ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 29773 la 7 septembrie 2009 și înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 7222/1/2009 la 8 septembrie 2009, petiționarul A.I., în temeiul art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen. a formulat plângere împotriva domnului procuror M.I. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor și fals intelectual. În motivarea plângerii, petiționarul a arătat că la data de 13 august 2009, în temeiul prevederilor art. 278 C. proc.

pen. a înaintat o plângere împotriva rezoluției adoptată pentru cauza din dosarul nr. 6928/1545/VI11/1/2009 al Secției de urmărire penală și criminalistică de la Ministerul Public. De asemenea, petiționarul a mai arătat că domnul procuror M.I. și-a cercetat plângerea penală înaintată împotriva sa, că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis un act fals către Înalta Curte de Casație și Justiție prin adresa nr. 2345/640/2007 și a indus în eroare instanța și refuză să constate infracțiunea comisă.

Petiționarul a mai menționat în conținutul plângerii, că în drept, prin rezoluția adoptată pentru cauza din dosarul nr. 6928/1545/VI 11/1/2009 s-a emis un act fals și abuziv împotriva actelor probatorii și prin nesoluționarea plângerii din data de 13 august 2009, a fost dovedită reaua voința de a se aplica prevederile imperative ale art. 131 alin. (1) din Constituția României solicitând instanței a face cercetări privind cauza și a declara falsitatea adresei nr. 2345/640/2007 a Secției de urmărire penală și criminalistică. Prezentei plângeri, petiționarul a anexat fotocopia plângerii formulată împotriva rezoluției adoptată la data de 6 august 2009 în dosarul nr. 6928/1545/VI 11/1/2009 al Secției de urmărire penală și criminalistică, pe care a adresat-o procurorului general.

Înalta Curte, prin adresa aflată la fila 6 dosarul Înaltei Curți a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, comunicarea rezoluției dată în dosarul nr. 6938/1545/VI 11/1/2009, iar parchetul, la rândul său prin adresa aflată la fila 8 din dosarul Înaltei Curți a trimis fotocopia rezoluției menționate, aflată la filele 9-10 dosarul Înaltei Curți. La termenul de astăzi, au lipsit petiționarul A.I. și intimatul I.M., procedura de citare fiind legal îndeplinită. Înalta Curte, constatând că până la ora strigării cauzei nu a fost depusă la dosar nicio cerere de amânare sau imposibilitate de prezentare, a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere, ca inadmisibilă a plângerii formulate de petiționar, arătând că din conținutul cererii nu rezultă că acesta a atacat vreuna din soluțiile prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. și nici nu reiese că aceasta ar avea conținutul unei plângeri, ca act de sesizare. Examinând plângerea formulată de petiționarul A.I. în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată plângerea petiționarului ca fiind inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta. Prin rezoluția din 29 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică dată în dosarul nr. 6928/1545A/111/1/2009, doamna procuror R.J.

de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus respingerea, ca neîntemeiată a plângerii formulate de A.I. În considerentele rezoluției, procurorul a constatat că la data de 9 martie 2009, în plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, petentul a solicitat cercetarea penală a celor mai sus menționați, deoarece consideră că se fac „vinovați de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și emiterea de acte false. Astfel, petentul susține că prin rezoluția adoptată în dosarul nr. 2526/673/VI11/1/2009 și-au cercetat falsul realizat prin expedierea adresei nr. 2345/460/2007 la Secția penală de la Înalta Curte de Casație și Justiție, dezinformând instanța, că pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică nu ar exista o plângere penală împotriva domnilor procurori D.P.

și C.C." În urma examinării plângerii depuse s-a constatat că petentul în loc să urmărească o logică a expunerii, să realizeze o prezentare clară și coerentă a situației de fapt prin descrierea și explicarea infracțiunilor pentru care solicită efectuarea de cercetări și să indice ce solicită în cauză, față de persoana a cărei cercetare o vrea, să atașeze mijloacele materiale de probă necesare pentru susținerea afirmațiilor sale se rezumă, ca, de altfel de cele mai multe ori, la folosirea unui limbaj inadecvat cu privire la magistrați. Aspectele invocate de petent în susținerea plângerii sale sunt puerile și nu reprezintă indicii pentru a determina cercetarea penală a unui magistrat și de asemenea dovedesc reaua-credință a acestuia în aprecierea activității desfășurate de procuror.

Simplele afirmații, nu sunt de natură să conducă la concluzia că a fost săvârșită o faptă de natură penală, atâta timp cât la soluționarea acestora au fost avute în vedere actele aflate la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile în materie. Întrucât s-a constatat că în cauză nu sunt întrunite dispozițiile legale aplicabile în materia plângerii sau a denunțului, respectiv dispozițiile art. 222 C. proc. pen. și art. 223 C. proc. pen., așa încât plângerea formulată de petent a fost respinsă, ca neîntemeiată, în temeiul art. 222 C. proc. pen. și art. 223 C. proc. pen. În conținutul dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.

Așa cum rezultă din norma procedurală menționată, plângerea care are un asemenea temei vizează expres și limitativ soluțiile de netrimitere în judecată, respectiv neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, clasarea, precum și actele procedurale, respectiv rezoluția, ordonanța sau rechizitoriul emise de procuror, în raport cu soluțiile de netrimitere în judecată menționate. Or, plângerea formulată de petiționarul A.I., în condițiile mai sus arătate, nu este îndreptată împotriva vreuneia din soluțiile ce poate fi dispusă de procuror, prin actele procedurale prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. Astfel, plângerea petiționarului întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen. este inadmisibilă, în condițiile în care aceasta nu vizează una din soluțiile de netrimitere în judecată ce se pot dispune prin actele procedurale arătate în normă, atât soluțiile, cât și actele procedurale fiind impuse expres și limitativ de norma menționată. De asemenea, Înalta Curte nu poate considera nici că plângerea formulată de petiționarul A.I. ar fi o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 222 C. proc. pen., care ar fi fost greșit îndreptată la instanța de judecată, deoarece legiuitorul a reglementat în conținutul normei menționate condițiile care trebuie să le îndeplinească un asemenea mod de sesizare a organelor de urmărire penală. Astfel, se stipulează în art. 222 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. că: „Plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune. Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă." Or, în plângerea formulată, petiționarul A.I., doar a enunțat infracțiunile pretins a fi comise de intimat, nefăcând nicio descriere a faptelor respective, în sensul evidențierii în mod concret a consecințelor pe care acestea le-ar fi putut avea asupra persoanei sale și nici nu a indicat mijloacele de probă, așa încât plângerea este informă, nerespectând prevederile legale.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că plângerea petiționarului A.I., așa cum a fost formulată se circumscrie accepțiunii unui act pe care legea nu-l îngăduie și îl sancționează cu inadmisibilitatea. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 octombrie 2009.