ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1556/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1556/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Harghita la 28 aprilie 2006, reclamantul F.T. a solicitat ca prin

hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Primarul Comunei

Praid, Comuna Praid prin primar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, Primăria Comunei Praid, V.A. și V.G., să se constate nulitatea

absolută a titlului statului asupra cotei de 3/5 din imobilul înscris în C.F.

nr. 1809 Praid, nr.top 444, 445, preluată în mod abuziv de la coproprietari de C.F.

de la B9, 11 și 13, de la numiții F.A., F.V. și F.Z., să se anuleze încheierea

de întabulare nr. 124-159 din 30 ianuarie 1976, în favoarea Statului Român

pentru cota de 3/5, precum și încheierea de întabulare pentru aceeași cotă în

favoarea pârâților V.

S-a mai solicitat reînscrierea

acestei cote pe numele coproprietarilor F,, modificarea dispoziției nr. 392 din

27 martie 2006, emisă de Primarul Comunei Praid, în sensul înlăturării

propunerii de acordare de despăgubiri și restituirea în natură către reclamant

a cotei de 3/5 din imobilul autorilor săi.

Prin sentința civilă nr. 1934 din 30 mai 2007,

pronunțată într-un al doilea ciclu procesual, Tribunalul Harghita a respins

acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că imobilul în litigiu, respectiv cota de 3/5 a fost preluată de Statul

Român, în baza Decretului nr. 223/1974 și a fost folosită de pârâții V. Prin

sentința civilă nr. 297 din 11 martie 1992 pronunțată de Judecătoria Odorheiu

Secuiesc s-a admis acțiunea formulată de pârâții V. și s-a dispus sistarea

stării de indiviziune, atribuindu-se acestora în natură cota de 3/5 aparținând

statului, cu obligarea la plata sultei corespunzătoare, pe care aceștia au

achitat-o în anul 1996.

S-a mai reținut că înscrierea în C.F. a

dreptului de proprietate al pârâților V. asupra cotei de 3/5, prin încheierea

nr. 1735 din 13 martie 2006, s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 20 alin.

(1) și (3) din Legea nr. 7/1996, în aceste condiții titlul de naționalizare al

statului fiind valabil.

Pe cale de consecință, s-a constatat că

nu se poate restitui în natură reclamantului cota menționată din imobilul în

litigiu.

Împotriva sentinței menționate a declarat

apel reclamantul, criticând-o pentru neanalizarea titlului statului în

preluarea cotei de 3/5 din imobil, în condițiile în care, la acea dată, proprietarii

tabulari nu mai erau în viață, deci nu putea avea calitatea de subiecte de

drept în preluarea imobilului , ceea ce atrage în mod evident nulitatea

absolută.

Apelantul reclamant a mai susținut că

actul de naționalizare nu a fost comunicat moștenitorilor defuncților

proprietari tabulari, pentru a putea fi eventual atacat, astfel că acest

transfer al dreptului de proprietate nu poate produce efecte juridice.

Prin decizia civilă nr. 96/A din 23

octombrie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul și a desființat

sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de

fond.

În motivarea acestei soluții, curtea de

apel a reținut că, prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat să se

constate că niciodată nu a avut loc transcrierea dreptului de proprietate de la

autorii săi la stat, ceea ce reprezintă o acțiune în revendicare a imobilului,

iar, pe de altă parte, prin contestarea actului administrativ emis de către

Comuna Praid, reclamantul recunoaște că a avut loc un transfer al dreptului de

proprietate și, în temeiul Legii nr. 10/2001, solicită restabilirea acestui drept.

S-au invocat dispozițiile art. 46 din

Legea nr. 10/2001, potrivit cărora solicitantul are posibilitatea de a urma una

dintre cele două căi, cea de drept comun și cea administrativă, însă doar

alternativ. S-a considerat că se impune disjungerea celor două cereri, ulterior

reclamantul având posibilitatea de a opta pentru acțiunea de drept comun sau

cea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 107/2001, opțiune ce nu se poate

realiza decât în fața primei instanțe.

