ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4139/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4139/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Reclamantele D.E., D.V.

și D.D., în contradictoriu cu Primăria Municipiului Călărași, au solicitat

pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea dispozițiilor nr. 2681/2006,

nr. 7662/2007 și nr. 2409/2005 emise de Primarul Municipiului Călărași,

obligarea acestuia la emiterea unei dispoziții prin care să dispună acordarea

de măsuri reparatorii prin echivalent constând în atribuirea unui alt teren

intravilan în suprafață de 1000 m.p. pe raza Municipiului Călărași, pentru

suprafața totală de 1000 m.p teren intravilan cu destinația curți - construcții

și construcții în suprafață de 125,04 m.p, solicitat prin notificare, iar în

subsidiar, dacă se va face dovada că nu există teren intravilan pe raza

Municipiului Călărași, să se dispună emiterea unei dispoziții pentru acordarea

de despăgubiri bănești la nivelul valorii de piață pentru imobilul menționat.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Călărași, Secția civilă, prin sentința civilă nr.

556 din 17 martie 2008 a respins acțiunea.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că nu poate fi analizat primul capăt de cerere

sub aspectul legalității decât în ceea ce privește dispozițiile nr. 2681/2006, nr.

7662/2007.

În ceea ce privește

dispoziția nr. 2409/2005, aceasta nu și-a produs efecte deoarece a fost

revocată prin dispoziția nr. 2681/2006, prin care s-a admis notificarea. Nici

această dispoziție nu a fost contestată, deși prin ea s-au acordat despăgubiri

și nu acordarea unui teren în compensare sau despăgubiri bănești, astfel cum se

solicită prin prezenta acțiune, ceea ce înseamnă că reclamantele au fost de

acord cu forma de despăgubire.

Întrucât prin

dispoziția nr. 2681/2006, nu se precizase imobilul pentru care se acordă

despăgubiri, în sensul întinderii suprafeței de teren, a fost emisă dispoziția nr.

7662/2007, care completează dispoziția anterioară, în sensul că, precizează că

imobilul situat în Călărași, str. Prelungirea București, pentru care s-au

acordat despăgubiri, este compus din 250 m.p și nu din 1000 m.p, cum se solicitase, suprafața construită fiind de 95,42 m.p.

În cazul imobilelor

expropriate, dovada dreptului de proprietate se face prin însăși actul de

expropriere, conform art. 22 pct. 1 din H.G. nr. 498/2003, iar, în speță, în

decretul de expropriere este menționată suprafața de 250 m.p.

Potrivit art. 24 din

Legea nr. 10/2001, în absențe unor probe contrare, întinderea dreptului de

proprietate este prezumată a fi cea recunoscută în actul normativ de preluare

abuzivă.

Tribunalul a apreciat

că nu pot fi reținute ca probe contrare, cu privire la întinderea dreptului de

proprietate, testamentul din anul 1941 și fila din registrul agricol în care

figurează ca proprietar al unei suprafețe de 1000 m.p. D.I., tatăl defunctului D.I., având în vedere faptul că aceste înscrisuri nu fac dovada

identității între suprafața de 1000 m.p și cea pentru care s-a dispus

exproprierea.

Referitor la capătul

de cerere prin care se solicită acordarea de măsuri reparatorii, prin

echivalent, constând în compensarea prin atribuirea unei suprafețe de teren în

intravilanul localității Călărași, instanța a apreciat că și acesta este

nefondat întrucât acordarea unor măsuri reparatorii prin compensare este

atributul exclusiv al unității notificate.

Astfel, nu i se poate

impune de către instanță unității notificate acordarea unui teren intravilan în

compensare, în condițiile în care nu s-a făcut dovada existenței unor terenuri

intravilane la dispoziția Comisiei de Aplicare a Legii nr. 1072001, cât timp

legea nu stabilește obligația acordării unor bunuri în compensare, dacă se

formulează astfel de cerere.

Conform art. 11 alin.

(8) din Legea nr. 10/2001, nu se instituie obligația absolută în sarcina

entității investite cu soluționarea notificării de a acorda bunuri în

compensare, aceasta fiind în măsură să aprecieze o astfel de variantă, în

funcție de bunurile pe care le deține, valoarea acestora și planurile de

dezvoltare a localității.

