ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1834/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1834/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului de față;

În baza actelor de la dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 527/2008,

Tribunalul Satu Mare, în baza art. 522

1

alin. (2) C. proc. pen.

raportat la art. 403 alin. (3) C. proc. pen.

a respins în principiu cererea formulată de petentul B.D.G.

, pentru

rejudecarea cauzei penale în care s-a pronunțat sentința penală numărul 165 din

23 martie 2004 a Tribunalului Satu Mare, rămasă definitiva prin decizia penală

numărul 3411 din 29 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație si Justiție.

În baza art. 461 lit.

d) C. proc. pen. a respins contestația la

executare

formulată de petentul B.D.G., cu datele

personale

mai sus indicate, împotriva aceleiași hotărâri.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost

obligat petentul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că petentul B.D.G., prin avocat ales, a solicitat

revizuirea/rejudecarea

cauzei ce a făcut

obiectul dosarului 5775/2003 al Tribunalului Satu Mare.

S-a arătat în cererea formulată că, în

dosarul mai sus indicat, petentul a fost condamnat prin sentința penală 165 din

23 martie 2004 la o pedeapsă de 4 ani închisoare, sub supraveghere, pentru

comiterea

infracțiunilor prevăzute de Legea

nr. 143/2000 art. 2 alin. (1) și art. 4.

Ulterior, Curtea de Apel Oradea a admis apelul

parchetului și a revocat beneficiul suspendării condiționate, iar prin decizia penală

167/A/2004 acesta a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare cu

executare.

Prin decizia penală nr. 3411 din 29 mai 2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, s-a dispus admiterea recursului declarat și

reducerea pedepsei de la 3 ani la 1 an și 3 luni pentru infracțiunea prev. de

art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu menținerea însă a pedepsei de 4 ani pentru

infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și aplicarea

acesteia în temeiul concursului de infracțiuni.

În motivarea cererii, petentul a arătat că nu a

avut cunoștință de recursul soluționat la Înalta Curte, apărătorul care l-a

reprezentat a fost angajat de mama sa, cu care nu a păstrat legătura de la

plecarea din țară, iar ulterior judecații i s-a comunicat că a fost condamnat

definitiv la executarea unei pedepse de 1 an si 3 luni.

În ceea ce privește prima soluție pronunțată în

cauză de tribunal, a cărei rejudecare o solicită, a arătat că a fost victima

unei erori materiale de redactare, intenția clară reieșită din dispozitivul

sentinței a fost de a i se aplica, în considerarea faptului ca era infractor

primar și a celorlalte circumstanțe atenuante reținute, o pedeapsă cu

suspendarea condiționată a executării acesteia. Astfel, la momentul respectiv,

suspendarea prevăzută de art. 86

1

C. pen. nu putea opera decât în

cazul pedepselor care nu depășeau trei ani. Eroarea, în opinia petentului, a

constat în trecerea cuantumului pedepsei, acela de 4 ani, iar situația s-a

menținut și la instanța de control judiciar, Curtea de Apel Oradea, care în loc

sa reducă cuantumul pedepsei rezultante aplicate, a revocat beneficiul

suspendării condiționate.

În sprijinul solicitării pentru rejudecarea

cauzei, petentul a invocat faptul că, la momentul actual, după modificarea

adusă de Legea nr. 278/2006 s-a modificat limita pedepsei care poate fi

suspendată la 4 ani, iar o decizie de rejudecare i-ar permite sa beneficieze de

efectul legii penale mai favorabile.

Petentul a mai arătat că, în momentul

de fată, face obiectul unui mandat european de arestare, în judecată la Înalta

Curte de Apel din Paris, prin care se solicită extrădarea sa pentru executarea

pedepsei de 4 ani închisoare, în condițiile în care nu a avut cunoștință de

judecata recursului, iar la judecata pe fond și în apel a fost victima unei

erori materiale nespeculată în motivele de apel/recurs.

