legală, comiterea infracțiunii de luare de mită fiind dovedită cu probele administrate în cauză. Instanța de apel a mai reținut că nu se justifică reformarea hotărârii primei instanțe nici din perspectiva tratamentului penal aplicat inculpatului, în condițiile în care s-a aplicat acestuia o pedeapsă situată la limita minimului special prevăzut de lege a cărei executare a fost suspendată condiționat conform art. 81, 82 C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.V., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. - eroarea gravă de fapt, solicitând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate în scris recurentul a solicitat și schimbarea temeiului juridic al achitării pentru celelalte două infracțiuni, art. 10 lit. a) în loc de art. 10 lit. d) C. proc. pen. Recursul nu este fondat. Instanța de apel a analizat activitatea infracțională a inculpatului numai cu referire la soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 C. pen., apreciind că o analiză a modului de soluționare a acțiunii penale cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen.

și respectiv prevăzută de art. 272 C. pen. nu este posibilă, întrucât s-ar încălca principiul reglementat prin art. 372 C. proc. pen. privind neagravarea situației în propriul apel. Schimbarea temeiului juridic al achitării din art. 10 lit. a) în art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu ar încălca principiul reglementat prin art. 372 C. proc. pen., având în vedere efectele achitării în baza acestui text de lege, însă criticile formulate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. Al doilea motiv de recurs, eroarea gravă de fapt, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. nu subzistă în cauză pentru considerentele ce succed. Există eroare gravă de fapt când situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin hotărârea atacată, este contrară actelor și probelor administrate în cauză.

Pentru a constitui caz de casare în sensul prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., eroarea de fapt trebuie să fie gravă, respectiv să fie esențială, în sensul de a fi influențat soluția cauzei și, evident, neîndoielnică. Ar fi vorba de o eroare gravă de fapt în situația în care prin hotărâre s-ar fi dispus condamnarea inculpatului fără să existe probe de vinovăție sau probele ar fi fost contrare situației de fapt reținute prin hotărârea pronunțată. Starea de fapt reținută de instanța de fond și menținută de instanța de apel este corectă.

Din probele administrate în cauză rezultă că la data de 22 noiembrie 2006, inculpatul recurent a primit de la martorul B.J., în scopul neîndeplinirii îndatoririlor de serviciu, respectiv pentru a „rezolva” declarația dată în 19 noiembrie 2006 de martorul B.J., ulterior surprinderii acestuia în trafic și respectiv pentru a nu înregistra dosar penal privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere cu referire la acest martor. Astfel, din declarația martorului B.C.G., agent de poliție la Poliția municipiului Târgu Mureș rezultă că la data de 19 noiembrie 2006, efectua serviciul de patrulare împreună cu inculpatul, în cartierul U. din municipiul Târgu Mureș, când, acesta din urmă a urmărit în trafic autoturismul condus de martorul B.J.

și a anunțat echipajul de poliție rutieră, care a sosit la fața locului. Martorul relatează că l-a condus pe conducătorul autoturismului la sediul poliției, unde inculpatul i-a luat o declarație, stabilind că urmează a reveni la poliție, într-o altă zi, când inculpatul era la serviciu. Martorul a asistat la momentul în care inculpatul a luat declarația conducătorului auto, ulterior a introdus această declarație în fișetul său dar nu știe ce s-a întâmplat cu aceasta. Martorii T.Z.M.C. și B.C.Ș. au declarat în același sens. Acești martori erau lucrători ai postului din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Mureș și au efectuat deplasarea, la solicitarea inculpatului, conducând persoana oprită în trafic la sediul poliției pentru a-i lua declarație și a efectua verificări.

Inculpatul a declarat în faza de urmărire penală că autoturismul urmărit a fost condus de martorul B.J., despre care nu era sigur dacă avea permis de conducere. În declarația sa, inculpatul a mai susținut că l-a condus pe B.J. la sediul poliției cu mașina de serviciu, l-a identificat și a constatat că nu posedă permis de conducere, solicitându-i acestuia să dea o declarație cu referire la acest aspect și la proveniența mașinii. După audiere i-a înmânat martorului o invitație pentru a se prezenta cu actele mașinii, la data de 25 noiembrie 2006, inculpatul susținând însă că nu își mai amintește dacă B.J. s-a prezentat și că nu mai are declarația.

Ulterior, inculpatul a dat declarație la data de 22 noiembrie 2006, precizând că nu a luat măsurile legale față de numitul B.J., pe care l-a surprins conducând pe drumurile publice un autovehicul fără a poseda permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice, și își menține în totalitate afirmațiile consemnate în declarația de la 14 mai 2007. Declarațiile martorilor se coroborează cu procesele-verbale privind înregistrările telefonice și susținerile martorului B.J. Din materialul probator rezultă că la data de 22 noiembrie 2006, inculpatul M.V. l-a invitat pe B.J. în fața restaurantului E., situat în municipiul Târgu Mureș, pe str. R., unde a pretins și primit de la acesta din urmă, suma de 50 euro, pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu.

Convorbirea telefonică care a avut loc între cei doi la data de 25 noiembrie 2009, în care inculpatul M.V. îl asigura pe B.J. că nu mai trebuie să vină la poliție pentru că treaba este rezolvată și pe viitor să stea cuminte este relevantă pentru cauză. Același aspect este consemnat în convorbirea telefonică pe care martorul B.J. a avut-o cu o altă persoană la data de 25 noiembrie 2006, martorul relatând faptul că a remis polițiștilor o sumă de bani, întrucât a fost surprins conducând autoturismul sub influența băuturilor alcoolice și în felul acesta și-a rezolvat treaba. În mod corect instanța a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că a acceptat să se întâlnească cu B.J.

la data de 22 noiembrie 2006 - când se afla în locul menționat pentru a-și sărbători ziua de naștere - întrucât dorea să-i spună „franc în față” să nu îl mai sune, întrucât nu are ce discuta cu el, deoarece, probele la care s-a făcut referire mai sus confirmă situația de fapt reținută de instanța de fond. În cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită pentru care a fost condamnat de instanța de fond și menținută condamnarea de instanța de apel. Elementul material în modalitatea normativă a primirii este realizat, deoarece subiectul activ a intrat în posesia falsului ilicit, suma de bani. Falsul ilicit a fost dobândit de către inculpat în schimbul neîndeplinirii îndatoririlor sale de serviciu.

Urmarea infracțiunii constă într-o stare de pericol pentru desfășurarea corespunzătoare a serviciului în unitatea al cărei angajat este inculpatul și pentru prestigiul acesteia, cele două valori sociale fiind, în fapt, inseparabile. Sub aspect subiectiv fapta a fost săvârșită cu intenție directă. Potrivit Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu pedeapsa prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. este sancționată și persoana care comite luarea de mită având atribuții legale de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor. Constatând că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc.

pen. va fi respins recursul inculpatului, ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva Deciziei penale nr. 41/A din 3 aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2009.