ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4558/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4558/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta, SC

S.D.SA, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului de

Mediu, anularea deciziei de impunere nr. 8618 din 18 iunie 2007 emisă de pârâtă

și repararea prejudiciului suferit ca urmare a plății unei sume nedatorate.

Recurenta arată că actul administrativ emis de pârâtă este nelegal și

netemeinic. În perioada 7 iunie 2002-2 octombrie 2003 a importat 1.439.775,70

kg ambalaje pe care le-a folosit în producția proprie de băuturi spirtoase.

Reclamanta a mai susținut că potrivit art. 9 lit. d) din Legea nr.

73/2000 privind fondul pentru mediu, obligația la fond constă în plata unei

taxe de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de către producători și

importatori, cu excepția celor utilizate pentru medicamente.

Astfel, a considerat că datorită faptul că societatea reclamantă a

importat ambalaje - pe care le-a utilizat pentru ambalarea propriilor produse -

nu datorează suma de 131.267 lei.

Prin sentința nr. 53/CA/2008 din 7

aprilie 2008 Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că reclamanta nu a comercializat ambalajele

propriu-zise ci le-a folosit la ambalarea propriilor produse - dar această

distincție nu este de natură a înlătura obligația - prevăzută la art. 9

lit.

d) din Legea nr. 73/2000, aceea de a

achita o taxă de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de către

producători și importatori.

Articolul 64 C.

vamal definește importul ca fiind introducerea în țară a mărfurilor străine și

introducerea acestora în circuitul economic .

Este evident -

că activitatea reclamantei pe durata mai sus menționată este cea prevăzută în

textul legal mai sus arătat, introducerea în circuitul economic, deoarece

legiuitorul nu face distincția dacă personal sau prin revânzare, astfel că în

mod corect s-a reținut că reclamanta datorează 3% din valoarea ambalajelor.

Instanța de

fond a reținut că prin aceasta nu poate fi susținută ipoteza unei discriminări,

nefiind dovedit un tratament diferențiat la aceleași condiții concrete de

desfășurare a unei activități.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta SC

S.D. SA Bihor, a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate.

În motivarea recursului se arată că

instanța a dat o interpretare eronată dispozițiilor art. 8 alin. (1), lit. d)

din Legea nr. 73/2000, așa cum a fost modificată, precum și noțiunii de

«valorificare a deșeurilor», a formulelor aplicabile pentru calculul

obligațiilor datorate la Fondul de mediu pentru perioada 03 octombrie 2003- 31

decembrie 2005, precum și a principiilor de interpretare a dreptului, ceea ce a

dus la formarea unei convingeri greșite asupra situației de fapt.

Se

mai susține că societatea nu a comercializat aceste ambalaje, ci le-a utilizat

pentru ambalarea propriilor produse, neavând obligația de a plăti contribuția

de 3 % la Fondul pentru mediu.

Această taxă a fost instituită pentru comerțul cu ambalaje. Ori

societatea a importat ambalaje, pe care însă nu le-a comercializat, cea de-a

doua condiție nefiind astfel îndeplinită.

Comercializarea

ambalajelor presupune valorificarea lor printr-un proces de vânzare-cumpărare,

ori prin folosirea lor pentru ambalarea propriilor produse nu are loc o

valorificare a lor, ci o valorificarea a produselor respective, în acest caz

ambalajele având un rol accesoriu, nefiind obiecte de comerț.

Mai

mult, în cazul în care societatea ar fi obligată la plata contribuției la Fond

s-ar ajunge la o situație discriminatorie față de ceilalți producători de

produse ambalate care și-au achiziționat ambalajele necesare de pe piața

internă și care nu au obligația de a plăti cota de 3% întrucât nu au calitatea

de producător și nici de importator de ambalaje. De asemenea, nici producătorii

de produse ambalate, care sunt în același timp și producători de ambalaje, nu

sunt obligați la plata acestei taxe pentru ambalajele pe care nu le

comercializează ci le utilizează pentru ambalarea propriilor produse, iar importatorii

de produse ambalate nu aveau obligația de a plăti această taxă.

