ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2079/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Caraș Severin, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

comercială nr. 532 din 5 mai 2008 a respins cererile formulate de

reclamantele SC P.R. SRL și Consiliul Local al Municipiului

Reșița împotriva SC C.S. SRL.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în principal, că sunt întrunite

condițiile de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare

încheiat între SC A. SA Reșița prin lichidator și SC C.S. SRL.

Astfel există un

consimțământ liber și neviciat iar părțile au avut

capacitatea cerută de lege pentru încheierea valabilă a contractului

de vânzare-cumpărare.

Referitor la obiectul contractului

s-a apreciat faptul că bunurile se află în circuitul civil și au

existat la momentul încheierii convenției.

Imobilul reclamat de pârâte ca fiind

demolat nu era pierit toatal în momentul încheierii contractului și în mod

corect s-a precizat că există fundația clădiri și

împrejmuirea din beton.

Toate bunurile vândute, respectiv

cumpărate au fost inventariate și evidențiate în contabilitatea

vânzătoarei SC A. SA, prin lichidator.

Lichidatorul a prezentat

situația juridică a bunurilor și a respectat toate formele

cerute de lege cu prilejul vânzării bunurilor.

Dreptul de proprietate al SC A. SA

asupra bunurilor în litigiu nu a fost contestat pe tot parcursul

desfășurării procesului de valorificare a lor în condițiile

specifice legii privind procedura insolvenței și nici pe calea

dreptului comun.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, prin decizia civilă nr. 4 din 13 ianuarie 2009 a respins

apelurile reclamanților SC P.R. SRL și Consiliul Local al

Municipiului Reșița, fiind preluate în esență toate

argumentele expuse anterior.

Împotriva deciziei civile nr. 4 din 13

ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, au promovat recurs pârâtele SC P.R. SRL și Consiliul

Local al Municipiului Reșița care au criticat pentru nelegalitate

și netemeinicie această hotărâre judecătorească,

după cum urmează.

Recurentul-reclamant Consiliul Local

al Municipiului Reșița, prin primar, a solicitat în temeiul art. 304 pct.

3 și 7 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea deciziei atacate

și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente iar

în subsidiar modificarea deciziei în sensul constatării

nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat între acele

societăți comerciale.

În dezvoltarea motivelor de recurs

s-a evocat că în mod greșit s-a apreciat, fără argumente,

că natura contractului de vânzare-cumpărare este comercială când

în realitate vânzarea cumpărare imobilelor este un act juridic civil. Din

acest punct de vedere natura civilă a contractului rezultă din

însuși conținutul acestuia, respectiv prevederile art. 3 C. com., iar

în speță nu este îndeplinită funcția economică a

contractului.

De asemenea obiectul contractului de

vânzare cumpărare este inexistent, nu a fost și nu este în circuitul

civil, nu este posibil, nu este licit și moral, nu este îndeplinită

condiția referitoare la capacitatea de a contracta, în fapt construcție

supraterană a fost demolată și reprezentantul consiliului local

nu cunoștea situația reală a imobilelor.

La rândul ei, recurenta

reclamantă SC P.R. SRL a solicitat în temeiul art. 304 pct. 3, 7, 8

și 9 C. proc. civ., în principal, admiterea recursului, casarea deciziei

și trimiterea spre rejudecare a cauzei și în subsidiar

desființarea hotărârii recurate, cu consecința admiterii

acțiunii așa cum a fost formulată.

S-a expus în motivarea recursului

că vânzarea a avut scop doar obținerea de sume certe de bani, în

vederea plății creditorilor societății, astfel că nu

rezultă natura comercială a contractului de vânzare-cumpărare.

Intimata-pârâtă SC C.S. SRL a

depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursurilor.

Înalta Curte, analizând materialul

probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse prin

cererile de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a

respinge recursurile reclamanților pentru următoarele considerente.

Printr-o integrală și

completă apreciere a probelor, atât instanța de fond cât și cea

de apel au stabilit o corectă situație de fapt și de drept,

constatând că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare, de

natură comercială, din 13 noiembrie 2007 au fost respectate toate

condițiile legale în materie.

Este de necontestat că regulile

care guvernează contractele speciale civile sunt aplicabile și

contractelor comerciale, în măsura în care legile comerciale nu

prevăd o altă reglementare. Reglementările art. 1 C. com.

precizează că în comerț se aplică această lege iar

unde ea nu dispune se aplică codul civil.

Astfel, în cazul contractelor care

reprezintă fapte și acte obiective de comerț datorită

naturii lor și în cazul contractelor care reprezintă fapte și

acte subiective de comerț întrucât sunt încheiate de comercianți în

cadrul exercitării comerțului și dacă contrariul nu

rezultă din actul încheiat sau contractul nu este prin esență

civil, devin aplicabile legile comerciale.

Din această perspectivă,

contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere are o

natură comercială, determinată de calitatea de comercianți

a părților și de însuși actul încheiat, în

concordanță cu dispozițiile art. 4, art. 7 și art. 56 C.

com.

Contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 13 noiembrie 2007 la BNP B.L. atestă că între SC A.

SA reprezentată prin lichidator judiciar Cabinet Individual de

Insolvență B.D.C., în calitatea de vânzătoare și SC C.S.

SRL în calitatea de cumpărătoare a intervenit

vânzarea-cumpărarea întregului drept de proprietate asupra imobilelor din

intravilan, proprietate extratabulară, evidențiate în actele

contabile ale societății, descrise detaliat, prețul fiind de

30.700 lei, exclusiv TVA, plătit integral la data semnării

convenției.

Așa cum rezultă din

procesul verbal privind Adunarea Comitetului Creditorilor SC A. SA încheiat la

data de 31 octombrie 2007, având pe ordinea de zi prezentarea măsurilor

luate de lichidatorul judiciar privind vânzarea bunurilor societății

și discutarea metodologiei de urmat în urma demolării fără

drept a unui imobil al societății de către un terț, a fost

hotărâtă luarea măsurilor pentru conservarea imobilelor și

împrejurimilor, toate acestea în scopul continuării vânzării.

În cadrul procedurii

insolvenței privind pe debitoarea SC A. SA, prin încheierea din data de 1

noiembrie 2007, în dosarul nr. 2137/115/2005 al Tribunalului Caraș

Severin, judecătorul sindic a dispus emiterea unei adrese către SC

P.R. SRL Reșița în vederea sistării lucrărilor de demolare

a construcțiilor și a oricăror altor lucrări de amenajare

pe terenul atribuit în folosința SC A. SA.

Adresa către SC P.R. SRL

Reșița, al cărui conținut a fost expus mai sus, a fost

înaintată la data de 2 noiembrie 2007.

De remarcat că SC A. SA,

societate în lichidare judiciară, a invitat prin adresa din 29 octombrie

2007 Primăria Reșița la Adunarea Comitetului Creditorilor care

urma să aibă loc la data de 31 octombrie 2007.

Contractul de vânzare-cumpărare

a cărui nulitate este solicitată de recurenții pârâți

respectă cerințele impuse de dispozițiile art. 948 C. civ.,

astfel încât urmează a respinge ca nefondate recursurile pârâților

Consiliul Local al Municipiului Reșița și SC P.R. SRL împotriva

deciziei civile nr. 4 din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

pârâții Consiliul Local al Municipiului Reșița și SC P.R.

SRL împotriva deciziei nr. 4 din 13 ianuarie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 3 iunie 2010.