ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3228/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 586/D din 10 noiembrie 2008, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul G.V. , pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: a) luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., faptă din 27 iulie 2007, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare; b) abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni prevăzute de art. 246, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., faptă din 27 iulie 2007, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) cu art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus, aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare. Pedeapsa de executat: 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b), pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate. În temeiul art. 82 C. pen., a stabilit termen de încercare de 3 ani și 6 luni, ce se calculează începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. A atras atenția inculpatului asupra consecințelor ce decurg din nerespectarea condițiilor suspendării, prevăzute de art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii. În temeiul art. 109 alin. (1) C. proc. pen., a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă, respectiv a plicului ce conține carnetul cu procesele-verbale de contravenție ridicate la urmărirea penală și aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în calitate de agent principal în cadrul Secției 1 Poliție Bacău, în noaptea de 26/27 iulie 2007, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, părăsind traseul obligatoriu de patrulare, le-a întocmit conducătorilor auto A.I.C.

și I.I. procesele-verbale de contravenție seria AZ nr. 0476433 și, respectiv, AZ nr. 0476434 în care a consemnat aspecte nereale, celui din urmă solicitându-i și o sumă de bani cu titlu de mită, pentru a nu-i aplica o sancțiune mai severă. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: denunțurile formulate și declarațiile denunțătorilor S.F. și I.I., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice dintre inculpat și denunțător, copia fișei postului inculpatului și adresa emisă de IPJ Bacău – Secția I Poliție privind atribuțiile de serviciu ale acestuia, procesul-verbal de reconstituire a traseului, declarațiile martorilor L.F., F.I., B.S., C.V.F., P.D., C.T., M.N.

și D.I., precum și declarațiile inculpatului. Fiind audiat, atât în timpul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul a negat săvârșirea faptelor. Prin decizia penală nr. 37 din 3 martie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.V. împotriva sentinței penale nr. 586/D din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 5766/110/2007, însușindu-și argumentele instanței de fond. Împotriva sus-menționatei decizii a declarat recurs inculpatul pentru cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea, arătând că există numeroase contradicții între probele aflate la dosar, iar hotărârea de condamnare enumeră probele și nu face o analiză a acestora în funcție de faptele reținute în sarcina sa.

Astfel, pentru prima faptă de luare de mită, după momentul denunțului s-a încercat organizarea flagrantului, pe baza unei provocări evidente a sa de către denunțător, situație în care a refuzat să se mai întâlnească cu denunțătorul. De asemenea, la momentul pretinderii au fost de față doar el cu denunțătorul, astfel că nu există probe în acest sens. A mai susținut că declarația denunțătorului nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar, apreciind că nu s-a evaluat corect probatoriul existent. Cât privește cea de-a doua faptă, de abuz, a susținut că nu există probe pentru dovedirea acesteia, că procesele-verbale nu au fost contestate, existând doar declarația șefului de schimb, care nu invocă nicio prevedere legală, față de împrejurarea că originalele nu au fost predate spre a fi comunicate contravenienților, susținând că acestea se predau în termen de 48 de ore.

În acest sens, a arătat că martorul A. a fost sancționat pentru nesemnalizarea la schimbarea direcției de mers și a semnat procesul-verbal fără niciun comentariu, iar în timp ce el îi completa procesul-verbal, acesta a stat de vorbă cu colegul său și i-a dat nr. de telefon, la solicitarea acestuia pentru a plăti amenda. A mai susținut că s-a făcut o apreciere formală și forțată a probelor pentru a se ajunge la condamnarea sa și că nu s-a probat săvârșirea celor 2 fapte dincolo de orice dubiu, așa încât se impune achitarea sa. În motivele scrise, aflate la dosar, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., iar în subsidiar, în baza art. 10 lit. b) 1 C. proc.

pen. cu referire la art. 18 1 C. proc. pen. și art. 91 lit. c) C. pen. Recursul este nefondat. Analizând decizia atacată, în raport de probele dosarului Curtea constată că situația de fapt a fost corect reținută, vinovăția inculpatului pe deplin dovedită, fiind susținută de ansamblul materialului probator administrat în cauză, iar pedeapsa rezultantă aplicată just individualizată. Totodată, verificând hotărârile pronunțate prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că acestea sunt aceleași cu apărările pe care inculpatul le-a formulat în fața instanței de fond și cu motivele de apel invocate în fața instanței de control judiciar. Ca atare, acestea au fost deja avute în vedere și analizate de instanțe în fazele procesuale anterioare.

