ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4512/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 403 din 20

mai 2003, Tribunalul Iași i-a condamnat pe inculpații:

-

T.P., P.F., T.N., M.C. fiecare la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C.

pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (și art. 37 lit. b) C. pen., pentru

inculpatul T.N.) și art. 75 și art. 64 C. pen.

A

fost menținută starea de arest a inculpaților și dedusă prevenția de la 15

decembrie 2001 la 14 februarie 2002 și de la 5 martie 2002 la zi, pentru

inculpații P.F. și T.P. și de la 19 decembrie 2001 pentru inculpații T.N. și

M.C.

Au fost confiscate, conform art. 118

lit. b) C. pen., bâte, furci, cuțit și topor de la inculpați, aceștia fiind și

obligați la despăgubiri către părțile civile S.P. și R. în sumă de 7.300.000

lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase.

Inculpații au mai fost obligați,

fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care sunt incluse și

onorariile pentru apărătorii din oficiu, avansate din fondul Ministerului

Justiției.

În fapt s-a reținut, că, în seara de

12 decembrie 2001, cei patru inculpați, după ce au consumat băuturi alcoolice,

au hotărât să sustragă păsări din locuința părților vătămate S.P. și S.R.,

situată în comuna Rediu, județul Iași. Imobilul era cunoscut de inculpatul

M.C., unchiul inculpaților frați T.P. și T.N., întrucât anterior a lucrat în

apropierea acestuia.

În acest scop, inculpații s-au

înarmat cu bâte, furci și topor, unele obiecte luându-le de la o cabană din

apropierea locului faptei, și având asupra lor și saci din rafie, s-au deplasat

la locuința părților vătămate, fiind însoțiți și de câinele fraților inculpați

T.

Inculpații au fost observați de

către partea vătămată S.R., încă din momentul în care se aflau la cabana din

apropiere, anunțându-și soțul.

În timp ce se pregăteau să

reacționeze, părțile vătămate au fost surprinse de pătrunderea inculpaților

prin escaladarea gardului, în curte și de organizarea acestora.

Astfel, la una dintre ușile

imobilului a fost postat câinele inculpaților T., iar la cealaltă s-a postat

inculpatul M.C. care, prin amenințări cu moartea adresate părților vătămate și

prin aruncarea unui bulgăre de zăpadă în ușă, le-a indus acestora temerea și

le-a obligat să rămână în locuință.

Ceilalți inculpați au forțat

sistemul de închidere al cotețului, sustrăgând 9 găini, 10 curci și din cuști,

20 iepuri, iar apoi, forțând lacătul de la podul casei, au sustras un sac și

două legături cu fasole boabe.

Cu bunurile astfel sustrase, s-au

retras spre casă, împărțindu-le.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel toți inculpații, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

sub aspectele greșitei încadrări juridice a faptei care a fost comisă fără

amenințări, realizând conținutul infracțiunii de furt și pentru greșita

individualizare a pedepsei, care este severă în raport cu modalitatea de

comitere și datele lor personale.

Prin decizia penală nr. 320 din 19

august 2003, Curtea de Apel Iași, a admis apelurile declarate de inculpați

numai pentru motivul de nelegalitate luat în considerare din oficiu, și anume

greșita confiscare „în solidar” de la inculpați a unor bâte, furci, cuțit,

topor.

Desființând sentința penală apelată,

instanța de control judiciare a înlăturat dispoziția de confiscare luată și în

baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpatul T.P. un sac din

rafie și un clește de cuie.

A menținut celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate.

Celelalte obiecte folosite de

inculpați cu ocazia comiterii infracțiunii au fost luate de aceștia de la

cabana din apropierea locului faptei, nefiind realizată astfel, cerința măsurii

de siguranță prevăzută de art. 118 lit. b) C. pen., respectiv ca bunurile care

au servit la săvârșirea infracțiunii să fie ale infractorului.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpații T.P., P.F. și M.C., aceștia criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, ca și în precedenta cale de atac, sub

aspectul greșitei încadrări juridice în infracțiunea de tâlhărie, fapta fiind

furt calificat și al individualizării pedepsei, care este severă.

