ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1026/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1026/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată sub nr. 474/COM/2005, reclamanta SC B.E. SRL București a
solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC H.E. SRL Constanța:
- să se constate că
pârâta a încălcat dreptul de folosire exclusivă a mărcii „H.” nr. 49342 din 19
decembrie 2001 și nr. 52523 din 24 ianuarie 2002, valabile până în anul 2011,
respectiv 2012;
- să se dispună
obligarea pârâtei la modificarea imediată a denumirii sale, în sensul
înlăturării mărcii „H.”;
- să se constate că
pârâta a săvârșit acte de concurență neloială față de reclamantă;
- obligarea pârâtei
la încetarea definitivă a distribuirii, stocării, comercializării reclamei
comerciale, promovării și marketingului produselor care poartă ori sunt
însoțite de marca reclamantei;
- să se dispună
obligarea pârâtei la retragerea de pe piață a produselor și la încetarea
serviciilor purtând marca amintită;
- să fie ținută
pârâta să distrugă ambalajele și oricare alte materiale cu aceeași marcă;
- să se dispună
publicarea în presă, cu cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii judecătorești;
- obligarea pârâtei
la plata de daune cominatorii pentru nerespectarea îndatoririlor de la pct. 2,
4-6, în sumă de 2000 EURO/zi de întârziere,
- pârâta să fie
ținută la plata a 50.000 Euro daune materiale și morale;
- acordarea
chltuielilor de judecată efectuate în proces.
Arată reclamanta că
este titulara exclusivă pentru România a mărcii „H.”, potrivit certificatelor O.S.I.M.
nr. 49342 din 19 decembrie 2001, nr. 52523 din 24 ianuarie 2002, valabile până
în anul 2011, respectiv 2012, iar obiectul de activitate principal este „import
și distribuție a utilajelor profesionale alimentare”.
Grupul H., care
include încă două firme (SC H.S. SRL, SC E.H. SRL), a investit sume importante,
dreptul mărcii fiind opozabil erga omnes, întinzându-se asupra întregului
teritoriu național.
Pârâta, având același
obiect de activitate, folosește fără drept aceeași marcă devenită notorie,
profitând cu rea-credință de renumele câștigat prin efortul financiar al
reclamantei; mai mult, între B.E. SRL București și reprezentantul legal al SC H.E.
SRL au existat relații comercile, ceea ce denotă cunoașterea existenței mărcii.
Apreciază că prin
faptele săvârșite, pârâta a încălcat dispozițiile art. 35 din Legea nr. 84/1998,
art. 2 și 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991 și art. 10 bis Convenția de la Paris
privind protecția proprietății industriale.
În drept, au fost
invocate dispozițiile art. 998 – art. 999, 1084 – art. 1086 C. civ., precum și
cele deja menționate.
Prin sentința civilă nr.
2683/ COM din 12 mai 2006, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins
acțiunea reclamantei, ca nefondată, cu obligarea acesteia la plata
cheltuielilor de judecată în sumă de 952 RON, în favoarea pârâtei.
Împotriva acestei
hotărâri, la data de 6 octombrie 2006, a declarat apel reclamanta SC B.E. SRL.
La data de 15
ianuarie 2007, apelanta a formulat cerere de repunere în termen, solicitând
admiterea sa.
Arată că, la data de
12 mai 2006, cauza a rămas în pronunțare, iar faptul că instanța de fond a
expediat către reclamantă, la 14 iunie 2006, sentința civilă apelată nu
constituie o dovadă că aceasta a primit comunicarea și nici nu echivalează cu o
comunicare.
Pe de altă parte, la
dosar nu există procesul-vebal de comunicare a hotărârii.
Apreciază că s-a
pricinuit o vătămare prin neluarea la cunoștință a hotărârii, datorită
neîndeplinirii formalităților legale de comunicare, prin faptul că hotărârea
trebuia comunicată reprezentantului legal la sediul ales Cabinet de avocatură M.O.,
așa cum s-a cerut și s-a consemnat în încheierea de ședință din 17 martie 2005.
