ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1542/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1542/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 8 /MF din

17 noiembrie 2009 pronunțată de tribunalul Argeș, inculpații C.G. și C.A. au

fost condamnați la câte 7 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și 3

ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b), și e) C. pen., (inculpatului C.A. interzicându-i-se și drepturile prev. de art.

64 lit. d) C. pen.), în baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001.

S-a dispus ca

executarea pedepsei principale să se facă cu privare de libertate,

menținându-se, în temeiul disp. art. 357 alin. (2) C. proc. pen., starea de

arest preventiv și deducându-se perioada reținerii și arestării preventive,

începând cu data de 8 mai 2009.

În baza art. 118

lit. e) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 668/2001, s-a dispus confiscarea

sumelor de 100 lei și respectiv de 25 lei, de la inculpații C.G., C.A.

S-a luat act

de renunțarea la plata despăgubirilor civile de către părțile vătămate B.M. și

M.R.E.

Au fost

obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Spre a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpații C.G.

și C.A., veri primari, fără ocupație, au luat hotărârea infracțională de a

câștiga în mod facil sume de bani prin racolarea unor minore, pe care să le

determine să se prostitueze.

În luna

martie 2007, inculpatul C.G. a racolat-o pe minora M.R.E., în vârstă de 17 ani,

pe care a amăgit-o cu o relație de prietenie și concubinaj, dar scopul acestuia

a fost să o determine să practice prostituția. Partea vătămată nu a fost de

acord cu propunerea de a se prostitua, dar inculpatul a folosit asupra ei

violența, fiind nevoită să accepte ceea ce îi cerea inculpatul, respectiv

întreținerea de raporturi sexuale cu diferiți bărbați, pentru a obține sume de

bani.

Partea

vătămată M.R.E. a fost cazată în apartamentul inculpatului C.A., iar în

condițiile menționate a întreținut relații sexuale cu mai mulți bărbați, pe

care inculpatul C.G. îi racola di municipiul Câmpulung, în special din barul

numit L.R.

Printre bărbații

racolați a fost și numitul P.C., căruia inculpatul C.G. i-a oferit pentru a

întreține relații sexuale pe cele două minore părți vătămate, dar datorită

stării de ebrietate în care se afla, nu a reușit, și, cu toate astea, a plătit

suma de 50 lei, pe care a luat-o inculpatul (fila 36, 37 dosar urmărire

penală).

Activitatea

inculpatului C.G., de a racola bărbați aflați în barul L.R. pentru a întreține

relații sexuale cu cele două părți

vătămate, este relatată de

martorul B.C. (fila 34, 35, 238 dosar urmărire penală) care a relatat că în

aceiași seară în care fusese racolat și numitul P.C., inculpatul a propus să

întrețină relații sexuale cu minora M.R.E., însă acesta a refuzat.

Ulterior

partea vătămată M.R.E. a fost dusă de inculpatul C.G. în comuna Poenarii de

Muscel, la locuința fratelui său, aducându-i diverși bărbați pentru a întreține

cu aceștia raporturi sexuale. De fiecare dată când partea vătămată refuza,

inculpatul o lovea, sechestrând-o în casă unde era păzită de soția fratelui

inculpatului, din această locuință, partea vătămată fiind salvată după câteva

zile, de un frate vitreg al său, pe nume D., ascunzându-se la bunicii săi în

comina Boteni, Județul Argeș, iar apoi într-un apartament unde locuiau cu

chirie frații săi. Inculpatul C.G. a reușit să afle locul unde se ascundea

partea vătămată, iar după ce a pătruns în apartament a exercitat acte de

violență asupra acesteia, reproșându-i faptul că fugise din comuna Poenarii de

Muscel. Inculpatul a exercitat acte de violență și asupra surorii părții

vătămate, inițial pentru că refuza să-i comunice locul în care se ascundea

partea vătămată, iar apoi și pentru faptul ascunderii(fila 38, 40 41 dosar

urmărire penală).

Pentru a

scăpa de amenințările inculpatului, partea vătămată a depus plângere la organul

de poliție, iar după acest moment a fost căutată de mama acestuia - martora C.C.

- care i-a oferit suma de 200 de euro pentru a-și retrage plângerea.

Inculpatul C.A.,

tot prin amăgire a racolat-o pe minora B.M. (promițându-i că se va căsători cu

ea) care fusese crescută în centru pentru copii abandonați, la acel moment

aflându-se în Centrul pentru Copilul aflat în Dificultate din municipiul

Câmpulung Muscel.

Scopul

racolării părții vătămate a fost acela de a o determina să întrețină raporturi

sexuale cu diferiți bărbați, pentru a obține diferite sume de bani.

În vara

anului 2007, inculpatul a condus-o pe minora parte vătămată la domiciliul

martorului Ț.P., pentru a întreține raporturi sexuale cu acesta și de la care a

solicitat suma de 25 lei. Ulterior asemenea raporturi sexuale plătite au mai

fost întreținute de către partea vătămată cu același martor.