Recurenta

consideră că prevederile legale sunt clare în acest domeniu și apreciază că

dispozițiile legale invocate ar fi interpretabile, invocând principiul

consacrat în cazul dispozițiilor legale susceptibile de interpretare "

in

dubio pro reo

" care si-a găsit aplicarea și în alte ramuri de drept,

prin urmare și în situația de față, principiu conform căruia orice dubiu

profită debitorului.

În

perioada 03 octombrie 2003 - 31 decembrie 2005 societatea a produs și pus pe

piață produse ambalate având obligația de a plăti la Fondul pentru mediu o suma

de 1 leu/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piață în perioada 03

octombrie 2003 -31 iulie 2004, respectiv 0.5 lei/kg din greutatea ambalajelor

introduse pe piață în perioada 01 august 2004 - 31 decembrie 2005.

În

fine, se mai arată că potrivit art. 8, alin. (3) din Legea privind Fondul

pentru mediu, modificată, sumele menționate mai sus se vor plăti numai în cazul

neîndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare și reciclare prevăzute în

H.G. nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje,

plata făcându-se pe diferența dintre obiectivele anuale prevăzute în această

hotărâre și obiectivele realizate efectiv de agenții economici. Pentru anul

2005, obiectivele anuale sunt prevăzute de H.G. nr. 621/2005, care abrogă H.G.

nr. 349/2002.

Examinând cauza și sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare:

Administrația Fondului pentru Mediu

a efectuat un control în cadrul SC S.D. SA având ca obiectiv verificarea

modului de calcul, constituire și virare a obligațiilor la Fondul pentru mediu,

pentru perioada 2002-2005.

În urma

controlului efectuat, s-a întocmit Raportul de inspecție nr. 8617 din 18 iunie

2007 și în baza acestuia Decizia de Impunere nr. 8618 din 18 iunie 2007,

constatându-se în sarcina societății o creanță la Fondul pentru mediu în

valoare totala de 1.339.573 lei (RON).

Împotriva Deciziei de Impunere nr. 8618 din 18 iunie reclamanta a for

mulat

contestația nr. 1095 din 12 iulie 2007, înregistrată la Administrația Fondului

pentru Mediu cu nr.

153 din 16 iulie 2007, contestație care a fost

respinsă prin Decizia nr. 30 din 21 august 2007.

Administrația Fondului pentru Mediu a apreciat că potrivit art. 9 alin.

(1) lit. d) din Legea nr. 293/2002 privind aprobarea O.U.G. nr. 93/2001

pentru

modificarea și completarea Legii nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu,

pentru perioada

07 iunie 2002 - 02 octombrie 2003 se constituie venit la

Fondul pentru mediu o "cota de 3% din valoarea

ambalajelor

comercializate de producători și importatori, cu excepția celor utilizate

pentru

medicamente". Obligația calculării, declarării și

virării sumelor către Administrația Fondului pentru

Mediu revine producătorilor și

importatorilor de ambalaje.

Potrivit anexei nr. 1 la H.G. nr. 621/2005,

ambalajul este definit ca fiind „orice

obiect, indiferent de materialul

din care este confecționat ori de natura acestuia, destinat reținerii,

protejării,

manipulării, distribuției și prezentării produselor, de la materii prime la

produse procesate,

de la producător până la utilizator sau consumator.

Obiectul nereturnabil destinat acelorași scopuri

este, de asemenea, considerat

ambalaj”.

Astfel, având în vedere faptul că în perioada 07 iunie 2002 - 02

octombrie 2003, contestatoarea a efectuat importuri de

ambalaje, în vederea ambalării

propriilor produse, respectiv sticle de plastic (PET-uri), pe

care le-a comercializat odată cu bunurile produse,

iar nu produse medicamentoase în înțelesul dat

de art. 2 din O.U.G. nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz

uman, cu modificările și

completările ulterioare, și, totodată, ținând

cont de faptul că vânzarea unui produs către

consumatorul

final, care este beneficiarul acelui bun, presupune nu doar comercializarea

bunului ci

și a ambalajului acelui

bun, s-a constatat că aceasta datorează o cotă de

3% din valoarea ambalajelor importate în perioada

07 iunie 2002 - 02 octombrie 2003 și comercializate odată cu bunurile produse,

având deci obligația declarării și plății la Fondul pentru mediu pentru aceste

ambalaje.

