ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2228/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2228/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 331 din 29 decembrie

2008 pronunțată în Dosarul nr. 1654/102/2008 al Tribunalului Mureș, s-a dispus

condamnarea inculpatului M.V. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită,

prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 C. pen.,

la o pedeapsă de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 81, 82

C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata

unui termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul

pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. și reținere sau distrugere

de înscrisuri prevăzută de art. 272 C. pen., arătându-se că faptele săvârșite

nu întrunesc elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

În conformitate cu

prevederile art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea de la

inculpat a sumei de 50 euro, în echivalent în lei la data plății iar conform

art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare parțiale către stat, în sumă de 60 RON, stabilindu-se

ca restul cheltuielilor avansate de stat respectiv 120 RON să rămână în sarcina

statului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că, inculpatul a fost dedus

judecății prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000,

raportat la art. 248 C. pen., prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

raportat la art. 254 C. pen. și prev. de art. 272 C. pen., reținându-se în

sarcina acestuia faptul că, în calitate de agent de poliție, în cadrul Poliției

municipiului Târgu Mureș, deși a constatat în flagrant o infracțiune la C.

rutier în data de 19 noiembrie 2006, nu a întocmit actele de constatare și

actele premergătoare necesare și nu l-a predat pe făptuitorul B.J., cu documentele

întocmite organului de poliție competent, încălcând astfel atribuțiile din fișa

postului, fiind cauzată o tulburare însemnată bunului mers al Poliției

municipiului Târgu Mureș.

Se reține, de

asemenea că, în data de 22 noiembrie 2006, a solicitat și a primit de la

numitul B.J., pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, (în sensul

celor arătate mai sus) suma de 50 euro, împiedicând ca declarația scrisă dată

de B.J., legată de comiterea de către acesta a infracțiunii prev. de art. 86

alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, să ajungă la organul de urmărire penală,

competent să efectueze urmărirea penală în cauză.

Procedând la o

analiză a probelor administrate în cauză, instanța de fond reține că, starea de

fapt evidențiată în cuprinsul actului de sesizare al instanței, se confirmă,

însă, se apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunilor de abuz în serviciu și reținere sau distrugere de înscrisuri.

Se arată că omisiunea

inculpatului de a întocmi actele pentru tragerea la răspundere a numitului

B.J., se înscrie în marja legală de apreciere a organelor de poliție,

neconstituind o faptă abuzivă, astfel că se dispune achitarea inculpatului M.V.

pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice,

prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C.

pen.

Instanța de fond pronunță o soluție similară și cu

referire la infracțiunea de reținere sau distrugere de înscrisuri, arătând că

declarația luată lui B.J. nu era destinată instanței, nu făcea parte dintr-un

dosar de urmărire penală și nu era necesară soluționării unei cauze.

Cu referire la

infracțiunea de luare de mită, prima instanță reține sub aspectul stării de

fapt împrejurarea că, la data de 22 noiembrie 2006, în fața restaurantului E.

din Târgu Mureș, inculpatul a solicitat și a primit de la martorul B.J., pentru

a rezolva declarația dată și a nu forma dosar penal, suma de 50 euro, arătând

că fapta este probată cu declarațiile martorului și transcrierea

înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate de acest martor, atât cu

inculpatul cât și cu alte persoane.

În drept, prima

instanță a statuat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la

art. 254 C. pen., în raport de atribuțiile inculpatului, consemnată în fișa

postului.

La individualizarea

pedepsei aplicate, instanța de fond a avut în vedere circumstanțele personale

ale inculpatului care nu are antecedente penale, beneficiază de stabilitate

locativă, suport din partea familiei și este bine apreciat de sursele

contactate de consilierul de probațiune, apreciindu-se că însăși aplicarea

pedepsei constituie un avertisment suficient, astfel că în baza art. 81, 82 C.

pen., se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Împotriva sentinței

penale menționate, în termen legal, a declarat apel inculpatul M.V.

