ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2979/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamantul Ș.S., în contradictoriu cu pârâții A.M. – P.A.S. din Suceava și Ministerul Finanțelor Publice București, a solicitat instanței să se constate nulitatea absolută a actelor constitutive ale A.M.P.A.S. – Suceava, respectiv procesul-verbal de constituire a asociației nr. 4429 din data de 24 august 1994, actul constitutiv al asociației autentificat sub nr. 15858 din 31 august 1994 și statutul asociației, autentificat sub nr. 15858 din aceeași dată. Reclamantul a mai solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare acțiuni nr. 84 din 4 mai 1995 încheiat între F.P.S.

Moldova încheiat autentificat sub nr. 15858 din 31 august 1994 și statutul asociației, autentificat sub nr. 15858 din 31 august 1994 încheiat cu F.P.P. Moldova, precum și nulitatea absolută a contractului nr. 317 din 22 iunie 1995 încheiat cu F.P.S., nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 317 din 22 iunie 1995, nulitatea absolută a procesului verbal nr. 244/380 din 29 februarie 2000, încheiat cu F.P.S. pentru vânzarea de acțiuni, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 22 februarie 2000 încheiat cu F.P.S., constatarea existenței dreptului de proprietate asupra acțiunilor SC M. SA Suceava pentru cei 1.500 salariați ai societății, precum și distribuirea acțiunilor către salariații societății.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, având în vedere că s-a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, prin sentința comercială nr. 894 din 11 septembrie 2008, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Suceava, unde cererea a fost înregistrată sub nr. 13054/3 din 20 octombrie 2008. Prin sentința civilă nr. 394 din 29 ianuarie 2009, Judecătoria Suceava a admis excepția invocată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 13054/3 din 21 aprilie 2009. Prin sentința nr. 1740 din 26 octombrie 2009, Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a acțiunii în anulare promovată de reclamantul S.S., în favoarea Judecătoriei Suceava, a constatat existența conflictului negativ de competență și a sesizat Curtea de Apel Suceava în vederea soluționării acestui conflict. Curtea de Apel Suceava, prin sentința nr. 1 pronunțată în data de 11 februarie 2010, pronunțând regulatorul de competență, a stabilit competența soluționării cauzei, în favoarea Judecătoriei Suceava.

În pronunțarea acestei sentințe instanța a reținut, în esență, că obiectul principal al acțiunii care determină stabilirea instanței competente este constatarea nulității absolute a actelor constitutive ale A.M.P.A.S. Suceava, că în ceea ce privește acest capăt de cerere, competența se stabilește în raport de prevederile art. 15 C. proc. civ., conform cărora „cererile în materie de societate, până la sfârșitul lichidării de fapt, sunt de competența instanței locului unde societatea își are sediul principal”. A mai reținut instanța și că potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 77/1994 invocată de reclamant ca temei al acțiunii, constituirea asociației este supusă autorizării de către instanța judecătorească în a cărei rază teritorială își are sediul societatea comercială care se privatizează.

Cum A.M.P.A.S. Suceava își are sediul în Județul Suceava fiind autorizată prin încheierea Judecătoriei Suceava, pronunțată la data de 2 septembrie 1994 în dosarul nr. 10894/1994, în temeiul dispozițiilor art. 15, 17, 158 și 159 pct. 2 C. proc. civ., Curtea a stabilit competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Suceava. Împotriva acestui regulator de competență a declarat recurs reclamantul Ș.S., acesta fiind înregistrat sub nr. 1305454/33/2008 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, care prin încheierea din 11 iunie 2010 a trimis cauza spre soluționare secției comerciale, constatând că față de natura comercială a cauzei, a fost eronat învestită.

Recurentul își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și vizează în esență stabilirea eronată a instanței competente față de obiectul principal al acțiunii, nulitatea absolută a unor contracte comerciale raportat la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a), art. 5, 8, 9 și 10 pct. 4, 12 C. proc. civ. Recurentul - reclamant solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru judecarea fondului instanței competente material și teritorial, inițial sesizată, Tribunalul București, secția comercială. Înalta Curte, examinând sentința recurată sub aspectul criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului București, la data de 4 aprilie 2008, reclamantul a solicitat în principal, ca prin capăt de cerere constatarea nulității absolută a actelor constitutive ale A.M. Capetele secundare ale cererii aveau ca obiect constatarea nulității absolute a unor contracte comerciale, a unor acte adiționale și a unor procese verbale. Așa fiind, instanța care a pronunțat regulatorul de competență în mod firesc a făcut aplicarea dispozițiilor art. 15 C. proc. civ., în raport de capătul de cerere principal. Aserțiunea recurentului potrivit căreia capătul principal de cerere viza constatarea nulității absolute a contractelor comerciale este de natură a contrazice evidența care rezultă din examinarea acțiunii.

De remarcat este faptul că reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 77/1994 privind asociațiile salariaților și membrilor conducerii societăților comerciale care se privatizează care la momentul introducerii acțiunii, 4 aprilie 2008, nu mai era în vigoare, ea fiind abrogată prin O.U.G. nr. 88/1997 la data de 29 decembrie 1997. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.S. împotriva sentinței nr. 1 din 11 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 septembrie 2010.