Susține apelanta că,
după încetarea împiedicării, potrivit art. 103 alin. (2) C. proc. civ., va
începe să curgă termenul de procedură, potrivit căruia acesta se va îndeplini
în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.
Această vătămare
constă în neluarea la cunoștință de sentința civilă nr. 2683/ COM din 12 mai
2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, deci nu poate fi luată în considerare
ca punct de plecare în calculul căii de atac.
Astfel, potrivit art.
102 alin. (1) C. proc. civ., „termenele încep să curgă de la data comunicării
actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel”.
Art. 103 alin. (1) C.
proc. civ., exceptează de la sancțiunea decăderii și cazul când SC B.E. SRL
dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să
îndeplinească actul înăuntrul termenului imperativ prevăzut de lege.
După încetarea
împiedicării, potrivit acestui text de lege, va începe să curgă termenul de
procedură, acesta împlinindu-se în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.
Ca atare, susține
apelanta, repunerea în termen reprezintă un beneficiu pe care legea îl acordă
părții în drept să îndeplinească un act procedural.
Pârâta-intimata SC H.E.
SRL a formulat întâmpinare, invocând excepția decăderii din dreptul de a apela
sentința civilă nr. 2683/ COM din 12 mai 2006 a Tribunalului Constanța, cu
consecința respingerii apelului ca tardiv.
Astfel, formulând o
cerere de repunere în termen, apelanta nu arată care a fost împrejurarea, mai
presus de voința sa, care a împiedicat-o să formuleze apelul în termen și,
esențial, nici când acesta a încetat pentru a putea calcula termenul de 15
zile.
În cererea de chemare
în judecată, apelanta și-a indicat sediul ca fiind în București, B-dul
Chișinău, acolo unde i-a fost comunicată și hotărârea judecătorească.
Prin decizia civilă nr.
47/ COM din 22 februarie 2007, Curtea de Apel Constanța, aecția comercială,
maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de
repunere în termen, a admis excepția tardivității invocată de SC H.E. SRL
privind declararea apelului și a respins, ca tardiv formulat, apelul declarat
de SC B.E. SRL.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța de apel a reținut că este adevărat că apelanta a
solicitat la instanța de fond (încheierea din 17 martie 2005) comunicarea
actelor de procedură la sediul ales, Cabinet de avocatură M.O., cu sediul
profesional în București, str. Veterinarilor, iar comunicarea hotărârii s-a
făcut la adresa din cererea de chemare în judecată, însă această împrejurare a
încetat la data când apelanta a formulat cerere de recomunicare a hotărârii,
când a început să curgă termenul de 15 zile în care trebuia formulat apelul,
ocazie cu care să se arate și cauzele de împiedicare.
Or, în cauză,
apelanta a formulat apel la data de 5 octombrie 2006, iar cererea de repunere
în termen a fost formulată la 15 ianuarie 2007; termenul de 15 zile prevăzut de
art. 103 alin. (2) C. proc. civ., este un termen imperativ, astfel că
neexercitarea lui înăuntrul termenului prevăzut de lege se sancționează cu
decăderea, partea interesată nemaiputând folosi calea de atac, deoarece apelul
este tardiv formulat.
Împotriva deciziei
curții de apel a declarat recurs reclamanta SC B.E. SRL, solicitând admiterea
recursului și, în consecință, admiterea cererii de repunere în termenul de
apel, casarea deciziei atacate și trimiterea dosarului spre rejudecare către
instanța de apel, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea
recursului, reclamanta susține, în esență, următoarele:
Faptul că instanța de
fond a expediat către SC B.E. SRL, la data de 14 iunie 2006 sentința
tribunalului, nu constituie o dovadă că aceasta a primit comunicarea și deci nu
echivalează cu o comunicare.
