ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3228/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 586/D din 10

noiembrie 2008, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul

G.V.

, pentru săvârșirea următoarelor

infracțiuni:

a) luare de mită, prevăzută de art. 254 alin.

(1), cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., faptă din 27

iulie 2007, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare;

b) abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit.

a) și art. 76 lit. e) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din două

infracțiuni prevăzute de art. 246, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., faptă

din 27 iulie 2007, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) cu art. 34 lit.

b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus, aplicate inculpatului în pedeapsa

cea mai grea de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

Pedeapsa de executat: 1 (un) an și 6

(șase) luni închisoare

A interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b), pe

durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.

În temeiul art. 82 C. pen., a stabilit

termen de încercare de 3 ani și 6 luni, ce se calculează începând cu data

rămânerii definitive a hotărârii.

A atras atenția inculpatului asupra

consecințelor ce decurg din nerespectarea condițiilor suspendării, prevăzute de

art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata

suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și

executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 109 alin. (1) C. proc.

pen., a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă, respectiv a plicului

ce conține carnetul cu procesele-verbale de contravenție ridicate la urmărirea penală

și aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut, în esență, că în calitate de agent principal în cadrul

Secției 1 Poliție Bacău, în noaptea de 26/27 iulie 2007, aflându-se în

exercitarea atribuțiilor de serviciu, părăsind traseul obligatoriu de

patrulare, le-a întocmit conducătorilor auto A.I.C. și I.I. procesele-verbale

de contravenție seria AZ nr. 0476433 și, respectiv, AZ nr. 0476434 în care a consemnat

aspecte nereale, celui din urmă solicitându-i și o sumă de bani cu titlu de

mită, pentru a nu-i aplica o sancțiune mai severă.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză, respectiv: denunțurile formulate și declarațiile denunțătorilor S.F. și I.I.,

procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice dintre inculpat și

denunțător, copia fișei postului inculpatului și adresa emisă de IPJ Bacău –

Secția I Poliție privind atribuțiile de serviciu ale acestuia, procesul-verbal de

reconstituire a traseului, declarațiile martorilor L.F., F.I., B.S., C.V.F., P.D.,

C.T., M.N. și D.I., precum și declarațiile inculpatului.

Fiind audiat, atât în timpul urmăririi

penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul a negat

săvârșirea faptelor.

Prin decizia penală nr. 37 din 3 martie

2009, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza

art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat

de inculpatul G.V. împotriva sentinței penale nr. 586/D din 10 noiembrie 2008

pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 5766/110/2007, însușindu-și

argumentele instanței de fond.

Împotriva sus-menționatei decizii a

declarat recurs inculpatul pentru cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea, arătând că există numeroase

contradicții între probele aflate la dosar, iar hotărârea de condamnare enumeră

probele și nu face o analiză a acestora în funcție de faptele reținute în

sarcina sa.

Astfel, pentru prima faptă de luare de

mită, după momentul denunțului s-a încercat organizarea flagrantului, pe baza unei

provocări evidente a sa de către denunțător, situație în care a refuzat să se

mai întâlnească cu denunțătorul.

De asemenea, la momentul pretinderii au

fost de față doar el cu denunțătorul, astfel că nu există probe în acest sens.

A mai susținut că declarația

denunțătorului nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar, apreciind că nu

s-a evaluat corect probatoriul existent.

Cât privește cea de-a doua faptă, de

abuz, a susținut că nu există probe pentru dovedirea acesteia, că

procesele-verbale nu au fost contestate, existând doar declarația șefului de

schimb, care nu invocă nicio prevedere legală, față de împrejurarea că

originalele nu au fost predate spre a fi comunicate contravenienților,

susținând că acestea se predau în termen de 48 de ore.

În acest sens, a arătat că martorul A. a

fost sancționat pentru nesemnalizarea la schimbarea direcției de mers și a

semnat procesul-verbal fără niciun comentariu, iar în timp ce el îi completa

procesul-verbal, acesta a stat de vorbă cu colegul său și i-a dat nr. de

telefon, la solicitarea acestuia pentru a plăti amenda.

A mai susținut că s-a făcut o apreciere

formală și forțată a probelor pentru a se ajunge la condamnarea sa și că nu s-a

probat săvârșirea celor 2 fapte dincolo de orice dubiu, așa încât se impune achitarea

sa.

În motivele scrise, aflate la dosar,

inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., iar în subsidiar, în baza art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. cu referire la art. 18

1

C. proc. pen. și art. 91 lit.

c) C. pen.

Recursul este nefondat.

Analizând decizia atacată, în raport de

probele dosarului Curtea constată că situația de fapt a fost corect reținută,

vinovăția inculpatului pe deplin dovedită, fiind susținută de ansamblul

materialului probator administrat în cauză, iar pedeapsa rezultantă aplicată

just individualizată.