Împotriva deciziei menționate a declarat

recurs reclamantul, susținând că instanța de apel, în mod greșit, a calificat

acțiunea ca o acțiune mixtă, cu mai multe capete de cerere, cererea întemeiată

pe Legea nr. 10/2001, reprezentând o contestație împotriva dispoziției emise de

primar.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 7949 pronunțată la 11

decembrie 2008, a admis recursul reclamantului F.T. și a casat decizia recurată

cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a constatat că, în speță, reclamantul a

învestit instanța cu o contestație împotriva unei dispoziții emise în procedura

administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, nu și cu o acțiune în

revendicare, cum greșit a reținut instanța de apel. S-a considerat că celelalte

petite ale acțiunii privind legalitatea diferitelor înscrieri în C.F. referitoare

la bunul ce formează obiectul litigiului, decurg din rezolvarea cererii

principale.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie,

prin decizia nr. 83/A din 12 iunie 2009, a respins ca nefondat apelul

reclamantului F.T., reținând în esență, că Statul Român a preluat, în baza

Decretului nr. 223/1974 cota de 3/5 înscrisă în C.F. nr. 1809 Praid, sub nr. 444,445,

în condițiile în care foștii proprietari F.A., F.V. și F.Z. au decedat cu mult

înaintea emiterii actului normativ menționat.

S-a reținut prin considerentele acestei

decizii că reclamantului nu i se putea restitui în natură imobilul în litigiu,

acordându-i-se despăgubiri conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

modificată prin Legea nr. 247/2005, în condițiile în care cota de 3/5 a fost

întabulată în C.F. pe numele pârâților V. în baza unei hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile.

Împotriva deciziei menționate a declarat

recurs în termenul legal reclamantul F.T., criticând-o ca nelegală pentru

motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, recurentul a

susținut că instanța de apel a procedat eronat neanalizând legalitatea titlului

Statului Român în preluarea cotei de 3/5 din dreptul de proprietate asupra

imobilului în litigiu, astfel că nu a observat că nu a avut loc o preluare

juridică, ci numai o deposedare faptică.

S-a învederat că cei trei proprietari, de

la care s-au preluat cote de câte 1/5, nu mai erau în viață la data intrării în

vigoare a Decretului nr. 223/1974 (publicat în Buletinul Oficial nr. 152 din 6

decembrie 1974), astfel că prevederile acestui act normativ nu puteau fi

aplicate retroactiv, încălcându-se art. 1 C. civ.

În același sens, s-a precizat că, din

moment ce actul administrativ a vizat persoane decedate și nu a fost comunicat

succesorilor acestora, în contextul în care acest act era supus controlului

judecătoresc, conform dispozițiilor Legii nr. 1/1967, nu poate produce niciun

efect, neoperând transferul dreptului de proprietate către stat.

S-a mai susținut că statul nu putea

dobândi un titlu valabil de proprietate, întrucât, în condițiile art. 644 și art.

655 C. civ., proprietatea se poate dobândi prin lege și nu prin alte acte

normative de rang inferior, cum este decretul în cauză.

O altă critică formulată prin motivele de

recurs a vizat inopozabilitatea sentinței civile nr. 297/1992 a Judecătoriei

Odorheiu-Secuiesc în ceea ce privește pe reclamant și Statul Român, care nu a

fost reprezentat de Ministerul Finanțelor.

S-a arătat că partajul nu are caracter

constitutiv de drepturi, astfel că pârâții V. nu au titlu valabil asupra cotei

de 3/5, iar atitudinea subiectivă a acestora respectiv buna credință nu are nicio

relevanță.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs,

reclamantul a susținut că prin încheierea nr. 218 din 12 ianuarie 2006 s-a

dispus notarea în C.F. 1809 și 1809/5 a revendicării cotei de 3/5, în aceste

condiții, în raport cu art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, text introdus prin

Legea nr. 247/2005, fiind interzisă, sub sancțiunea nulității absolute,

modificarea situației juridice a imobilului până la finalizarea procedurii de

restituire.