Și capătul de cerere

subsidiar privind acordarea de despăgubiri bănești este nefondat, deoarece la

momentul emiterii dispozițiilor nr. 2681/2006 și nr. 7662/2007, intrase în

vigoare Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care reglementează regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Potrivit art. 16 alin. (2) din Titlul VII unitatea investită cu soluționarea

notificării, în speță primăria, nu mai are competența de a acorda despăgubiri

bănești și de a stabili cuantumul acestora întrucât se parcurge procedura în

fața Comisiei Centrale de acordarea despăgubirilor.

Împotriva menționatei

sentințe au formulat apel în termen legal reclamantele D.C., D.E. și D.V.,

pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea

acestora s-a arătat că instanța de fond a pronunțat o sentință netemeinică și

nelegală, deoarece a considerat în mod greșit că, atâta timp cât nu s-a

contestat în instanță dispoziția nr. 2681/2006, apelantele ar fi fost de acord

cu conținutul său, respectiv cu despăgubirile acordate conform legii speciale.

În realitate,

reclamantele nu au fost de acord cu acordarea de despăgubiri, ci au solicitat restituirea

în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent în compensare cu un alt teren

și, deoarece primăria le-a promis că problema se va rezolva pe cale amiabilă,

prin emiterea unei noi dispoziții în acest sens, reclamantele nu au mai

formulat acțiune în instanță.

Față de dispoziția nr.

7662/2007, instanța a apreciat eronat probele administrate și, în mod greșit, a

respins cererea de administrare a probei cu martori, pe aspectul dovedirii

dreptului de proprietate al lui D.I. asupra terenului avut în proprietate și

posesie la momentul exproprierii și dovezii identității de imobil.

Instanța de fond nu a

dat o interpretare corectă art. 24 din Legea nr. 10/2001, în sensul că, din

probe, respectiv, proba cu martori, testamentul și înscrisurile extrase din

registrul agricol al Primăriei Călărași ș Arhivelor Naționale rezultă o altă

stare de fapt.

Concluzia instanței

de fond în sensul că nu există identitate de teren între cei 1000 m.p. ceruți și cei 250 m.p. din actul de expropriere, este eronată deoarece certificatul de

nomenclator stradal a cărui lipsă se invocă, putea fi solicitat de către

instanță de la Primăria Călărași, în virtutea rolului activ, deși, și fără el,

sunt suficiente elemente care să conducă la concluzia că există identitate de

terenuri între cel deținut la momentul exproprierii și cel anterior.

S-a mai susținut că

este de notorietate faptul că în tabelele cuprinzând proprietarii ale căror

imobile s-au expropriat, au fost înscrise date eronate în mod abuziv. În fișa

imobilului se regăsesc împrejmuiri de numai 30 m.p., o suprafață mai mică teren de 250 m.p., în loc de 1000 m.p, o suprafață construită mai mică dec cea reală, de 125,04 m.p în loc de 139 m.p., astfel cum este menționat registrul agricol, tocmai pentru a se acorda despăgubiri cât mai mici de către

regimul comunist.

În faza procesuală a

apelului a fost respinsă proba cu martori și a fost încuviințată proba cu

înscrisuri pentru dovedirea identității de imobil, între menționat în registrul

agricol și testament și cel expropriat, cât și sub aspectul situației juridice

actuale a imobilului și a identității de număr poștal.

Curtea de Apel

București, Secția a IV a civilă, prin decizia nr. 434 din 30 iunie 2009 a admis apelul reclamantelor, a schimbat sentința apelată, în sensul că, a admis contestația

reclamantelor, a anulat decizia nr. 7662 din 7 noiembrie 2007 emisă de Primarul

Municipiului Călărași și a obligat Primarul Municipiului Călărași să emită

decizie de acordare de despăgubiri în temeiul legii speciale (titlul VII din

Legea nr. 247/2005) pentru imobilul în suprafață de 700 mp situat în

prelungirea București nr. 82 ( fost 120, fost 58), municipiul Călărași, județul

Călărași.

Pentru a hotărî

astfel instanța de apel a reținut ca situație de fapt că prin notificarea nr. 587

din 26 iulie 2001, autorul reclamantelor D.I.I. a solicitat restituirea în

natură a suprafeței de 1000 mp teren situat în Călărași str. Prelungirea

București sau echivalentul bănesc al acestui teren, teren care a aparținut

tatălui său, D.C.I.

Prin urmare, pe calea

contestației la decizia de soluționare a acestei notificări nu se poate

solicita altceva decât s-a cerut prin notificare, respectiv acordarea de teren

în echivalent, căci nu este permis a se formula cererii noi în căile de atac.

