ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 857/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 857/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

D E C

I Z I A  NR. 857

DOSAR NR. 2813/2002

S-a luat

în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

împotriva deciziei penale nr.198 A din 27 septembrie 2001 a Curții de Apel

Oradea, privind pe inculpatul M.P.S.

S-a

prezentat intimatul inculpat, asistat de apărător ales, avocat K.A.Ș., lipsind

celelalte părți.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Procurorul a susținut oral recursul declarat de parchet astfel

cum a fost formulat în sensul casării hotărârii și trimiterea cauzei pentru

continuarea judecării apelului.

Apărătorul

inculpatului solicită respingerea recursului parchetului ca nefondat, având în

vedere că:

-

nu s-au avut în vedere dispozițiile obligatorii ale Legii nr.87/1992 și ale

art.465 și urm. Cod procedură penală;

-

pentru greșita calificare a calității unei persoane și anume B.L. care devine

din parte civilă, martor. Or, numai organul de urmărire penală putea stabili

calitatea părților din proces;

-

greșit s-a aplicat clauza de nepedepsire a numitei B.L. situație ce atrage

nulitatea actului respectiv;

-

să se constate dacă erau scopuri speciale, deci ca inculpatul în calitatea sa

să stabilească eventuale nereguli la acea societate;

-

procesul verbal de flagrant este nul.

Or,

în această situație actele întocmite sunt lovite de nulitate, ceea ce face ca

soluția pronunțată să fie corectă.

Inculpatul,

în ultimul cuvânt, a cerut respingerea recursului parchetului ca nefondat.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

sentința penală nr.135 din 22 mai 2000 a Tribunalului Bihor, inculpatul M.P.S.

a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art.64 lit.a,b,c Cod penal pe o perioadă de 3 ani pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art.254 alin.1 și 3 Cod

penal.

În

baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală

inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.

215 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.13 Cod penal.

Inculpatul

a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.290

Cod penal, pedeapsă ce a fost constatată grațiată integral în baza art.1 din

Legea 137/1997.

În

baza art.88 Cod penal, din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus perioada

arestului preventiv de la 7 septembrie 1999 la 21 septembrie 1999.

S-a

constatat că suma de 1.000 dolari SUA – reprezentând contravaloarea mitei – a

fost restituită martorei B.L., în conformitate cu dispozițiile art.255 alin.5

Cod penal, iar restituirea altor sume de bani nu se justifică.

S-a

dispus respingerea pretențiilor civile formulate de Administrația financiară

Oradea și B.L.

S-a

făcut aplicarea art.445 Cod procedură penală asupra înscrisurilor falsificate.

S-a

dispus restituirea în favoarea inculpatului a sumelor de 450 DM și 488.000 lei.

În

baza art.191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 3.000.000 lei.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele :

În

luna august 1999, în calitatea sa de comisar al Gărzii financiare Bihor,

inculpatul M.P.S. a efectuat o verificare de specialitate la firma S.C. ”D.C.”

al cărei administrator și asociat unic era B.L. Pentru a nu sesiza organele de

poliție despre neregulile constatate în evidența contabilă a firmei inculpatul

și colegul său A.V., i-au pretins asociatului unic sume de 25.000 dolari SUA,

acesta susținând în denunțul formulat că a și remis suma de 11.200 dolari SUA

și 9500 mărci germane, urmând ca după întocmirea și primirea procesului verbal

de constatare să achite și diferența de 9000 dolari SUA.

În

urma flagrantului organizat de organele de urmărire penală la data de 7

septembrie 1999, s-a constatat că inculpatul M.P.S. a primit de  la  B.L.

suma  de  1000 dolari SUA  și  bancnote de câte 100 dolari, pe mâna dreaptă a

inculpatului evidențiindu-se urmele substanței fluorescente cu care fuseseră

tratați banii primiți drept mită.

Inculpatul

nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de luare de mită iar în timpul

cercetării judecătorești B.L. și-a schimbat radical conținutul declarațiilor,

susținând că denunțul i-a fost impus de organele de poliție.

Instanța

de fond a reținut pe deplin dovedită pretinderea și primirea de către inculpat

a sumei de 1000 dolari SUA, având în vedere probele administrate și din care

rezultă că B.L. a fost împrumutată cu bani de martorii B.G. și B.D. tocmai

pentru a mitui reprezentantul Gărzii financiare și a înlătura consecințele

controlului efectuat de acesta, intenție materializată în remiterea acestei

sume și dovedită prin procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

Cât

privește folosirea de către inculpat a unei adeverințe false prin care se

atesta în mod nereal că este absolvent al Facultății de Științe Economice

„A.I.Cuza” Iași, act datorită căruia s-a putut înscrie la concursul organizat

pentru ocuparea funcției de inspector de specialitate, a fost încadrat pe acest

post și a obținut un folos material injust de 91.572 lei în perioada august –

octombrie 1996, instanța de fond a apreciat că aceste fapte constituie doar

infracțiunea prevăzută de art.290 Cod penal, iar nu și infracțiunea prevăzută

de art.215 alin.1 și 2 Cod penal întrucât inculpatul a exercitat efectiv

activitatea respectivă, cuvenindu-se să i se plătească munca depusă.

Curtea

de Apel Oradea, prin decizia penală nr.198 din 27 septembrie 2001, a admis

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpat, a

desființat sentința Tribunalului Bihor și, în baza art.333 Cod procedură

penală, a dispus restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi

penale, conform considerentelor arătate în cuprinsul deciziei.

