Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.10.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4558/2009

HOTĂRÂRE
22.10.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4558/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta, SC S.D.SA, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului de Mediu, anularea deciziei de impunere nr. 8618 din 18 iunie 2007 emisă de pârâtă și repararea prejudiciului suferit ca urmare a plății unei sume nedatorate. Recurenta arată că actul administrativ emis de pârâtă este nelegal și netemeinic. În perioada 7 iunie 2002-2 octombrie 2003 a importat 1.439.775,70 kg ambalaje pe care le-a folosit în producția proprie de băuturi spirtoase. Reclamanta a mai susținut că potrivit art. 9 lit. d) din Legea nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu, obligația la fond constă în plata unei taxe de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de către producători și importatori, cu excepția celor utilizate pentru medicamente.

Astfel, a considerat că datorită faptul că societatea reclamantă a importat ambalaje - pe care le-a utilizat pentru ambalarea propriilor produse - nu datorează suma de 131.267 lei. Prin sentința nr. 53/CA/2008 din 7 aprilie 2008 Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanta nu a comercializat ambalajele propriu-zise ci le-a folosit la ambalarea propriilor produse - dar această distincție nu este de natură a înlătura obligația - prevăzută la art. 9 lit. d) din Legea nr. 73/2000, aceea de a achita o taxă de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de către producători și importatori.

Articolul 64 C. vamal definește importul ca fiind introducerea în țară a mărfurilor străine și introducerea acestora în circuitul economic . Este evident - că activitatea reclamantei pe durata mai sus menționată este cea prevăzută în textul legal mai sus arătat, introducerea în circuitul economic, deoarece legiuitorul nu face distincția dacă personal sau prin revânzare, astfel că în mod corect s-a reținut că reclamanta datorează 3% din valoarea ambalajelor. Instanța de fond a reținut că prin aceasta nu poate fi susținută ipoteza unei discriminări, nefiind dovedit un tratament diferențiat la aceleași condiții concrete de desfășurare a unei activități. Împotriva acestei hotărâri reclamanta SC S.D.

SA Bihor, a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. În motivarea recursului se arată că instanța a dat o interpretare eronată dispozițiilor art. 8 alin. (1), lit. d) din Legea nr. 73/2000, așa cum a fost modificată, precum și noțiunii de «valorificare a deșeurilor», a formulelor aplicabile pentru calculul obligațiilor datorate la Fondul de mediu pentru perioada 03 octombrie 2003- 31 decembrie 2005, precum și a principiilor de interpretare a dreptului, ceea ce a dus la formarea unei convingeri greșite asupra situației de fapt. Se mai susține că societatea nu a comercializat aceste ambalaje, ci le-a utilizat pentru ambalarea propriilor produse, neavând obligația de a plăti contribuția de 3 % la Fondul pentru mediu.

Această taxă a fost instituită pentru comerțul cu ambalaje. Ori societatea a importat ambalaje, pe care însă nu le-a comercializat, cea de-a doua condiție nefiind astfel îndeplinită. Comercializarea ambalajelor presupune valorificarea lor printr-un proces de vânzare-cumpărare, ori prin folosirea lor pentru ambalarea propriilor produse nu are loc o valorificare a lor, ci o valorificarea a produselor respective, în acest caz ambalajele având un rol accesoriu, nefiind obiecte de comerț. Mai mult, în cazul în care societatea ar fi obligată la plata contribuției la Fond s-ar ajunge la o situație discriminatorie față de ceilalți producători de produse ambalate care și-au achiziționat ambalajele necesare de pe piața internă și care nu au obligația de a plăti cota de 3% întrucât nu au calitatea de producător și nici de importator de ambalaje.

