ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2471/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 348 din 12

martie 2009 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis contestația

formulată de contestatorii Z.A. și B.G. în contradictoriu cu pârâta Primăria

municipiului București.

A desființat în parte dispoziția nr.

10845 din 16 iunie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului București,

respectiv prevederile art. 1 alin. (2) cu privire la soluția de respingere a

cererii petenților de acordare a măsurilor reparatorii pentru restul

construcției ce a fost situată în Municipiul București, sector 2, pe motiv că

nu s-a făcut dovada preluării abuzive.

A dispus acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent, în favoarea persoanelor îndreptățite Z.A. și B.G.,

și pentru construcțiile demolate identificate în procesul verbal din 22 iunie 1953

în schița anexă: corp BI compus din 2 camere, bucătărie, cămară + 2 camere și

bucătărie și corp C parter și etaj, integral (CI și CII), situate la aceeași

adresă, municipiul București, sector 2, preluate în temeiul Decretului nr. 224/1951.

A menținut celelalte prevederi ale

dispoziției contestate.

Pentru a pronunța astfel prima

instanță a reținut că în mod nejustificat, prin dispoziția contestată li s-au

acordat contestatorilor în calitate de persoane îndreptățite în sensul Legii

nr. 10/2001 măsuri reparatorii în echivalent doar pentru partea din imobilul

construcție ce a fost exceptat de la expropriere, conform Decretului nr. 224/1951

întrucât și preluarea corpurilor de construcție în temeiul acestui act

normativ, în prezent demolate, constituie o preluare abuzivă, în sensul Legii

nr. 10/2001.

Împotriva hotărârii respective la

data de 11 mai 2009 a declarat apel pârâta Primăria municipiului București prin

Primarul General, cale de atac respinsă ca nefondată de către Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, care a pronunțat decizia civilă nr. 495 din 19

octombrie 2009.

Împotriva deciziei respective la

data de 18 noiembrie 2009, în termen legal, a declarat recurs pârâtul

Municipiul București prin Primarul General, criticând-o ca fiind nelegală și

solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului declarat împotriva

hotărârii primei instanțe care să fie schimbată în tot în sensul respingerii

contestației formulată de contestatorii Z.A. și B.G.

În dezvoltarea motivelor de recurs a

susținut că dispoziția emisă cu nr. 10845 din 16 iunie 2008 este legală și

corectă întrucât numai corpurile A și B1 din construcția ce a constituit

proprietatea autorului contestatoarelor au fost preluate abuziv, însă celelalte

au fost preluate legal, cu titlu, în baza Decretului nr. 224/1951, fiind

pronunțată în acest sens sentința civilă din data de 5 februarie 1953 de către

fostul Tribunal Popular al Raionului 1 Mai, hotărâre judecătorească ce se

bucură de autoritate de lucru judecat.

S-a concluzionat că nu este vorba de

o preluare abuzivă, iar dispozițiile Legii nr. 10/2001 condiționează

restituirea în natură sau în echivalent, de dovedirea preluării abuzive.

În drept a invocat prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Analizând recursul declarat de pârât

prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte constată că este nefondat

și-l va respinge, ca atare, potrivit considerentelor ce vor urma:

Dispozițiile art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, statuează faptul că - se

restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură numai este

posibilă, în condițiile prezentei legi – toate imobilele preluate în mod abuziv

de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în

perioada de referință de aplicare a acestei legi.

În același timp dispozițiile art. 2

alin. (1) din lege, detaliază ce se înțelege prin „imobile preluate în mod

abuziv”, la lit. d) prevăzându-se faptul că în sensul legii, prin imobile

preluate în mod abuziv se numără și imobilele preluate de stat pentru neplata

impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care

drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.

Această dispoziție este concretizată

prin dispozițiile art. 2.3 din H.G. nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a acestei legi unde se arată că formularea din Legea

nr. 10/2001 privind „neplata impozitelor car urmare a unor măsuri abuzive

impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate”

vizează: arestarea persoanei pentru motive politice, internarea forțată în

unități sanitare, fuga din țară pentru evitarea unei pedepse ca urmare a

opoziției față de regimul comunist, incidența unor alte măsuri abuzive impuse

de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.

Aceste dispoziții legale au fost

aplicate corect de către cele două instanțe întrucât așa cum a rezultat din

actele și lucrările dosarului, imobilul aflat în litigiu a fost folosit de

forțele militare sovietice de ocupație, proprietarul fiind alungat din

domiciliu, fiind aflat în imposibilitatea de a-și exercita prerogativele

dreptului de proprietate și nemaiputând să-și achite taxele și impozitele

aferente imobilului respectiv.

Prin urmare, în mod corect s-a

apreciat că preluarea corpurilor de construcție în temeiul Decretului nr. 224/1951,

în prezent demolate, constituie o preluare abuzivă în sensul Legii nr. 10/2001,

astfel încât contestatorii au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii, ce urmează a fi stabilite conform Legii nr. 247/2005.

În același timp este lipsită de

relevanță trimiterea recurentului la sentința civilă din 5 februarie 1953

pronunțată de către fostul Tribunal Popular al Raionului 1 Mai întrucât

hotărârea judecătorească respectivă nu se bucură de autoritate de lucru

judecat, în condițiile în care nu acesta reprezintă titlul Statului Român de

preluare a imobilului; prin ea doar încuviințându-se vânzarea imobilului prin

organele Ministerului Finanțelor pentru neplata de către proprietar a unor

rămășițe de impozite pe clădiri datorate Statului din anii 1949 și următorii.

Titlul Statului Român de preluare a

imobilului aflat în litigiu a fost reprezentat de decizia nr. 971 din 3

decembrie 1953 emisă de fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular Raionul 1

Mai în baza Decretului nr. 224/1951.

Prin urmare, Înalta Curte constată

că nu subzistă motivul de modificare invocat , astfel încât în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

Municipiul București prin Primar General.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Municipiul București împotriva deciziei nr. 495 din 19

octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

aprilie 2010.