ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1834/2009

Asupra recursului de față; În baza actelor de la dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 527/2008, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 522 1 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a respins în principiu cererea formulată de petentul B.D.G. , pentru rejudecarea cauzei penale în care s-a pronunțat sentința penală numărul 165 din 23 martie 2004 a Tribunalului Satu Mare, rămasă definitiva prin decizia penală numărul 3411 din 29 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație si Justiție. În baza art. 461 lit. d) C. proc. pen. a respins contestația la executare formulată de petentul B.D.G., cu datele personale mai sus indicate, împotriva aceleiași hotărâri. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că petentul B.D.G., prin avocat ales, a solicitat revizuirea/rejudecarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului 5775/2003 al Tribunalului Satu Mare. S-a arătat în cererea formulată că, în dosarul mai sus indicat, petentul a fost condamnat prin sentința penală 165 din 23 martie 2004 la o pedeapsă de 4 ani închisoare, sub supraveghere, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000 art. 2 alin. (1) și art. 4. Ulterior, Curtea de Apel Oradea a admis apelul parchetului și a revocat beneficiul suspendării condiționate, iar prin decizia penală 167/A/2004 acesta a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare.

Prin decizia penală nr. 3411 din 29 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus admiterea recursului declarat și reducerea pedepsei de la 3 ani la 1 an și 3 luni pentru infracțiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu menținerea însă a pedepsei de 4 ani pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și aplicarea acesteia în temeiul concursului de infracțiuni. În motivarea cererii, petentul a arătat că nu a avut cunoștință de recursul soluționat la Înalta Curte, apărătorul care l-a reprezentat a fost angajat de mama sa, cu care nu a păstrat legătura de la plecarea din țară, iar ulterior judecații i s-a comunicat că a fost condamnat definitiv la executarea unei pedepse de 1 an si 3 luni.

În ceea ce privește prima soluție pronunțată în cauză de tribunal, a cărei rejudecare o solicită, a arătat că a fost victima unei erori materiale de redactare, intenția clară reieșită din dispozitivul sentinței a fost de a i se aplica, în considerarea faptului ca era infractor primar și a celorlalte circumstanțe atenuante reținute, o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării acesteia. Astfel, la momentul respectiv, suspendarea prevăzută de art. 86 1 C. pen. nu putea opera decât în cazul pedepselor care nu depășeau trei ani. Eroarea, în opinia petentului, a constat în trecerea cuantumului pedepsei, acela de 4 ani, iar situația s-a menținut și la instanța de control judiciar, Curtea de Apel Oradea, care în loc sa reducă cuantumul pedepsei rezultante aplicate, a revocat beneficiul suspendării condiționate.

În sprijinul solicitării pentru rejudecarea cauzei, petentul a invocat faptul că, la momentul actual, după modificarea adusă de Legea nr. 278/2006 s-a modificat limita pedepsei care poate fi suspendată la 4 ani, iar o decizie de rejudecare i-ar permite sa beneficieze de efectul legii penale mai favorabile. Petentul a mai arătat că, în momentul de fată, face obiectul unui mandat european de arestare, în judecată la Înalta Curte de Apel din Paris, prin care se solicită extrădarea sa pentru executarea pedepsei de 4 ani închisoare, în condițiile în care nu a avut cunoștință de judecata recursului, iar la judecata pe fond și în apel a fost victima unei erori materiale nespeculată în motivele de apel/recurs.

În dovedirea cererii sale, petentul a depus o copie a mandatului european. La termenul de judecată din data de 29 septembrie 2008, prezent fiind la instanță, apărătorul ales al petentului și-a precizat cererea formulată ca fiind o cerere de rejudecare după extrădare, întemeiată pe dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen., iar pentru termenul de judecată din 10 noiembrie 2008, apărătorul ales a depus la dosarul cauzei o completare a cererii inițiale întemeiate pe textul de lege mai sus enunțat, completare care vizează o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen. S-a solicitat, de asemenea, instanței să constate intervenirea unei legi penale noi, anume Legea nr. 281/2003, care prin modificările aduse Codului de procedură penală au aliniat legislația românească la jurisprudența Curții Europene a drepturilor Omului.

S-a insistat apoi asupra stării de fapt reținută în actul de sesizare al instanței de fond, cu accent pe presiunea exercitată de agentul sub acoperire folosit în cauză, pentru a-l determina pe inculpatul de atunci să vândă droguri, cu referire apoi la decizia pronunțată de Curtea Europeana în cauzele Texteira de Castro contra Portugaliei și Ramanauskas contra Lituaniei, unde s-a statuat încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 281/2003, respectiv introducerea în art. 64 alin. (2) C. proc. pen. a sancțiunii excluderii probelor obținute ilegal, sistemul judiciar român a fost pus în situația să verifice legalitatea unor mijloace de probă și să se pronunțe expres asupra admisibilității sau neadmisibilitații probelor.

