ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1449/2009

Deliberând asupra recursurilor, se constată : Prin sentința penală nr. 124 din 15 mai 2008 Tribunalul Mureș 1-a condamnat pe inculpatul B.V.I., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1), (2) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 4 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. și anume: a) dreptul de a alege și a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; c) dreptul de a ocupa o funcție ce implică atribuții de control fiscal. În conformitate cu prevederile art. 88 C. pen.

a scăzut din durata pedepsei închisorii durata reținerii pe 24 de ore. În baza art. 81, art. 82 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani. În conformitate cu art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat să plătească statului cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî în acest sens instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș înregistrat la Tribunalul Mureș sub nr. 3010/102/2006, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.V.I.

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 6, 7 Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. În motivare se arată că faptele inculpatului B.V.I., funcționar public, inspector vamal cu atribuții de control în cadrul D.R.C. - Biroul Vamal Târgu Mureș, care, în luna ianuarie 2006, a pretins de la denunțătorul S.C., suma de 200 euro, pentru a-l ajuta să plătească taxe vamale, în cuantum mult redus, de numai 3-4 milioane lei, în raport cu tarifele legale și, respectiv, în urma demersurilor pe care le-a făcut, a primit acești bani la data de 25 noiembrie 2006, când a fost prins în flagrant, constituie infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen.

Instanța l-a audiat pe inculpat, care susține că nu este vinovat de comiterea infracțiunii, deoarece 1-a împrumutat pe denunțătorul S.C. cu 200 de euro pentru a plăti taxele vamale și i-a pretins doar restituirea sumei (f 27-28). Instanța a reținut ca fiind dovedite acuzațiile aduse inculpatului, având în vedere următoarele probe: În data de 25 noiembrie 2006 inculpatul a fost prins în flagrant după luarea celor doua bancnote de cate 100 de euro marcate "mita" de la denunțătorul S.C. și după ce discuțiile dintre cei doi fuseseră înregistrate (a se vedea procesul verbal si planșele foto, f. 22 și urm d.u.p). Transcrierea înregistrării se afla în plicul păstrat la grefa instanței.

Din conținutul ei rezultă că inculpatul a venit din concediu să îl ajute pe denunțător cu vămuirea utilajelor, că vămuirea s-a făcut în funcție de valoarea din facturi, conform normelor aplicabile, și că la acel moment denunțătorul nu mai avusese suficienți bani ca să îi dea suma promisă inculpatului. Denunțătorul, care știa că este înregistrat, a folosit în mod intenționat cuvântul "mită" cu privire la acea suma de bani, și inculpatul acceptă în mod tacit aceasta exprimare. Pretinderea și primirea în fapt a sumei de bani, nefiind contestate, obiectul discuțiilor îl constituie titlul primirii banilor - mită - și împrejurarea că promisiunea și acceptarea lor s-au realizat înainte de vămuirea mașinilor agricole.

Sub aceste aspecte, datele care rezultă din prinderea în flagrant și din conținutul înregistrării se coroborează cu alte probe ale dosarului. În afară de denunțător (f. 29 - 30), de soția acestuia, S.G.M.(f. 31 ), de tatăl lui, S.L.C.(f. 42), care, audiați în calitate de martor, susțin, așa cum era de așteptat, învinuirea, și de F.I.A.(f. 40-41) care știe de la denunțător că banii reprezentau mită, există și probe neutre care sprijină acuzațiile. Astfel, declarațiile martorului D.D., din timpul cercetării judecătorești (f 52) și de la urmărire penală, din care rezultă că i s-a cerut de către comisionarul vamal O.C.P. să se grăbească așa încât să ajungă cu utilajele la vamă vineri, pentru că beneficiarul lor are o urgență - aceasta în contextul în care inculpatul pleca ulterior în concediu.

Martorul nu a reușit, în fapt, să ajungă la timp. In declarația dată în fata instanței (f. 43 - 44), martora O.C.P. confirmă că i-a cerut lui D.D. să ajungă până vineri, dar motivează solicitarea prin grija ei ca mașina să nu stea încărcată la sfârșit de săptămână. Aceasta contrazice atât declarațiile ei de la urmărire penală, că nu avea nici un interes în legătură cu transportatorul, cât și motivul cererii înfățișat martorului D.D. Referentul care a făcut vămuirea utilajelor, V.C.M., audiat în calitate de martor (f. 51 din dos. instanței, și declarațiile din dosarul de urmărire penală.) arată că inculpatul a lucrat până vineri, 14 iulie 2006 la Serviciul , persoane fizice, după care a intrat în concediu.