În dovedirea cererii sale, petentul a depus o

copie a mandatului european.

La termenul de judecată din data de 29

septembrie 2008, prezent fiind la instanță, apărătorul ales al petentului și-a

precizat cererea formulată ca fiind o cerere de rejudecare după extrădare,

întemeiată pe dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen., iar pentru

termenul de judecată din 10 noiembrie 2008, apărătorul ales a depus la dosarul

cauzei o completare a cererii inițiale întemeiate pe textul de lege mai sus enunțat,

completare care vizează o contestație la executare întemeiată

pe dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen.

S-a solicitat, de asemenea, instanței să

constate intervenirea unei legi penale noi, anume Legea nr. 281/2003, care prin

modificările aduse Codului de procedură penală au aliniat legislația românească

la jurisprudența Curții Europene a drepturilor Omului.

S-a insistat apoi asupra stării de fapt

reținută în actul de sesizare al instanței de fond, cu accent pe presiunea

exercitată de agentul sub

acoperire folosit

în cauză, pentru a-l determina pe inculpatul de atunci să

vândă droguri,

cu referire apoi la decizia pronunțată de Curtea Europeana în cauzele Texteira

de Castro contra Portugaliei și Ramanauskas contra Lituaniei, unde s-a statuat

încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 281/2003,

respectiv introducerea în art. 64 alin. (2) C. proc. pen. a sancțiunii excluderii

probelor obținute ilegal, sistemul judiciar român a fost pus în situația să

verifice legalitatea unor mijloace de probă și să se pronunțe expres asupra

admisibilității sau neadmisibilitații probelor.

S-a făcut în continuare referire la faptul că

aspectele mai sus enunțate au fost luate în discuție de plenul CSM, care în

ședința din 26 iunie 2008 a decis sa trimită o circulară parchetelor din țară

pentru a atrage atenția asupra necesitaților de asigurare a unui proces

echitabil din acest punct de vedere.

După cum s-a reținut în doctrină, cu privire la

aplicabilitatea art. 14

și art. 15 C. pen.,

criteriul de stabilire a legii penale mai favorabile este cel

rezultat

din compararea legii vechi, în baza, căreia s-a dispus

condamnarea și a legii noi, sub aspectul cauzelor care ar putea modifica

limitele pedepsei aplicate, apreciindu-se că modificările legislative

intervenite s-ar circumscrie oricărei cauze de

stingere ori de micșorare a

pedepsei, precum și oricărui alt incident

ivit în cursul executării, astfel

cum sunt

ele reglementate de art. 461 lit. d) C. proc. pen.

Rațiunile

retroactivității obligatorii a legii mai favorabile sunt impuse

de necesitatea echivalării tratamentului juridic al celui condamnat, cu

situația favorabilă a infractorului judecat după legea nouă.

De asemenea, art. 15 C. pen. dă posibilitatea

instanței, în momentul constatării intervenirii unei prevederi legale mai

favorabile, să aprecieze în funcție de infracțiunea săvârșită, de persoana

condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii și să dispună

reducerea pedepsei aplicate.

S-a arătat că, la data comiterii faptei

inculpatul avea vârsta de 18 ani, iar în prezent locuiește în Franța împreuna

cu logodnica lui, are un copil minor nou-născut și intenționează să se

căsătorească, lucrând pentru a întreține tânăra familie.

Pentru considerentele expuse, s-a solicitat

admiterea contestației formulate, constatarea intervenirii unei legi penale noi

și totodată excluderea mijloacelor de proba folosite ilegal. S-a solicitat, de

asemenea, să se dispună reducerea pedepsei la cuantumul reținut de Înalta Curte

de Casație și Justiție -1 an si 3 luni - pentru infracțiunea prevăzută de art.

4 din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea dispozițiilor art. 81-86

1

C. pen.

Alăturat completării formulate s-a depus adresa

Consiliului Superior al Magistraturii și traducerea autorizată a celor două

decizii pronunțate de Curtea Europeană.