Verificând hotărârea atacată pe baza

materialului de la dosar, Curtea constată că motivele de recurs privesc

cazurile de casare arătate de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C.

proc. pen., însă nu sunt fondate.

Situația de fapt, așa cum a fost

reținută de instanțe, rezultă din probele administrate prin mijloacele

prevăzute de lege în cursul procesului penal.

Inculpații au recunoscut constant,

în cursul urmăririi penale și în fața instanței că, după ce au hotărât să

comită fapta, au plecat spre locuința părților vătămate, însoțiți de câinele

inculpaților T., iar inculpatul M.C., având asupra sa un băț.

Acest din urmă inculpat a rămas la

gard în timp ce, ceilalți trei comiteau actele de sustragere Declarațiile

inculpaților sub aspectul împărțirii sarcinilor la locul faptei corespund

realității și se coroborează cu cele ale părților vătămate S.P. și S.R., soții

identificându-l din acea noapte pe inculpatul M.C., sub porecla de „B.”, ca

fiind cel care, rămas în dreptul ușii, îi amenința cu moartea dacă vor ieși din

casă.

Cum părțile vătămate și-au menținut

constant relatările cu privire la împrejurările în care, sub amenințare, au

rămas în locuință în timp ce inculpații cărau păsările, iepurii și fasolea din

curte, justificat instanțele prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă, au

înlăturat acele susțineri ale făptuitorilor referitoare la nefolosirea unor

mijloace de constrângere la săvârșirea furtului.

Încadrarea juridică dată faptei

fiind astfel corectă, motivul de casare invocat de inculpați sub acest aspect

este nefondat.

Nici critica privind greșita

individualizare a pedepselor nu este întemeiată.

Osebit de gradul ridicat de pericol

social al infracțiunii, prin modul în care au conceput și realizat fapta,

aceasta prezintă și un ridicat grad de pericol social concret. Inculpații au

cunoscut și au luat în calcul posibilitatea redusă a părților vătămate de a-și

apăra proprietatea, dovadă fiind neluarea vreunei măsuri de precauție, ci,

dimpotrivă, mizând pe intimidarea prin amenințări verbale și prezența câinelui,

au realizat că săvârșesc furtul sub privirile proprietarilor.

Din datele de caracterizare a

inculpaților, rezultă că, toți sunt fără ocupație și de asemenea, toți au mai

fost condamnați, fiind întrunite însă condițiile recidivei numai în cazul

inculpatului T.N.

Față de cele ce preced, se constată

că, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și scopul prevăzut de

art. 52 C. pen., pedepsele au fost corect individualizate, fiind necesare

prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Neconstatând nici din examinarea din

oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. pen., existența vreunui caz

de casare a hotărârii atacate, recursurile inculpaților T.P., P.F. și M.C.

urmează să fie respinse, ca nefondate.

Din pedepsele aplicate urmează să

fie dedus timpul arestării preventive de la 15 decembrie 2001 la 14 februarie

2002 și de la 17 iunie 2002 la 15 octombrie 2003 pentru inculpații T.P. și P.F.

și de la 19 decembrie 2001 la 15 octombrie 2003, pentru inculpatul M.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații T.P., P.F. și M.C. împotriva deciziei penale nr. 320

din 19 august 2003 a Curții de Apel Iași.

Deduce

din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 15

decembrie 2001 la 14 februarie 2002 și de la 17 iunie 2002 la 15 octombrie

2003, pentru inculpații T.P. și P.F. și de la 19 decembrie 2001 la 15 octombrie

2003 pentru inculpatul M.C.

Obligă pe recurenți să plătească

statului sumele de câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de

câte 400.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi

15 octombrie 2003.