Totuși, in mod surprinzător, luni 17 iulie 2006 a venit la serviciu, 1 -a abordat și 1-a întrebat dacă a venit cineva la el cu utilaje agricole, apoi i-a spus că e consătean cu beneficiarul lor, și a primit de la martor biletele pe care acesta calculase taxă vamală. Din aceste probe rezultă cu certitudine că între denunțător și inculpat existase o înțelegere ca al doilea, in calitate de lucrător vamal, să îl ajute pe primul la vămuirea utilajelor agricole și nicidecum ca să îi împrumute o sumă de bani, împrejurarea dacă, ajutorul urma să fie dat prin încălcarea sau nu a dispozițiilor legale, este irelevantă pentru existența infracțiunii de luare de mită.

În ce privește declarațiile soției inculpatului, B.A.(f. 70) și cumnatului său, U.I.F.(f 50), instanța reține că acești martori se limitează să arate că știu de la inculpat că suma a fost dată cu titlu de împrumut, așa că afirmațiile lor nu reprezintă dovezi de natură să demonstreze netemeinicia probelor de vinovăție. În fapt, instanța a reținut că denunțătorul, în cursul lunii ianuarie 2006, a stabilit cu socrul său G.D., care locuiește de câțiva ani în Spania, ca acesta să-i achiziționeze și sări trimită utilaje agricole, respectiv 2 semănători, o erbicidatoare și o remorcă. La Biroul vamal, G.D. l-a întâlnit pe inculpatul B.V.I., inspector vamal, care în schimbul sumei de 200 euro, s-a oferit să-l ajute în momentul în care utilajele vor ajunge în vamă.

La rândul său denunțătorul S.C., a făcut prin martora O.C., declarant vamal la SC C. SRL demersurile pentru aducerea utilajelor cu un autocamion aparținând SC D.S.T. SRL, condus de martorul D.D. Autocamionul a ajuns în vamă la data de 15 iulie 2006 și nu la 14 iulie 2005, astfel cum ceruse martora O.C. Inculpatul B.V., care nu era de serviciu la aceea dată a luat legătura cu martorul V.C., căruia i-a cerut să facă un calcul preliminar al taxelor vamale, calcul care s-a ridicat la suma de 16 milioane lei. Nemulțumit de această sumă, G.D., a refuzat să mai plătească cei 200 euro. După vămuire B.V. a încercat în mod repetat să-l contacteze pe S.C. pentru a primi cei 200 euro, acesta a refuzat să-i răspundă la telefon.

Acest fapt l-a determinat pe inculpat să solicite ajutorul cumnatului său U.I., cu care s-a deplasat la familia S. Martorul U., a refuzat să-i plătească denunțătorului munca prestată pentru lucrările de toamnă, până nu îi achită cumnatului său suma de 200 euro. Acest fapt l-a determinat pe S.C., să denunțe faptele lucrătorilor Postului de Poliție Râciu, care au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș și care, a organizat prinderea în flagrant a lucrătorului în cauză. La data de 25 noiembrie 2006, acesta a fost prins în flagrant având asupra lui două bancnote de câte 100 euro pe care au fost identificate mențiunile mită. În drept, faptele inculpatului B.V.I., funcționar public, inspector vamal cu atribuții de control și de constatare și sancționare a contravențiilor în cadrul D.R.C.

- Biroul Vamal Târgu Mureș, care, în luna ianuarie 2006, a pretins de la denunțătorul S.C., suma de 200 euro, pentru a-l ajuta să plătească taxe vamale, în cuantum mult redus, de numai 3-4 milioane lei, în raport cu tarifele legale și, respectiv, în urma demersurilor pe care le-a făcut, a primit acești bani la data de 25 noiembrie 2006, când a fost prins în flagrant, constituie infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 768/2000 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. La individualizarea pedepsei aplicabile, instanța a avut în vedere, criteriile generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen., printre care, lipsa antecedentelor penale, caracterizarea favorabilă primită de la locul de muncă, precum și lipsa de scrupule și insistența inculpatului în a urmări recuperarea mitei promise.