Potrivit pct.

13 lit. d) din O.U.G. nr. 86/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr.

73/2000 privind Fondul pentru mediu, pentru perioada 03 octombrie 2003 - 29

iulie 2004, se constituie venit la Fondul pentru mediu "o sumă de 10.000

lei/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piața națională de producătorii

și importatorii de bunuri ambalate, cu excepția celor utilizate pentru

medicamente".

În perioada 30 iulie 2004 - 31 decembrie 2005, în conformitate cu pct. 1

lit. d) din Legea nr. 333/2004 privind aprobarea O.U.G. nr. 86/2003 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, se

constituie venit la Fondul pentru mediu "o sumă de 5.000 lei/kg din

greutatea ambalajelor introduse pe piața națională de producătorii și

importatorii de bunuri ambalate, cu excepția celor utilizate pentru

medicamente".

Sumele

prevăzute anterior se vor plăti numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor

anuale de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje, plata făcându-se

pe diferența dintre obiectivele anuale și obiectivele realizate efectiv de

agenții economici care introduc pe piața națională bunuri ambalate (conform

H.G. nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje și

a H.G. nr. 899 din 10 iunie 2004 pentru modificarea și completarea H.G. nr.

349/2002 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje).

Potrivit

dispozițiilor art. 13 din H.G. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor și

deșeurilor de ambalaje, "obiectivele privind recuperarea și reciclarea

deșeurilor de ambalaje până în anul 2010 sunt următoarele:

a) recuperarea

unui procent de 50 % din greutatea deșeurilor de ambalaje;

b)

reciclarea unui procent de 25 % din greutatea totală a materialelor de ambalaj conținute

în deșeurile de ambalaj recuperate, cu un procent minim de 15 % din greutatea

fiecărui tip de material de ambalaj."

Potrivit

anexei nr. 1 la H.G. nr. 349/2002, noțiunea de «recuperare a ambalajelor și

deșeurilor de ambalaje» este definită ca fiind colectarea în vederea

reutilizării și, respectiv, a reciclării acestora.

În

conformitate cu anexa nr. 2 la O.U.G. nr. 16/2001 privind gestionarea

deșeurilor industriale reciclabile, republicată, «colectarea» reprezintă

strângerea, sortarea și/sau regruparea (depozitarea temporară) a deșeurilor în

vederea transportării lor spre valorificare.

În

ceea ce privește «reciclarea deșeurilor de ambalaje», anexa nr. I la H.G. nr.

349/2002 o definește ca fiind operațiunea de reprelucrare într-un proces de

producție a deșeurilor de ambalaje pentru a fi utilizate în scopul inițial sau

pentru alte scopuri.

Deci

textul art. 13 alin.

(1)

lit. b),

care reglementează obiectivul de reciclare își modifică conținutul față de cel

din H.G. nr. 349/2002, în sensul că nu se utilizează în niciun fel noțiunea de

"valorificare", drept urmare obiectivul de reciclare nu se aplică la

greutatea totală a materialelor de ambalaj conținute în deșeurile de ambalaj

''valorificate". Rezultă, deci, că intenția legiuitorului a fost ca

procentul de minimum 25 % de reciclare să se raporteze la greutatea totală a

deșeurilor de ambalaje, întocmai ca și în cazul procentului de valorificare de

minimum 50 %.

Drept

urmare, se constată că se modifică modul de calcul al obiectivelor față de

prevederile H.G. nr. 349/2002.