De asemenea, s-a arătat că încheierea nr.

1735 din 13 martie 2006, prin care au fost înscriși în C.F. pârâții V. cu

privire la cota de 3/5, nu este definitivă și producătoare de efecte juridice,

întrucât reclamantul a formulat plângere împotriva acesteia, pe rolul

Judecătoriei Odorheiu Secuiesc (dosar nr. 1016/2006, suspendat la 18 octombrie 2006,

până la soluționarea prezentei cauze).

Prin cel de-al patrulea motiv de recurs

s-a invocat faptul că dispoziția atacată reține eronat că imobilul a fost

înstrăinat către fostul chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995,

cu toate că acest act normativ nu are aplicabilitate în cauză.

Critica formulată prin ultimul motiv de

recurs s-a referit la împrejurarea că reclamantului, cetățean maghiar, nu îi

sunt aplicabile dispozițiile art. II alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 184/2002,

completat cu alin. (4) și (5) din Legea nr. 48/2004, cu privire la dreptul de folosință

special al cetățenilor străini, întrucât imobilul a fost preluat fără titlu

valabil, astfel că și-a păstrat calitatea de proprietar avută la data

preluării, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În faza recursului nu s-au administrat

probe noi.

Examinând criticile formulate prin

motivele invocate de recurentul reclamant, raportat la dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat având în

vedere considerentele ce succed:

Prin acțiunea introductivă, reclamantul F.T.

a contestat dispoziția nr. 392 din 27 martie 2006, emisă de Primarul Comunei

Praid, în sensul că a solicitat înlăturarea din dispoziția menționată a

propunerii de acordare de despăgubiri și restituirea în natură a cotei de 3/5

din imobilul situat în Praid, înscris în C.F. nr. 1809 nr.top. 444, 445, teren

și construcții, cotă indiviză ce a aparținut autorilor săi, proprietarii

tabulari F.A., F.V. și F.Z.

Cealaltă cotă parte de 2/5, ce a

constituit proprietatea tabulară a numiților S.G. și S.R. a fost înstrăinată

prin contractul autentic de vânzare-cumpărare nr. 1434/1978 pârâților V.A. și V.G.,

dreptul de proprietate al acestora fiind înscris în cartea funciară.

Cota indiviză de 3/5 din imobil, ce a

aparținut autorilor reclamantului, a fost preluată de Statul Român în baza

Decretului nr. 223/1974.

La 17 septembrie 1991 s-a înregistrat la

Judecătoria Odorheiu – Secuiesc acțiunea prin care V.A. și V.G. au solicitat

ieșirea din indiviziune privind imobilul situat în Praid, înscris în C.F. 1809.La

11 martie 1992, s-a pronunțat sentința civilă nr. 297, prin care s-a admis

acțiunea și s-a atribuit în natură imobilul reclamanților cu stabilirea unei

sulte corespunzătoare, dispunându-se întabularea dreptului de proprietate asupra

întregului imobil în C.F.

Această hotărâre judecătorească,

definitivă și irevocabilă, a intrat în puterea lucrului judecat, neputând fi

cenzurată în prezentul litigiu, astfel cum corect a reținut instanța de apel.

Urmare a achitării sultei, la 13 martie 2006,

prin încheierea nr. 1735 s-a întabulat dreptul de proprietate al pârâților

intimați V. cu privire la cota de 3/5.

Critica formulată prin primul motiv de

recurs vizând neanalizarea de către instanța de apel a legalității titlului statului

în ceea ce privește preluarea cotei de 3/5 din imobil este neîntemeiată.

Pe de o parte, instanța de apel a reținut

corect că Statul Român a preluat, în baza Decretului nr. 223/1974, cota de 3/5

din imobilul înscris în C.F. 1809 Praid, în condițiile în care foștii

proprietari F.A., F.V. și F.Z. erau decedați la data intrării în vigoare a

actului normativ menționat.