Ca urmare, instanța de fond i-a aplicat pedeapsa închisorii, procedând în modul arătat în dispozitivul sentinței descris mai sus. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal, prevăzut de art. 374 C. proc. pen., D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și inculpatul B.V.I. În motivarea apelului D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș critică hotărârea sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului, arătând că este greșită aplicarea față de inculpat a unei pedepse cu suspendare în condițiile în care nu s-a ținut cont de gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracțiunii săvârșite, împrejurările în care a fost comisă fapta, insistența inculpatului de a recupera suma promisă, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, comportamentul inculpatului care a negat permanent comiterea infracțiunii.

Inculpatul a susținut că instanța a încălcat dispozițiile art. 289 și art. 287 alin. (2) C. proc. pen. Susținând că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina sa, a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. Prin Decizia penală nr. 62/A din 9 octombrie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins ca nefondate apelurile declarate de D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și inculpatul B.V.I. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și inculpatul B.I.V.I. Parchetul a invocat cazul de casare a hotărârii, prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., susținând greșita individualizare a pedepsei, solicitându-se a se avea în vedere gradul de pericol social al faptei, comportamentul inculpatului după săvârșirea faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege și înlăturarea art. 81 C. pen. Inculpatul B.V.I. a criticat ambele hotărâri pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține, în esență, că instanța a reținut o situație de fapt greșită, invocându-se eroarea gravă de fapt și cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Astfel, se susține că din întregul material probator administrat în cauză se poate forma convingerea că inculpatul a primit suma de 200 euro deoarece îl împrumutase pe denunțător cu suma respectivă, acesta neavând suficienți bani pentru a achita taxele vamale.

În motivele de recurs se face referire și la conținutul hotărârii atacate, inculpatul considerând că decizia nu este motivată, critici care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 C. proc. pen. Recursurile nu sunt fondate. Potrivit art. 354 C. proc. pen., hotărârea prin care instanța penală soluționează fondul cauzei trebuie să conțină o parte introductivă, o expunere și dispozitivul, iar în caz de condamnare, conform art. 356 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare faptă reținută de instanță în sarcina inculpatului, forma și gradul de vinovăție, circumstanțele agravante sau atenuante, starea de recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunțată și actele din care rezultă durata acesteia.

De asemenea, expunerea trebuie să cuprindă analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză și temeiurile de drept care justifică soluțiile date în cauză, potrivit art. 356 lit. c) și d) C. proc. pen. Încălcarea acestor obligații sau omisiunea de a se pronunța asupra unor aspecte care au format obiectul judecății ar atrage nelegalitatea hotărârii și casarea acesteia, în temeiul art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. În cauză, instanța de apel a analizat toate motivele de apel formulate în cauză, raportându-se la întreg materialul probator administrat în cauză dând inculpatului posibilitatea să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia soluției adoptate, iar instanței de recurs elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.

Art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale obligă instanțele să își motiveze hotărârile, dar această obligație nu poate fi înțeleasă ca impunând un răspuns detaliat față de fiecare argument (a se vedea cauza Van de Hurk c. Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994). Instanța de apel poate adopta motivele de fapt și de drept din hotărârea apelată, când găsește că aceste motive sunt întemeiate și suficiente, hotărârea dată asupra apelului formând în asemenea caz un tot împreună cu hotărârea primei instanțe, în privința motivelor însușite de instanța de apel și temeiurile instanței de apel fiind aceleași ca ale primei instanțe. În asemenea caz nu mai este necesar ca instanța de apel să repete inutil expunerea faptelor și probelor arătate de prima instanță, din moment ce ele nu sunt constatate și apreciate diferit de a doua instanță.

