ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2732/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC R.D. SRL Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală și Agenția Națională de Administrare Fiscală București, să se dispună suspendarea executării actelor administrative, respectiv a Raportului de inspecție fiscală nr. 24665 din 15 octombrie 2008, a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 24666 din 15 octombrie 2008 și a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 24667 din 15 octombrie 2008, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat că suma la plata căreia a fost obligată este eronată și că indisponibilizarea acestei sume ar conduce la blocarea completă a activității comerciale, ceea ce în condițiile de criză ar avea ca rezultat încetarea totală a activității. Pe de altă parte, a mai susținut reclamanta, creanța stabilită prin actele administrative atacate nu este certă, lichidă și exigibilă, iar faptul că actele contestate sunt considerate titluri executorii pune Statul într-o poziție de avantaj față de alți creditori. Nu se poate discuta despre obligații cu caracter definitiv, a mai arătat reclamanta, decât în momentul în care acestea sunt cenzurate de instanță, până la acel moment creanța stabilită în mod unilateral având un caracter provizoriu, lipsit de certitudine.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea nr. 226/CA/2009 - PI din 23 noiembrie 2009, a admis cererea formulată de reclamanta SC R.D. SRL Oradea și a dispus suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. 24665 din 15 octombrie 2008, a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 24666 din 15 octombrie 2008 și a Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 24667 din 15 octombrie 2008, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și iminența pagubei, pentru a se dispune suspendarea executării actelor contestate.

Astfel, condiția cazului bine justificat, ce implică existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, este îndeplinită în situația în care reclamanta contestă obligațiile fiscale impuse, invocând împrejurarea că produsele societății supuse controlului inspectorilor Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale sunt băuturi intermediare în conformitate cu prevederile art. 172 C. fisc., iar nu băuturi spirtoase cum au fost calificate de inspectori. De asemenea, valoarea obligațiilor de plată stabilite în sarcina societății reprezintă un motiv suficient pentru a aprecia asupra prejudiciului cert suferit de reclamantă prin indisponibilizarea acestor sume bănești considerabile.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), solicitând, în principal, modificarea ei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată față de această autoritate pentru lipsa calității procesuale pasive, iar în subsidiar, în sensul respingerii cererii ca fiind neîntemeiată. În motivarea recursului s-s susținut în esență că, în raport cu prevederile art. 1 și art. 2 din H.G. nr. 109/2009, art. 1 din H.G. nr. 110/2009, art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. a), b), c), j) din Legea nr. 554/2004 și în condițiile în care cele trei acte administrative ce formează obiectul cererii de chemare în judecată au fost emise de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale, se impunea a se constata lipsa calității procesuale pasive a autorității recurente, o atare calitate putând avea în cauză doar Autoritatea Națională a Vămilor, organizată ca instituție publică cu personalitate juridică.

A fost invocată și excepția inadmisibilității cererii pentru nerespectarea prevederilor art. 205-218 din O.G. nr. 92/2003 care stabilesc o procedură administrativă obligatorie în ceea ce privește contestarea actelor administrative fiscale, actul administrativ ce poate fi supus cenzurii instanței de contencios administrativ fiind numai decizia de soluționare a contestației administrative. Sub aspectul fondului cauzei, s-a apreciat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât simplele afirmații ale reclamantei, neurmate de dovedirea unor situații care să probeze existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube, nu sunt de natură să conducă la suspendarea executării actelor contestate, așa cum în mod constant a statuat și instanța supremă.

Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține că recursul este fondat, pentru argumentele ce succed. Sesizând instanța de contencios administrativ, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, anularea raportului de inspecție fiscală nr. 24665 din 15 octombrie 2008, a dispoziției nr. 24666 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală și a deciziei de impunere nr. 24667 din aceeași dată privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, precum și suspendarea executării acestor acte până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Prin cererea precizatoare depusă ulterior la dosar s-a procedat la extinderea cadrului procesual prin chemarea în judecată în calitate de pârâtă a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, solicitându-se și anularea Deciziei nr. 105 din 31 martie 2009 pronunțată asupra contestației în procedura administrativă, obiectul cererii de suspendare ce a fost soluționată prin hotărârea atacată rămânând însă nemodificat. Or, în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ o autoritate publică poate avea calitatea de pârât numai în măsura în care are calitatea de emitent al actelor contestate sau nu a soluționat în termenul legal, ori a refuzat să rezolve o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau interes legitim.

Autoritatea publică este definitivă de art. 2 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 554/2004 ca fiind orice organ al statului sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. În materia contenciosului administrativ nu este relevantă personalitatea juridică a autorității publice astfel definite, ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică, pentru organizarea executării legii sau executarea în concret a acesteia. Transpusă în plan procesual, capacitatea administrativă conferă autorității publice capacitatea de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu are personalitate juridică și deci capacitate juridică în sensul civil al noțiunii.

Cum, în speță, au format obiectul cererii de suspendare a executării numai cele trei acte emise de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj indicate ca atare și în dispozitivul încheierii atacate, se impunea ca respectiva cerere să fie soluționată numai în contradictoriu cu emitentul lor și a se constata că, sub acest aspect, Agenția Națională de Administrare Fiscală nu are calitate procesuală pasivă. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3), corelat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursul va fi admis, cu consecința modificării, în parte, a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare față de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia.

In raport cu soluția astfel adoptată și în condițiile în care calea de atac a recursului nu a fost exercitată și de către emitentul actelor în discuție, celelalte critici ale recurentei circumscrise fondului cauzei și pretinsa incidență a excepției inadmisibilității cererii nu pot fi examinate de instanța de control judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva încheierii nr. 226 din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte încheierea atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC R.D. SRL Oradea față de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia. Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2010.