Inculpatul,

i-a prezentat părții vătămate și pe martorul S.I., cu care a întreținut

raporturi sexuale, la domiciliul acestuia, de asemenea inculpatul i l-a adus și

pe martorul E.C.M. (fila 111, 112 dosar urmărire penală), pentru a întreține cu

acesta raport sexual, martorul precizând însă că, din motive de igienă a

renunțat la asemenea gen de servicii.

Deoarece

inculpatul reproșa părții vătămate că nu câștigă suficienți bani din

exercitarea prostituției, acesta o lovea deseori având același comportament și

atunci când partea vătămată refuza anumiți clienți a căror igienă corporală era

îndoielnică.

Martora M.G. în

declarațiile sale(fila 49 dosar urmărire penală) a relatat că a văzut-o pe

partea vătămată, în repetate rânduri plecând din bar cu clienții pe care în

prealabil îi apela telefonic inculpatul C.A.

În drept,

faptele inculpaților au fost încadrate în infracțiunile pentru care au fost

condamnați, iar individualizarea pedepselor s-a făcut în raport de criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se că finalitatea pedepsei nu poate fi

atinsă decât prin executarea în condiții privative de libertate. Lipsa

antecedentelor penale a inculpaților a determinat prima instanță să aprecieze

că scopul pedepsei poate fi atins și prin stabilirea acesteia la limita minimă

prevăzută de textul de lege incriminator.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel inculpații criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinice, solicitând achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

persoane în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. a) rap. la art. 10 lit.

a) cod, și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 13

alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2000 în infracțiunea prevăzută de disp. art.

329 alin. (1) și (3) C. pen., precum și reținerea în favoarea inculpaților a

circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

Curtea de

Apel Pitești, prin Decizia nr. 11/MF din 2 februarie 2010 a respins ca

nefondate apelurile declarate de inculpații C.A. și C.G. împotriva sentinței nr.

8/MF din 17 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, a menținut starea de

arest a inculpaților, și i-a obligat pe aceștia la cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a

hotărî astfel a reținut că nu ase pot reține circumstanțele atenuante prevăzute

de dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen. datorită conduitei inculpaților care

prin manifestări violente au determinat părțile

vătămate

să întrețină relații sexuale cu diferiți bărbați în scopul obținerii foloase

materiale, astfel că nu se impune nici o reindividualizare a pedepsei acestora

în sensul micșorării cuantumului aplicat de instanța de fond și nici schimbarea

încadrării juridice dată faptei, și mai ales achitarea acestora atâta vreme cât

din toate probele administrate rezultă fără echivoc că inculpații au săvârșit

fapta pentru care au fost condamnați în primă instanță de Tribunalul Argeș.

Împotriva

deciziei pronunțată de Curtea de Apel Pitești au declarat inculpații C.A. și C.G.

solicitând achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în

temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. a) rap. la art. 10 lit. a) cod, și

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1)

și (3) din Legea nr. 678/2000 în infracțiunea prevăzută de disp. art. 329 alin.

(1) și (3) C. pen., precum și reținerea în favoarea inculpaților a

circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., inculpatul C.A. solicitând,

în subsidiar și reindividualizarea pedepsei aplicate invocând dispozițiile art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din

oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen. combinate cu art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată

că instanța de apel a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit

vinovăția inculpaților, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator

administrat în cauză, dând faptelor comise încadrarea juridică corespunzătoare,

precum și o corectă individualizare a pedepselor și constată că recursurile

formulate de recurenții inculpați C.A. și C.G. nu sunt fondate pentru motivele

care vor fi expuse în continuare.

Cu privire la

motivul de recurs invocat de către ambii inculpați circumscris de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., privind schimbarea încadrării juridice dată faptelor din

infracțiunea prevăzută de dispozițiile de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr.

678/2000 în infracțiunea prevăzută de disp. art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., Înalta

Curte constată că acest motiv de casare nu poate fi primit.

Distincția

dintre infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 13 din Legea nr.

678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și cea de

proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. este dată de obiectul

juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea

socială diferită protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor

două legi; în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 aceasta

fiind apărarea dreptului la libertatea de voință și acțiune a persoanei, iar în

cazul infracțiunii de proxenetism, apărarea bunelor moravuri în relațiile de

conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență.

Pentru

realizarea laturii obiective a infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 329

C. pen. respectiv care vizează proxenetismul, trebuie ca elementul material să

se realizeze prin una dintre următoarele acțiuni alternative respectiv,

îndemnul la prostituție, înlesnirea practicării prostituției, tragerea de

foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană.

Sub aspectul

laturi subiective, infracțiunea de proxenetism presupune vinovăția

infractorului sub forma intenției, atunci când fapta incriminată constă în

îndemnarea la prostituție, deoarece acțiunea făptuitorului este orientată spre

un obiectiv bine determinat - practicarea prostituției de către o persoană -

intenția care nu poate fi decât directă, intenție directă care subzistă și în

cazul săvârșirii infracțiunii pentru care inculpații sunt în mod corect trimiși

în judecată în prezenta cauză, respectiv cea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 678/2001, intenție directă determinată însă prin scopul urmărit

de a exploata sexual părțile vătămate minore.

