ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1026/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 474/COM/2005, reclamanta SC B.E. SRL București a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC H.E.

SRL Constanța: - să se constate că pârâta a încălcat dreptul de folosire exclusivă a mărcii „H.” nr. 49342 din 19 decembrie 2001 și nr. 52523 din 24 ianuarie 2002, valabile până în anul 2011, respectiv 2012; - să se dispună obligarea pârâtei la modificarea imediată a denumirii sale, în sensul înlăturării mărcii „H.”; - să se constate că pârâta a săvârșit acte de concurență neloială față de reclamantă; - obligarea pârâtei la încetarea definitivă a distribuirii, stocării, comercializării reclamei comerciale, promovării și marketingului produselor care poartă ori sunt însoțite de marca reclamantei; - să se dispună obligarea pârâtei la retragerea de pe piață a produselor și la încetarea serviciilor purtând marca amintită; - să fie ținută pârâta să distrugă ambalajele și oricare alte materiale cu aceeași marcă; - să se dispună publicarea în presă, cu cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii judecătorești; - obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii pentru nerespectarea îndatoririlor de la pct. 2, 4-6, în sumă de 2000 EURO/zi de întârziere, - pârâta să fie ținută la plata a 50.000 Euro daune materiale și morale; - acordarea chltuielilor de judecată efectuate în proces.

Arată reclamanta că este titulara exclusivă pentru România a mărcii „H.”, potrivit certificatelor O.S.I.M. nr. 49342 din 19 decembrie 2001, nr. 52523 din 24 ianuarie 2002, valabile până în anul 2011, respectiv 2012, iar obiectul de activitate principal este „import și distribuție a utilajelor profesionale alimentare”. Grupul H., care include încă două firme (SC H.S. SRL, SC E.H. SRL), a investit sume importante, dreptul mărcii fiind opozabil erga omnes, întinzându-se asupra întregului teritoriu național. Pârâta, având același obiect de activitate, folosește fără drept aceeași marcă devenită notorie, profitând cu rea-credință de renumele câștigat prin efortul financiar al reclamantei; mai mult, între B.E.

SRL București și reprezentantul legal al SC H.E. SRL au existat relații comercile, ceea ce denotă cunoașterea existenței mărcii. Apreciază că prin faptele săvârșite, pârâta a încălcat dispozițiile art. 35 din Legea nr. 84/1998, art. 2 și 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991 și art. 10 bis Convenția de la Paris privind protecția proprietății industriale. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998 – art. 999, 1084 – art. 1086 C. civ., precum și cele deja menționate. Prin sentința civilă nr. 2683/ COM din 12 mai 2006, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 952 RON, în favoarea pârâtei.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 6 octombrie 2006, a declarat apel reclamanta SC B.E. SRL. La data de 15 ianuarie 2007, apelanta a formulat cerere de repunere în termen, solicitând admiterea sa. Arată că, la data de 12 mai 2006, cauza a rămas în pronunțare, iar faptul că instanța de fond a expediat către reclamantă, la 14 iunie 2006, sentința civilă apelată nu constituie o dovadă că aceasta a primit comunicarea și nici nu echivalează cu o comunicare. Pe de altă parte, la dosar nu există procesul-vebal de comunicare a hotărârii. Apreciază că s-a pricinuit o vătămare prin neluarea la cunoștință a hotărârii, datorită neîndeplinirii formalităților legale de comunicare, prin faptul că hotărârea trebuia comunicată reprezentantului legal la sediul ales Cabinet de avocatură M.O., așa cum s-a cerut și s-a consemnat în încheierea de ședință din 17 martie 2005. Susține apelanta că, după încetarea împiedicării, potrivit art. 103 alin. (2) C. proc.

civ., va începe să curgă termenul de procedură, potrivit căruia acesta se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării. Această vătămare constă în neluarea la cunoștință de sentința civilă nr. 2683/ COM din 12 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, deci nu poate fi luată în considerare ca punct de plecare în calculul căii de atac. Astfel, potrivit art. 102 alin. (1) C. proc. civ., „termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel”. Art. 103 alin. (1) C. proc. civ., exceptează de la sancțiunea decăderii și cazul când SC B.E. SRL dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să îndeplinească actul înăuntrul termenului imperativ prevăzut de lege.

După încetarea împiedicării, potrivit acestui text de lege, va începe să curgă termenul de procedură, acesta împlinindu-se în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării. Ca atare, susține apelanta, repunerea în termen reprezintă un beneficiu pe care legea îl acordă părții în drept să îndeplinească un act procedural. Pârâta-intimata SC H.E. SRL a formulat întâmpinare, invocând excepția decăderii din dreptul de a apela sentința civilă nr. 2683/ COM din 12 mai 2006 a Tribunalului Constanța, cu consecința respingerii apelului ca tardiv. Astfel, formulând o cerere de repunere în termen, apelanta nu arată care a fost împrejurarea, mai presus de voința sa, care a împiedicat-o să formuleze apelul în termen și, esențial, nici când acesta a încetat pentru a putea calcula termenul de 15 zile.

