ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2929/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2929/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 14493/3 din 15
aprilie 2008, reclamantul S.V.D., în contradictoriu cu pârâta SC M.V.A.I. SRL a
solicitat instanței anularea hotărârii A.G.A. nr. 2/2008 prin care a fost adoptată
situația financiară a societății.
Reclamantul a susținut că
situația financiară pentru anul 2007 nu corespunde situației reale, unele
operațiuni privind imobilele fiind greșit înregistrate sau neînregistrate, că
au fost înregistrate cheltuieli inexistente iar profitul a fost diminuat în mod
fraudulos în detrimentul asociatului minoritar.
Reclamantul a arătat că a
solicitat să i se pună la dispoziție situațiile financiare ale societății
pentru a le putea discuta cu un specialist, dar, prin notificarea din 7 martie
2008, a fost reconvocat pentru ședința A.G.A. din data de 25 martie 2008,
precizându-i-se că toate documentele financiar contabile ale societății se află
la sediul acesteia și îi vor fi aduse la dispoziție în cadrul A.G.A., că deși
i-a comunicat asociatului majoritar că această modalitate este insuficientă și
a revenit cu solicitarea documentelor, A.G.A. a avut loc în absența sa și fără
a-i fi puse la dispoziție documentele.
A mai precizat reclamantul
că cu prilejul unei adunări ulterioare reclamantul a luat cunoștință de
conținutul hotărârii și de o parte din documentele contabile ale societății,
aflând cu această ocazie că acestea erau confuze și nu reflectau realitatea.
Tribunalul București, secția
a VI-a comercială, prin sentința nr. 7344 din 12 iunie 2008, a respins acțiunea
reclamantului, reținând, în esență, că instanța nu poate analiza decât
legalitatea adoptării hotărârii și nu oportunitatea măsurilor adoptate sau
realitatea situației înscrise în contabilitatea societății, pentru aceasta din
urmă existând alte modalități procedurale. A mai reținut instanța că, referitor
la considerentele cererii de chemare în judecată, acestea cuprind, în cea mai
mare parte, aspecte legate de modul de întocmire a documentelor contabile, care
nu pot constitui motiv de nulitate a hotărârii A.G.A.
Referitor la susținerea
reclamantului privind informarea asociatului pentru a se asigura un vot în
cunoștință de cauză, instanța de fond a constatat că, la momentul comunicării
celei de-a doua convocări, reclamantului i s-a adus la cunoștință faptul că
documentele contabile se găsesc la sediul societății și îi vor fi prezentate în
cadrul adunării, dar acesta a refuzat această modalitate și nu s-a prezentat la
adunare.
Împotriva acestei sentințe a
declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, se
susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probelor solicitate de
reclamant, că instanța fondului a interpretat greșit și dispozițiile
articolului 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 deoarece prin sintagma
„încălcarea legii” legiuitorul a avut în vedere încălcarea oricărui act
normativ, iar nu exclusiv a Legii nr. 31/1990 și a considerat că nici
prezentarea situațiilor financiare și a documentelor contabile exclusiv în
cadrul adunării nu este o conduită conformă cu legea, în raport de articolul
117
2
alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Curtea de Apel București,
secția a V-a comercială, prin decizia nr. 51 din 2 februarie 2009, a respins,
ca nefondat, apelul reclamantului instanța de control judiciar constatând
legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond sub aspectul criticilor
apelantului.
Împotriva acestei decizii a
declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate.
Recurentul își subsumează
criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.
proc. civ. și vizează următoarele aspecte ce vor fi prezentate și analizate în
enumerarea dată de parte.
art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.:
- instanța de apel (ca și
instanța fondului de altfel) nu cercetează fondul pricinii din perspectiva
principalului argument pentru care s-a solicitat anularea Hotărârii A.G.A. în
cauză: înregistrările contabile aprobate nu corespund realității, fiind
înregistrate plăți fictive pentru diminuarea profitului și dividendelor,
refuzând să administreze proba cu înscrisurile care au stat la baza Hotărârii
A.G.A. atacate, expertiza contabilă și interogatoriul, singurele mijloace de
probă care puteau dovedi adevărul sau neadevărul celor reținute în Hotărârea
A.G.A. atacată cu privire la situațiile financiare ale societății.
- recurentului i-a fost
împiedicat în mod abuziv accesul la documentele în cauză, care au fost
solicitate în mod expres prin Comunicările din 27 februarie 2008 și 18 martie
2008, lovindu-se de refuzul asociatului majoritar acesta pretinzând că actele
s-ar afla la firma care asigura contabilitatea.
art. 304 pct. 7 C. proc.
civ.:
- motivarea instanței de
apel este incompletă, contradictorie și străină de natura pricinii, întrucât
reține faptul că la termenul de administrare de probe reclamantul nu s-a
prezentat pentru a susține oral cererea de probatorii, fără însă a observa
faptul că acesta a criticat împrejurarea că respectivele probe au fost
solicitate prin însăși acțiunea, iar instanța fondului nu s-a pronunțat în nici
un fel asupra lor, în sensul admiterii sau respingerii.
art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.
