ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1542/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 8 /MF din 17 noiembrie 2009 pronunțată de tribunalul Argeș, inculpații C.G. și C.A. au fost condamnați la câte 7 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), și e) C. pen., (inculpatului C.A. interzicându-i-se și drepturile prev. de art. 64 lit. d) C. pen.), în baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001. S-a dispus ca executarea pedepsei principale să se facă cu privare de libertate, menținându-se, în temeiul disp. art. 357 alin. (2) C. proc.

pen., starea de arest preventiv și deducându-se perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 8 mai 2009. În baza art. 118 lit. e) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 668/2001, s-a dispus confiscarea sumelor de 100 lei și respectiv de 25 lei, de la inculpații C.G., C.A. S-a luat act de renunțarea la plata despăgubirilor civile de către părțile vătămate B.M. și M.R.E. Au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat. Spre a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Inculpații C.G. și C.A., veri primari, fără ocupație, au luat hotărârea infracțională de a câștiga în mod facil sume de bani prin racolarea unor minore, pe care să le determine să se prostitueze.

În luna martie 2007, inculpatul C.G. a racolat-o pe minora M.R.E., în vârstă de 17 ani, pe care a amăgit-o cu o relație de prietenie și concubinaj, dar scopul acestuia a fost să o determine să practice prostituția. Partea vătămată nu a fost de acord cu propunerea de a se prostitua, dar inculpatul a folosit asupra ei violența, fiind nevoită să accepte ceea ce îi cerea inculpatul, respectiv întreținerea de raporturi sexuale cu diferiți bărbați, pentru a obține sume de bani. Partea vătămată M.R.E. a fost cazată în apartamentul inculpatului C.A., iar în condițiile menționate a întreținut relații sexuale cu mai mulți bărbați, pe care inculpatul C.G. îi racola di municipiul Câmpulung, în special din barul numit L.R.

Printre bărbații racolați a fost și numitul P.C., căruia inculpatul C.G. i-a oferit pentru a întreține relații sexuale pe cele două minore părți vătămate, dar datorită stării de ebrietate în care se afla, nu a reușit, și, cu toate astea, a plătit suma de 50 lei, pe care a luat-o inculpatul (fila 36, 37 dosar urmărire penală). Activitatea inculpatului C.G., de a racola bărbați aflați în barul L.R. pentru a întreține relații sexuale cu cele două părți vătămate, este relatată de martorul B.C. (fila 34, 35, 238 dosar urmărire penală) care a relatat că în aceiași seară în care fusese racolat și numitul P.C., inculpatul a propus să întrețină relații sexuale cu minora M.R.E., însă acesta a refuzat.

Ulterior partea vătămată M.R.E. a fost dusă de inculpatul C.G. în comuna Poenarii de Muscel, la locuința fratelui său, aducându-i diverși bărbați pentru a întreține cu aceștia raporturi sexuale. De fiecare dată când partea vătămată refuza, inculpatul o lovea, sechestrând-o în casă unde era păzită de soția fratelui inculpatului, din această locuință, partea vătămată fiind salvată după câteva zile, de un frate vitreg al său, pe nume D., ascunzându-se la bunicii săi în comina Boteni, Județul Argeș, iar apoi într-un apartament unde locuiau cu chirie frații săi. Inculpatul C.G. a reușit să afle locul unde se ascundea partea vătămată, iar după ce a pătruns în apartament a exercitat acte de violență asupra acesteia, reproșându-i faptul că fugise din comuna Poenarii de Muscel.

Inculpatul a exercitat acte de violență și asupra surorii părții vătămate, inițial pentru că refuza să-i comunice locul în care se ascundea partea vătămată, iar apoi și pentru faptul ascunderii(fila 38, 40 41 dosar urmărire penală). Pentru a scăpa de amenințările inculpatului, partea vătămată a depus plângere la organul de poliție, iar după acest moment a fost căutată de mama acestuia - martora C.C. - care i-a oferit suma de 200 de euro pentru a-și retrage plângerea. Inculpatul C.A., tot prin amăgire a racolat-o pe minora B.M. (promițându-i că se va căsători cu ea) care fusese crescută în centru pentru copii abandonați, la acel moment aflându-se în Centrul pentru Copilul aflat în Dificultate din municipiul Câmpulung Muscel.

