ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2471/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 348 din 12 martie 2009 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis contestația formulată de contestatorii Z.A. și B.G. în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului București. A desființat în parte dispoziția nr. 10845 din 16 iunie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului București, respectiv prevederile art. 1 alin. (2) cu privire la soluția de respingere a cererii petenților de acordare a măsurilor reparatorii pentru restul construcției ce a fost situată în Municipiul București, sector 2, pe motiv că nu s-a făcut dovada preluării abuzive. A dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în favoarea persoanelor îndreptățite Z.A.

și B.G., și pentru construcțiile demolate identificate în procesul verbal din 22 iunie 1953 în schița anexă: corp BI compus din 2 camere, bucătărie, cămară + 2 camere și bucătărie și corp C parter și etaj, integral (CI și CII), situate la aceeași adresă, municipiul București, sector 2, preluate în temeiul Decretului nr. 224/1951. A menținut celelalte prevederi ale dispoziției contestate. Pentru a pronunța astfel prima instanță a reținut că în mod nejustificat, prin dispoziția contestată li s-au acordat contestatorilor în calitate de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001 măsuri reparatorii în echivalent doar pentru partea din imobilul construcție ce a fost exceptat de la expropriere, conform Decretului nr. 224/1951 întrucât și preluarea corpurilor de construcție în temeiul acestui act normativ, în prezent demolate, constituie o preluare abuzivă, în sensul Legii nr. 10/2001.

Împotriva hotărârii respective la data de 11 mai 2009 a declarat apel pârâta Primăria municipiului București prin Primarul General, cale de atac respinsă ca nefondată de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care a pronunțat decizia civilă nr. 495 din 19 octombrie 2009. Împotriva deciziei respective la data de 18 noiembrie 2009, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe care să fie schimbată în tot în sensul respingerii contestației formulată de contestatorii Z.A. și B.G.

În dezvoltarea motivelor de recurs a susținut că dispoziția emisă cu nr. 10845 din 16 iunie 2008 este legală și corectă întrucât numai corpurile A și B1 din construcția ce a constituit proprietatea autorului contestatoarelor au fost preluate abuziv, însă celelalte au fost preluate legal, cu titlu, în baza Decretului nr. 224/1951, fiind pronunțată în acest sens sentința civilă din data de 5 februarie 1953 de către fostul Tribunal Popular al Raionului 1 Mai, hotărâre judecătorească ce se bucură de autoritate de lucru judecat. S-a concluzionat că nu este vorba de o preluare abuzivă, iar dispozițiile Legii nr. 10/2001 condiționează restituirea în natură sau în echivalent, de dovedirea preluării abuzive.

În drept a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând recursul declarat de pârât prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte constată că este nefondat și-l va respinge, ca atare, potrivit considerentelor ce vor urma: Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, statuează faptul că - se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură numai este posibilă, în condițiile prezentei legi – toate imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada de referință de aplicare a acestei legi.

În același timp dispozițiile art. 2 alin. (1) din lege, detaliază ce se înțelege prin „imobile preluate în mod abuziv”, la lit. d) prevăzându-se faptul că în sensul legii, prin imobile preluate în mod abuziv se numără și imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate. Această dispoziție este concretizată prin dispozițiile art. 2.3 din H.G.

nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei legi unde se arată că formularea din Legea nr. 10/2001 privind „neplata impozitelor car urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate” vizează: arestarea persoanei pentru motive politice, internarea forțată în unități sanitare, fuga din țară pentru evitarea unei pedepse ca urmare a opoziției față de regimul comunist, incidența unor alte măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.

Aceste dispoziții legale au fost aplicate corect de către cele două instanțe întrucât așa cum a rezultat din actele și lucrările dosarului, imobilul aflat în litigiu a fost folosit de forțele militare sovietice de ocupație, proprietarul fiind alungat din domiciliu, fiind aflat în imposibilitatea de a-și exercita prerogativele dreptului de proprietate și nemaiputând să-și achite taxele și impozitele aferente imobilului respectiv. Prin urmare, în mod corect s-a apreciat că preluarea corpurilor de construcție în temeiul Decretului nr. 224/1951, în prezent demolate, constituie o preluare abuzivă în sensul Legii nr. 10/2001, astfel încât contestatorii au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, ce urmează a fi stabilite conform Legii nr. 247/2005.

În același timp este lipsită de relevanță trimiterea recurentului la sentința civilă din 5 februarie 1953 pronunțată de către fostul Tribunal Popular al Raionului 1 Mai întrucât hotărârea judecătorească respectivă nu se bucură de autoritate de lucru judecat, în condițiile în care nu acesta reprezintă titlul Statului Român de preluare a imobilului; prin ea doar încuviințându-se vânzarea imobilului prin organele Ministerului Finanțelor pentru neplata de către proprietar a unor rămășițe de impozite pe clădiri datorate Statului din anii 1949 și următorii. Titlul Statului Român de preluare a imobilului aflat în litigiu a fost reprezentat de decizia nr. 971 din 3 decembrie 1953 emisă de fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular Raionul 1 Mai în baza Decretului nr. 224/1951.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu subzistă motivul de modificare invocat , astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Municipiul București prin Primar General.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București împotriva deciziei nr. 495 din 19 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.