La notificare s-a

răspuns printr-un număr de trei decizii, prima fiind revocată, deci neproducând

efecte juridice, iar ultima decizie, cu nr. 7662 din 7 noiembrie 2007, fiind

cea care produce efecte juridice, modificând-o pe cea de-a doua.

Prin această ultimă decizie

a fost propusă acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale, pentru

imobilul de 250 mp, din care 125,04 mp suprafață construcție desfășurată, 95,42

mp suprafață utilă și 50, 05 mp suprafață locuibilă din imobilul situat în

Prelungirea București.

Prima instanță a

respins contestația, considerând că nu s-a făcut dovada identității de imobil,

între cel expropriat și cel menționat în actele de proprietate ale autorului

contestatoarelor, iar suprafața de teren expropriată este mai mică decât cea

din acte, ceea ce prezumă că terenul ar fi putut fi înstrăinat anterior

exproprierii.

În ceea ce privește

dovada identității de imobil, între cel deținut în proprietate de autorul

contestatoarelor și cel aflat în proprietate acestuia la momentul trecerii în

proprietate statului, Curtea a observat că, prin relațiile privind situația

juridică a imobilului, administrate în faza procesuală a apelului, s-a dovedit

că D.C.I. a figurat în registrul agricol în perioada 1951-1980 cu teren și casă

situate în cartier M. Vodă, str. Prelungirea București, conform adresei nr. 6179

din 18 februarie 2009, fila 32 a dosarului de apel.

Prin testamentul

legalizat sub nr. 102/1941, I.D. primește de la M.D. un loc de casă în

suprafață de 1100 mp în Comuna Mircea Vodă, județul Ialomița, iar din registrul

agricol din anul 1955 rezultă că D.I. deținea 0,10 ha clădiri și construcții la adresa din Prelungirea București.

La poziția 8 din

anexa la Decretul de expropriere nr. 331/1988, D.I. figurează expropriat cu

suprafață de 250 mp teren situat în Municipiul Călărași, str. Prelungirea

București.

Din coroborarea

acestor relații, instanța de apel a apreciat că reclamantele au făcut dovada

dreptului de proprietate al autorului lor, D.C.I., asupra terenului de 1000 mp,

care face obiectul notificării, până în anul 1980, când în registrul agricol

este menționată pentru ultima dată suprafața de 1000 mp, ca fiind proprietatea

autorului reclamantelor.

Deși în actul de

expropriere este menționată numai suprafață de 25C mp teren, Curtea a constatat că în evidențele fiscale la nivelul anului 1989 autorul reclamantelor

figura la adresa din Municipiul Călărași str. Prelungirea București cu

suprafața de 700 mp teren și construcție imobil, care a fost demolat în anul

1989, impozitele fiind achitate integral pană la data demolării.

Față de aceste relații,

cuprinse în adresa nr. 13097 din 11 mai 2009, fila 65 dosar apel, Curtea a

apreciat că, în temeiul art. 24 al Legii nr. 10/2001, s-a făcut dovada contrară

celei menționate în decretul de expropriere, în sensul că, autorul reclamantelor

avea, la momentul exproprierii, o suprafață de teren mai mare decât cea

menționată în actul de expropriere, respectiv o suprafața de 700 mp teren și o

construcție la adresa din str. Prelungirea București, însă mai mică decât cea

menționată în actele de proprietate la nivelul anului 1980.

Imobilul, astfel

individualizat, a avut și o construcție care a fost demolată în anul 1989,

fiind în prezent ocupat de un ansamblu de blocuri, astfel încât reclamantele,

în calitate de moștenitoare ale fostului proprietar, sunt îndreptățite la

măsuri reparatorii prin echivalent, pentru acest imobil, teren îi suprafață de

700 mp și construcție demolată, în temeiul art. 11

pct. 4 al Legea nr. 10/2001, potrivit căruia „în cazul în care lucrările pentru

care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile

reparatorii s stabilesc în echivalent pentru întregul imobil."

Împotriva deciziei

Curții de Apel au formulat recurs atât reclamantele cât și pârâta.

Prin recursul lor

reclamantele s-au arătat nemulțumite de hotărârea instanței de apel în temeiul

dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

anularea dispoziției nr. 7662 din 7 noiembrie 2007 emisă de Primarul mun.