De asemenea, nici producătorii de produse ambalate, care sunt în același timp și producători de ambalaje, nu sunt obligați la plata acestei taxe pentru ambalajele pe care nu le comercializează ci le utilizează pentru ambalarea propriilor produse, iar importatorii de produse ambalate nu aveau obligația de a plăti această taxă. Recurenta consideră că prevederile legale sunt clare în acest domeniu și apreciază că dispozițiile legale invocate ar fi interpretabile, invocând principiul consacrat în cazul dispozițiilor legale susceptibile de interpretare " in dubio pro reo " care si-a găsit aplicarea și în alte ramuri de drept, prin urmare și în situația de față, principiu conform căruia orice dubiu profită debitorului.

În perioada 03 octombrie 2003 - 31 decembrie 2005 societatea a produs și pus pe piață produse ambalate având obligația de a plăti la Fondul pentru mediu o suma de 1 leu/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piață în perioada 03 octombrie 2003 -31 iulie 2004, respectiv 0.5 lei/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piață în perioada 01 august 2004 - 31 decembrie 2005. În fine, se mai arată că potrivit art. 8, alin. (3) din Legea privind Fondul pentru mediu, modificată, sumele menționate mai sus se vor plăti numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare și reciclare prevăzute în H.G. nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, plata făcându-se pe diferența dintre obiectivele anuale prevăzute în această hotărâre și obiectivele realizate efectiv de agenții economici.

Pentru anul 2005, obiectivele anuale sunt prevăzute de H.G. nr. 621/2005, care abrogă H.G. nr. 349/2002. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Administrația Fondului pentru Mediu a efectuat un control în cadrul SC S.D. SA având ca obiectiv verificarea modului de calcul, constituire și virare a obligațiilor la Fondul pentru mediu, pentru perioada 2002-2005. În urma controlului efectuat, s-a întocmit Raportul de inspecție nr. 8617 din 18 iunie 2007 și în baza acestuia Decizia de Impunere nr. 8618 din 18 iunie 2007, constatându-se în sarcina societății o creanță la Fondul pentru mediu în valoare totala de 1.339.573 lei (RON).

Împotriva Deciziei de Impunere nr. 8618 din 18 iunie reclamanta a for mulat contestația nr. 1095 din 12 iulie 2007, înregistrată la Administrația Fondului pentru Mediu cu nr. 153 din 16 iulie 2007, contestație care a fost respinsă prin Decizia nr. 30 din 21 august 2007. Administrația Fondului pentru Mediu a apreciat că potrivit art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 293/2002 privind aprobarea O.U.G. nr. 93/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu, pentru perioada 07 iunie 2002 - 02 octombrie 2003 se constituie venit la Fondul pentru mediu o "cota de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producători și importatori, cu excepția celor utilizate pentru medicamente". Obligația calculării, declarării și virării sumelor către Administrația Fondului pentru Mediu revine producătorilor și importatorilor de ambalaje.

Potrivit anexei nr. 1 la H.G. nr. 621/2005, ambalajul este definit ca fiind „orice obiect, indiferent de materialul din care este confecționat ori de natura acestuia, destinat reținerii, protejării, manipulării, distribuției și prezentării produselor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. Obiectul nereturnabil destinat acelorași scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj”. Astfel, având în vedere faptul că în perioada 07 iunie 2002 - 02 octombrie 2003, contestatoarea a efectuat importuri de ambalaje, în vederea ambalării propriilor produse, respectiv sticle de plastic (PET-uri), pe care le-a comercializat odată cu bunurile produse, iar nu produse medicamentoase în înțelesul dat de art. 2 din O.U.G.

nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, cu modificările și completările ulterioare, și, totodată, ținând cont de faptul că vânzarea unui produs către consumatorul final, care este beneficiarul acelui bun, presupune nu doar comercializarea bunului ci și a ambalajului acelui bun, s-a constatat că aceasta datorează o cotă de 3% din valoarea ambalajelor importate în perioada 07 iunie 2002 - 02 octombrie 2003 și comercializate odată cu bunurile produse, având deci obligația declarării și plății la Fondul pentru mediu pentru aceste ambalaje. Potrivit pct. 13 lit. d) din O.U.G.

