ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3838/2009

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 376 din data de 23 iunie 2008

pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. 2914/306/2008, s-a respins

plângerea formulată de petenții B.G. și I.V.V. în contradictoriu cu intimatul C.D.D.,

împotriva ordonanței procurorului dată la data de 04 martie 2008 în dosarul

743/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

au fost obligați petenții la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În considerentele hotărârii pronunțate de

instanța de fond, s-a reținut că, prin plângerea penală înregistrată la data de

14 septembrie 2007, în dosar 743/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Sibiu, petenții B.G. și I.V.V. au solicitat tragerea la răspundere penală a

intimatului C.D.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 259 și

art. 261 C. pen.

În fapt, intimații au arătat că petentul

a formulat cu rea credință o plângere penală împotriva petenților pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 205 C.

pen., și în temeiul acestei plângeri petenții au fost condamnați prin sentința

penală nr. 1645 din 29 noiembrie 2005 a Judecătoriei Sibiu pentru faptele

reclamate de intimat.

Prin rezoluția din 25 februarie 2008 s-a

dispus începerea urmăriri penale față de învinuitul C.D.D. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 259 C. pen. și art. 261 C. pen., iar ulterior

prin ordonanța procurorului din 04 martie 2008 s-a dispus în baza art. 2491 ,

art. II lit. B) și art. 10 lit. bl) C. proc. pen., art. 90, art. 91 C. pen.,

scoaterea de sub urmărire penală a intimatului și aplicarea unei sancțiuni cu

caracter administrativ. S-a reținut că intimatul a săvârșit faptele reclamate,

dar având în vedere modul în care au fost comise faptele, urmarea produsă,

faptul că învinuitul nu posedă antecedente penale, s-a apreciat că aplicarea

unei sancțiuni cu caracter administrativ este suficientă pentru a asigura

prevenția socială a acestuia.

De asemenea prin ordonanța procurorului

din 10 aprilie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală a intimatului G.N. și aplicarea unei sancțiuni

cu caracter administrativ pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie

mincinoasă, reținându-se că acesta a susținut în mod mincinos că petenții B.G.

și I.V.V. l-a agresat pe C.V., declarație în baza căreia petenții au fost

condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută

de art. 180 alin. (2) C. pen.

Instanța de fond analizând plângerea

petenților a reținut că, din probele administrate nu rezultă că intimatul ar fi

produs și ticluit probe mincinoase în sprijinul plângerii prealabile formulate

împotriva celor doi petenți și nici nu ar fi încercat în vreun fel să

influențeze declarațiile martorului G.N. ori a fiului său C.R. a cărui

declarație a fost înlăturată ca fiind subiectivă.

În ceea ce privește infracțiunea de

încercare de a determina mărturia mincinoasă prevăzută de art. 261 C. pen.,

instanța de fond a reținut că aceasta nu este dovedită, precum și că a fost

greșit reținută de procuror atâta timp cât probabil s-a bazat pe faptul că

intimatul ar fi influențat pe martorul G.N., situație în care dacă ar fi

existat probe, fapta s-ar fi încadrat în dispozițiile art. 25 C. pen. raportat

la art. 260 C. pen., respectiv instigare la infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Împotriva hotărârii pronunțate de

instanța de fond au formulat recurs petenții B.G. și I.V.V., criticând sentința

atacată ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivele de recurs petenții au

învederat că prin sentința penală nr. 1645 din 29 noiembrie 2005 pronunțată de

Judecătoria Sibiu au fost condamnați la amendă penală pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., condamnarea ce s-a

întemeiat pe depoziția martorului G.N., care la momentul săvârșirii faptelor

era angajat cioban la intimat.

Ulterior prin ordonanța procurorului din

10 aprilie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, martorul G.N. a

fost sancționat administrativ, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie

mincinoasă.

De asemenea s-a reținut că în raport cu

probele administrate rezultă că intimatul a formulat plângerea penală cu rea

credință, deși cunoștea că învinuirea petenților nu corespunde realității,

astfel că în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de

denunț calomnios prevăzută de art. 259 C. pen.