Analizând cererea, prin prisma

precizărilor formulate, instanța de fond a apreciat că pentru a se putea proceda

la rejudecarea celor judecați în lipsă în caz de extrădare, astfel cum apare

reglementată

această instituție în

conținutul art. 522

1

C. proc. pen., s-a impus

ca persoana care solicită rejudecarea să nu fi

fost prezentă la judecare și

condamnare.

Analiza dosarelor

atașate prezentei cereri, în care a fost dezbătută

cauza

pe fond și în căile de atac, relevă fără dubiu ca petentul a fost

prezent în toate ciclurile procesuale, inclusiv

la Înalta Curte de Casație și

Justiție, când s-a soluționat recursul

său, unde potrivit consemnărilor din

încheierea

de ședință din 16 mai 2006, aflată la fila 48 din dosarul Înaltei

Curți,

recurentul de atunci a fost prezent, fiind asistat de apărător ales și i s-a

luat și ultimul cuvânt.

În raport de această situație, în cauză nu se

poate da eficiență prevederilor art. 522

1

C. proc. pen., iar

susținerea petentului din prezenta cauză că a fost judecat și condamnat în

lipsă nu poate fi primită.

Pe cale de consecință, nefiind întrunite

cerințele legale pentru admisibilitatea cererii formulate, aceasta a fost

respinsă, asemenea și contestația la executare formulată, atâta vreme cât pe de

o parte executarea pedepsei nu a început, iar pe de altă parte, înlocuirea

modalității de executare a pedepsei excede cadrului legal ce poate fi analizat

în cadrul contestației la executare.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat

apel condamnatul B.D.G.

, solicitând

personal și prin apărător admiterea apelului

care vizează două aspecte:

rejudecarea după extrădare și contestația la executare.

Referitor la

primul aspect, petentul a susținut că nu s-a procedat la

verificarea

prealabilă a tuturor condițiilor privind revizuirea. A arătat că nu a cerut

înlocuirea modalității de executare a pedepsei, ci a invocat

aplicarea legii penale mai favorabile. în prezent,

agenții sub acoperire nu

mai pot provoca inculpatul să săvârșească o

infracțiune și este interzisă

folosirea

probelor obținute ilegal. Inculpatul avea vârsta de 18 ani și s-au

găsit

asupra sa 15 grame de canabis folosit pentru consumul propriu.

Prin intermediul unui prieten de-al lui B., la

solicitarea polițiștilor i s-a cerut să vândă canabisul, încercând să se facă

prin aceasta legătura cu

un transport de

droguri. CEDO a statuat că nu se pot obține astfel probe,

fiind o

provocare ilegală.

Prin decizia penală nr. 30/A din 3 martie 2009

a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins,

ca nefondat, apelul declarat de condamnatul B.D.G. împotriva sentinței penale

nr. 527 din 8 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a

reținut că procedura rejudecării cauzei după extrădarea condamnatului este o

procedură specială, menită să asigure garantarea dreptului la apărare și

contradictorialitatea judecății.

În cazul în care se cere extrădarea unei

persoane judecate și

condamnate în lipsa,

cauzei va putea fi rejudecată de către instanța care

a judecat în primă

instanță, la cererea condamnatului.

Or, condamnatul apelant a fost prezent în toate

gradele de judecată, fond, apel și recurs.

Astfel, în mod corect a reținut prima instanță

că cererea

condamnatului având ca obiect

contestație la executare excede cadrului

legal ce poate fi analizat în

cadrul acestei instituții.

S-a susținut în motivele de apel, drept cauză

de micșorare a pedepsei intervenirea legii penale mai favorabile.

S-a arătat că odată cu intrarea în vigoare a

Legii nr. 281/2003, invocată ca lege penală mai favorabilă, s-a introdus art.