Astfel, în ceea ce privește primul motiv de recurs și anume că nu există probe concludente pentru condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, întrucât sunt numeroase contradicții între probele aflate la dosar și că după momentul denunțului s-a încercat organizarea flagrantului, pe baza unei provocări evidente a sa de către denunțător, situație în care a refuzat să se mai întâlnească cu denunțătorul, iar la momentul pretinderii au fost de față doar el cu denunțătorul, astfel că nu există probe în acest sens, declarația denunțătorului fără a se corobora cu nicio altă probă din dosar, Curtea constată că nu poate fi primită.

În această ordine de idei, se reține că este întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită astfel incriminat de dispozițiile art. 254 C. pen., potrivit cu care constituie infracțiunea de luare de mită fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. În situația în care un funcționar, cum este cazul în speța de față, pretinde ori primește bani ce nu i se cuvin pentru a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri comite infracțiunea de luare de mită.

Mai mult, practica judiciară a decis în sensul că, consumarea faptei este pe deplin înfăptuită o dată cu realizarea oricărei din cele 4 modalități normative ale elementului material. Intrarea autorului în posesia folosului necuvenit are relevanță, din punct de vedere al consumării faptei, numai în ceea ce privește modalitatea „primirii”. Înțelegerea funcționarului cu mituitorul în sensul unei ulterioare obțineri a folosului material, efectuată înaintea sau în timpul realizării actului de serviciu, face să existe luarea de mită în forma consumată. Faptul că inculpatul, sosind la locul de întâlnire stabilit telefonic cu denunțătorul, a observat echipele care asigurau supravegherea, schimbându-și atitudinea și refuzând întâlnirea cu martorul, astfel că nu s-a mai realizat flagrantul, nu face ca infracțiunea de luare de mită să nu existe și nici să îi lipsească vreunul din elementele constitutive.

În combaterea susținerilor inculpatului sunt și declarațiile martorului D.I., colegul de patrulă al inculpatului, care a confirmat împrejurarea că inculpatul i-a dat martorului I.I. numărul de telefon pentru a-l contacta ulterior (fila 143, 144 dos. inst. fond), precum și transcrierile înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate între inculpat și martorul denunțător (filele 21-27 dos. urm. pen.).

Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv acela că procesele-verbale nu au fost contestate, existând doar declarația șefului de schimb, care nu invocă nicio prevedere legală, față de împrejurarea că originalele nu au fost predate spre a fi comunicate contravenienților, susținând că acestea se predau în termen de 48 de ore și că martorul A. a fost sancționat pentru nesemnalizarea la schimbarea direcției de mers și a semnat procesul-verbal fără niciun comentariu, iar în timp ce el îi completa procesul-verbal, acesta a stat de vorbă cu colegul său și i-a dat nr. de telefon la solicitarea acestuia pentru a plăti amenda, de asemenea nu poate fi primit. În acest sens, ambele instanțe au reținut că declarațiile martorilor A.I.C.

și I.I. confirmă faptul că, consemnările din procesele-verbale întocmite de inculpat nu corespund realității. Aceste susțineri se coroborează cu declarațiile martorilor C.V. și D.I. Nu în ultimul rând, de necontestat este și faptul că inculpatul a părăsit traseul obligatoriu de patrulare, fără a mai comunica acest lucru șefului de schimb, încălcând astfel atribuțiile de serviciu, cu scopul de a intimida participanții la trafic pentru ca aceștia să-i remită anumite sume de bani sau alte valori. În ceea ce privește solicitarea inculpatului în sensul achitării în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen. cu referire la art. 18 1 C. pen.

și art. 91 lit. c) C. pen., Curtea constată că și aceasta este nefondată, infracțiunile reținute în sarcina inculpatului și pentru care acesta a fost condamnat fiind infracțiuni de corupție și cu un pericol social deosebit, cu atât mai mult cu cât inculpatul, prin funcția și atribuțiile pe care le deținea trebuia să vegheze la apărarea ordinii și liniștii publice și, mai ales, la respectarea legii. Ca atare, după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recursul nefiind fondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.V. împotriva deciziei penale nr. 37 din 3 martie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 13 octombrie 2009.