În cererea de chemare în judecată, apelanta și-a indicat sediul ca fiind în București, B-dul Chișinău, acolo unde i-a fost comunicată și hotărârea judecătorească. Prin decizia civilă nr. 47/ COM din 22 februarie 2007, Curtea de Apel Constanța, aecția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de repunere în termen, a admis excepția tardivității invocată de SC H.E. SRL privind declararea apelului și a respins, ca tardiv formulat, apelul declarat de SC B.E. SRL.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că este adevărat că apelanta a solicitat la instanța de fond (încheierea din 17 martie 2005) comunicarea actelor de procedură la sediul ales, Cabinet de avocatură M.O., cu sediul profesional în București, str. Veterinarilor, iar comunicarea hotărârii s-a făcut la adresa din cererea de chemare în judecată, însă această împrejurare a încetat la data când apelanta a formulat cerere de recomunicare a hotărârii, când a început să curgă termenul de 15 zile în care trebuia formulat apelul, ocazie cu care să se arate și cauzele de împiedicare. Or, în cauză, apelanta a formulat apel la data de 5 octombrie 2006, iar cererea de repunere în termen a fost formulată la 15 ianuarie 2007; termenul de 15 zile prevăzut de art. 103 alin. (2) C. proc.

civ., este un termen imperativ, astfel că neexercitarea lui înăuntrul termenului prevăzut de lege se sancționează cu decăderea, partea interesată nemaiputând folosi calea de atac, deoarece apelul este tardiv formulat. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta SC B.E. SRL, solicitând admiterea recursului și, în consecință, admiterea cererii de repunere în termenul de apel, casarea deciziei atacate și trimiterea dosarului spre rejudecare către instanța de apel, cu cheltuieli de judecată. În motivarea recursului, reclamanta susține, în esență, următoarele: Faptul că instanța de fond a expediat către SC B.E. SRL, la data de 14 iunie 2006 sentința tribunalului, nu constituie o dovadă că aceasta a primit comunicarea și deci nu echivalează cu o comunicare.

Reclamantei i s-a pricinuit o vătămare prin neîndeplinirea formalităților legale de comunicare, atât prin faptul că sentința trebuia comunicată reprezentantei legale la sediul ales Cabinet de avocatură M.O., așa cum s-a cerut și s-a consemnat în încheierea de ședință din data din data de 17 martie 2005 și cu atât mai mult cu cât agentul procedural nu a respectat dispozițiile art. 92 1 C. proc. civ., procedând la afișare, când era vorba despre o societate comercială, la sediul căreia se afla un funcționar însărcinat cu primirea corespondenței, dovada acestui fapt rezultând din procesul-verbal de îndeplinre a procedurii de citare din 24 februarie 2005 și din adeverința depusă în acest sens în dosar la instanță de apel.

Or, lipsa procesului-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură în condițiile art. 100 C. proc. civ., atrage nulitatea actului în sine. Cererea transmisă prin fax de reclamanta SC B.E. SRL la data de 8 septembrie 2006 nu are nici un efect juridic, atât timp cât nu s-a aflat în situația unei comunicări a sentinței. La fila xxx dosar apel există dovada că un reprezentant al SC B.E. SRL a solicitat printr-o cerere formulată la data de 5 octombrie 2006 eliberarea unei copii xerox a sentinței civile, motiv pentru care imediat pe data de 6 octombrie 2006 a fost declarat apelul împotriva sentinței tribunalului.

În consecință, consideră că nu este admisibil ca instanța de apel să aprecieze cererea transmisă prin fax ca fiind echivalentă cu o cerere de recomunicare a hotărârii și că acela este momentul de când a început să curgă termenul de 15 zile în care trebuia formulat apelul, cu atât mai mult cu cât instanța trebuia să constate în primul rând lipsa comunicării sentinței datorată procedurii defectuoase de comunicare. Recursul este fondat. Din examinarea actelor dosarului, se constată că în încheierea din 17 martie 2005 a Tribunalului Constanța s-a consemnat că apelanta-reclamantă a solicitat instanței de judecată comunicarea actelor procedurale la sediul ales, Cabinet de avocatură M.O. cu sediul profesional în București, str. Veterinarilor.

În această împrejurare, în mod eronat s-a apreciat că atâta timp cât comunicarea sentinței tribunalului s-a făcut la adresa din cererea de chemare în judecată, se poate da relevanță pentru stabilirea momentului de la care curge termenul de apel datei cererii de recomunicare a hotărârii, 8 septembrie 2006. Aceasta, deoarece, în speță, au fost încălcate dispozițiile art. 87 pct. 2 și art. 93 C. proc. civ., sub aspectul necomunicării hotărârii la sediul ales, de vreme ce a existat o solicitare în acest sens, cât și în subsidiar, a dispozițiilor art. 92 1 C. proc. civ., având în vedere că s-a procedat la comunicarea sentinței prin afișare, deși s-a făcut dovada că la sediul societății comerciale se afla un funcționar însărcinat cu primirea corespondenței.

Momentul curgerii termenului de apel nu poate fi considerat nici cel în care, 5 octombrie 2006, un reprezentant al reclamantei a solicitat printr-o cerere scrisă eliberarea unei copii xerox a sentinței, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, comunicarea sentinței s-a făcut printr-o procedură defectuoasă, ce echivalează cu o necomunicare și atrage nulitatea actului, conform dispozițiilor art. 100 C. proc. civ. Astfel fiind, se reține că în mod greșit a fost respinsă cererea de repunere în termen formulată de apelantă, a fost admisă excepția tardivității și s-a respins apelul reclamantei, ca tardiv declarat, deoarece se poate considera că hotărârea nu a fost niciodată comunicată, neexistând nicio dovadă legală în acest sens și greșit s-a apreciat că se impune sancționarea reclamantei cu decăderea, nemaiputând folosi această cale de atac.

Drept urmare, se va admite recursul reclamantei, va fi casată decizia curții de apel și se va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC B.E. SRL. Casează decizia comercială nr. 47 din 22 februarie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2008.