64 alin. (2) C. proc. pen., care prevede sancțiunea excluderii probelor

ilegale.

Aceste noi cerințe au dus la aplicarea unor

reguli, cum ar fi interdicția provocării săvârșirii de infracțiuni, prevăzută

de art. 68 alin. (2) C. proc. pen.

Instanța de apel a reținut că, prin susținerile

apărării, se invocă chestiuni privind fondul cauzei, astfel se invocă o lege

penală mai favorabilă, în sensul că probele obținute ilegal sunt interzise, iar

provocarea vizează fondul cauzei.

S-a constatat că nu sunt întrunite nici

una din condițiile de admisibilitate ale contestației la executare, prevăzute de

art. 461 lit. a)-d) C. proc. pen.

Împotriva deciziei instanței de apel, în termen

legal, a declarat recurs condamnatul, solicitând admiterea recursului, casarea

ambelor hotărâri, în baza art. 385

9

pct. 9 și 10 C. proc. pen.,

întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de schimbare a

încadrării juridice a faptei, în accepțiunea mai largă a instituției, în sensul

aplicării unei legi mai favorabile, în cauză nefiind respectată procedura

prevăzută de art. 406, art. 408 și art. 403 C. proc. pen., la care face

trimitere art. 522

1

C. proc. pen., în sensul neparcurgerii fazei de

discutare a admisibilității în principiu a cererii de rejudecare.

Înalta Curte, examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs invocate și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 522

1

alin. (1) C.

proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și

condamnate în lipsă, cauza va fi rejudecată de către instanța care a judecat în

primă instanță, la cererea condamnatului.

Înalta Curte constată că, respingând

cererea de rejudecare a cauzei, formulată în baza art. 522

1

alin.

(1) C. proc. pen. de condamnatul B.D.G., instanțele au interpretat corect

dispozițiile menționate, întrucât din actele dosarului rezultă că acesta a fost

prezent la judecarea cauzei sale în fond, apel și recurs, nefiind judecat și

condamnat în lipsă.

Critica formulată de recurentului

condamnat, în sensul nerespectării procedurii de examinare a admisibilității în

principiu a cererii de rejudecare, nu este întemeiată, întrucât instanța de

fond a respectat dispozițiile legale privind soluționarea cererii de revizuire,

astfel cum acestea sunt aplicabile, prin analogie, în cazul procedurii

prevăzute de art. 522

1

C. proc. pen., în dispozitivul sentinței

menționându-se expres că se respinge " în principiu " cererea de

rejudecare.

De asemenea, Înalta Curte constată că

și soluția de respingere a contestației la executare formulată de recurentul

condamnat B.D.G. este corectă.

Prin contestația la executare formulată,

recurentul condamnat a solicitat să se constate intervenirea unei legi penale

noi, mai favorabile acestuia, respectiv Legea nr. 281/2003, prin care a fost

introdus art. 64 alin. (2) C. proc. pen., care prevede sancțiunea excluderii

probelor ilegale.

Ca o consecință a aplicării dispoziției legale

menționate, recurentul condamnat solicită, în esență, reindividualizarea

pedepsei la care a fost condamnat.

Însă, contestația la executare este procedeul

jurisdicțional de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării pedepsei,

fiind îndreptată împotriva executării, iar nu împotriva hotărârii care se

execută.

Astfel, solicitarea recurentului condamnat de

aplicare a unei legi penale mai favorabile, având drept consecință

reindividualizarea pedepsei aplicate, nu poate fi analizată pe calea

contestației la executare, neputând fi puse în discuție pe această cale aspecte

ce țin de fondul hotărârii care se execută, întrucât aceasta are autoritate de

lucru judecat.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul B.D.G. împotriva

deciziei

penale nr. 30/A din 3 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul

B.D.G.

împotriva deciziei penate nr. 30/A din 3 martie 2009 a

Curții de

Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de

200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2009.