ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4821/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 15 aprilie 2009 Tribunalul Prahova a dispus sesizarea Curții de Apel Ploiești pentru a soluționa excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 și art. 3 din Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 și art. 3 din Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, invocate de T.E.L. în contradictoriu cu Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Prahova. În motivarea excepției de nelegalitate, s-a arătat că prin dispozițiile legale precizate se definește noțiunea de naștere în mod contrar față de dispozițiile O.U.G.

nr. 148/2005, în a cărei aplicare au fost emise, creându-se o discriminare între persoanele aflate în situații identice, deturnându-se scopul actului normativ pentru care a fost adoptat. Art. 6 alin. (1) din Ordonanță prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare din primele nașteri, sau după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile enumerate de art. 5 alin. (2) din actul normativ. Intimata Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Prahova, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției de nelegalitate. Prin sentința civilă nr. 142 din 19 august 2009 Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 și art. 3 din H.G.

nr. 1025/2006 și a art. 3 din Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 aprobate prin H.G. nr. 1825/2005 formulată de petiționara T.E.L.. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că susținerea petiționarei, potrivit căreia prin acordarea unei singure indemnizații pentru creșterea copilului, în condițiile în care, din naștere au rezultat mai mulți copii, se creează discriminare față de persoane aflate în situații similare, este neîntemeiată, deoarece prin O.U.G. nr. 148/2005 și Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 și H.G. nr. 1825/2005, sunt reglementate drepturi ale părinților și nu drepturi ale copiilor.

Deci nu se creează o discriminare între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și cei proveniți dintr-o sarcină multiplă, în acest sens pronunțându-se și Curtea Constituțională prin decizia nr. 987/2006, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a art. 6 din ordonanța de urgență, statuând că drepturile recunoscute prin acest act normativ se nasc exclusiv în considerarea calității pe care o are persoana respectivă, fiind drepturi cu caracter personal, netransmisibile și firească acordarea unei singure indemnizații lunare, deciziile Curții Constituționale fiind obligatorii pentru instanțe, conform art. 147 alin. (4) din Constituția României. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta T.E.L.

a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că excepția de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la lege, iar pentru a fi admisibilă excepția de nelegalitate, care constituie obiectul de reglementare al art. 4 din Legea 554/2004, aceasta trebuie să privească un act administrativ, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, care se referă atât la actul cu caracter individual cât și la actul cu caracter normativ. Recurenta consideră că prevederile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, care definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii", nu sunt în concordanță cu prevederile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005, potrivit cărora pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani se primește o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei, respectiv "concediul și indemnizația lunară se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau după caz pentru primii 3 copii". Recurenta mai susține că aceste norme metodologice sunt în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise și pentru faptul că definiția stabilită pentru naștere ca element de acordare a indemnizației lunare creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv. În fine, se mai arată că H.G. nr. 1025/2006, prin art. 3, adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptat (O.U.G.

nr. 148/2005), încălcând principiul egalității de tratament prevăzut de art. 16 din Constituția României instituind discriminări între copiii preveniți dintr-o naștere simplă și o alta multiplă. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, motiv pentru care îl va admite, va casa sentința atacată și pe fond va admite excepția de nelegalitate invocată de reclamantă, constatând nelegalitatea dispozițiilor art. 2 și art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 și a art. 2 din H.G. nr. 1825/2005. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere. De asemenea, se poate reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective. H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art. 3 din Normele Metodologice sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv. Principiul egalității sau nediscriminării constă în aceea că persoanele care se găsesc într-o situație identică au dreptul la un tratament identic, fără ca egalitatea să însemne uniformitate. Funcția sa este aceea de a preveni formularea de distincții arbitrare și de a evita diferențele de tratament juridic fără motive obiective. Principiul nediscriminării este înscris în toate tratatele și documentele internaționale de protecție a drepturilor omului.

Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor, care sunt egali în drepturi. Conceput astfel, principiul nediscriminării apare ca o formă modernă și perfecționată a principiului egalității tuturor în fața legii. De altfel, art. 7 din Declarația Universală proclamă că toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul, fără deosebire, la protecția egală a legii. Ca natură juridică, dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este un drept subiectiv substanțial. Textul în discuție enumeră un număr de 13 motive de nediscriminare, însă această listă nu este limitativă. Cu alte cuvinte, este interzisă orice formă de discriminare, indiferent de criteriul care stă la baza ei.

Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).

Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. nr. 148/2005 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptat. Într-adevăr, O.U.G.

nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație. De altfel, trebuie precizat că prin acest act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Este de menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a respins excepția de nelegalitate invocată în cauză. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1), (2) și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, pe fond, va admite excepția de nelegalitate invocată de reclamantă, constatând nelegalitatea dispozițiilor art. 2 și art. 3 din H.G.

nr. 1025/2006 și a art. 2 din H.G. nr. 1825/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de T.E.L., împotriva sentinței civile nr. 142 din 19 august 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond admite excepția de nelegalitate invocată de reclamanta T.E.L. Constată nelegalitatea dispozițiilor art. 2 și art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 și a art. 2 din 1825/2005. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2009.