ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2933/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția comercială sub nr. 10918/118/2007, reclamanta SC E. SA, în contradictoriu cu pârâții SC E.N.T. SRL și O.N.R.C., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: - obligarea SC E.N.T. SRL la schimbarea denumirii societății prin eliminarea particulei E.; - interzicerea comercializării sau deținerii în scopul comercializării de către pârâtă a produselor purtând semnul E.; - interzicerea importului – exportului produselor purtând semnul E. de către pârâtă; - interzicerea utilizării pe documentele societății – pârâte sau pentru publicitate a semnului E.; - prezentarea liselor cu clienții societății, cantitatea de marfă vândută stocurile de marfă și materii prime începând cu 1 decembrie 2004, cu cheltuieli de judecată aferente.

În motivarea demersului său judiciar reclamanta invocă, în esență, faptul că asociatul unic și administratorul SC E.N.T. SRL este un fost angajat al societății reclamante în care a avut funcția de director, că acesta a utilizat cu rea credință numele societății reclamante producând astfel confuzie în rândul clientelei SC E. SA, reclamanta înregistrând marca E. la O.S.I.M. conform certificatului nr. 54524 din 4 iulie 2002. Reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 35,89 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, art. 1 1 lit. c), art. 2, 3, 6 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, art. 5, 6 și urm. din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială.

Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei, la data de 19 februarie 2008, pârâtul O.N.R.C. București a arătat că prin încheierea nr. 12631 din 22 februarie 2007 pronunțată de judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanța a fost admisă cererea de mențiuni formulată de SC E.N.T. SRL privind schimbarea denumirii în SC B.I. SRL. Față de această situație de fapt, această pârâtă a invocat pe cale de excepție lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de împrejurarea că opozabilitatea față de oficiile registrului comerțului a hotărârilor judecătorești prin care se dispune efectuarea de înregistrări în registrul comerțului este asigurată ope legis potrivit art. 7 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului.

Prin încheierea din 19 martie 2008 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O.N.R.C. reținând că acesta nu poate sta în judecată în calitate de pârât în condițiile în care reclamanta pretinde că vinovată de săvârșirea actelor de încălcare a dreptului la muncă se face pârâta SC E.N.T. SRL. Tribunalul Constanța, secția comercială, prin sentința nr. 2753 din 25 septembrie 2008, a fost respinsă excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii invocată de pârâta SC B.I. SRL, ca nefondată, iar acțiunea a fost respinsă ca nefondată. În temeiul art. 246 C. proc. civ., instanța a luat act de renunțarea la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei la schimbarea denumirii societății prin eliminarea particulei E. cu cheltuieli de judecată în cuantum de 4.230 lei.

În fundamentarea acestei soluții instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: - referitor la primul capăt de cerere, reclamanta a înțeles să renunțe la judecata acestuia întrucât în cauză s-a făcut dovada faptului că pârâta și-a schimbat denumirea care, în prezent, nu mai include particula E.; - referitor la celelalte capete de cerere privind interzicea mărcii, interesul reclamantei este determinat de necesitatea înlăturarea oricăror acte de încălcare a dreptului la marcă; - pe fondul cauzei tribunalul a reținut că reclamanta este titulara mărcii E. cu element figurativ, înregistrată conform certificatului de înregistrare nr. 54524 din 4 iulie 2002; - pe parcursul soluționării cauzei s-a făcut dovada ca pârâta și-a schimbat denumirea din SC E.N.T.

SRL în SC B.I. SRL în SC B.I. SRL; - reclamanta nu a făcut nicio dovadă a faptului că pârâta folosește efectiv numele său comercial prin aplicare pe produsele ce intră în domeniul său de activitate, pe documente sau pentru publicitate, neoferind vreun indiciu care să permită încă dovada acestor acte de folosință în dispozițiile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 84/1998. - în ceea ce privește acțiunea în concurență neloială întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 11/1991 instanța a reținut că reclamanta nu a produs dovezi în sensul săvârșirii de către pârâtă a vreunei fapte de concurență neloială; - cererea de obligarea a pârâtei la prezentarea listei cu clienții societății, cantitatea de marfă vândută, stocurile de marfă și materia primă existentă în perioada 2004 – 2007 a fost apreciată ca fiind lipsită de suport legal ca și capăt de cerere distinct în cadrul acțiunii promovată de către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC E. SA, criticând-o pentru nelegalitate și neteminicie. Prin încheierea din 18 februarie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă fluvială, contencios administrativ, a respins, ca nefondată, excepția de necompetență funcțională a secției comerciale invocată de apelantă iar prin decizia nr. 21/ COM din 11 martie 2009, a respins apelul, ca nefondat, instanța de control judiciar reținând legalitatea și temeinicia sentinței apelate sub aspectul criticilor formulate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC E. SA CONSTANȚA, criticând-o pentru nelegalitate. Recurenta își subsumează criticile motivului de casare reglementat de art. 304.3 C. proc.

civ. și motivului de modificare reglementat de art. 304.8 C. proc. civ. Cu privire la motivul de casare, recurenta precizează că instanța de apel a soluționat greșit excepția de necompetență funcțională a secției comerciale a instanțelor judecând cauza în complet comercial, deși firesc ar fi fost ca dosarul să fie soluționat de secția civilă și nu de secția comercială, litigiul fiind unul civil dată fiind materia speței. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs invocat întemeiat pe dispozițiile art. 304.8 C. proc. civ., recurenta formulează critici cu privire la administrarea deficitară a probelor, la refuzul instanței de apel de a admite proba cu expertiza contabilă solicitată de apelanta reclamantă în vederea soluționării celui de-al cincilea capăt de cerere.

Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor subsumate motivului de casare reglementat de art. 304.3 C. proc. civ., constată că recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta. Natura litigiului este determinantă în stabilirea competenței materiale sau de atribuțiune a instanțelor judecătorești. Una dintre componentele competentei de atribuțiune este competența materială procesuală care se stabilește în raport de obiectul, valoarea sau natura litigiului dedus judecății. În speță, reclamanta a sesizat instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, pe cele ale Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale și pe cele ale O.U.G.

nr. 100/2005 privind asigurarea nerespectării drepturilor de proprietate industrială, norme care, în ansamblul lor, vizează dreptul proprietății intelectuale. Cauza a fost soluționată la fond și în apel de instanțe comerciale deși codul de procedură civilă în art. 2 pct. 1 lit. e), prevede, că tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie creație intelectuală și de proprietate industrială, necircumscriind acest tip de cereri celor prevăzute la punctul a al aceluiași articol și care vizează în mod expres procesele și cererile în materie comercială.

Competența secției civile, în administrarea Legii nr. 84/1998 este expres prevăzută de art. 32 din Regulamentul de aplicare a acestei legi iar norma de competență materială instituită de art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată și modificată în sensul că Secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel în cazurile prevăzute de lege este explicită în ce privește competența civilă a litigiilor de proprietate intelectuală cum este cel dedus judecății în cauza de față. Așadar, față de natura cererii de chemare în judecată și în raport de temeiurile de drept invocate, soluționarea unor astfel de cauze este de competența exclusivă a instanțelor civile.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și sentința apelată și va trimite cauza Tribunalului Constanța, secția civilă pentru competentă soluționare pe fond a litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC E. SA CONSTANȚA împotriva deciziei nr. 21/ COM din 11 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială de contencios administrativ fiscal, casează decizia recurată și sentința nr. 2753 din 25 septembrie 2008 a Tribunalului Constanța, secția comercială și trimite cauza Tribunalului Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2009.