În motivarea cererii

de apel formulate, a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul

nelegalității, arătând că se justifică achitarea sa, pe temeiul prevăzut de

art. 10 lit. a) C. proc. pen., apreciind că fapta nu există.

Prin Decizia penală

nr. 41/A din 3 aprilie 2009 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul inculpatului M.E.V.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că soluția de condamnare a

inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită în modalitatea reglementată

de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 C. pen. este legală,

comiterea infracțiunii de luare de mită fiind dovedită cu probele administrate

în cauză.

Instanța de apel a

mai reținut că nu se justifică reformarea hotărârii primei instanțe nici din

perspectiva tratamentului penal aplicat inculpatului, în condițiile în care s-a

aplicat acestuia o pedeapsă situată la limita minimului special prevăzut de

lege a cărei executare a fost suspendată condiționat conform art. 81, 82 C.

pen.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul M.V., invocând cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. - eroarea gravă de fapt,

solicitând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. a) C. proc. pen.

În dezvoltarea

motivelor de recurs formulate în scris recurentul a solicitat și schimbarea

temeiului juridic al achitării pentru celelalte două infracțiuni, art. 10 lit.

a) în loc de art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Recursul nu este

fondat.

Instanța de apel a

analizat activitatea infracțională a inculpatului numai cu referire la soluția

de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de

art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 C. pen., apreciind

că o analiză a modului de soluționare a acțiunii penale cu privire la

infracțiunile prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, raportat

la art. 248 C. pen. și respectiv prevăzută de art. 272 C. pen. nu este

posibilă, întrucât s-ar încălca principiul reglementat prin art. 372 C. proc.

pen. privind neagravarea situației în propriul apel.

Schimbarea temeiului

juridic al achitării din art. 10 lit. a) în art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu

ar încălca principiul reglementat prin art. 372 C. proc. pen., având în vedere

efectele achitării în baza acestui text de lege, însă criticile formulate nu se

încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

Al doilea motiv de

recurs, eroarea gravă de fapt, cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. nu subzistă în cauză pentru considerentele ce succed.

Există eroare gravă

de fapt când situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin hotărârea

atacată, este contrară actelor și probelor administrate în cauză.

Pentru a constitui

caz de casare în sensul prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc. pen., eroarea de fapt trebuie să fie gravă, respectiv să fie esențială,

în sensul de a fi influențat soluția cauzei și, evident, neîndoielnică.

Ar fi vorba de o

eroare gravă de fapt în situația în care prin hotărâre s-ar fi dispus

condamnarea inculpatului fără să existe probe de vinovăție sau probele ar fi

fost contrare situației de fapt reținute prin hotărârea pronunțată.

Starea de fapt

reținută de instanța de fond și menținută de instanța de apel este corectă.

Din probele

administrate în cauză rezultă că la data de 22 noiembrie 2006, inculpatul

recurent a primit de la martorul B.J., în scopul neîndeplinirii îndatoririlor

de serviciu, respectiv pentru a „rezolva” declarația dată în 19 noiembrie 2006

de martorul B.J., ulterior surprinderii acestuia în trafic și respectiv pentru a

nu înregistra dosar penal privind conducerea pe drumurile publice a unui

autovehicul fără a poseda permis de conducere cu referire la acest martor.

Astfel, din

declarația martorului B.C.G., agent de poliție la Poliția municipiului Târgu

Mureș rezultă că la data de 19 noiembrie 2006, efectua serviciul de patrulare

împreună cu inculpatul, în cartierul U. din municipiul Târgu Mureș, când,

acesta din urmă a urmărit în trafic autoturismul condus de martorul B.J. și a

anunțat echipajul de poliție rutieră, care a sosit la fața locului.

Martorul relatează că

l-a condus pe conducătorul autoturismului la sediul poliției, unde inculpatul

i-a luat o declarație, stabilind că urmează a reveni la poliție, într-o altă

zi, când inculpatul era la serviciu.

Martorul a asistat la

momentul în care inculpatul a luat declarația conducătorului auto, ulterior a

introdus această declarație în fișetul său dar nu știe ce s-a întâmplat cu

aceasta.