nr. 86/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, pentru perioada 03 octombrie 2003 - 29 iulie 2004, se constituie venit la Fondul pentru mediu "o sumă de 10.000 lei/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piața națională de producătorii și importatorii de bunuri ambalate, cu excepția celor utilizate pentru medicamente". În perioada 30 iulie 2004 - 31 decembrie 2005, în conformitate cu pct. 1 lit. d) din Legea nr. 333/2004 privind aprobarea O.U.G.

nr. 86/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, se constituie venit la Fondul pentru mediu "o sumă de 5.000 lei/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piața națională de producătorii și importatorii de bunuri ambalate, cu excepția celor utilizate pentru medicamente". Sumele prevăzute anterior se vor plăti numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje, plata făcându-se pe diferența dintre obiectivele anuale și obiectivele realizate efectiv de agenții economici care introduc pe piața națională bunuri ambalate (conform H.G. nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje și a H.G.

nr. 899 din 10 iunie 2004 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje). Potrivit dispozițiilor art. 13 din H.G. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, "obiectivele privind recuperarea și reciclarea deșeurilor de ambalaje până în anul 2010 sunt următoarele: a) recuperarea unui procent de 50 % din greutatea deșeurilor de ambalaje; b) reciclarea unui procent de 25 % din greutatea totală a materialelor de ambalaj conținute în deșeurile de ambalaj recuperate, cu un procent minim de 15 % din greutatea fiecărui tip de material de ambalaj." Potrivit anexei nr. 1 la H.G. nr. 349/2002, noțiunea de «recuperare a ambalajelor și deșeurilor de ambalaje» este definită ca fiind colectarea în vederea reutilizării și, respectiv, a reciclării acestora.

În conformitate cu anexa nr. 2 la O.U.G. nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile, republicată, «colectarea» reprezintă strângerea, sortarea și/sau regruparea (depozitarea temporară) a deșeurilor în vederea transportării lor spre valorificare. În ceea ce privește «reciclarea deșeurilor de ambalaje», anexa nr. I la H.G. nr. 349/2002 o definește ca fiind operațiunea de reprelucrare într-un proces de producție a deșeurilor de ambalaje pentru a fi utilizate în scopul inițial sau pentru alte scopuri. Deci textul art. 13 alin. (1) lit. b), care reglementează obiectivul de reciclare își modifică conținutul față de cel din H.G.

nr. 349/2002, în sensul că nu se utilizează în niciun fel noțiunea de "valorificare", drept urmare obiectivul de reciclare nu se aplică la greutatea totală a materialelor de ambalaj conținute în deșeurile de ambalaj ''valorificate". Rezultă, deci, că intenția legiuitorului a fost ca procentul de minimum 25 % de reciclare să se raporteze la greutatea totală a deșeurilor de ambalaje, întocmai ca și în cazul procentului de valorificare de minimum 50 %. Drept urmare, se constată că se modifică modul de calcul al obiectivelor față de prevederile H.G. nr. 349/2002. Cu alte cuvinte, prin H.G. nr. 899/2004, procentul de reciclare nu se mai raportează la rezultatul obținut prin aplicarea procentului de valorificare la întreaga cantitate de deșeuri de ambalaje.

Deoarece, în perioada 07 iunie 2002 - 02 octombrie 2003, reclamanta a efectuat importuri de ambalaje, în vederea ambalării propriilor produse, pe care le-a comercializat odată cu bunurile produse și, totodată, ținând cont de faptul că vânzarea unui produs către consumatorul final, care este beneficiarul acelui bun, presupune nu doar comercializarea bunului ci și a ambalajului acelui bun, în mod corect s-a constatat că recurenta datorează o cotă de 3% din valoarea ambalajelor importate și comercializate odată cu bunurile produse. Încadrarea ca plătitor la bugetul Fondului pentru Mediu, a unei societăți, se stabilește în funcție de activitățile desfășurate de respectiva societate. Or, recurenta conform obiectului său de activitate se încadrează ca plătitor la Fondul pentru Mediu în calitate de importator de ambalaje.

