ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 857/2003

D E C I Z I A NR. 857 DOSAR NR. 2813/2002 S-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr.198 A din 27 septembrie 2001 a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpatul M.P.S. S-a prezentat intimatul inculpat, asistat de apărător ales, avocat K.A.Ș., lipsind celelalte părți. Procedura de citare a fost îndeplinită. Procurorul a susținut oral recursul declarat de parchet astfel cum a fost formulat în sensul casării hotărârii și trimiterea cauzei pentru continuarea judecării apelului. Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului parchetului ca nefondat, având în vedere că: - nu s-au avut în vedere dispozițiile obligatorii ale Legii nr.87/1992 și ale art.465 și urm. Cod procedură penală; - pentru greșita calificare a calității unei persoane și anume B.L.

care devine din parte civilă, martor. Or, numai organul de urmărire penală putea stabili calitatea părților din proces; - greșit s-a aplicat clauza de nepedepsire a numitei B.L. situație ce atrage nulitatea actului respectiv; - să se constate dacă erau scopuri speciale, deci ca inculpatul în calitatea sa să stabilească eventuale nereguli la acea societate; - procesul verbal de flagrant este nul. Or, în această situație actele întocmite sunt lovite de nulitate, ceea ce face ca soluția pronunțată să fie corectă. Inculpatul, în ultimul cuvânt, a cerut respingerea recursului parchetului ca nefondat. C U R T E A Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr.135 din 22 mai 2000 a Tribunalului Bihor, inculpatul M.P.S.

a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,c Cod penal pe o perioadă de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art.254 alin.1 și 3 Cod penal. În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.13 Cod penal. Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.290 Cod penal, pedeapsă ce a fost constatată grațiată integral în baza art.1 din Legea 137/1997.

În baza art.88 Cod penal, din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus perioada arestului preventiv de la 7 septembrie 1999 la 21 septembrie 1999. S-a constatat că suma de 1.000 dolari SUA – reprezentând contravaloarea mitei – a fost restituită martorei B.L., în conformitate cu dispozițiile art.255 alin.5 Cod penal, iar restituirea altor sume de bani nu se justifică. S-a dispus respingerea pretențiilor civile formulate de Administrația financiară Oradea și B.L. S-a făcut aplicarea art.445 Cod procedură penală asupra înscrisurilor falsificate. S-a dispus restituirea în favoarea inculpatului a sumelor de 450 DM și 488.000 lei. În baza art.191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 3.000.000 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele : În luna august 1999, în calitatea sa de comisar al Gărzii financiare Bihor, inculpatul M.P.S. a efectuat o verificare de specialitate la firma S.C. ”D.C.” al cărei administrator și asociat unic era B.L. Pentru a nu sesiza organele de poliție despre neregulile constatate în evidența contabilă a firmei inculpatul și colegul său A.V., i-au pretins asociatului unic sume de 25.000 dolari SUA, acesta susținând în denunțul formulat că a și remis suma de 11.200 dolari SUA și 9500 mărci germane, urmând ca după întocmirea și primirea procesului verbal de constatare să achite și diferența de 9000 dolari SUA. În urma flagrantului organizat de organele de urmărire penală la data de 7 septembrie 1999, s-a constatat că inculpatul M.P.S.

a primit de la B.L. suma de 1000 dolari SUA și bancnote de câte 100 dolari, pe mâna dreaptă a inculpatului evidențiindu-se urmele substanței fluorescente cu care fuseseră tratați banii primiți drept mită. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de luare de mită iar în timpul cercetării judecătorești B.L. și-a schimbat radical conținutul declarațiilor, susținând că denunțul i-a fost impus de organele de poliție. Instanța de fond a reținut pe deplin dovedită pretinderea și primirea de către inculpat a sumei de 1000 dolari SUA, având în vedere probele administrate și din care rezultă că B.L. a fost împrumutată cu bani de martorii B.G. și B.D. tocmai pentru a mitui reprezentantul Gărzii financiare și a înlătura consecințele controlului efectuat de acesta, intenție materializată în remiterea acestei sume și dovedită prin procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

Cât privește folosirea de către inculpat a unei adeverințe false prin care se atesta în mod nereal că este absolvent al Facultății de Științe Economice „A.I.Cuza” Iași, act datorită căruia s-a putut înscrie la concursul organizat pentru ocuparea funcției de inspector de specialitate, a fost încadrat pe acest post și a obținut un folos material injust de 91.572 lei în perioada august – octombrie 1996, instanța de fond a apreciat că aceste fapte constituie doar infracțiunea prevăzută de art.290 Cod penal, iar nu și infracțiunea prevăzută de art.215 alin.1 și 2 Cod penal întrucât inculpatul a exercitat efectiv activitatea respectivă, cuvenindu-se să i se plătească munca depusă.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr.198 din 27 septembrie 2001, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpat, a desființat sentința Tribunalului Bihor și, în baza art.333 Cod procedură penală, a dispus restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, conform considerentelor arătate în cuprinsul deciziei. În primul rând, instanța de control judiciar a considerat că urmărirea penală trebuia să stabilească în ce constau deficiențele și neregulile constatate în activitatea firmei S.C. „D.C.” și dacă acestea au vreo legătură cu atribuțiile de serviciu ale inculpatului. În al doilea rând, s-a considerat că procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante a fost încheiat de organele de urmărire penală cu încălcarea dispozițiilor art.197 alin.4 și art.68 alin.2 Cod procedură penală și, ca atare, acesta cât și celelalte acte de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută.