proc. civ.:
- în mod eronat instanța de
control judiciar a reținut că încălcarea unor norme fiscale ar fi fost invocată
direct în apel întrucât la punctul 9 din acțiune reclamantul a criticat faptul
că situația financiară nu corespunde realității.
art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.:
- în mod greșit consideră
instanța de apel faptul că art. 117
2
alin. (1) din Legea nr. 31/1990
ar fi fost respectat prin simpla afirmație că documentele urmau a-i fi puse la
dispoziție reclamantului în cadrul ședinței A.G.A. În dezvoltarea acestei
critici, recurentul precizează că art. 117
2
alin. (1) din Legea nr. 31/1990
prevede că: situațiile financiare anuale, raportul anual al consiliului de
administrație, respectiv raportul directorului și cel al consiliului de
supraveghere, precum și propunerea cu privire la distribuirea de dividende se
pun la dispoziția acționarilor la sediul societății, de la data convocării
adunării generale. La cerere, acționarilor li se vor elibera copii de pe aceste
documente, astfel că refuzul societății de a-i pune la dispoziție documentația
contabilă anterior ședinței este nelegal.
art. 304 pct. 8 și 9 C.
proc. civ.:
- instanța de apel dă o
greșită interpretare atât procesului –verbal din 10 aprilie 2008, cât și
adresei din 11 aprilie 2008.
- instanța în mod eronat
prezumă că dacă reclamantul s-ar fi prezentat la sediul societății i-ar fi fost
puse la dispoziție documentele în cauză. Arată recurentul că, dacă se făcea o
corectă aplicare a art. 1199 C. civ., care definește prezumția drept consecința
ce magistratul trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut, faptul
cunoscut este refuzul de a i se pune la dispoziție documentele aferente anului
2007.
- în mod greșit consideră
instanța de apel că nu se poate reține reaua credință a asociatului majoritar
în condițiile art. 136
1
din Legea nr. 31/1990, față de refuzul
acestuia de a i se pune la dispoziție documentele în cauză anterior ședinței.
Recurentul conchide în
sensul admiterii recursului astfel cum a fost formulat, modificării deciziei în
sensul admiterii apelului și schimbării în tot a sentinței pe fond și admiterii
acțiunii, în principal, iar în subsidiar solicită admiterea recursului, casarea
deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Înalta Curte, examinând
decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este
nefondat pentru motivele ce se vor arăta punctual.
Înainte de a trece la
examinarea criticilor aduse deciziei atacate, trebuie menționat faptul că
Înalta Curte va lua în considerare numai acele motive care vizează
nelegalitatea hotărârii recurate, urmând a elimina din analiză aspectele de
netemeinicie invocate de recurent (situații de fapt, probe).
Decizia recurată a fost
pronunțată cu aplicarea corectă a legii, punctual motivată în fapt și în drept
în raport de limitele învestirii și de mijloacele de probă administrate în
cauză ș care nu pot forma obiectul examenului de nelegalitate în această fază
procesuală.
Recurentul nu dovedește în
ce constă vătămarea suferită, prin nediscutarea cererii sale de probatorii
odată ce a înțeles să nu se prezinte în fața instanței pentru a și-o susține,
împrejurare consemnată în practicaua hotărârii instanței de fond.
Instanța este suverană în a
aprecia pertinența și utilitatea probelor fiind ținută totodată să respecte
principiul disponibilității, astfel că nu se poate imputa instanțelor
pronunțarea unor hotărâri în lipsa administrării unor probe cerute de reclamant
dar nesusținute de acesta și considerate nepertinente de instanțe.
Motivarea deciziei recurate
este completă, răspunde tuturor motivelor invocate de apelantul-reclamant, nu
este în nici un fel străină de natura pricinii și reține corect, referindu-se
la practicaua sentinței apelate, că apelantul nu s-a prezentat pentru a-și
susține cererea de probatorii.
Instanța de apel nu a
reținut faptul că apelantul ar fi invocat pentru prima dată încălcarea unor
norme fiscale, ci că, apelantul – reclamant nu a precizat care sunt textele
legale încălcate de evocata hotărâre A.G.A., recurentul făcând o regretabilă
confuzie sub acest aspect.
Criticile de la pct. 4 și 5
din cererea de recurs sunt de asemenea nefondate întrucât
recurentului-reclamant nu i-a fost refuzat dreptul la informare, aspect corect
reținut de instanța de apel față de faptul că reclamantului i-au fost puse la
dispoziție documentele contabile la sediul societății.
De asemenea,
recurentului-reclamant nu i-a fost încălcat nici dreptul derivat din art. 117
2
alin. (1) din Legea nr. 31/1990, neprezentarea acestuia la sediul societății
neputând fi invocat ca argument în susținerea criticilor privind încălcarea
evocatelor drepturi legale.
Așa fiind, nici ultima
critică formulată de recurent cea privind reaua – credință a acționarului
majoritar în condițiile art. 136
1
din Legea nr. 31/1990 nu poate fi
primită odată ce recurentului-reclamant i-a fost pe deplin respectat dreptul la
o corectă și reală informare, aspect corect reținut și amplu argumentat de
instanța de control judiciar.
Așa fiind, în considerarea
celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge
recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de reclamantul S.V.D. împotriva deciziei nr. 51 din 2
februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 17 noiembrie 2009.