S-a făcut în continuare referire la faptul că aspectele mai sus enunțate au fost luate în discuție de plenul CSM, care în ședința din 26 iunie 2008 a decis sa trimită o circulară parchetelor din țară pentru a atrage atenția asupra necesitaților de asigurare a unui proces echitabil din acest punct de vedere. După cum s-a reținut în doctrină, cu privire la aplicabilitatea art. 14 și art. 15 C. pen., criteriul de stabilire a legii penale mai favorabile este cel rezultat din compararea legii vechi, în baza, căreia s-a dispus condamnarea și a legii noi, sub aspectul cauzelor care ar putea modifica limitele pedepsei aplicate, apreciindu-se că modificările legislative intervenite s-ar circumscrie oricărei cauze de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și oricărui alt incident ivit în cursul executării, astfel cum sunt ele reglementate de art. 461 lit. d) C. proc.

pen. Rațiunile retroactivității obligatorii a legii mai favorabile sunt impuse de necesitatea echivalării tratamentului juridic al celui condamnat, cu situația favorabilă a infractorului judecat după legea nouă. De asemenea, art. 15 C. pen. dă posibilitatea instanței, în momentul constatării intervenirii unei prevederi legale mai favorabile, să aprecieze în funcție de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii și să dispună reducerea pedepsei aplicate. S-a arătat că, la data comiterii faptei inculpatul avea vârsta de 18 ani, iar în prezent locuiește în Franța împreuna cu logodnica lui, are un copil minor nou-născut și intenționează să se căsătorească, lucrând pentru a întreține tânăra familie.

Pentru considerentele expuse, s-a solicitat admiterea contestației formulate, constatarea intervenirii unei legi penale noi și totodată excluderea mijloacelor de proba folosite ilegal. S-a solicitat, de asemenea, să se dispună reducerea pedepsei la cuantumul reținut de Înalta Curte de Casație și Justiție -1 an si 3 luni - pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea dispozițiilor art. 81-86 1 C. pen. Alăturat completării formulate s-a depus adresa Consiliului Superior al Magistraturii și traducerea autorizată a celor două decizii pronunțate de Curtea Europeană. Analizând cererea, prin prisma precizărilor formulate, instanța de fond a apreciat că pentru a se putea proceda la rejudecarea celor judecați în lipsă în caz de extrădare, astfel cum apare reglementată această instituție în conținutul art. 522 1 C. proc.

pen., s-a impus ca persoana care solicită rejudecarea să nu fi fost prezentă la judecare și condamnare. Analiza dosarelor atașate prezentei cereri, în care a fost dezbătută cauza pe fond și în căile de atac, relevă fără dubiu ca petentul a fost prezent în toate ciclurile procesuale, inclusiv la Înalta Curte de Casație și Justiție, când s-a soluționat recursul său, unde potrivit consemnărilor din încheierea de ședință din 16 mai 2006, aflată la fila 48 din dosarul Înaltei Curți, recurentul de atunci a fost prezent, fiind asistat de apărător ales și i s-a luat și ultimul cuvânt. În raport de această situație, în cauză nu se poate da eficiență prevederilor art. 522 1 C. proc. pen., iar susținerea petentului din prezenta cauză că a fost judecat și condamnat în lipsă nu poate fi primită.

Pe cale de consecință, nefiind întrunite cerințele legale pentru admisibilitatea cererii formulate, aceasta a fost respinsă, asemenea și contestația la executare formulată, atâta vreme cât pe de o parte executarea pedepsei nu a început, iar pe de altă parte, înlocuirea modalității de executare a pedepsei excede cadrului legal ce poate fi analizat în cadrul contestației la executare. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel condamnatul B.D.G. , solicitând personal și prin apărător admiterea apelului care vizează două aspecte: rejudecarea după extrădare și contestația la executare. Referitor la primul aspect, petentul a susținut că nu s-a procedat la verificarea prealabilă a tuturor condițiilor privind revizuirea.