Călărași, instanța de apel a interpretat greșit legea obligând Primarul să

emită dispoziție de acordarea despăgubirilor numai pentru o suprafață mai mare

de teren intravilan și nu și pentru clădire, în condițiile în care dispoziția

atacată a fost anulată în totalitate.

la emiterea unei dispoziții prin care să acorde despăgubiri pentru o suprafață

de 700 mp teren, instanța de judecată a interpretat eronat probele administrate

în cauză, făcând o aplicare greșită a legii, având în vedere ca și criteriu

exclusiv de apreciere a întinderii dreptului de proprietate asupra terenului

adresa nr. 13097 din 11 mai 2009 aflată la fila 69 din dosarul de apel ce emană

de la intimată și din care rezultă că plata impozitului pentru teren se făcea,

la momentul exproprierii, pentru o suprafață de 700 mp.

Recurentele

reclamante susțin că aceasta nu este decât o dovadă a faptului că suprafața de

teren deținută era mai mare decât în decretul de expropriere, dovadă care

coroborată cu alte probe, respectiv extrasele din registrul agricol,

testamentul prin care se face dovada că tatăl autorului lor (D.l.) a avut în

proprietate la momentul exproprierii 1000 mp și identitatea între imobilul ce

figurează în registrul agricol și lăsat prin testament de mama lui D.I. (fila

11 din dosarul de fond) în com. Mircea Vodă - în prezent cartier al mun.

Călărași și cel revendicat duce la concluzia că sunt îndreptățite să li se

acorde despăgubiri pentru cei 1000 mp.

Această concluzie,

susțin recurentele-reclamante rezultă și din faptul că nicăieri în evidențele

Primăriei sau altor instituții ale statului nu există vreo dovadă contrară în

sensul că o parte din acest teren ar fi ieșit din patrimoniul autorilor lor,iar

fila de registru agricol din 1980 atestă că D.I. deținea 1000 mp, plătind în

schimb impozit pentru 700 mp.

Este de notorietate

că în tabelele cuprinzând proprietarii ale căror imobile s-au expropriat s-au

înscris date eronate în mod abuziv și în temeiul unor fișe ale imobilelor

întocmite pe aceleași principii de abuz de putere și de asemenea că și

suprafețele pentru care se plătea impozit nu reflectau întotdeauna toata

suprafața avută în proprietate, în lipsa unor măsurători și schițe anexate

declarațiilor de impunere.

vizează faptul că legea a fost aplicată greșit, din perspectiva art. 11 alin. (8)

din Legea nr. 10/2001 care prevăd posibilitatea acordării de măsuri reparatorii

prin echivalent constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii, cu acordul

persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate îi mod abuziv.

În sensul celor

expuse s-a depus de către Primăria Călărași la dosarul de fond dovada că mai

există terenuri în intravilan la dispoziția comisiei însărcinată cu acordarea

de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel că ar fi posibilă o

compensare cu un teren de valoare echivalentă.

Solicită admiterea recursului,

modificarea deciziei civile atacate, în sensul de a fi obligat Primarul

Municipiului Călărași să emită o dispoziție de acordare de măsuri reparatorii

prin echivalent în temeiul legii speciale pentru imobilul în suprafață de 1000

mp incluzând 125,04 mp suprafață construcție desfășurată, 95,42 mp suprafață

utilă și 50,05 mp suprafață locuibilă, situat în mun. Călărași, str.

Prelungirea București.

Pârâta Primăria

municipiului Călărași a criticat decizia pentru următoarele motive:

- instanța de apel,

interpretând in mod eronat probele administrate la dosarul cauzei nu a ținut

cont de faptul ca autorul reclamantelor D.I.I. in notificare a solicitat

restituirea contravalorii în echivalent bănesc a unei suprafețe de 1000 mp

teren situat în Calarasi, str. Prelungirea București, însă fără a face dovada

cu acte a suprafeței de 1000 mp.

Din decretul de expropriere

nr. 331 din 28 octombrie 1988 si fișa imobilului, numitul D.I. (D.I.) figurează

cu suprafața expropriata de 250 mp, documente cu care se face dovada dreptului

de proprietate potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 R.

Astfel Primarul

municipiului Călărași a emis 3 dispoziții: dispoziția nr. 2409 din 21

iunie 2005, nr. 2681 din 19 septembrie 2006 și nr. 7662 din 07 noiembrie 2007.

