ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 371/2010

Deliberând

asupra recursului civil de față;

Din

examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Primarul municipiului Călărași a

emis dispoziția nr. 2551 din 1 aprilie 2004, prin care, în baza Legii nr.

10/2001 a fost respinsă notificarea formulată de petenții D.L.Ș. și D.R.T.,

privitoare la restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Călărași.

Contestația formulată de petenți

împotriva dispoziției emisă de primar a fost respinsă, prin sentința civilă nr.

864 din 30 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Călărași, soluție confirmată

prin decizia nr. 1353-A din 27 septembrie 2005 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală a pronunțat decizia nr. 10113 din

7 decembrie 2006, prin care a fost casată decizia curți de apel și a fost

trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a

pronunțat decizia nr. 325/A din 6 mai 2008, prin care a fost respins apelul

declarat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs contestatorii, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de trimitere nu s-a conformat

îndrumărilor cuprinse în decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, încălcând prevederile art. 315 C. proc. civ.,

neadministrând toate probele necesare pentru a se stabili dacă imobilul a fost

preluat de stat prin confiscarea averii sau naționalizare și că bunicul lor a

fost în realitate condamnat politic.

Recursul este nefondat.

Conformându-se îndrumărilor cuprinse

în decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

instanța de trimitere, respectiv curtea de apel, a stăruit pentru obținerea de

la Arhivele Naționale a sentinței penale nr. 875 din 12 martie 1949, pronunțată

de Curtea București, secția I penală, prin care autorul contestatorilor, D.R. a

fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare și a fost dispusă, confiscarea

averii acestuia.

Din considerentele sentinței penale

rezultă că autorul contestatorilor a fost condamnat pentru crime contra

umanității, constând în maltratarea și torturarea unor comercianți evrei.

Așa fiind se constată că autorul

reclamanților nu a fost condamnat politic.

Conform art. 2 lit. b) din Legea nr.

10/2001, sunt imobile preluate abuziv cele care au fost confiscate ca urmare a

unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură

politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției

față de sistemul totalitar comunist, situație în care autorul reclamanților nu

s-a aflat.

În consecință, recursul urmează a fi

respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat,

recursul declarat de

reclamanții D.L.Ș. și D.R.T. împotriva deciziei nr. 325/A din 6 mai 2008 a

Curții de Apel București, secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie

2010.