Scopul racolării părții vătămate a fost acela de a o determina să întrețină raporturi sexuale cu diferiți bărbați, pentru a obține diferite sume de bani. În vara anului 2007, inculpatul a condus-o pe minora parte vătămată la domiciliul martorului Ț.P., pentru a întreține raporturi sexuale cu acesta și de la care a solicitat suma de 25 lei. Ulterior asemenea raporturi sexuale plătite au mai fost întreținute de către partea vătămată cu același martor. Inculpatul, i-a prezentat părții vătămate și pe martorul S.I., cu care a întreținut raporturi sexuale, la domiciliul acestuia, de asemenea inculpatul i l-a adus și pe martorul E.C.M. (fila 111, 112 dosar urmărire penală), pentru a întreține cu acesta raport sexual, martorul precizând însă că, din motive de igienă a renunțat la asemenea gen de servicii.

Deoarece inculpatul reproșa părții vătămate că nu câștigă suficienți bani din exercitarea prostituției, acesta o lovea deseori având același comportament și atunci când partea vătămată refuza anumiți clienți a căror igienă corporală era îndoielnică. Martora M.G. în declarațiile sale(fila 49 dosar urmărire penală) a relatat că a văzut-o pe partea vătămată, în repetate rânduri plecând din bar cu clienții pe care în prealabil îi apela telefonic inculpatul C.A. În drept, faptele inculpaților au fost încadrate în infracțiunile pentru care au fost condamnați, iar individualizarea pedepselor s-a făcut în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se că finalitatea pedepsei nu poate fi atinsă decât prin executarea în condiții privative de libertate.

Lipsa antecedentelor penale a inculpaților a determinat prima instanță să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins și prin stabilirea acesteia la limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, solicitând achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. a) rap. la art. 10 lit. a) cod, și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2000 în infracțiunea prevăzută de disp. art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., precum și reținerea în favoarea inculpaților a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

Curtea de Apel Pitești, prin Decizia nr. 11/MF din 2 februarie 2010 a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații C.A. și C.G. împotriva sentinței nr. 8/MF din 17 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, a menținut starea de arest a inculpaților, și i-a obligat pe aceștia la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel a reținut că nu ase pot reține circumstanțele atenuante prevăzute de dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen.

datorită conduitei inculpaților care prin manifestări violente au determinat părțile vătămate să întrețină relații sexuale cu diferiți bărbați în scopul obținerii foloase materiale, astfel că nu se impune nici o reindividualizare a pedepsei acestora în sensul micșorării cuantumului aplicat de instanța de fond și nici schimbarea încadrării juridice dată faptei, și mai ales achitarea acestora atâta vreme cât din toate probele administrate rezultă fără echivoc că inculpații au săvârșit fapta pentru care au fost condamnați în primă instanță de Tribunalul Argeș. Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Pitești au declarat inculpații C.A. și C.G. solicitând achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. a) rap.

la art. 10 lit. a) cod, și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2000 în infracțiunea prevăzută de disp. art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., precum și reținerea în favoarea inculpaților a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., inculpatul C.A. solicitând, în subsidiar și reindividualizarea pedepsei aplicate invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385 7 alin. (1) C. proc.

pen., constată că instanța de apel a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum și o corectă individualizare a pedepselor și constată că recursurile formulate de recurenții inculpați C.A. și C.G. nu sunt fondate pentru motivele care vor fi expuse în continuare. Cu privire la motivul de recurs invocat de către ambii inculpați circumscris de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., privind schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracțiunea prevăzută de dispozițiile de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2000 în infracțiunea prevăzută de disp.

art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu poate fi primit. Distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi; în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voință și acțiune a persoanei, iar în cazul infracțiunii de proxenetism, apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență.

Pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 329 C. pen. respectiv care vizează proxenetismul, trebuie ca elementul material să se realizeze prin una dintre următoarele acțiuni alternative respectiv, îndemnul la prostituție, înlesnirea practicării prostituției, tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană.

Sub aspectul laturi subiective, infracțiunea de proxenetism presupune vinovăția infractorului sub forma intenției, atunci când fapta incriminată constă în îndemnarea la prostituție, deoarece acțiunea făptuitorului este orientată spre un obiectiv bine determinat - practicarea prostituției de către o persoană - intenția care nu poate fi decât directă, intenție directă care subzistă și în cazul săvârșirii infracțiunii pentru care inculpații sunt în mod corect trimiși în judecată în prezenta cauză, respectiv cea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, intenție directă determinată însă prin scopul urmărit de a exploata sexual părțile vătămate minore. Or, în cauza de față inculpații C.G.

