ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4512/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 403 din 20 mai 2003, Tribunalul Iași i-a condamnat pe inculpații: - T.P., P.F., T.N., M.C. fiecare la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (și art. 37 lit. b) C. pen., pentru inculpatul T.N.) și art. 75 și art. 64 C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpaților și dedusă prevenția de la 15 decembrie 2001 la 14 februarie 2002 și de la 5 martie 2002 la zi, pentru inculpații P.F. și T.P. și de la 19 decembrie 2001 pentru inculpații T.N. și M.C. Au fost confiscate, conform art. 118 lit. b) C. pen., bâte, furci, cuțit și topor de la inculpați, aceștia fiind și obligați la despăgubiri către părțile civile S.P.

și R. în sumă de 7.300.000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase. Inculpații au mai fost obligați, fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care sunt incluse și onorariile pentru apărătorii din oficiu, avansate din fondul Ministerului Justiției. În fapt s-a reținut, că, în seara de 12 decembrie 2001, cei patru inculpați, după ce au consumat băuturi alcoolice, au hotărât să sustragă păsări din locuința părților vătămate S.P. și S.R., situată în comuna Rediu, județul Iași. Imobilul era cunoscut de inculpatul M.C., unchiul inculpaților frați T.P. și T.N., întrucât anterior a lucrat în apropierea acestuia.

În acest scop, inculpații s-au înarmat cu bâte, furci și topor, unele obiecte luându-le de la o cabană din apropierea locului faptei, și având asupra lor și saci din rafie, s-au deplasat la locuința părților vătămate, fiind însoțiți și de câinele fraților inculpați T. Inculpații au fost observați de către partea vătămată S.R., încă din momentul în care se aflau la cabana din apropiere, anunțându-și soțul. În timp ce se pregăteau să reacționeze, părțile vătămate au fost surprinse de pătrunderea inculpaților prin escaladarea gardului, în curte și de organizarea acestora. Astfel, la una dintre ușile imobilului a fost postat câinele inculpaților T., iar la cealaltă s-a postat inculpatul M.C. care, prin amenințări cu moartea adresate părților vătămate și prin aruncarea unui bulgăre de zăpadă în ușă, le-a indus acestora temerea și le-a obligat să rămână în locuință.

Ceilalți inculpați au forțat sistemul de închidere al cotețului, sustrăgând 9 găini, 10 curci și din cuști, 20 iepuri, iar apoi, forțând lacătul de la podul casei, au sustras un sac și două legături cu fasole boabe. Cu bunurile astfel sustrase, s-au retras spre casă, împărțindu-le. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel toți inculpații, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectele greșitei încadrări juridice a faptei care a fost comisă fără amenințări, realizând conținutul infracțiunii de furt și pentru greșita individualizare a pedepsei, care este severă în raport cu modalitatea de comitere și datele lor personale. Prin decizia penală nr. 320 din 19 august 2003, Curtea de Apel Iași, a admis apelurile declarate de inculpați numai pentru motivul de nelegalitate luat în considerare din oficiu, și anume greșita confiscare „în solidar” de la inculpați a unor bâte, furci, cuțit, topor.

Desființând sentința penală apelată, instanța de control judiciare a înlăturat dispoziția de confiscare luată și în baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpatul T.P. un sac din rafie și un clește de cuie. A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Celelalte obiecte folosite de inculpați cu ocazia comiterii infracțiunii au fost luate de aceștia de la cabana din apropierea locului faptei, nefiind realizată astfel, cerința măsurii de siguranță prevăzută de art. 118 lit. b) C. pen., respectiv ca bunurile care au servit la săvârșirea infracțiunii să fie ale infractorului. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpații T.P., P.F. și M.C., aceștia criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, ca și în precedenta cale de atac, sub aspectul greșitei încadrări juridice în infracțiunea de tâlhărie, fapta fiind furt calificat și al individualizării pedepsei, care este severă.

Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că motivele de recurs privesc cazurile de casare arătate de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., însă nu sunt fondate. Situația de fapt, așa cum a fost reținută de instanțe, rezultă din probele administrate prin mijloacele prevăzute de lege în cursul procesului penal. Inculpații au recunoscut constant, în cursul urmăririi penale și în fața instanței că, după ce au hotărât să comită fapta, au plecat spre locuința părților vătămate, însoțiți de câinele inculpaților T., iar inculpatul M.C., având asupra sa un băț. Acest din urmă inculpat a rămas la gard în timp ce, ceilalți trei comiteau actele de sustragere Declarațiile inculpaților sub aspectul împărțirii sarcinilor la locul faptei corespund realității și se coroborează cu cele ale părților vătămate S.P.

și S.R., soții identificându-l din acea noapte pe inculpatul M.C., sub porecla de „B.”, ca fiind cel care, rămas în dreptul ușii, îi amenința cu moartea dacă vor ieși din casă. Cum părțile vătămate și-au menținut constant relatările cu privire la împrejurările în care, sub amenințare, au rămas în locuință în timp ce inculpații cărau păsările, iepurii și fasolea din curte, justificat instanțele prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă, au înlăturat acele susțineri ale făptuitorilor referitoare la nefolosirea unor mijloace de constrângere la săvârșirea furtului. Încadrarea juridică dată faptei fiind astfel corectă, motivul de casare invocat de inculpați sub acest aspect este nefondat. Nici critica privind greșita individualizare a pedepselor nu este întemeiată.

Osebit de gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, prin modul în care au conceput și realizat fapta, aceasta prezintă și un ridicat grad de pericol social concret. Inculpații au cunoscut și au luat în calcul posibilitatea redusă a părților vătămate de a-și apăra proprietatea, dovadă fiind neluarea vreunei măsuri de precauție, ci, dimpotrivă, mizând pe intimidarea prin amenințări verbale și prezența câinelui, au realizat că săvârșesc furtul sub privirile proprietarilor. Din datele de caracterizare a inculpaților, rezultă că, toți sunt fără ocupație și de asemenea, toți au mai fost condamnați, fiind întrunite însă condițiile recidivei numai în cazul inculpatului T.N. Față de cele ce preced, se constată că, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

și scopul prevăzut de art. 52 C. pen., pedepsele au fost corect individualizate, fiind necesare prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Neconstatând nici din examinarea din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. pen., existența vreunui caz de casare a hotărârii atacate, recursurile inculpaților T.P., P.F. și M.C. urmează să fie respinse, ca nefondate. Din pedepsele aplicate urmează să fie dedus timpul arestării preventive de la 15 decembrie 2001 la 14 februarie 2002 și de la 17 iunie 2002 la 15 octombrie 2003 pentru inculpații T.P. și P.F. și de la 19 decembrie 2001 la 15 octombrie 2003, pentru inculpatul M.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.P., P.F. și M.C. împotriva deciziei penale nr. 320 din 19 august 2003 a Curții de Apel Iași. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 15 decembrie 2001 la 14 februarie 2002 și de la 17 iunie 2002 la 15 octombrie 2003, pentru inculpații T.P. și P.F. și de la 19 decembrie 2001 la 15 octombrie 2003 pentru inculpatul M.C. Obligă pe recurenți să plătească statului sumele de câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi 15 octombrie 2003.