A arătat că nu a cerut înlocuirea modalității de executare a pedepsei, ci a invocat aplicarea legii penale mai favorabile. în prezent, agenții sub acoperire nu mai pot provoca inculpatul să săvârșească o infracțiune și este interzisă folosirea probelor obținute ilegal. Inculpatul avea vârsta de 18 ani și s-au găsit asupra sa 15 grame de canabis folosit pentru consumul propriu. Prin intermediul unui prieten de-al lui B., la solicitarea polițiștilor i s-a cerut să vândă canabisul, încercând să se facă prin aceasta legătura cu un transport de droguri. CEDO a statuat că nu se pot obține astfel probe, fiind o provocare ilegală. Prin decizia penală nr. 30/A din 3 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul B.D.G.

împotriva sentinței penale nr. 527 din 8 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că procedura rejudecării cauzei după extrădarea condamnatului este o procedură specială, menită să asigure garantarea dreptului la apărare și contradictorialitatea judecății. În cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsa, cauzei va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului. Or, condamnatul apelant a fost prezent în toate gradele de judecată, fond, apel și recurs. Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că cererea condamnatului având ca obiect contestație la executare excede cadrului legal ce poate fi analizat în cadrul acestei instituții.

S-a susținut în motivele de apel, drept cauză de micșorare a pedepsei intervenirea legii penale mai favorabile. S-a arătat că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 281/2003, invocată ca lege penală mai favorabilă, s-a introdus art. 64 alin. (2) C. proc. pen., care prevede sancțiunea excluderii probelor ilegale. Aceste noi cerințe au dus la aplicarea unor reguli, cum ar fi interdicția provocării săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 68 alin. (2) C. proc. pen. Instanța de apel a reținut că, prin susținerile apărării, se invocă chestiuni privind fondul cauzei, astfel se invocă o lege penală mai favorabilă, în sensul că probele obținute ilegal sunt interzise, iar provocarea vizează fondul cauzei.

S-a constatat că nu sunt întrunite nici una din condițiile de admisibilitate ale contestației la executare, prevăzute de art. 461 lit. a)-d) C. proc. pen. Împotriva deciziei instanței de apel, în termen legal, a declarat recurs condamnatul, solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, în baza art. 385 9 pct. 9 și 10 C. proc. pen., întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, în accepțiunea mai largă a instituției, în sensul aplicării unei legi mai favorabile, în cauză nefiind respectată procedura prevăzută de art. 406, art. 408 și art. 403 C. proc. pen., la care face trimitere art. 522 1 C. proc. pen., în sensul neparcurgerii fazei de discutare a admisibilității în principiu a cererii de rejudecare.

Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat. Potrivit art. 522 1 alin. (1) C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului. Înalta Curte constată că, respingând cererea de rejudecare a cauzei, formulată în baza art. 522 1 alin. (1) C. proc. pen. de condamnatul B.D.G., instanțele au interpretat corect dispozițiile menționate, întrucât din actele dosarului rezultă că acesta a fost prezent la judecarea cauzei sale în fond, apel și recurs, nefiind judecat și condamnat în lipsă.

Critica formulată de recurentului condamnat, în sensul nerespectării procedurii de examinare a admisibilității în principiu a cererii de rejudecare, nu este întemeiată, întrucât instanța de fond a respectat dispozițiile legale privind soluționarea cererii de revizuire, astfel cum acestea sunt aplicabile, prin analogie, în cazul procedurii prevăzute de art. 522 1 C. proc. pen., în dispozitivul sentinței menționându-se expres că se respinge " în principiu " cererea de rejudecare. De asemenea, Înalta Curte constată că și soluția de respingere a contestației la executare formulată de recurentul condamnat B.D.G. este corectă. Prin contestația la executare formulată, recurentul condamnat a solicitat să se constate intervenirea unei legi penale noi, mai favorabile acestuia, respectiv Legea nr. 281/2003, prin care a fost introdus art. 64 alin. (2) C. proc.

pen., care prevede sancțiunea excluderii probelor ilegale. Ca o consecință a aplicării dispoziției legale menționate, recurentul condamnat solicită, în esență, reindividualizarea pedepsei la care a fost condamnat. Însă, contestația la executare este procedeul jurisdicțional de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării pedepsei, fiind îndreptată împotriva executării, iar nu împotriva hotărârii care se execută. Astfel, solicitarea recurentului condamnat de aplicare a unei legi penale mai favorabile, având drept consecință reindividualizarea pedepsei aplicate, nu poate fi analizată pe calea contestației la executare, neputând fi puse în discuție pe această cale aspecte ce țin de fondul hotărârii care se execută, întrucât aceasta are autoritate de lucru judecat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.D.G. împotriva deciziei penale nr. 30/A din 3 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.D.G. împotriva deciziei penate nr. 30/A din 3 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2009.