Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
5442/86/2008
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
21 ianuarie 2010

Decizia nr. 265/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 5442/86/2008 — recurs

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin încheierea din 18 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr. 5442/86/2008, Curtea de Apel Suceava, secția civilă, în baza art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (1) C. proc. civ., ca inadmisibilă. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul P.G., iar, la termenul din 21 ianuarie 2010, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului, excepție întemeiată pentru următoarele considerente : Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, „încheierea motivată de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată numai cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare”.

În cauză, termenul de 48 de ore de la pronunțare a început să curgă de la miezul nopții zilei următoare celei în care s-a pronunțat încheierea recurată, potrivit art. 101 alin. (2) C. proc. civ. Or, în speță, reclamantul a declarat recursul tardiv, cu depășirea termenului de recurs de 48 de ore de la pronunțare, care s-a împlinit la miezul nopții zilei de 21 februarie 2009, la 18 martie 2009. Prin urmare, constatând că reclamantul P.G. a declarat tardiv recursul împotriva încheierii din 18 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr. 5442/86/2008 al Curții de Apel Suceava, instanța va dispune respingerea sa, în consecință.

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva încheierii din 18 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, în dosarul nr. 5442/86/2008. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2010.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.