Prin fapta săvârșită petenții susțin că

le-a fost lezată demnitatea având în vedere că la momentul săvârșirii faptelor

aceștia dețineau funcția de viceprimar și respectiv funcționar în cadrul

Primăriei Ocna Sibiului.

Referitor la infracțiunea prevăzută de

art. 261 C. pen., recurenții au arătat că instanța de fond în mod greșit a

apreciat că nu a fost dovedită în cauză deși în motivarea ordonanței

procurorului din 10 aprilie 2006 pronunțată în dosar nr. 3996/P/2005 s-a

reținut depoziția martorului G.N. a fost dată sub influenta determinată a

intimatului C.D. la care acesta era angajat.

Prin decizia penală nr.    36 din 23

februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 2914/306/2008 a

fost admis recursul formulat de petenții B.G. și I.V.V. împotriva sentinței

penale nr. 376 din 23 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Sibiu, care a fost

casată și trimisă cauza Judecătoriei Sibiu pentru a se pronunța pe fond,

conform art. 278/1 lit. c) C. proc. pen.

Tribunalul Sibiu analizând sentința

atacată potrivit motivelor de recurs formulate, precum și analizând sentința

sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit dispozițiilor art. 385/6 alin.

(3) C. proc. pen., a constatat că sentința atacată este nelegală, urmând a fi

casată pentru motivele de recurs prevăzute de art. 385/9 pct. 10 și 17 C. proc.

pen.

Reținând, în considerentele deciziei

motivate că faptele reținute întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

de denunț calomnios prevăzute de art. 259 C. pen. și a infracțiunii de

încercare de a determina mărturia mincinoasă prevăzută de art. 261 C. pen.,

Tribunalul pronunțând soluția în ultimul grad de jurisdicție, a apreciat în

vederea salvgardării principiului dublului grad de jurisdicție că încadrarea

juridică potrivit pericolului social reținut și individualizarea judiciară a

sancțiunilor ce se impun în cauză, să fie efectuată de instanța de fond.

Soluția se impune și din perspectiva art.

6 C.E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil care recunoaște dreptul

oricărui acuzat de a supune controlului judiciar ierarhic o hotărâre prin care

s-a pronunțat o condamnare în materie penală.

Împotriva hotărârii pronunțate de

instanța de recurs a declarat recurs intimatul C.D.D.

Recursul a fost declarat în termen.

În motivarea recursului intimatul a

criticat hotărârea atacată, susținând că aceasta este nulă.

,           Prin decizia penală nr. 295 din 7 mai 2009

a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respins ca inadmisibil

recursul declarat de intimatul C.D.D.

A fost obligat recurentul la 80 lei

cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că potrivit art. 129 din

Constituția României revizuită prin Legea din 18 septembrie 2003, împotriva

hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita

căile de atac, în condițiile legii.

O hotărâre pronunțată de instanța de

recurs, este definitivă și nu poate fi atacată cu recurs, decizia penală nr.

36/2009 a Tribunalului Sibiu este definitivă.

Recursul inadmisibil, la fel ca și recursul

tardiv, este considerat inexistent, ceea ce înseamnă că nu produce nici un

efect.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs intimatul C.D.D.

Curtea reține că de lege lata pot fi

supuse recursului sentințele pronunțate de curțile de apel ca instanțe de fond [art.

385/1 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.], precum și deciziile pronunțate de

aceleași instanțe în apel [art. 385/1 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.], iar nu

și deciziile prin care au fost soluționate recursurile, asemenea hotărâri fiind

definitive, nesusceptibile de a fi supuse unei alte căi ordinare de atac.

În speță, dincolo de împrejurarea că

petentul a exercitat “în cascadă” căi de atac, Curtea constată că este

investită cu soluționarea unui recurs exercitat împotriva unei decizii pronunțate

de Curtea de Apel, ca instanță de recurs, situație inadmisibilă, sens în care

urmează a respinge ca atare calea de atac formulată de petent, cu obligarea sa

la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat

de intimatul C.D.D. împotriva deciziei penale nr. 295 din 7 mai 2009 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19

noiembrie 2009.