ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4821/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Încheierea din 15 aprilie 2009

Tribunalul Prahova

a dispus sesizarea

Curții de Apel Ploiești pentru a soluționa excepția de nelegalitate a

dispozițiilor art. 2 și art. 3 din Normele Metodologice de aplicare a O.U.G.

nr. 148/2005 aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 și art. 3 din Normele

Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 aprobate prin H.G. nr. 1825/2005,

invocate de T.E.L.

în contradictoriu cu

Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Prahova.

În motivarea excepției de nelegalitate,

s-a arătat că prin dispozițiile legale precizate se definește noțiunea de

naștere în mod contrar față de dispozițiile O.U.G. nr. 148/2005, în a cărei

aplicare au fost emise, creându-se o discriminare între persoanele aflate în

situații identice, deturnându-se scopul actului normativ pentru care a fost

adoptat. Art. 6 alin. (1) din Ordonanță prevede că indemnizația lunară se

cuvine pentru fiecare din primele nașteri, sau după caz, pentru primii trei

copii ai persoanelor aflate în una din situațiile enumerate de art. 5 alin. (2)

din actul normativ.

Intimata

Agenția Județeană pentru Prestații Sociale

Prahova, a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției de

nelegalitate.

Prin sentința civilă nr. 142 din 19

august 2009 Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 2 și art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 și a art.

3 din Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 aprobate prin H.G.

nr. 1825/2005 formulată de petiționara T.E.L..

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut, în esență, că susținerea petiționarei, potrivit

căreia prin acordarea unei singure indemnizații pentru creșterea copilului, în

condițiile în care, din naștere au rezultat mai mulți copii, se creează discriminare

față de persoane aflate în situații similare, este neîntemeiată, deoarece prin O.U.G.

nr. 148/2005 și Normele

metodologice de

aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 și H.G. nr. 1825/2005,

sunt

reglementate drepturi ale părinților și nu drepturi ale copiilor. Deci nu se

creează o discriminare între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și cei

proveniți dintr-o sarcină multiplă, în acest sens pronunțându-se și Curtea

Constituțională prin decizia nr. 987/2006, prin care s-a respins excepția de

neconstituționalitate a art. 6 din ordonanța de urgență, statuând că drepturile

recunoscute prin acest act normativ se nasc exclusiv în considerarea calității

pe care o are persoana respectivă, fiind drepturi cu caracter personal, netransmisibile

și firească acordarea unei singure indemnizații lunare, deciziile Curții

Constituționale fiind obligatorii pentru instanțe, conform art. 147 alin. (4) din

Constituția României.

Împotriva hotărârii instanței de fond

reclamanta T.E.L. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că excepția

de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la

lege, iar pentru a fi admisibilă excepția de nelegalitate, care constituie

obiectul de reglementare al art. 4 din Legea 554/2004, aceasta trebuie să

privească un act administrativ, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din

aceeași lege, care se referă atât la actul cu caracter individual cât și la

actul cu caracter normativ.

Recurenta consideră că prevederile art. 3

alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, care definesc nașterea ca fiind „aducerea pe

lume a unuia sau mai multor copii", nu sunt în concordanță cu prevederile

art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, potrivit cărora pentru

creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani se

primește o indemnizație lunară în

cuantum de 600 lei, respectiv "concediul

și indemnizația lunară se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau

după caz pentru primii 3 copii".

Recurenta mai susține că aceste norme

metodologice sunt în contradicție cu dispozițiile legale

pentru aplicarea cărora au fost emise și pentru

faptul că definiția stabilită pentru

naștere ca element de acordare a

indemnizației lunare creează o discriminare între persoanele aflate în situații

identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.

În

fine, se mai arată că H.G. nr. 1025/2006, prin art. 3, adaugă la actul normativ

în aplicarea căruia a

fost adoptat (O.U.G. nr. 148/2005), încălcând

principiul egalității de tratament prevăzut de art. 16 din Constituția României

instituind discriminări între copiii preveniți dintr-o naștere simplă și o alta

multiplă.

Examinând cauza în raport cu actele și

lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

fondat, motiv pentru care îl va admite, va casa sentința atacată și pe fond va

admite excepția de nelegalitate invocată de reclamantă, constatând

nelegalitatea dispozițiilor art. 2 și art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 și a art. 2

din H.G. nr. 1825/2005.

Pentru a ajunge la această soluție instanța

a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului

lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția

nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată

la numărul de copii rezultați din naștere.

De asemenea, se poate reține că la

adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai

frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare

și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii

de persoane, fără existența unei justificări obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru

aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind

susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările

ulterioare.

Dispozițiile art. 3 din Normele

Metodologice sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea

cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element

de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între

persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin

obiectiv.

Principiul egalității sau

nediscriminării constă în aceea că persoanele care se găsesc într-o situație

identică au dreptul la un tratament identic, fără ca egalitatea să însemne

uniformitate.

Funcția sa este aceea de a preveni

formularea de distincții arbitrare și de a evita diferențele de tratament

juridic fără motive obiective.

Principiul nediscriminării este

înscris în toate tratatele și documentele internaționale de protecție a

drepturilor omului. Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal

tuturor indivizilor, care sunt egali în drepturi.

Conceput astfel, principiul

nediscriminării apare ca o formă modernă și perfecționată a principiului

egalității tuturor în fața legii. De altfel, art. 7 din Declarația Universală

proclamă că toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul, fără

deosebire, la protecția egală a legii.

Ca natură juridică, dreptul la

nediscriminare prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

este un drept subiectiv substanțial. Textul în discuție enumeră un număr de 13

motive de nediscriminare, însă această listă nu este limitativă. Cu alte

cuvinte, este interzisă orice formă de discriminare, indiferent de criteriul

care stă la baza ei.

Definind nașterea ca reprezentând

aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr.

1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în

aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament

între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că

indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau,

după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul,

cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în

plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost

numită tutore).

Definind nașterea într-o manieră

contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea

drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin

neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere,

art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. nr. 148/2005 contravin prevederilor actului normativ în

aplicarea căruia a fost adoptat.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se

referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei

nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul

cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de

urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de

exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație

pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru

gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

De altfel, trebuie precizat că prin

acest act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate

pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au

fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Este de menționat și faptul că Legea

nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr.

148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se majorează

cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți

sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod greșit a respins excepția de nelegalitate invocată

în cauză.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1), (2) și art. 314 C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, pe

fond, va admite excepția de nelegalitate invocată de reclamantă, constatând

nelegalitatea dispozițiilor art. 2 și art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 și a art. 2

din H.G. nr. 1825/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de T.E.L.,

împotriva sentinței civile nr. 142 din 19 august 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și pe fond admite

excepția de nelegalitate invocată de reclamanta T.E.L.

Constată nelegalitatea dispozițiilor art.

2 și art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 și a art. 2 din 1825/2005.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

noiembrie 2009.