ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 169/2018

HOTĂRÂRE

30.01.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 169/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă, la data de 4 august 2015 sub nr. x/2015*, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., F. și G. a solicitat instanței să dispună anularea hotărârii adunării generale a proprietarilor din data de 2 februarie 2015, pe care o consideră nelegală, fiind emisă cu încălcarea Legii nr. 230/2007.

Prin sentința nr. 138 din 27 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată excepția tardivității. Totodată, a fost admisă cererea reclamantului A. și s-a dispus anularea Hotărârii adunării generale a proprietarilor din cadrul Asociației de proprietari Central Rădăuți din data de 2 februarie 2015.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta B.

Prin încheierea din 23 septembrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, invocată de apelanta-pârâtă B. "Central" Rădăuți prin președinte C., în cadrul dosarului nr. x, având ca obiect soluționarea apelului declarat de pârâții B. prin președinte C., C., D., E., F. împotriva sentinței nr. 138 din 27 aprilie 2016 a Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă, intimați fiind reclamantul A. și pârâtul G.

În considerentele încheierii, instanța a reținut, în esență că, față de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare este inadmisibilă, întrucât Curtea Constituțională a României s-a pronunțat anterior asupra acestei excepții, iar pe de altă parte, aceasta nu este în măsură să legifereze prin indicarea unei date de la care curge termenul prevăzut în art. 26 din Legea nr. 230/2007.

La data de 24 septembrie 2016, recurenta-pârâtă B. a formulat recurs împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă a precizat că va depune motivele de recurs după ce va lua cunoștință de motivarea încheierii atacate.

La data de 10 noiembrie 2016, recurenta-pârâtă a depus la dosar motivele recursului formulat împotriva încheierii din 23 septembrie 2016 a Curții de Apel Suceava.

În cadrul motivelor de recurs, recurenta a susținut că, dispozițiile art. 26 din Legea nr. 230/2007 nu au mai fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Sub acest aspect, se mai arată că, prin decizie nr. 670/2011 a fost constatată ca fiind neconstituțională doar o sintagmă din cuprinsul dispoziției criticate, respectiv sintagma "de la adoptarea acesteia".

Recurenta a învederat că, cererea sa de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă, întrucât se impune verificarea constituționalității art. 26 din Legea nr. 230/2007, din perspectiva faptului că nu a fost stabilită o dată de la care să curgă termenul de 45 de zile de contestare a unei hotărâri adoptate de B.

În consecință, a solicitat admiterea recursului, cu consecința desființării încheierii atacate, iar în rejudecare a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 230/2007.

Intimatul A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în raport cu decizia nr. 670 din 18 mai 2011 a Curții Constituționale, art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 147 alin. (1) din Constituția României.

Totodată, a formulat întâmpinare și intimatul C., prin care a solicitat admiterea recursului, cu consecința desființării încheierii atacate și trimiterea cererii de sesizare Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de recurenta-pârâtă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din data de 4 aprilie 2017 a fost încuviințat raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a depus la dosar punct de vedere asupra raportului, prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin încheierea din data de 20 iunie 2017 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva încheierii din 23 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, stabilindu-se termen de judecată, în ședință publică, la data de 7 noiembrie 2017.

La termenul din 7 noiembrie 2017, Înalta Curte a suspendat judecarea recursului, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 24 noiembrie 2017, intimatul-reclamant A. a formulat cerere de reluare a judecării cauzei, cerere care a fost admisă, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., la termenul de astăzi.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă B., prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte îl va respinge pentru următoarele considerente:

Excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cursul unui proces, asemănător chestiunilor prejudiciale obișnuite și, în principiu, invocarea ei trebuie să reclame justificarea unui interes, motiv pentru care, prin dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 s-au stabilit condițiile de sesizare a Curții Constituționale.

Verificarea condițiilor prevăzute de lege a fost stabilită în competența instanței în fața căreia a fost ridicată această excepție, așa încât Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, respectând aceste dispoziții, a verificat cererea recurentei-pârâte oprindu-se mai întâi asupra admisibilității sesizării, potrivit reglementării din alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, rezultă că pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale cu privire la soluționarea unei excepții de neconstituționalitate este necesară îndeplinirea următoarelor condiții de admisibilitate: excepția de neconstituționalitate să fie ridicată într-un litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj; excepția de neconstituționalitate să vizeze o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare; dispoziția legală care face obiectul excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei; prevederile legale care formează obiectul excepției să nu fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Cu privire la cea din urmă condiție de admisibilitate, Înalta Curte apreciază aceasta nu este îndeplinită, întrucât Curtea Constituțională s-a pronunțat, prin decizia nr. 670 din 18 mai 2011, asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (4) și ale art. 26 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Prin această decizie, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, constatând că sintagma "de la adoptarea acesteia" este neconstituțională.

În plus, în considerentele acestei decizii, s-a reținut că, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituția României, art. 26 din Legea nr. 230/2007 este neconstituțional în măsura în care termenul pentru atacarea unei hotărâri a Adunării generale de proprietari curge împotriva unei persoane, deși aceasta nu avea cunoștință de adoptarea acesteia.

În ceea ce privește critica recurentei referitoare la necesitatea de a se indica o dată de la care curge termenul de 45 de zile de contestare a unei hotărâri adoptate de B., Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, în mod corect, a reținut că, Curtea Constituțională nu este în măsură să legifereze prin indicarea unei date de la care curge termenul prevăzut de art. 26 din Legea nr. 230/2007.

Considerentele instanței de apel, care au reținut că dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 230/2007 au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale sunt, prin urmare, corecte.

În consecință, având în vedere că, în speță, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, iar în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din aceeași lege, acesta este un impediment pentru sesizarea Curții Constituționale de către instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția, soluția din încheierea recurată, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 29 alin. (5) raportat la alin. (3) al aceluiași articol din Legea nr. 47/1992.

Pentru aceste motive, Înalta Curtea apreciază recursul nefondat și îl va respinge, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 29 alin. (3) și (5) din Legea nr. 47/1992.