ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2933/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului Constanța, secția comercială sub nr. 10918/118/2007,

reclamanta SC E. SA, în contradictoriu cu pârâții SC E.N.T. SRL și O.N.R.C., a

solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

- obligarea SC E.N.T. SRL la

schimbarea denumirii societății prin eliminarea particulei E.;

- interzicerea

comercializării sau deținerii în scopul comercializării de către pârâtă a

produselor purtând semnul E.;

- interzicerea importului –

exportului produselor purtând semnul E. de către pârâtă;

- interzicerea utilizării pe

documentele societății – pârâte sau pentru publicitate a semnului E.;

- prezentarea liselor cu

clienții societății, cantitatea de marfă vândută stocurile de marfă și materii

prime începând cu 1 decembrie 2004, cu cheltuieli de judecată aferente.

În motivarea demersului său

judiciar reclamanta invocă, în esență, faptul că asociatul unic și

administratorul SC E.N.T. SRL este un fost angajat al societății reclamante în

care a avut funcția de director, că acesta a utilizat cu rea credință numele

societății reclamante producând astfel confuzie în rândul clientelei SC E. SA,

reclamanta înregistrând marca E. la O.S.I.M. conform certificatului nr. 54524

din 4 iulie 2002.

Reclamanta și-a întemeiat în

drept cererea pe dispozițiile art. 35,89 alin. (2) din Legea nr. 84/1998

privind mărcile și indicațiile geografice, art. 1

1

lit. c), art. 2, 3,

6 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, art. 5, 6 și

urm. din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de

proprietate industrială.

Prin notele de ședință

depuse la dosarul cauzei, la data de 19 februarie 2008, pârâtul O.N.R.C. București

a arătat că prin încheierea nr. 12631 din 22 februarie 2007 pronunțată de

judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanța a fost admisă

cererea de mențiuni formulată de SC E.N.T. SRL privind schimbarea denumirii în

SC B.I. SRL. Față de această situație de fapt, această pârâtă a invocat pe cale

de excepție lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de împrejurarea că

opozabilitatea față de oficiile registrului comerțului a hotărârilor

judecătorești prin care se dispune efectuarea de înregistrări în registrul

comerțului este asigurată ope legis potrivit art. 7 din Legea nr. 26/1990 privind

registrul comerțului.

Prin încheierea din 19

martie 2008 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului O.N.R.C. reținând că acesta nu poate sta în judecată în calitate de

pârât în condițiile în care reclamanta pretinde că vinovată de săvârșirea

actelor de încălcare a dreptului la muncă se face pârâta SC E.N.T. SRL.

Tribunalul Constanța, secția

comercială, prin sentința nr. 2753 din 25 septembrie 2008, a fost respinsă

excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii invocată de pârâta SC B.I. SRL,

ca nefondată, iar acțiunea a fost respinsă ca nefondată. În temeiul art. 246 C.

proc. civ., instanța a luat act de renunțarea la judecata capătului de cerere

privind obligarea pârâtei la schimbarea denumirii societății prin eliminarea

particulei E. cu cheltuieli de judecată în cuantum de 4.230 lei.

În fundamentarea acestei

soluții instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

- referitor la primul capăt

de cerere, reclamanta a înțeles să renunțe la judecata acestuia întrucât în

cauză s-a făcut dovada faptului că pârâta și-a schimbat denumirea care, în

prezent, nu mai include particula E.;

- referitor la celelalte

capete de cerere privind interzicea mărcii, interesul reclamantei este

determinat de necesitatea înlăturarea oricăror acte de încălcare a dreptului la

marcă;

- pe fondul cauzei

tribunalul a reținut că reclamanta este titulara mărcii E. cu element

figurativ, înregistrată conform certificatului de înregistrare nr. 54524 din 4

iulie 2002;

- pe parcursul soluționării

cauzei s-a făcut dovada ca pârâta și-a schimbat denumirea din SC E.N.T. SRL în

SC B.I. SRL în SC B.I. SRL;

- reclamanta nu a făcut

nicio dovadă a faptului că pârâta folosește efectiv numele său comercial prin

aplicare pe produsele ce intră în domeniul său de activitate, pe documente sau

pentru publicitate, neoferind vreun indiciu care să permită încă dovada acestor

acte de folosință în dispozițiile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 84/1998.

