ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4256/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 168/ F din 6 februarie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, a fost condamnat inculpatul Z.G. la: - 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 15 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 C. pen. S-a constatat că față de inculpat s-a dispus arestarea în lipsă.

În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat suma de 2000 euro dobândită prin săvârșirea infracțiunilor în perioada 07 iunie – 26 septembrie 2004. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut în fapt că, în cursul anului 2004, inculpatul a transportat, în mod regulat, atât pe teritoriul României, cât și din România în Spania, 4 genți conținând fiecare cca 6 kg heroină, în valoare de aproximativ 1.630.000 euro, acționând ca membru al unei rețele internaționale de traficanți de droguri, la care a aderat și a cărei funcționare a sprijinit-o. Prin sentința menționată au mai fost condamnați inculpații I.O.L., B.N.D., C.D.C., V.A., B.M., G.P.V., P.C., P.S., I.S., D.A., D.D.M., D.C.C., B.I., V.G.C.

Inculpatul din prezenta cauză a criticat soluția primei instanțe pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, solicitând reducerea acestora. Prin Decizia penală nr. 822 din 6 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, s-au admis apelurile declarate de procuror și de inculpați, s-a desființat în parte sentința apelată și rejudecând s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen., înlăturându-se lit. c), d) și e). Totodată, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. În ceea ce îl privește pe inculpatul Z.G., instanța de prim control judiciar a reținut că pedepsele principale aplicate acestuia au fost corect individualizate, însă, pedeapsa accesorie se impunea a fi aplicată numai în limitele prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 822 din 6 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, la data de 12 iunie 2009 a declarat recurs inculpatul Z.G. Deși acesta și-a calificat respectiva cale de atac ca fiind un „apel peste termen”, în mod corect Curtea de Apel București, secția I penală, a apreciat că suntem în prezența unui recurs, iar prin Decizia nr. 167/ A din 6 iulie 2009 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din actele dosarului rezultă, așa cum s-a arătat anterior, că apelul declarat de inculpat a fost soluționat deja prin Decizia penală nr. 822 din 6 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. În prezenta cauză inculpatul a fost încarcerat la data de 5 iunie 2009, acesta a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât și la pronunțare, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 385 3 raportat la art. 365 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că sunt întrunite condițiile cerute de dispozițiile legale invocate pentru declararea recursului peste termen. În recurs, inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 375 9 pct. 5 și 14 C. proc. pen. Astfel, judecarea cauzei a avut loc în absența sa, la data respectivă inculpatul aflându-se în Spania de unde a și fost extrădat în vederea executării pedepsei, iar în subsidiar învederează că pedeapsa aplicată nu a fost just individualizată, aceasta fiind mult prea aspră. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează: Conform art. 385 9 pct. 5 C. proc. pen. hotărârea este supusă casării atunci când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii.

Dispozițiile art. 314 C. proc. pen. arată că judecata nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere. Aducerea inculpatului arestat la judecată este obligatorie. Recurentul inculpat nu s-a aflat în stare de deținere pentru a fi obligatorie prezența sa la judecarea cauzei, ci s-a sustras atât de la urmărirea penală, cât și de la judecată, neputând fi audiat cu privire la faptele reținute în sarcina sa. Această situație nu poate fi imputată însă instanței, care a făcut demersurile necesare în vederea prezentării inculpatului, astfel că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, așa cum solicită inculpatul.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs formulat de inculpat, Înalta Curte constată că pedeapsa a fost just individualizată, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, modalitatea de săvârșire a acestora, cantitatea de droguri transportată, persoana inculpatului care, deși nu este cunoscut cu antecedente penale, s-a sustras de la urmărirea penală și de la judecată. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DE C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.G. împotriva Deciziei penale nr. 822 din 6 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 decembrie 2009.