Apreciind asupra vinovăției, instanța de apel a enumerat probele din conținutul cărora rezultă vinovăția inculpatului, aceasta adoptând în totul sentința tribunalului, despre care nu s-a susținut că ar fi nemotivată. De menționat că inculpatul și în fața instanței de fond s-a apărat în sensul că a fost vorba de un împrumut. În consecință această situație, cu nimic schimbată justifică o adoptare completă și nemodificată a motivelor de la prima instanță sub aspectul vinovăției și a situației de fapt reținută de instanță. Referitor la celelalte motive de apel invocate, instanța a argumentat prin raportare la lucrările dosarului, și dispozițiile legale corespunzătoare. Față de aceste considerente, hotărârea atacată nu poate fi supusă casării conform cazului de recurs invocat.

Nici cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. nu subzistă în cauză. Eroarea gravă de fapt există atunci când situația de fapt reținută prin hotărârea atacată este contrară actelor și probelor dosarului. Acest motiv de casare, nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține. Este real că pe parcursul urmăririi penale inculpatul B.V.I. s-a apărat în sensul că nu a pretins sume de bani denunțătorului S.C. sau socrului acestuia G.D. și că cei 200 euro găsiți asupra sa cu ocazia prinderii în flagrant, ar reprezenta doar restituirea unui împrumut, suma fiind dată denunțătorului la data de 17 iulie 2006 la cererea acestuia, în Vama Târgu Mureș, deoarece nu avea suficienți bani pentru plata taxelor.

Apărările inculpatului au fost înlăturate ca fiind nesincere față de declarațiile denunțătorului care se coroborează cu declarațiile martorilor S.G.M., F.I.A., O.C.P., V.C.D. și D.I. De asemenea, în mod corect instanțele au reținut ca fiind relevante pentru cauză și discuțiile purtate de denunțător cu inculpatul, la data de 25 noiembrie 2006 în barul „M.M.” cu ocazia prinderii în flagrant, din care rezultă că nici unul dintre cei doi nu s-a referit la împrumut ci la ajutorul dat. Față de situația de fapt, corect reținută, faptele inculpatului – funcționar public, inspector vamal cu atribuții de control în cadrul Direcției Regionale Cluj – Biroul Vamal Târgu Mureș, care, în luna ianuarie 2006, a pretins de la denunțătorul S.C.

suma de 200 euro pentru a-l ajuta să plătească taxe vamale în cuantum mult redus, de numai 3-4 milioane lei, în raport cu tarifele legale și respectiv, în urma demersurilor pe care le-a făcut, a primit acești bani la data de 25 noiembrie 2006, când a fost prins în flagrant, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. Fapta există în materialitatea ei și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, așa încât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. a) sau lit. d) C. proc. pen. așa cum a susținut recurentul inculpat.

Sub aspectul individualizării pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestui cod, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În recursul declarat de procuror s-a solicitat înlăturarea art. 81 C. pen. Prin dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei, instanța a apreciat că reeducarea inculpatului poate avea loc și fără executarea pedepsei, prin stimularea eforturilor de autoeducare ale acestuia, dovedită prin buna conduită în termenul de încercare, evitându-se neajunsurile pe care le atrage după sine, privațiunea de libertate prin izolarea condamnatului de familie.

Convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, condiție legală prevăzută explicit în art. 81 lit. c) C. pen. s-a format prin aprecierea în ansamblu a faptei săvârșite, a împrejurărilor în care s-a săvârșit, a personalității infractorului. În formarea convingerii, instanța a avut în vedere întreaga conduită a condamnatului înainte de săvârșirea faptei. Instanța și-a format convingerea că inculpatul se poate reeducași fără executarea pedepsei luând în considerare și alte aspecte decât lipsa antecedentelor penale. Astfel, a avut în vedere caracterizarea de la locul de muncă a inculpatului din care rezultă că inculpatul și-a îndeplinit conștiincios sarcinile de serviciu, obținând calificativele anuale de „foarte bine” și „excepțional”.

Instanțele au mai avut în vedere suma relativ mică de bani primită drept mită. Chiar dacă este vorba de o infracțiune de pericol, nu poate fi ignorat cuantumul sumei de bani obținută prin săvârșirea infracțiunii. În concluzie, hotărârea nu poate fi supusă casării conform cazului prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Toate aceste considerente atrag concluzia că hotărârea atacată este legală și temeinică și în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. vor fi respinse recursurile ca nefondate. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș și de inculpatul B.I.V.I. împotriva Deciziei penale nr. 62/A din 9 octombrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2009.