Martorii T.Z.M.C. și

B.C.Ș. au declarat în același sens.

Acești martori erau

lucrători ai postului din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Mureș și au

efectuat deplasarea, la solicitarea inculpatului, conducând persoana oprită în

trafic la sediul poliției pentru a-i lua declarație și a efectua verificări.

Inculpatul a declarat

în faza de urmărire penală că autoturismul urmărit a fost condus de martorul

B.J., despre care nu era sigur dacă avea permis de conducere.

În declarația sa,

inculpatul a mai susținut că l-a condus pe B.J. la sediul poliției cu mașina de

serviciu, l-a identificat și a constatat că nu posedă permis de conducere,

solicitându-i acestuia să dea o declarație cu referire la acest aspect și la

proveniența mașinii.

După audiere i-a

înmânat martorului o invitație pentru a se prezenta cu actele mașinii, la data

de 25 noiembrie 2006, inculpatul susținând însă că nu își mai amintește dacă

B.J. s-a prezentat și că nu mai are declarația.

Ulterior, inculpatul

a dat declarație la data de 22 noiembrie 2006, precizând că nu a luat măsurile

legale față de numitul B.J., pe care l-a surprins conducând pe drumurile

publice un autovehicul fără a poseda permis de conducere și sub influența

băuturilor alcoolice, și își menține în totalitate afirmațiile consemnate în

declarația de la 14 mai 2007.

Declarațiile

martorilor se coroborează cu procesele-verbale privind înregistrările

telefonice și susținerile martorului B.J.

Din materialul

probator rezultă că la data de 22 noiembrie 2006, inculpatul M.V. l-a invitat

pe B.J. în fața restaurantului E., situat în municipiul Târgu Mureș, pe str.

R., unde a pretins și primit de la acesta din urmă, suma de 50 euro, pentru a

nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu.

Convorbirea

telefonică care a avut loc între cei doi la data de 25 noiembrie 2009, în care

inculpatul M.V. îl asigura pe B.J. că nu mai trebuie să vină la poliție pentru

că treaba este rezolvată și pe viitor să stea cuminte este relevantă pentru

cauză.

Același aspect este

consemnat în convorbirea telefonică pe care martorul B.J. a avut-o cu o altă

persoană la data de 25 noiembrie 2006, martorul relatând faptul că a remis

polițiștilor o sumă de bani, întrucât a fost surprins conducând autoturismul

sub influența băuturilor alcoolice și în felul acesta și-a rezolvat treaba.

În mod corect

instanța a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că a acceptat să se

întâlnească cu B.J. la data de 22 noiembrie 2006 - când se afla în locul

menționat pentru a-și sărbători ziua de naștere - întrucât dorea să-i spună

„franc în față” să nu îl mai sune, întrucât nu are ce discuta cu el, deoarece,

probele la care s-a făcut referire mai sus confirmă situația de fapt reținută

de instanța de fond.

În cauză sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită pentru care

a fost condamnat de instanța de fond și menținută condamnarea de instanța de

apel.

Elementul material în

modalitatea normativă a primirii este realizat, deoarece subiectul activ a

intrat în posesia falsului ilicit, suma de bani.

Falsul ilicit a fost

dobândit de către inculpat în schimbul neîndeplinirii îndatoririlor sale de

serviciu.

Urmarea infracțiunii

constă într-o stare de pericol pentru desfășurarea corespunzătoare a

serviciului în unitatea al cărei angajat este inculpatul și pentru prestigiul

acesteia, cele două valori sociale fiind, în fapt, inseparabile.

Sub aspect subiectiv

fapta a fost săvârșită cu intenție directă.

Potrivit Legii nr.

78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție,

cu pedeapsa prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. este sancționată și

persoana care comite luarea de mită având atribuții legale de constatare sau de

sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a

infracțiunilor.

Constatând că

hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. va fi respins recursul inculpatului, ca

nefondat.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul M.V. împotriva Deciziei penale nr. 41/A din 3 aprilie 2009 a Curții

de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 iunie 2009.