Astfel, F.A. a decedat la 17.08.1954 la

Budapesta, F.V. la 31 ianuarie 1965 la Tatabanya, Ungaria, iar F.Z. la 17

martie 1963 la Kajapek, Ungaria.

Într-adevăr, actul administrativ,

respectiv decizia de preluare a cotei indivize în discuție emisă în aplicarea

Decretului nr. 223/1974, a vizat persoane decedate, nu a fost comunicat

succesorilor, astfel că nu a putut fi supus controlului judecătoresc, în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 1/1967.

Intimatul pârât Primarul Comunei Praid nu

a contestat însă calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea

veniturilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 și nici preluarea abuzivă

a cotei menționate, implicit, prim emiterea dispoziției contestate, prin care a

propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

apreciind că imobilul în discuție se încadrează în dispozițiile art. 2 din

Legea nr. 10/2001.

Pe de altă parte, întrucât prima instanță

a fost învestită cu o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001,

calificată ca atare prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7949

din 11 decembrie 2008, nu se impunea compararea titlurilor părților, respectiv

al reclamantului și Statului Român și subdobânditorilor dreptului de

proprietate asupra cotei de 3/5 din imobil, pârâții V.

Ca atare criticile reclamantului recurent

sunt neîntemeiate.

Într-adevăr sentința irevocabilă a

Judecătoriei Odorheiu Secuiesc prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune,

atribuindu-se cota de 3/5 din imobil pârâților persoane fizice nu este

opozabilă reclamantului și nu are efect constitutiv de drepturi, însă aceste aspecte

sunt lipsite de relevanță în contextul cadrului procesual fixat prin cererea de

chemare în judecată, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În realitate, prin contestația

reclamantului, prima instanță a fost chemată să cenzureze natura măsurilor

reparatorii acordate acestuia prin dispoziția contestată.

Refuzul restituirii în natură a cotei

indivize solicitate de reclamant a fost justificat, în mod eronat, în

preambulul dispoziției contestate, de constatarea înstrăinării imobilului către

fostul chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Acest argument nu corespunde situației de

fapt expuse mai sus, în realitate cota în discuție fiind dobândită de pârâți în

baza unei hotărâri judecătorești de ieșire din indiviziune cu statul, definitive

și irevocabile, pronunțate la 11 martie 1992, anterior formulării notificării

de către reclamant în baza Legii nr. 10/2001.

Măsurile reparatorii a căror acordare s-a

propus prin dispoziția contestată, chiar dacă motivarea acestuia nu este corectă,

au fost legal stabilite, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3),

art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, republicate.

Critica formulată prin cel de-al treilea

motiv de recurs, referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001, este de asemenea, nefondată.

Dreptul de proprietate al pârâților

asupra cotei de 3/5 din imobil a fost întabulat în baza unei hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile cu mult anterioare oricărei solicitări

de restituire a imobilului de către reclamant și intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001,în baza căreia s-a formulat notificarea.

În procedura contestației întemeiate pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, instanța de apel nu putea cenzura încheierea de

înscriere în C.F. nr. 1735 din 13 martie 2006, nefiind investită în acest sens.

Criticile formulate prin ultimul motiv de

recurs referitoare la inaplicabilitatea O.U.G. nr. 184/2002, modificate prin

Legea nr. 48/2004 nu vor fi analizate, reținându-se că, raportat la măsurile

reparatorii ce s-au propus a fi acordate reclamantului, prin dispoziția

contestată, emisă cu aplicarea corectă a prevederilor Legii nr. 10/2001,

calitatea de cetățean străin a acestuia este lipsită de relevanță.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ. nu va fi analizat, fiind invocat formal, întrucât din

dezvoltarea criticilor aduse deciziei recurate nu rezultă că s-ar invoca

nemotivarea hotărârii sau motivarea contradictorie sau bazată pe argumente

străine de natura pricinii.

Pentru toate aceste considerente, se va

constata că nu sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și se

va respinge recursul reclamantului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamantul F.T. împotriva deciziei nr. 83/A din 12 iunie 2009 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția civilă și de muncă și asigurări sociale pentru minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

martie 2010.