Reclamantei i s-a
pricinuit o vătămare prin neîndeplinirea formalităților legale de comunicare,
atât prin faptul că sentința trebuia comunicată reprezentantei legale la sediul
ales Cabinet de avocatură M.O., așa cum s-a cerut și s-a consemnat în
încheierea de ședință din data din data de 17 martie 2005 și cu atât mai mult
cu cât agentul procedural nu a respectat dispozițiile art. 92
1
C.
proc. civ., procedând la afișare, când era vorba despre o societate comercială,
la sediul căreia se afla un funcționar însărcinat cu primirea corespondenței,
dovada acestui fapt rezultând din procesul-verbal de îndeplinre a procedurii de
citare din 24 februarie 2005 și din adeverința depusă în acest sens în dosar la
instanță de apel. Or, lipsa procesului-verbal încheiat de cel însărcinat cu
înmânarea actului de procedură în condițiile art. 100 C. proc. civ., atrage
nulitatea actului în sine.
Cererea transmisă
prin fax de reclamanta SC B.E. SRL la data de 8 septembrie 2006 nu are nici un
efect juridic, atât timp cât nu s-a aflat în situația unei comunicări a
sentinței.
La fila xxx dosar
apel există dovada că un reprezentant al SC B.E. SRL a solicitat printr-o
cerere formulată la data de 5 octombrie 2006 eliberarea unei copii xerox a
sentinței civile, motiv pentru care imediat pe data de 6 octombrie 2006 a fost
declarat apelul împotriva sentinței tribunalului.
În consecință,
consideră că nu este admisibil ca instanța de apel să aprecieze cererea
transmisă prin fax ca fiind echivalentă cu o cerere de recomunicare a hotărârii
și că acela este momentul de când a început să curgă termenul de 15 zile în
care trebuia formulat apelul, cu atât mai mult cu cât instanța trebuia să
constate în primul rând lipsa comunicării sentinței datorată procedurii
defectuoase de comunicare.
Recursul este fondat.
Din examinarea
actelor dosarului, se constată că în încheierea din 17 martie 2005 a
Tribunalului Constanța s-a consemnat că apelanta-reclamantă a solicitat
instanței de judecată comunicarea actelor procedurale la sediul ales, Cabinet
de avocatură M.O. cu sediul profesional în București, str. Veterinarilor.
În această
împrejurare, în mod eronat s-a apreciat că atâta timp cât comunicarea sentinței
tribunalului s-a făcut la adresa din cererea de chemare în judecată, se poate
da relevanță pentru stabilirea momentului de la care curge termenul de apel
datei cererii de recomunicare a hotărârii, 8 septembrie 2006.
Aceasta, deoarece, în
speță, au fost încălcate dispozițiile art. 87 pct. 2 și art. 93 C. proc. civ.,
sub aspectul necomunicării hotărârii la sediul ales, de vreme ce a existat o
solicitare în acest sens, cât și în subsidiar, a dispozițiilor art. 92
1
C. proc. civ., având în vedere că s-a procedat la comunicarea sentinței prin
afișare, deși s-a făcut dovada că la sediul societății comerciale se afla un
funcționar însărcinat cu primirea corespondenței.
Momentul curgerii
termenului de apel nu poate fi considerat nici cel în care, 5 octombrie 2006,
un reprezentant al reclamantei a solicitat printr-o cerere scrisă eliberarea
unei copii xerox a sentinței, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus,
comunicarea sentinței s-a făcut printr-o procedură defectuoasă, ce echivalează
cu o necomunicare și atrage nulitatea actului, conform dispozițiilor art. 100 C.
proc. civ.
Astfel fiind, se
reține că în mod greșit a fost respinsă cererea de repunere în termen formulată
de apelantă, a fost admisă excepția tardivității și s-a respins apelul
reclamantei, ca tardiv declarat, deoarece se poate considera că hotărârea nu a
fost niciodată comunicată, neexistând nicio dovadă legală în acest sens și
greșit s-a apreciat că se impune sancționarea reclamantei cu decăderea,
nemaiputând folosi această cale de atac.
Drept urmare, se va
admite recursul reclamantei, va fi casată decizia curții de apel și se va
trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamanta SC B.E. SRL.
Casează decizia
comercială nr. 47 din 22 februarie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,
maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal și trimite cauza spre
rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 12 martie 2008.