Prin dispoziția nr. 7662

din 07 noiembrie 2007, interpretând si cea care produce efecte juridice,

modificând-o pe cea de-a doua, s-a propus acordarea de despăgubiri, in

condițiile legii speciale de reparație, pentru imobilul de 250 mp din care

125,04 mp suprafața construcție desfășurata, 95,42 mp suprafața utila si 50,05

suprafața locuibila, situat in Călărași, jud. Călărași, str. Prelungirea

București.

Conform dispozițiilor

art. 24 din Legea nr. 10/2001 în absența unor probe contrare, existența și,

după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută

în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării

abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

Cum dovada dreptului

de proprietate se face cu decretul de expropriere, respectiv tabelul cuprinzând

proprietarii ale căror imobile au fost expropriate in vederea eliberării

amplasamentului necesar realizării obiectivului si fisa imobilului, rezultă că

autorul D.I. figura ca proprietar pentru suprafața de teren de 250 mp teren si

construcție, situata în str. Prelungirea București.

Din decretul de

expropriere nr. 331 din 28 octombrie 1988, respectiv în tabelul cuprinzând

proprietarii ale căror imobile au fost expropriate în vederea eliberării

amplasamentului necesar realizării obiectivului "Ansamblul de locuințe

str. București, zona H2" la nr. crt. 3 figurează ca proprietar expropriat

autorul D.I. pe str. Prelungirea București, cu suprafața totala de teren de 250

mp.

De asemenea, în

tabelul cuprinzând proprietarii ale căror imobile situate in județul Călărași

se expropriază si se trec în proprietatea statului la nr. crt. 7, D.I. figurează

cu suprafața de 250 mp, din care 125,04 mp construcție in suprafața utila de

95,42 mp pentru imobilul amintit mai sus.

Cât privește adresa nr.

13097 din 11 mai 2009 emisa de Primăria municipiului Călărași prin care se

oferă informații cu privire la rolul fiscal al imobilului situat în municipiul

Călărași, str. Prelungirea București, potrivit conținutului adresei se

menționează faptul ca la adresa mai sus menționata figura numitul D.C.I. cu un

imobil de 700 mp, conform procesului verbal din data de 15 aprilie 1974, imobil

ce a fost demolat în anul 1989.

Instanța de apel a

reținut in mod greșit faptul ca în adresa nr. 13097 din 11 mai 2009 unde se

specifica suprafața de teren de 700 mp conform procesului verbal din data de 15

aprilie 1974 ar avea aceeași întindere cu suprafața din decretul de expropriere

nr. 331 din 28 octombrie 1988 respectiv 250 mp.

Potrivit prevederilor

instituite de art. 24 din Legea nr. 10/2001 în absența unor probe contrare,

existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi

cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura

preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În cazul

dedus judecații procesul verbal în care se menționează suprafața de 700 mp

pentru imobilul situat în Călărași, str. Prelungirea București, este întocmit

pe 15 aprilie 1974 în schimb preluarea abuziva s-a petrecut potrivit decretului

nr. 331 în anul 1988, în care se menționează 250 mp. Prin urmare de la data

întocmiri procesului verbal (1974) și până la momentul exproprierii (1988) au

trecut 14 ani, timp in care autorul reclamantelor putea dispune de imobil după

propria voința.

În concluzie

suprafața de 250 mp, care figurează în decretul de expropriere nr. 331 din 28

octombrie 1988, este cea mai recenta si ca atare este cea care trebuie avuta in

vedere având în vedere dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Analizând criticile

formulate de către recurent, ce se înscriu formal în motivul de casare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat,

urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:

Legea nr. 247/2005 a

instituit modificări ale Legii nr. 10/2001 în ceea ce privește dovada dreptului

de proprietate.

Potrivit

dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 „(1) În absența unor probe

contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se

prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a

dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării

abuzive. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe

contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin

care s-a dispus, sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive

este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.”

Așadar, legiuitorul a

instituit o prezumție de proprietate în favoarea persoanei înscrise în actul de

preluare, prezumție pe care, în speță, recurentele-reclamante nu au răsturnat-o

printr-o probă contrară, întrucât actele la care fac referire recurentele nu

probează dreptul de proprietate, în sensul dispozițiilor art. 23 și 24 din

Legea nr. 10/2001.

Deși în domeniul

reglementat de acest act normativ, există norme derogatorii de la regimul

probațiunii în materia drepturilor reale imobiliare (în sensul art. 24 din

Legea nr. 10/2001, fiind suficientă prezumția de proprietate, în absența unor

probe contrare), înscrisurile depuse la dosar nu sunt apte să răstoarne o

asemenea prezumție, nefiind probe contrare rezultate din evidențele autorităților,

contemporane momentului naționalizări.