Cu

alte cuvinte, prin H.G. nr. 899/2004, procentul de reciclare nu se mai

raportează la rezultatul obținut prin aplicarea procentului de valorificare la

întreaga cantitate de deșeuri de ambalaje.

Deoarece,

în perioada 07 iunie 2002 - 02 octombrie 2003, reclamanta a efectuat importuri

de ambalaje, în vederea ambalării propriilor produse, pe care le-a

comercializat odată cu bunurile produse și, totodată, ținând cont de faptul că

vânzarea unui produs către consumatorul final, care este beneficiarul acelui

bun, presupune nu doar comercializarea bunului ci și a ambalajului acelui bun,

în mod corect s-a constatat că recurenta datorează o cotă de 3% din valoarea

ambalajelor importate și comercializate odată cu bunurile produse.

Încadrarea

ca plătitor la bugetul Fondului pentru Mediu, a unei societăți, se stabilește

în funcție de activitățile desfășurate de respectiva societate.

Or,

recurenta conform obiectului său de activitate se încadrează ca plătitor la

Fondul pentru Mediu în calitate de importator de ambalaje.

Potrivit

dispozițiilor prevăzute de Codul Vamal, respectiv, art. 64, importul este

definit ca fiind introducerea în țară a mărfurilor străine și introducerea

acestora în circuitul economic.

Prin

urmare, activitatea desfășurată de recurentă a presupus introducerea în

circuitul civil a ambalajelor importate, astfel că în mod corect, instanța de

fond a reținut că aceasta datorează cota de 3% din valoarea ambalajelor.

Referitor

la susținerea reclamantei cum că baza de impunere, respectiv calcului

contribuției aferente cotei de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de

producători si importatori, ar fi eronate, se reține că obligația legală de

plată a reclamantei, respectiv cota de 3% din valoarea comercializate de

producători și importatori, se aplică la valoarea ambalajelor comercializate și

nu la valoarea costului de producție.

Or,

reclamanta nu comercializează ambalajele la valoarea costului de producție în

lumina principiului

ubi lex non dinstinguit nec nos dinstinguere debemus

interpretarea reclamantei excede textului de lege. Drept pentru care, se

constată că Administrația Fondului pentru Mediu în mod corect a procedat la

aplicarea prevederilor art. 1 pct. 4) din Legea nr. 293/2002 privind aprobarea

O.U.G nr. 93/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 73/2000 privind

Fondul pentru mediu, aplicând cota de 3% la valoarea ambalajelor

comercializate.

Față de susținerile recurentei cum că nu

există nicio prevedere prin care să fie extinsă obligativitatea cotei de 3% și

la export, este necesar a sublinia faptul că Legea nr. 293/2002 nu face nici o

distincție în acest sens, obligația reprezentând-o cota de 3% din valoarea

ambalajelor comercializate de producători și importatori cu excepția celor

utilizate pentru medicamente.

Deci, legiuitorul a înțeles să supună

taxării operațiunea de comercializare pe care o îndeplinesc producătorii și

importatorii de ambalaje.

Pentru că legea nu face distincție

între ambalajele comercializate pe piața internă și cele comercializate pe

piața externă, inspectorii de control în mod corect au inclus în baza de

impunere, toate vânzările pentru stabilirea obligațiilor de plată,

respectându-se prevederile legale în vigoare, luându-se în calcul toate

ambalajele utilizate pentru ambalarea propriilor produse comercializate

ulterior de către reclamantă.

Operațiunea la care se raportează

inspectorul fiscal este comerțul (vânzarea) ambalajelor, din punctul de vedere

al legii neexistând vreo condiție cu privire la piața de desfacere a

ambalajelor. În măsura în care faptul taxabil, respectiv comercializarea, se

face pe teritoriul României, indiferent unde ajung bunurile comercializate,

reclamanta este ținută să plătească această cotă de 3% din valoarea ambalajelor

comercializate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite,

iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va

menține.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC S.D. SA

Bihor, împotriva sentinței civile nr. 53/CA/2008 din 7 aprilie 2008 a Curții de

Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

octombrie 2009.