ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 376/2010

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1239 din 9 aprilie 2009, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 4230/59/2006

s-a respins recursul declarat de către pârâta SC F.I.R.P.I.E. SRL București

împotriva deciziei civile nr. 162/A din 22 septembrie 2008, pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 4230/59/2006, în contradictoriu cu

reclamanta SC M. SA Lugoj.

Pentru a se pronunța astfel,

a reținut că, recurenta a formulat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.

7, 8 și 9 C. proc. civ. și analizând criticile a concluzionat că recursul

acestei părți este nefondat, cu motivarea, de esență, că, în cauză, cursul

prescripției a fost întrerupt în condițiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958

prin încheierea convențiilor între părți, prin care pârâta își recunoștea

debitul inițial (înainte de restituirea mărfurilor) și se conveneau noi termene

și modalități de plată. Noile termene de prescripție nu începeau să curgă de la

data încheierii acestor convenții, ci de la noua scadență convenită între părți

(anexa la convenția din 6 decembrie 2002 și pct. 4 din convenția din 4

februarie 2003), iar instanța de apel a concluzionat corect și în legătură cu

răspunderea contractuală a părții pentru sumele facturate, prin raportare atât la

facturile indicate cât și la situația de fapt astfel cum a fost reținută de

prima instanță, referitoare la deduceri – stornări – returnări de marfă.

Pârâta a formulat, în

termenul legal, contestație în anulare împotriva acestei decizii, invocând

motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și a arătat că

instanța de recurs a omis să analizeze motivele de recurs prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel, în privința

motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a arătat că

prin cererea de recurs s-a invocat că o parte importantă dintre facturile

solicitate la plată prin cererea de chemare în judecată în număr de 24 însumând

217.852,37 ron nu se regăsesc în convențiile încheiate între părți, potrivit

dovezilor făcute astfel că nu este incidentă o eventuală întrerupere a cursului

prescripției, iar instanța de apel numai prin schimbarea înțelesului

neîndoielnic al convențiilor a reținut faptul că a intervenit recunoașterea

pentru toate sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată.

În privința motivului de

recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a arătat că în dezvoltarea

acestui motiv de recurs a invocat faptul că o parte din marfa facturată nu a

fost livrată, facturile în discuție însumând 194.067,01 ron, potrivit

expertizei contabile nefigurând în anexa la convenția din 6 decembrie 2002.

Cât privește restul

criticilor din recurs, a arătat că, scurtele referiri ale instanței nu pot

echivala cu o veritabilă analiză a acestora.

Intimata - reclamantă a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea acesteia, ca nefondată.

Analizând contestația în

anulare se găsește nefondată.

Contestația în anulare fiind

o cale de retractare, iar nu de cenzură judiciară, poate fi exercitată numai

pentru motivele prevăzute de art. 317,

art.

318 C. proc. civ.

Astfel cum rezultă din

susținerile contestatoarei, aceasta invocă neanalizarea de către instanța de

recurs a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. cu

raportare la soluția dată excepției prescripției dreptului la acțiune din

perspectiva obiectului convențiilor deduse judecății, ori instanța de recurs a

analizat criticile legate de aceste aspecte atunci când a reținut existența

recunoașterii debitului pretins de reclamantă, în totalitate, deci, implicit,

și a facturilor pe care le-a considerat, astfel, ca făcând parte din

înțelegerile părților, nefiind posibilă reanalizarea acestor înțelegeri sub

acest aspect, în această cale de atac, deoarece ar echivala de fapt cu o

rejudecare a recursului, ceea ce excede textului de lege.

În același sens și pretinsa

neanalizare a motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

cu referire la aceleași facturi despre care se afirmă că nu au temei

contractual pentru a atrage răspunderea, este nefondată atât timp cât instanța

de recurs a dat eficiență juridică recunoașterii facturilor în sensul

existenței convențiilor ceea ce textul de lege prevede fiind ipoteza

nepronunțării efective asupra motivului de recurs care nu se confundă cu

argumentele juridice invocate de parte în susținerea cererii sale.

Așa fiind, în baza art. 320

și urm. C. proc. civ. contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de contestatoarea SC F.I.R.P.I.E. SRL București împotriva

deciziei nr. 1239 din 9 aprilie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 4230/59/2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 februarie 2010.