Totodată, verificând hotărârile

pronunțate prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că acestea

sunt aceleași cu apărările pe care inculpatul le-a formulat în fața instanței

de fond și cu motivele de apel invocate în fața instanței de control judiciar.

Ca atare, acestea au fost deja avute în vedere și analizate de instanțe în

fazele procesuale anterioare.

Astfel, în ceea ce privește primul motiv

de recurs și anume că nu există probe concludente pentru condamnarea sa pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită, întrucât sunt numeroase contradicții

între probele aflate la dosar și că după momentul denunțului s-a încercat

organizarea flagrantului, pe baza unei provocări evidente a sa de către

denunțător, situație în care a refuzat să se mai întâlnească cu denunțătorul,

iar la momentul pretinderii au fost de față doar el cu denunțătorul, astfel că nu

există probe în acest sens, declarația denunțătorului fără a se corobora cu

nicio altă probă din dosar, Curtea constată că nu poate fi primită.

În această ordine de idei, se reține că

este întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită astfel

incriminat de dispozițiile art. 254 C. pen., potrivit cu care constituie

infracțiunea de luare de mită fapta funcționarului care, direct sau indirect,

pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă

promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini,

a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle

sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

În situația în care un funcționar, cum

este cazul în speța de față, pretinde ori primește bani ce nu i se cuvin pentru

a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de

serviciu, ori în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri comite

infracțiunea de luare de mită.

Mai mult, practica judiciară a decis în

sensul că, consumarea faptei este pe deplin înfăptuită o dată cu realizarea

oricărei din cele 4 modalități normative ale elementului material. Intrarea

autorului în posesia folosului necuvenit are relevanță, din punct de vedere al

consumării faptei, numai în ceea ce privește modalitatea „primirii”.

Înțelegerea funcționarului cu mituitorul în sensul unei ulterioare obțineri a

folosului material, efectuată înaintea sau în timpul realizării actului de

serviciu, face să existe luarea de mită în forma consumată.

Faptul că inculpatul, sosind la locul de

întâlnire stabilit telefonic cu denunțătorul, a observat echipele care asigurau

supravegherea, schimbându-și atitudinea și refuzând întâlnirea cu martorul,

astfel că nu s-a mai realizat flagrantul, nu face ca infracțiunea de luare de

mită să nu existe și nici să îi lipsească vreunul din elementele constitutive.

În combaterea susținerilor inculpatului

sunt și declarațiile martorului D.I., colegul de patrulă al inculpatului, care

a confirmat împrejurarea că inculpatul i-a dat martorului I.I. numărul de

telefon pentru a-l contacta ulterior (fila 143, 144 dos. inst. fond), precum și

transcrierile înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate între inculpat

și martorul denunțător (filele 21-27 dos. urm. pen.).

Cât privește cel de-al doilea motiv de

recurs, respectiv acela că procesele-verbale nu au fost contestate, existând

doar declarația șefului de schimb, care nu invocă nicio prevedere legală, față

de împrejurarea că originalele nu au fost predate spre a fi comunicate

contravenienților, susținând că acestea se predau în termen de 48 de ore și că

martorul A. a fost sancționat pentru nesemnalizarea la schimbarea direcției de

mers și a semnat procesul-verbal fără niciun comentariu, iar în timp ce el îi

completa procesul-verbal, acesta a stat de vorbă cu colegul său și i-a dat nr. de

telefon la solicitarea acestuia pentru a plăti amenda, de asemenea nu poate fi

primit.

În acest sens, ambele instanțe au reținut

că declarațiile martorilor A.I.C. și I.I. confirmă faptul că, consemnările din procesele-verbale

întocmite de inculpat nu corespund realității.

Aceste susțineri se coroborează cu

declarațiile martorilor C.V. și D.I.

Nu în ultimul rând, de necontestat este

și faptul că inculpatul a părăsit traseul obligatoriu de patrulare, fără a mai

comunica acest lucru șefului de schimb, încălcând astfel atribuțiile de

serviciu, cu scopul de a intimida participanții la trafic pentru ca aceștia

să-i remită anumite sume de bani sau alte valori.

În ceea ce privește solicitarea

inculpatului în sensul achitării în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. cu referire la art. 18

1

C.

pen. și art. 91 lit. c) C. pen., Curtea constată că și aceasta este nefondată,

infracțiunile reținute în sarcina inculpatului și pentru care acesta a fost

condamnat fiind infracțiuni de corupție și cu un pericol social deosebit, cu

atât mai mult cu cât inculpatul, prin funcția și atribuțiile pe care le deținea

trebuia să vegheze la apărarea ordinii și liniștii publice și, mai ales, la

respectarea legii.

Ca atare, după verificarea cauzei și în

raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., recursul

nefiind fondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2)

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.V. împotriva deciziei penale nr. 37 din 3 martie 2009

a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13

octombrie 2009.