și C.A. au recrutat, transportat, transferat, găzduit și primit părțile vătămate B.M. și M.R.E., minore, la apartamentul lui C.C. și respectiv la domiciliile diverșilor bărbați în scopul exploatării acestora, fapte săvârșite prin amenințare, violență și constrângere și înșelăciune a persoanelor vătămate, fiind îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001. Nici motivul de casare invocat de către ambii inculpați circumscris în dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen.

nu poate fi primit în sensul că s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri de condamnare, întrucât vinovăția inculpaților a fost stabilită în cadrul juridic procesual penal, cu probe concludente și utile cauzei apte să conducă la concluzia că ceea ce probează corespunde adevărului, astfel că achitarea acestora pentru faptele prevăzute de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, în baza art. 11 alin. ( 1) lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. nu este posibilă, având în vedere următoarele considerente. La instanța de apel inculpații (filele 57 și 58 dosar apel) au precizat că își exercită dreptul la tăcere și își mențin declarațiile date anterior.

Înalta Curte nu poate primi declarațiile inculpaților C.A. și C.G. date la urmărirea penală filele 19, 83-84, 86-87, 126, și respectiv filele 89-90, 91-92, 93-94, care au fost nesincere, întrucât nu se coroborează cu declarațiile părților vătămate B.M. și M.R.E. și a martorilor M.G., P.C., M.R., H.D., B.C., M.G., B.C., din care rezultă fără putință de tăgadă activitatea infracțională a celor doi inculpați și pe care și-au exercitat-o asupra celor două părți vătămate minore. Înalta Curte analizând probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanțe și instanței de apel cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpaților sub aspectul comiterii infracțiuni prevăzute de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001.

Deși inculpații au negat constant comiterea faptelor, afirmând că au fost condamnați pe nedrept, susținerile acestora nu au suport probator. Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpați, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile. Faptele inculpaților sunt neîndoielnic grave, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, cele două instanțe au ținut seama că faptele inculpaților au avut drept consecință obținerea de foloase materiale prin recrutare, transport, transfer, găzduire a părților vătămate B.M.

și M.R.E., minore, la apartamentul lui C.C. și respectiv la domiciliile diverșilor bărbați în scopul exploatării acestora, fapte săvârșite prin amenințare, violență și constrângere și înșelăciune a persoanelor vătămate, împrejurare care coroborată cu totala nesinceritate a inculpaților demonstrează că resocializarea lor viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen., ce prevăd că „legea penală apără .persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept". Înalta Curte nu poate primi nici motivul de recurs conform art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., privind greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului C.A., constatând că instanța de fond și de apel au reținut justificat în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen.

aplicând o pedeapsă acestuia orientată spre minimul special prevăzută de textul incriminator, astfel că o reducere a pedepsei nu mai poate fi aplicată. Atitudinea sfidătoare avută de inculpat față de instanțele de judecată pe întreg parcursul procesului penal unită cu împrejurarea că nu a manifestat nici cel mai mic regret față de faptele comise îndreptățește convingerea Înaltei Curți că reeducarea pedepsei nu poate fi realizată decât prin aplicarea unei pedepse de 7 ani închisoare prin privare de libertate pentru faptele comise, așa cum corect s-a stabilit de către instanța de fond și menținută de instanța de apel. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește persoana făptuitorului.

Pe de altă parte pedeapsa trebuie să fie individualizată astfel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare. Operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege. Pedeapsa aplicată de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenție este în măsură să satisfacă scopul prevăzut de art. 52 C. pen. astfel că reindividualizarea pedepsei inculpatului C.A. nu se impune. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.G. și C.A. împotriva Deciziei penale nr. 2/A/MF din 2 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenții inculpați la cheltuieli judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.G. și C.A. împotriva Deciziei penale nr. 2/A/MF din 2 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții inculpați la câte 650 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați, în sumă de câte 300 lei, precum și onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru părțile civile, în sumă de câte 150 lei, se vor avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 aprilie 2010.