ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2979/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamantul Ș.S., în

contradictoriu cu pârâții A.M. – P.A.S. din Suceava și Ministerul Finanțelor

Publice București, a solicitat instanței să se constate nulitatea absolută a

actelor constitutive ale A.M.P.A.S. – Suceava, respectiv procesul-verbal de

constituire a asociației nr. 4429 din data de 24 august 1994, actul constitutiv

al asociației autentificat sub nr. 15858 din 31 august 1994 și statutul

asociației, autentificat sub nr. 15858 din aceeași dată.

Reclamantul a mai solicitat

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare acțiuni nr.

84 din 4 mai 1995 încheiat între F.P.S. Moldova încheiat autentificat sub nr. 15858

din 31 august 1994 și statutul asociației, autentificat sub nr. 15858 din 31

august 1994 încheiat cu F.P.P. Moldova, precum și nulitatea absolută a

contractului nr. 317 din 22 iunie 1995 încheiat cu F.P.S., nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 317 din 22 iunie 1995, nulitatea absolută

a procesului verbal nr. 244/380 din 29 februarie 2000, încheiat cu F.P.S.

pentru vânzarea de acțiuni, nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare din 22 februarie 2000 încheiat cu F.P.S., constatarea

existenței dreptului de proprietate asupra acțiunilor SC M. SA Suceava pentru

cei 1.500 salariați ai societății, precum și distribuirea acțiunilor către

salariații societății.

Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, având în vedere că s-a invocat excepția necompetenței materiale a

instanței, prin sentința comercială nr. 894 din 11 septembrie 2008, a declinat

competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Suceava, unde cererea a fost

înregistrată sub nr. 13054/3 din 20 octombrie 2008.

Prin sentința civilă nr. 394 din 29

ianuarie 2009, Judecătoria Suceava a admis excepția invocată și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

sub nr. 13054/3 din 21 aprilie 2009.

Prin sentința nr. 1740 din 26

octombrie 2009, Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat

competența de soluționare a acțiunii în anulare promovată de reclamantul S.S.,

în favoarea Judecătoriei Suceava, a constatat existența conflictului negativ de

competență și a sesizat Curtea de Apel Suceava în vederea soluționării acestui

conflict.

Curtea de Apel Suceava, prin

sentința nr. 1 pronunțată în data de 11 februarie 2010, pronunțând regulatorul

de competență, a stabilit competența soluționării cauzei, în favoarea

Judecătoriei Suceava.

În pronunțarea acestei sentințe

instanța a reținut, în esență, că obiectul principal al acțiunii care determină

stabilirea instanței competente este constatarea nulității absolute a actelor

constitutive ale A.M.P.A.S. Suceava, că în ceea ce privește acest capăt de

cerere, competența se stabilește în raport de prevederile art. 15 C. proc. civ.,

conform cărora „cererile în materie de societate, până la sfârșitul lichidării

de fapt, sunt de competența instanței locului unde societatea își are sediul

principal”.

A mai reținut instanța și că

potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 77/1994 invocată de reclamant ca

temei al acțiunii, constituirea asociației este supusă autorizării de către

instanța judecătorească în a cărei rază teritorială își are sediul societatea

comercială care se privatizează.

Cum A.M.P.A.S. Suceava își are

sediul în Județul Suceava fiind autorizată prin încheierea Judecătoriei

Suceava, pronunțată la data de 2 septembrie 1994 în dosarul nr. 10894/1994, în

temeiul dispozițiilor art. 15, 17, 158 și 159 pct. 2 C. proc. civ., Curtea a

stabilit competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Suceava.

Împotriva acestui regulator de

competență a declarat recurs reclamantul Ș.S., acesta fiind înregistrat sub nr.

1305454/33/2008 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, care prin încheierea din 11 iunie 2010 a

trimis cauza spre soluționare secției comerciale, constatând că față de natura

comercială a cauzei, a fost eronat învestită.

Recurentul își subsumează criticile

motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și

vizează în esență stabilirea eronată a instanței competente față de obiectul

principal al acțiunii, nulitatea absolută a unor contracte comerciale raportat

la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a), art. 5, 8, 9 și 10 pct. 4, 12 C. proc.

civ.

Recurentul - reclamant solicită

admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate și

trimiterea cauzei pentru judecarea fondului instanței competente material și

teritorial, inițial sesizată, Tribunalul București, secția comercială.

Înalta Curte, examinând sentința

recurată sub aspectul criticilor formulate, constată că recursul este nefondat

pentru motivele ce se vor arăta.

Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului

București, la data de 4 aprilie 2008, reclamantul a solicitat în principal, ca

prin capăt de cerere constatarea nulității absolută a actelor constitutive ale

A.M. Capetele secundare ale cererii aveau ca obiect constatarea nulității

absolute a unor contracte comerciale, a unor acte adiționale și a unor procese

verbale.

Așa fiind, instanța care a pronunțat

regulatorul de competență în mod firesc a făcut aplicarea dispozițiilor art. 15

C. proc. civ., în raport de capătul de cerere principal.

Aserțiunea recurentului potrivit

căreia capătul principal de cerere viza constatarea nulității absolute a

contractelor comerciale este de natură a contrazice evidența care rezultă din

examinarea acțiunii.

De remarcat este faptul că

reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 77/1994 privind

asociațiile salariaților și membrilor conducerii societăților comerciale care

se privatizează care la momentul introducerii acțiunii, 4 aprilie 2008, nu mai

era în vigoare, ea fiind abrogată prin O.U.G. nr. 88/1997 la data de 29

decembrie 1997.

În considerarea celor ce preced,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul S.S. împotriva sentinței nr. 1 din 11 februarie 2010 a

Curții de Apel Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 28 septembrie 2010.