În

primul rând, instanța de control judiciar a considerat că  urmărirea penală

trebuia să stabilească în ce constau deficiențele și neregulile constatate în

activitatea firmei S.C. „D.C.” și dacă acestea au vreo legătură cu atribuțiile

de serviciu ale inculpatului.

În

al doilea rând, s-a considerat că procesul-verbal de constatare a infracțiunii

flagrante a fost încheiat de organele de urmărire penală cu încălcarea

dispozițiilor art.197 alin.4 și art.68 alin.2 Cod procedură penală și, ca

atare, acesta cât și celelalte acte de urmărire penală sunt lovite de nulitate

absolută.

În

al treilea rând, instanța de apel a luat în discuție și împrejurarea că față de

B.L. se efectuează cercetări penale sub aspectul infracțiunii de mărturie

mincinoasă prevăzută de art.260 Cod penal în legătură cu declarațiile date în

prezenta cauză.

În

al  patrulea  rând, s-a indicat procurorului ca, în cadrul completării

urmăririi penale, să se ocupe de soluționarea laturii civile a cauzei, de

motivarea în fapt și în drept a restituirii sumelor de bani ridicate de la

inculpat, de stabilirea prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile de

înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, de rezolvarea

problemelor ridicate în apel de inculpat în legătură cu infracțiunea prevăzută

de art.290 Cod penal, precum și a celor privind disjungerea cauzei pentru alte

infracțiuni comise de acesta.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei

instanței de apel pentru continuarea judecății.

Examinând

recursul, Curtea constată că acesta este întemeiat.

Potrivit

dispozițiilor art.333 Cod procedură penală, în tot cursul judecății instanța se

poate desesiza și restitui dosarul procurorului, când din administrarea

probelor sau din dezbateri rezultă că urmărirea penală nu este completă și că în

fața instanței nu s-ar putea face completarea acesteia decât cu mare

întârziere.

Instanța

este obligată să arate motivele pentru care, potrivit alineatului precedent, a

dispus restituirea, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi

constatate și prin ce anume mijloace de probă.

Prin

prisma dispozițiilor legale sus-arătate, hotărârea judecătorească pronunțată de

instanța de apel Oradea apare ca nelegală.

Dispozițiile

de completare a urmăririi penale sunt fie ineficiente, fie incomplete și nu

ajută la stabilirea adevărului în cauză și la soluționarea temeinică și

operativă a dosarului.

Astfel,

prima dispoziție a instanței de apel privind stabilirea existenței unor

deficiențe și nereguli în activitatea societății comerciale controlate de inculpat

nu are  importanță și eficiență în rezolvarea cauzei și, de altfel, instanța

nici nu indică mijloacele de probă prin care această situație să se verifice.

Esențial

cu privire la soluționarea cauzei este să se stabilească îndatoririle de

serviciu ale inculpatului și dacă acesta a acționat pentru îndeplinirea,

neîndeplinirea, întârzierea sau efectuarea unui act contrar acestora.

În

acest scop, este necesară solicitarea fișei cu atribuțiile de serviciu ale

inculpatului (fișa postului) de la Garda financiară Bihor, probă pe care

instanța de apel o poate realiza fără întârziere și fără să fie necesară

restituirea dosarului la parchet.

Considerentele

instanței de apel pe marginea aprecierii valabilității procesului-verbal de

constatare a infracțiunii flagrante nu pot constitui obiectul unor verificări

suplimentare din partea organelor de urmărire penală.

Procedura

infracțiunii flagrante nu poate fi nici reluată, nici completată, prin  urmare

este  atributul  exclusiv al instanței de judecată să decidă asupra acestei

probe, decizie care trebuie să se bazeze pe o interpretare judicioasă a

textelor de lege și a ansamblului materialului de urmărire penală.

Celelalte

considerente ale instanței de apel nu au legătură cu rezolvarea cauzei și exced

cadrului legal al insituției restituirii. Chestiunile care privesc rezolvarea

laturii civile a cauzei nu fac obiectul restituirii deoarece în acest caz se

poate uza de dispozițiile art.347 Cod procedură penală; de asemenea, motivarea

în drept și în fapt a restituirii unor sume de bani și stabilirea termenelor de

prescripție sunt chestiuni care trebuie și  rezolvate de instanța de judecată,

ele neputând face obiectul restituirii cauzei pentru completarea urmăririi

penale.

Aducerea

în discuție – ca motiv de restituire a dosarului a existenței unor alte soluții

penale colaterale cauzei deduse judecății sau ale unor dispoziții de disjungere

cu privire la comiterea unor alte fapte penale exced cadrului de investire a

instanței de judecată care trebuie să se pronunțe numai cu privire la faptele

și persoanele asupra cărora a fost sesizată prin rechizitoriu.

Prin

urmare, restituirea cauzei organelor de urmărire penală nu este justificată,

instanța de apel având la dispoziție materialul probator necesar pe baza căruia

se poate pronunța.

Pentru

aceste considerente, Curtea urmează să admită recursul declarat de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Oradea, să caseze decizia penală nr.198/A din 27

septembrie 2001 a Curții de Apel Oradea și să trimită cauza acestei instanțe

pentru continuarea judecății.

Văzând

dispozițiile art.385

15

pct.2 lit.c Cod procedură penală, art.192

alin.3 Cod procedură penală;

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Oradea împotriva deciziei penale nr.198 A din 27 septembrie 2001 a Curții de

Apel Oradea, privind pe inculpatul M.P.S.

Casează decizia sus-menționată și trimite cauza la Curtea de

Apel Oradea pentru continuarea judecății.

Pronunțată

în ședință publică, azi 19 februarie 2003.