Or, în cauza

de față inculpații C.G. și C.A. au recrutat, transportat, transferat, găzduit

și primit părțile vătămate B.M. și M.R.E., minore, la apartamentul lui C.C. și

respectiv la domiciliile diverșilor bărbați în scopul exploatării acestora, fapte

săvârșite prin amenințare, violență și constrângere și

înșelăciune

a persoanelor vătămate, fiind îndeplinite elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001.

Nici motivul

de casare invocat de către ambii inculpați circumscris în

dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen. nu poate fi primit în sensul că s-a

comis o eroare gravă de

fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri de condamnare, întrucât

vinovăția inculpaților a fost stabilită în cadrul juridic

procesual penal, cu probe concludente și utile

cauzei apte să conducă la concluzia

că ceea ce probează corespunde

adevărului, astfel că achitarea acestora pentru

faptele prevăzute de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, în

baza art. 11 alin. (

1) lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. nu

este posibilă, având în vedere următoarele considerente.

La instanța de

apel inculpații (filele 57 și 58 dosar apel) au precizat că își exercită

dreptul la tăcere și își mențin declarațiile date anterior.

Înalta Curte nu

poate primi declarațiile inculpaților C.A. și C.G. date la urmărirea penală

filele 19, 83-84, 86-87, 126, și respectiv filele 89-90, 91-92, 93-94, care au

fost nesincere, întrucât nu se coroborează cu declarațiile părților vătămate B.M.

și M.R.E. și a martorilor M.G., P.C., M.R., H.D., B.C., M.G., B.C., din care

rezultă fără putință de tăgadă activitatea infracțională a celor doi inculpați

și pe care și-au exercitat-o asupra celor două părți vătămate minore.

Înalta Curte

analizând probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la

concluzia primei instanțe și instanței de apel cu privire la situația de

fapt și vinovăția inculpaților sub aspectul

comiterii infracțiuni prevăzute de art. 13

alin. (1) și (3) din Legea nr.

678/2001.

Deși

inculpații au negat constant comiterea faptelor, afirmând că au fost condamnați

pe nedrept, susținerile acestora nu au suport probator.

Simpla

afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de

probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de

inculpați, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența

convingerea bazată pe probe irefutabile.

Faptele inculpaților sunt neîndoielnic grave, astfel că în operația

complexă a

individualizării

tratamentului penal, cele două instanțe au ținut seama că faptele inculpaților

au avut drept consecință obținerea de foloase materiale prin recrutare,

transport, transfer, găzduire a părților vătămate B.M. și M.R.E., minore, la

apartamentul lui C.C. și respectiv la domiciliile diverșilor bărbați în scopul

exploatării acestora, fapte săvârșite prin amenințare, violență și constrângere

și înșelăciune a persoanelor vătămate, împrejurare care coroborată cu totala

nesinceritate a inculpaților demonstrează că resocializarea lor viitoare

pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie

în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen., ce prevăd că „legea penală

apără .persoana, drepturile și

libertățile

acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept".

Înalta Curte

nu poate primi nici motivul de recurs conform art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., privind greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului C.A.,

constatând că instanța de fond și de apel au reținut justificat în favoarea

inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen.

aplicând o pedeapsă acestuia orientată spre minimul special prevăzută de textul

incriminator, astfel că o reducere a pedepsei nu mai poate fi aplicată.

Atitudinea

sfidătoare avută de inculpat față de instanțele de judecată pe

întreg parcursul procesului penal unită cu

împrejurarea că nu a manifestat nici cel

mai mic regret față de faptele

comise îndreptățește convingerea Înaltei Curți că reeducarea pedepsei nu poate

fi realizată decât prin aplicarea unei pedepse de 7 ani închisoare prin privare

de libertate pentru faptele comise, așa cum corect s-a

stabilit de către instanța de fond și menținută de instanța de apel.

Ca măsură de

constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de

exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea

ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește persoana

făptuitorului.

Pe de altă

parte pedeapsa trebuie să fie individualizată astfel încât inculpatul să se

convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a

săvârșirii unor fapte penale similare.

Operațiunea

de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv de evaluare a tuturor

elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea

unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Pedeapsa

aplicată de 7 ani închisoare cu executare în regim de

detenție

este în măsură să satisfacă scopul prevăzut de art. 52 C. pen. astfel că

reindividualizarea pedepsei inculpatului C.A. nu se impune.

Pentru toate

aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații C.G. și C.A. împotriva Deciziei penale nr. 2/A/MF din 2

februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va

obliga

recurenții inculpați la cheltuieli judiciare către stat potrivit dispozitivului

prezentei decizii.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații C.G. și C.A. împotriva Deciziei penale

nr. 2/A/MF din 2 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurenții inculpați la câte 650 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați, în sumă de câte

300 lei, precum și onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru părțile

civile, în sumă de câte 150 lei, se vor avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 21 aprilie 2010.