Astfel, așa cum rezultă

din materialul probator administrat la instanțele de fond, la poziția 8 din

anexa la Decretul de expropriere nr. 331/1988 D.I. figurează expropriat cu

suprafața de 250 mp teren situat în Municipiul Călărași, Str. Prelungirea

București.

Aceasta conduce la

aplicarea si reținerea prezumțiilor enunțate, respectiv cea cu privire la calitatea

de proprietar a celui menționat în actul de preluare ca și cu privire la

existenta dreptului de proprietate în patrimoniul acestuia la momentul exproprierii,

fiind operantă prezumția cu privire la întinderea dreptului de proprietate,

doar în ceea ce privește suprafața de 250 mp.

Nu poate fi considerată

probă contrară adresa nr. 13097 din 11 mai 2009 emisă de Municipiul Călărași,

întrucât din conținutul acesteia rezultă că autorul reclamantelor D.C.I. figura

cu un imobil în suprafață de 700 mp teren, potrivit evidențelor întocmite în

anul 1974.

Conform dispozițiilor

art. 23. 1 din Normele metodologice la lit. d) și g) sunt acte doveditoare, în

sensul art. 24 din Legea nr. 10/2001 „(d) orice acte juridice care atestă

deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau

ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras de carte

funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării,

orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă

direct sau indirect faptul că bunul aparținea persoanei respective; (g) orice

alte înscrisuri pe care persoana îndreptățită înțelege să le folosească în

dovedirea cererii sale.”

Prin urmare, cum

adresa nr. 13097 din 11 mai 2009 emisă de Municipiul Călărași, nu a emanat, de

la autoritatea în drept, în perioada contemporană preluării imobilului de către

stat, iar cum din conținutul său nu rezultă întinderea dreptului de proprietate

de la data acestui moment, ci dintr-o altă coordonată temporală, în mod greșit

instanța de apel a apreciat că acest înscris atestă o realitate de la data

exproprierii.

Așadar, cum actul de

preluare face dovada deplină a întinderii proprietății, de la data preluării

abuzive, doar pentru suprafața de 250 mp teren, în raport de dispozițiile

legale sus arătate, critica recurentului pârât este fondată din această

perspectivă.

Recursul

recurentelor-reclamante se va respinge, ca nefondat, pentru cele ce urmează:

Prima critică

formulată de reclamante, privind neacordarea despăgubirilor pentru imobilul-clădire

demolat, se constată că nu a constituit motiv al cercetării judecătorești în

apel, astfel încât instanța de recurs nu poate face pentru prima dată această

analiză în calea extraordinară de atac.

În ceea ce privește

critica formulată de recurentele-reclamante, privind întinderea dreptului de

proprietate al autorului lor, în raport cu considerentele reținute în analiza recursului

pârâtei, Înalta Curte constată că nu se mai impune reiterarea motivelor pentru

care nu se poate primi aceasta.

Cu privire la ultima

critică formulată, vizând neacordarea ca măsură reparatorie prin echivalent, a

unui teren în compensare, se reține că de asemenea nu este fondată, în

condițiile în care instanțele de fond au apreciat din interpretarea materialul

probator administrat în cauză că unitatea notificată nu are această

posibilitate, în raport de bunurile și serviciile de care dispune.

Deși dispozițiile art.

11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 stabilesc o ordine de prioritate în

acordarea măsurilor de reparație, textul nu instituie o obligație absolută în

sarcina unității notificate de a acorda bunuri sau servicii în compensare,

aceasta depinzând de situația particulară, cu mai multe variabile (existența

bunurilor în patrimoniu, criteriul valoric, caracteristici asemănătoare cu

imobilul preluat abuziv, planurile de dezvoltare a localității) a fiecărei

entități, astfel învestite, în parte.

Față de cele ce

preced, în baza art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (2) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul pârâtei Primăria municipiului Călărași, va casa

decizia atacată și, menținând sentința pronunțată de prima instanță, va

respinge recursul reclamantelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta Primăria municipiului Călărași, prin primar împotriva

deciziei civile nr. 434 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă.

Casează decizia

atacată și menține sentința civilă nr. 556 din 17 martie 2008 a Tribunalului Călărași – Secția civilă.

Respinge, ca

nefondat, recursul reclamantelor D.E., D.V. și D.D. împotriva aceleiași

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iulie 2010.