Potrivit dispozițiilor prevăzute de Codul Vamal, respectiv, art. 64, importul este definit ca fiind introducerea în țară a mărfurilor străine și introducerea acestora în circuitul economic. Prin urmare, activitatea desfășurată de recurentă a presupus introducerea în circuitul civil a ambalajelor importate, astfel că în mod corect, instanța de fond a reținut că aceasta datorează cota de 3% din valoarea ambalajelor. Referitor la susținerea reclamantei cum că baza de impunere, respectiv calcului contribuției aferente cotei de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producători si importatori, ar fi eronate, se reține că obligația legală de plată a reclamantei, respectiv cota de 3% din valoarea comercializate de producători și importatori, se aplică la valoarea ambalajelor comercializate și nu la valoarea costului de producție.

Or, reclamanta nu comercializează ambalajele la valoarea costului de producție în lumina principiului ubi lex non dinstinguit nec nos dinstinguere debemus interpretarea reclamantei excede textului de lege. Drept pentru care, se constată că Administrația Fondului pentru Mediu în mod corect a procedat la aplicarea prevederilor art. 1 pct. 4) din Legea nr. 293/2002 privind aprobarea O.U.G nr. 93/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, aplicând cota de 3% la valoarea ambalajelor comercializate. Față de susținerile recurentei cum că nu există nicio prevedere prin care să fie extinsă obligativitatea cotei de 3% și la export, este necesar a sublinia faptul că Legea nr. 293/2002 nu face nici o distincție în acest sens, obligația reprezentând-o cota de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producători și importatori cu excepția celor utilizate pentru medicamente.

Deci, legiuitorul a înțeles să supună taxării operațiunea de comercializare pe care o îndeplinesc producătorii și importatorii de ambalaje. Pentru că legea nu face distincție între ambalajele comercializate pe piața internă și cele comercializate pe piața externă, inspectorii de control în mod corect au inclus în baza de impunere, toate vânzările pentru stabilirea obligațiilor de plată, respectându-se prevederile legale în vigoare, luându-se în calcul toate ambalajele utilizate pentru ambalarea propriilor produse comercializate ulterior de către reclamantă. Operațiunea la care se raportează inspectorul fiscal este comerțul (vânzarea) ambalajelor, din punctul de vedere al legii neexistând vreo condiție cu privire la piața de desfacere a ambalajelor.

În măsura în care faptul taxabil, respectiv comercializarea, se face pe teritoriul României, indiferent unde ajung bunurile comercializate, reclamanta este ținută să plătească această cotă de 3% din valoarea ambalajelor comercializate. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC S.D. SA Bihor, împotriva sentinței civile nr. 53/CA/2008 din 7 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3114/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 2 iunie 2009, la Curtea de Apel Oradea, reclamanta SC E.F.SA Ștei a solicitat instanței anularea deciziei de impuner
ÎCCJ 2009-02-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 542/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 15 martie 2007, reclamanta SC C.C. A. SA Roznov a solicitat anularea deciziei nr. 2 din 12 ianuarie 2007, a deciziei de
ÎCCJ 2013-11-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7491/2013
normelor legale aplicabile raporturilor juridice de mediu născute sub imperiul Legii nr. 73/2000 și O.U.G. nr. 196/2005, pentru perioada 2003-2008. Recurenta a susținut că Legea nr. 73/2000 prevede obligativitatea achitării sumei precizate
ÎCCJ 2012-09-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3587/2012
cția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea și a dispus anularea actelor administrative atacate și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 536.119 RON, precum și la 7.000 RON cheltuieli de judecată, constat
ÎCCJ 2010-06-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3225/2010
rziere aferente, a format obiectul contestației. Prin Decizia nr. 41 din 11 octombrie 2007 a A.F.M., contestația a fost respinsă. Reclamanta a arătat în acțiune că legislația aplicabilă pentru perioada 7 iunie 2002 - 2 octombrie 2003 o cons
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă