ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1556/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Harghita la 28 aprilie 2006, reclamantul F.T. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Primarul Comunei Praid, Comuna Praid prin primar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Comunei Praid, V.A. și V.G., să se constate nulitatea absolută a titlului statului asupra cotei de 3/5 din imobilul înscris în C.F. nr. 1809 Praid, nr.top 444, 445, preluată în mod abuziv de la coproprietari de C.F. de la B9, 11 și 13, de la numiții F.A., F.V.

și F.Z., să se anuleze încheierea de întabulare nr. 124-159 din 30 ianuarie 1976, în favoarea Statului Român pentru cota de 3/5, precum și încheierea de întabulare pentru aceeași cotă în favoarea pârâților V. S-a mai solicitat reînscrierea acestei cote pe numele coproprietarilor F,, modificarea dispoziției nr. 392 din 27 martie 2006, emisă de Primarul Comunei Praid, în sensul înlăturării propunerii de acordare de despăgubiri și restituirea în natură către reclamant a cotei de 3/5 din imobilul autorilor săi. Prin sentința civilă nr. 1934 din 30 mai 2007, pronunțată într-un al doilea ciclu procesual, Tribunalul Harghita a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu, respectiv cota de 3/5 a fost preluată de Statul Român, în baza Decretului nr. 223/1974 și a fost folosită de pârâții V. Prin sentința civilă nr. 297 din 11 martie 1992 pronunțată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc s-a admis acțiunea formulată de pârâții V. și s-a dispus sistarea stării de indiviziune, atribuindu-se acestora în natură cota de 3/5 aparținând statului, cu obligarea la plata sultei corespunzătoare, pe care aceștia au achitat-o în anul 1996. S-a mai reținut că înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al pârâților V. asupra cotei de 3/5, prin încheierea nr. 1735 din 13 martie 2006, s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 7/1996, în aceste condiții titlul de naționalizare al statului fiind valabil.

Pe cale de consecință, s-a constatat că nu se poate restitui în natură reclamantului cota menționată din imobilul în litigiu. Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru neanalizarea titlului statului în preluarea cotei de 3/5 din imobil, în condițiile în care, la acea dată, proprietarii tabulari nu mai erau în viață, deci nu putea avea calitatea de subiecte de drept în preluarea imobilului , ceea ce atrage în mod evident nulitatea absolută. Apelantul reclamant a mai susținut că actul de naționalizare nu a fost comunicat moștenitorilor defuncților proprietari tabulari, pentru a putea fi eventual atacat, astfel că acest transfer al dreptului de proprietate nu poate produce efecte juridice.

Prin decizia civilă nr. 96/A din 23 octombrie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul și a desființat sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond. În motivarea acestei soluții, curtea de apel a reținut că, prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat să se constate că niciodată nu a avut loc transcrierea dreptului de proprietate de la autorii săi la stat, ceea ce reprezintă o acțiune în revendicare a imobilului, iar, pe de altă parte, prin contestarea actului administrativ emis de către Comuna Praid, reclamantul recunoaște că a avut loc un transfer al dreptului de proprietate și, în temeiul Legii nr. 10/2001, solicită restabilirea acestui drept.

S-au invocat dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora solicitantul are posibilitatea de a urma una dintre cele două căi, cea de drept comun și cea administrativă, însă doar alternativ. S-a considerat că se impune disjungerea celor două cereri, ulterior reclamantul având posibilitatea de a opta pentru acțiunea de drept comun sau cea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 107/2001, opțiune ce nu se poate realiza decât în fața primei instanțe. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamantul, susținând că instanța de apel, în mod greșit, a calificat acțiunea ca o acțiune mixtă, cu mai multe capete de cerere, cererea întemeiată pe Legea nr. 10/2001, reprezentând o contestație împotriva dispoziției emise de primar.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 7949 pronunțată la 11 decembrie 2008, a admis recursul reclamantului F.T. și a casat decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a constatat că, în speță, reclamantul a învestit instanța cu o contestație împotriva unei dispoziții emise în procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, nu și cu o acțiune în revendicare, cum greșit a reținut instanța de apel. S-a considerat că celelalte petite ale acțiunii privind legalitatea diferitelor înscrieri în C.F. referitoare la bunul ce formează obiectul litigiului, decurg din rezolvarea cererii principale.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 83/A din 12 iunie 2009, a respins ca nefondat apelul reclamantului F.T., reținând în esență, că Statul Român a preluat, în baza Decretului nr. 223/1974 cota de 3/5 înscrisă în C.F. nr. 1809 Praid, sub nr. 444,445, în condițiile în care foștii proprietari F.A., F.V. și F.Z. au decedat cu mult înaintea emiterii actului normativ menționat. S-a reținut prin considerentele acestei decizii că reclamantului nu i se putea restitui în natură imobilul în litigiu, acordându-i-se despăgubiri conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, în condițiile în care cota de 3/5 a fost întabulată în C.F.

pe numele pârâților V. în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termenul legal reclamantul F.T., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, recurentul a susținut că instanța de apel a procedat eronat neanalizând legalitatea titlului Statului Român în preluarea cotei de 3/5 din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, astfel că nu a observat că nu a avut loc o preluare juridică, ci numai o deposedare faptică. S-a învederat că cei trei proprietari, de la care s-au preluat cote de câte 1/5, nu mai erau în viață la data intrării în vigoare a Decretului nr. 223/1974 (publicat în Buletinul Oficial nr. 152 din 6 decembrie 1974), astfel că prevederile acestui act normativ nu puteau fi aplicate retroactiv, încălcându-se art. 1 C. civ.

În același sens, s-a precizat că, din moment ce actul administrativ a vizat persoane decedate și nu a fost comunicat succesorilor acestora, în contextul în care acest act era supus controlului judecătoresc, conform dispozițiilor Legii nr. 1/1967, nu poate produce niciun efect, neoperând transferul dreptului de proprietate către stat. S-a mai susținut că statul nu putea dobândi un titlu valabil de proprietate, întrucât, în condițiile art. 644 și art. 655 C. civ., proprietatea se poate dobândi prin lege și nu prin alte acte normative de rang inferior, cum este decretul în cauză. O altă critică formulată prin motivele de recurs a vizat inopozabilitatea sentinței civile nr. 297/1992 a Judecătoriei Odorheiu-Secuiesc în ceea ce privește pe reclamant și Statul Român, care nu a fost reprezentat de Ministerul Finanțelor.

S-a arătat că partajul nu are caracter constitutiv de drepturi, astfel că pârâții V. nu au titlu valabil asupra cotei de 3/5, iar atitudinea subiectivă a acestora respectiv buna credință nu are nicio relevanță. Prin cel de-al treilea motiv de recurs, reclamantul a susținut că prin încheierea nr. 218 din 12 ianuarie 2006 s-a dispus notarea în C.F. 1809 și 1809/5 a revendicării cotei de 3/5, în aceste condiții, în raport cu art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, text introdus prin Legea nr. 247/2005, fiind interzisă, sub sancțiunea nulității absolute, modificarea situației juridice a imobilului până la finalizarea procedurii de restituire. De asemenea, s-a arătat că încheierea nr. 1735 din 13 martie 2006, prin care au fost înscriși în C.F.

pârâții V. cu privire la cota de 3/5, nu este definitivă și producătoare de efecte juridice, întrucât reclamantul a formulat plângere împotriva acesteia, pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc (dosar nr. 1016/2006, suspendat la 18 octombrie 2006, până la soluționarea prezentei cauze). Prin cel de-al patrulea motiv de recurs s-a invocat faptul că dispoziția atacată reține eronat că imobilul a fost înstrăinat către fostul chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu toate că acest act normativ nu are aplicabilitate în cauză. Critica formulată prin ultimul motiv de recurs s-a referit la împrejurarea că reclamantului, cetățean maghiar, nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. II alin. (1)-(3) din O.U.G.

nr. 184/2002, completat cu alin. (4) și (5) din Legea nr. 48/2004, cu privire la dreptul de folosință special al cetățenilor străini, întrucât imobilul a fost preluat fără titlu valabil, astfel că și-a păstrat calitatea de proprietar avută la data preluării, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În faza recursului nu s-au administrat probe noi. Examinând criticile formulate prin motivele invocate de recurentul reclamant, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat având în vedere considerentele ce succed: Prin acțiunea introductivă, reclamantul F.T. a contestat dispoziția nr. 392 din 27 martie 2006, emisă de Primarul Comunei Praid, în sensul că a solicitat înlăturarea din dispoziția menționată a propunerii de acordare de despăgubiri și restituirea în natură a cotei de 3/5 din imobilul situat în Praid, înscris în C.F.

nr. 1809 nr.top. 444, 445, teren și construcții, cotă indiviză ce a aparținut autorilor săi, proprietarii tabulari F.A., F.V. și F.Z. Cealaltă cotă parte de 2/5, ce a constituit proprietatea tabulară a numiților S.G. și S.R. a fost înstrăinată prin contractul autentic de vânzare-cumpărare nr. 1434/1978 pârâților V.A. și V.G., dreptul de proprietate al acestora fiind înscris în cartea funciară. Cota indiviză de 3/5 din imobil, ce a aparținut autorilor reclamantului, a fost preluată de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974. La 17 septembrie 1991 s-a înregistrat la Judecătoria Odorheiu – Secuiesc acțiunea prin care V.A. și V.G. au solicitat ieșirea din indiviziune privind imobilul situat în Praid, înscris în C.F.

1809.La 11 martie 1992, s-a pronunțat sentința civilă nr. 297, prin care s-a admis acțiunea și s-a atribuit în natură imobilul reclamanților cu stabilirea unei sulte corespunzătoare, dispunându-se întabularea dreptului de proprietate asupra întregului imobil în C.F. Această hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă, a intrat în puterea lucrului judecat, neputând fi cenzurată în prezentul litigiu, astfel cum corect a reținut instanța de apel. Urmare a achitării sultei, la 13 martie 2006, prin încheierea nr. 1735 s-a întabulat dreptul de proprietate al pârâților intimați V. cu privire la cota de 3/5. Critica formulată prin primul motiv de recurs vizând neanalizarea de către instanța de apel a legalității titlului statului în ceea ce privește preluarea cotei de 3/5 din imobil este neîntemeiată.

Pe de o parte, instanța de apel a reținut corect că Statul Român a preluat, în baza Decretului nr. 223/1974, cota de 3/5 din imobilul înscris în C.F. 1809 Praid, în condițiile în care foștii proprietari F.A., F.V. și F.Z. erau decedați la data intrării în vigoare a actului normativ menționat. Astfel, F.A. a decedat la 17.08.1954 la Budapesta, F.V. la 31 ianuarie 1965 la Tatabanya, Ungaria, iar F.Z. la 17 martie 1963 la Kajapek, Ungaria. Într-adevăr, actul administrativ, respectiv decizia de preluare a cotei indivize în discuție emisă în aplicarea Decretului nr. 223/1974, a vizat persoane decedate, nu a fost comunicat succesorilor, astfel că nu a putut fi supus controlului judecătoresc, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 1/1967.

Intimatul pârât Primarul Comunei Praid nu a contestat însă calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea veniturilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 și nici preluarea abuzivă a cotei menționate, implicit, prim emiterea dispoziției contestate, prin care a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, apreciind că imobilul în discuție se încadrează în dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001. Pe de altă parte, întrucât prima instanță a fost învestită cu o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, calificată ca atare prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7949 din 11 decembrie 2008, nu se impunea compararea titlurilor părților, respectiv al reclamantului și Statului Român și subdobânditorilor dreptului de proprietate asupra cotei de 3/5 din imobil, pârâții V. Ca atare criticile reclamantului recurent sunt neîntemeiate.

Într-adevăr sentința irevocabilă a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune, atribuindu-se cota de 3/5 din imobil pârâților persoane fizice nu este opozabilă reclamantului și nu are efect constitutiv de drepturi, însă aceste aspecte sunt lipsite de relevanță în contextul cadrului procesual fixat prin cererea de chemare în judecată, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001. În realitate, prin contestația reclamantului, prima instanță a fost chemată să cenzureze natura măsurilor reparatorii acordate acestuia prin dispoziția contestată. Refuzul restituirii în natură a cotei indivize solicitate de reclamant a fost justificat, în mod eronat, în preambulul dispoziției contestate, de constatarea înstrăinării imobilului către fostul chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Acest argument nu corespunde situației de fapt expuse mai sus, în realitate cota în discuție fiind dobândită de pârâți în baza unei hotărâri judecătorești de ieșire din indiviziune cu statul, definitive și irevocabile, pronunțate la 11 martie 1992, anterior formulării notificării de către reclamant în baza Legii nr. 10/2001. Măsurile reparatorii a căror acordare s-a propus prin dispoziția contestată, chiar dacă motivarea acestuia nu este corectă, au fost legal stabilite, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3), art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, republicate. Critica formulată prin cel de-al treilea motiv de recurs, referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, este de asemenea, nefondată.

Dreptul de proprietate al pârâților asupra cotei de 3/5 din imobil a fost întabulat în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile cu mult anterioare oricărei solicitări de restituire a imobilului de către reclamant și intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,în baza căreia s-a formulat notificarea. În procedura contestației întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, instanța de apel nu putea cenzura încheierea de înscriere în C.F. nr. 1735 din 13 martie 2006, nefiind investită în acest sens. Criticile formulate prin ultimul motiv de recurs referitoare la inaplicabilitatea O.U.G. nr. 184/2002, modificate prin Legea nr. 48/2004 nu vor fi analizate, reținându-se că, raportat la măsurile reparatorii ce s-au propus a fi acordate reclamantului, prin dispoziția contestată, emisă cu aplicarea corectă a prevederilor Legii nr. 10/2001, calitatea de cetățean străin a acestuia este lipsită de relevanță.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi analizat, fiind invocat formal, întrucât din dezvoltarea criticilor aduse deciziei recurate nu rezultă că s-ar invoca nemotivarea hotărârii sau motivarea contradictorie sau bazată pe argumente străine de natura pricinii. Pentru toate aceste considerente, se va constata că nu sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și se va respinge recursul reclamantului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul F.T. împotriva deciziei nr. 83/A din 12 iunie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă și de muncă și asigurări sociale pentru minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2010.