În al treilea rând, instanța de apel a luat în discuție și împrejurarea că față de B.L. se efectuează cercetări penale sub aspectul infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art.260 Cod penal în legătură cu declarațiile date în prezenta cauză. În al patrulea rând, s-a indicat procurorului ca, în cadrul completării urmăririi penale, să se ocupe de soluționarea laturii civile a cauzei, de motivarea în fapt și în drept a restituirii sumelor de bani ridicate de la inculpat, de stabilirea prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, de rezolvarea problemelor ridicate în apel de inculpat în legătură cu infracțiunea prevăzută de art.290 Cod penal, precum și a celor privind disjungerea cauzei pentru alte infracțiuni comise de acesta.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei instanței de apel pentru continuarea judecății. Examinând recursul, Curtea constată că acesta este întemeiat. Potrivit dispozițiilor art.333 Cod procedură penală, în tot cursul judecății instanța se poate desesiza și restitui dosarul procurorului, când din administrarea probelor sau din dezbateri rezultă că urmărirea penală nu este completă și că în fața instanței nu s-ar putea face completarea acesteia decât cu mare întârziere. Instanța este obligată să arate motivele pentru care, potrivit alineatului precedent, a dispus restituirea, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin ce anume mijloace de probă.

Prin prisma dispozițiilor legale sus-arătate, hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de apel Oradea apare ca nelegală. Dispozițiile de completare a urmăririi penale sunt fie ineficiente, fie incomplete și nu ajută la stabilirea adevărului în cauză și la soluționarea temeinică și operativă a dosarului. Astfel, prima dispoziție a instanței de apel privind stabilirea existenței unor deficiențe și nereguli în activitatea societății comerciale controlate de inculpat nu are importanță și eficiență în rezolvarea cauzei și, de altfel, instanța nici nu indică mijloacele de probă prin care această situație să se verifice. Esențial cu privire la soluționarea cauzei este să se stabilească îndatoririle de serviciu ale inculpatului și dacă acesta a acționat pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea sau efectuarea unui act contrar acestora.

În acest scop, este necesară solicitarea fișei cu atribuțiile de serviciu ale inculpatului (fișa postului) de la Garda financiară Bihor, probă pe care instanța de apel o poate realiza fără întârziere și fără să fie necesară restituirea dosarului la parchet. Considerentele instanței de apel pe marginea aprecierii valabilității procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante nu pot constitui obiectul unor verificări suplimentare din partea organelor de urmărire penală. Procedura infracțiunii flagrante nu poate fi nici reluată, nici completată, prin urmare este atributul exclusiv al instanței de judecată să decidă asupra acestei probe, decizie care trebuie să se bazeze pe o interpretare judicioasă a textelor de lege și a ansamblului materialului de urmărire penală.

Celelalte considerente ale instanței de apel nu au legătură cu rezolvarea cauzei și exced cadrului legal al insituției restituirii. Chestiunile care privesc rezolvarea laturii civile a cauzei nu fac obiectul restituirii deoarece în acest caz se poate uza de dispozițiile art.347 Cod procedură penală; de asemenea, motivarea în drept și în fapt a restituirii unor sume de bani și stabilirea termenelor de prescripție sunt chestiuni care trebuie și rezolvate de instanța de judecată, ele neputând face obiectul restituirii cauzei pentru completarea urmăririi penale. Aducerea în discuție – ca motiv de restituire a dosarului a existenței unor alte soluții penale colaterale cauzei deduse judecății sau ale unor dispoziții de disjungere cu privire la comiterea unor alte fapte penale exced cadrului de investire a instanței de judecată care trebuie să se pronunțe numai cu privire la faptele și persoanele asupra cărora a fost sesizată prin rechizitoriu.

Prin urmare, restituirea cauzei organelor de urmărire penală nu este justificată, instanța de apel având la dispoziție materialul probator necesar pe baza căruia se poate pronunța. Pentru aceste considerente, Curtea urmează să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, să caseze decizia penală nr.198/A din 27 septembrie 2001 a Curții de Apel Oradea și să trimită cauza acestei instanțe pentru continuarea judecății. Văzând dispozițiile art.385 15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, art.192 alin.3 Cod procedură penală; PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr.198 A din 27 septembrie 2001 a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpatul M.P.S. Casează decizia sus-menționată și trimite cauza la Curtea de Apel Oradea pentru continuarea judecății. Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2003.