- în ceea ce privește

acțiunea în concurență neloială întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 11/1991

instanța a reținut că reclamanta nu a produs dovezi în sensul săvârșirii de

către pârâtă a vreunei fapte de concurență neloială;

- cererea de obligarea a

pârâtei la prezentarea listei cu clienții societății, cantitatea de marfă

vândută, stocurile de marfă și materia primă existentă în perioada 2004 – 2007

a fost apreciată ca fiind lipsită de suport legal ca și capăt de cerere

distinct în cadrul acțiunii promovată de către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta SC E. SA, criticând-o pentru nelegalitate și

neteminicie.

Prin încheierea din 18

februarie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă fluvială,

contencios administrativ, a respins, ca nefondată, excepția de necompetență

funcțională a secției comerciale invocată de apelantă iar prin decizia nr. 21/ COM

din 11 martie 2009, a respins apelul, ca nefondat, instanța de control judiciar

reținând legalitatea și temeinicia sentinței apelate sub aspectul criticilor

formulate.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamanta SC E. SA CONSTANȚA, criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta își subsumează

criticile motivului de casare reglementat de art. 304.3 C. proc. civ. și

motivului de modificare reglementat de art. 304.8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de

casare, recurenta precizează că instanța de apel a soluționat greșit excepția

de necompetență funcțională a secției comerciale a instanțelor judecând cauza

în complet comercial, deși firesc ar fi fost ca dosarul să fie soluționat de secția

civilă și nu de secția comercială, litigiul fiind unul civil dată fiind materia

speței.

În ceea ce privește cel

de-al doilea motiv de recurs invocat întemeiat pe dispozițiile art. 304.8 C.

proc. civ., recurenta formulează critici cu privire la administrarea deficitară

a probelor, la refuzul instanței de apel de a admite proba cu expertiza

contabilă solicitată de apelanta reclamantă în vederea soluționării celui de-al

cincilea capăt de cerere.

Înalta Curte, examinând

decizia recurată prin prisma criticilor subsumate motivului de casare

reglementat de art. 304.3 C. proc. civ., constată că recursul este fondat

pentru motivele ce se vor arăta.

Natura litigiului este determinantă

în stabilirea competenței materiale sau de atribuțiune a instanțelor

judecătorești.

Una dintre componentele

competentei de atribuțiune este competența materială procesuală care se

stabilește în raport de obiectul, valoarea sau natura litigiului dedus

judecății.

În speță, reclamanta a

sesizat instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 84/1998

privind mărcile și indicațiile geografice, pe cele ale Legii nr. 11/1991

privind combaterea concurenței neloiale și pe cele ale O.U.G. nr. 100/2005

privind asigurarea nerespectării drepturilor de proprietate industrială, norme

care, în ansamblul lor, vizează dreptul proprietății intelectuale.

Cauza a fost soluționată la

fond și în apel de instanțe comerciale deși codul de procedură civilă în art. 2

pct. 1 lit. e), prevede, că tribunalul judecă în primă instanță procesele și

cererile în materie creație intelectuală și de proprietate industrială,

necircumscriind acest tip de cereri celor prevăzute la punctul a al aceluiași

articol și care vizează în mod expres procesele și cererile în materie

comercială.

Competența secției civile,

în administrarea Legii nr. 84/1998 este expres prevăzută de art. 32 din

Regulamentul de aplicare a acestei legi iar norma de competență materială

instituită de art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată și modificată în

sensul că Secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de

curțile de apel în cazurile prevăzute de lege este explicită în ce privește

competența civilă a litigiilor de proprietate intelectuală cum este cel dedus

judecății în cauza de față.

Așadar, față de natura

cererii de chemare în judecată și în raport de temeiurile de drept invocate,

soluționarea unor astfel de cauze este de competența exclusivă a instanțelor

civile.

În considerarea celor ce

preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va

casa decizia recurată și sentința apelată și va trimite cauza Tribunalului

Constanța, secția civilă pentru competentă soluționare pe fond a litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC E. SA CONSTANȚA împotriva deciziei nr. 21/ COM din 11 martie 2009

a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială de contencios

administrativ fiscal, casează decizia recurată și sentința nr. 2753 din 25

septembrie 2008 a Tribunalului Constanța, secția comercială și trimite cauza

Tribunalului Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 noiembrie 2009.