ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4462/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Bihor, prin sentința penală nr. 102 din 7 aprilie 2003, a condamnat în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și a art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 211 alin. (2) lit. b) și a art. 211 alin. (3) lit. a) și c), la câte 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen., pe inculpații: V.R.; V.D.V. și C.M.F. Tribunalul a menținut starea de arest a inculpaților și a dedus din pedepsele aplicate timpul reținerii și al arestării preventive de la 18 decembrie 2002 la zi, pentru fiecare dintre cei trei inculpați. În temeiul art. 14 C. proc.

pen., coroborat cu art. 998 C. civ., inculpații au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 1.500.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile și 4.500.000 lei, daune morale, către partea civilă V.Șt. Inculpații au fost obligați, totodată, fiecare la plata a câte 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat și la câte 450.000 lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu. Hotărând astfel, instanța a reținut, în fapt, că, în seara de 13 decembrie 2002, inculpații s-au deplasat în comuna Abram, județul Bihor, la inițiativa inculpatului V.R., care lucrase în zonă și știa că este o casă izolată, unde stau doi bătrâni surzi și de unde puteau sustrage diferite bunuri. După ce au consumat împreună ½ litru de țuică și cum se înnoptase, inculpații s-au dus la locul indicat de inculpatul V.R., au sărit cu toții gardul în curte, iar inculpații V.D.V.

și C.M.F. au desfăcut geamul de la grajd și au intrat în interior având asupra lor un sac, iar V.R. a rămas de pază în curte. Inculpații au pus în sac nouă găini și o bibilică, cărora le-a răsucit capul pentru a nu face gălăgie, după care inculpatul C.M.F. a ieșit din grajd, intrând în locul său V.R. La un moment dat s-a aprins lumina în casa bătrânilor, situație în care C.M.F., care era de pază, a strigat la ceilalți doi să iasă din grajd, iar la scurt timp a apărut în curte partea vătămată V.Șt., cu o lanternă în mână. Inculpații V. au ieșit din grajd cu niște furci cu care l-au lovit pe V.Șt., iar după ce acesta a căzut la pământ, inculpații au sărit gardul în stradă și s-au îndepărtat în fugă, de locuință.

În afară de găini, pe care le-au împărțit între ei, inculpații au mai luat și cele două furci și o pereche de zăbale pentru cai, pe care le-au vândut. Potrivit concluziilor Certificatului medico-legal nr. 3827/Ja/1468 din 17 decembrie 2002, întocmit de Serviciul județean de medicină legală Bihor, V.Șt. a prezentat leziuni traumatice ce pot data din 13 decembrie 2002 și care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și comprimare cu mâna și necesită îngrijiri medicale timp de 7 zile. Faptele au fost constatate în baza declarațiilor părții vătămate, a depozițiilor martorilor, coroborate cu recunoașterea săvârșirii lor de către inculpații V.R. și V.D.V. atât la organele de urmărire penală, cât și în instanță, precum și cu recunoașterea în parte, de către inculpatul C.M.F., care a susținut că el nu a participat la lovirea părții vătămate, ci numai la sustragerea găinilor, deci numai la furt.

Împotriva sentinței au declarat apel, în termen legal, inculpații prin care au considerat-o netemeinică, și anume: C.M.F., deoarece el a săvârșit infracțiunea de furt, în care sens, a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii și schimbarea încadrării juridice a faptei, cu reducerea corespunzătoare a pedepsei, iar V.R. a considerat pedeapsa aplicată prea aspră, solicitând reducerea ei. În ceea ce-l privea pe inculpatul V.D.V., urma să se dispună încetarea procesului penal, ca urmare a decesului acestuia. Secția penală a Curții de Apel Oradea, prin decizia nr. 137 din 12 iunie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaților C.M.F. și V.R., apreciind că vinovăția acestora este pe deplin dovedită; infracțiunea de tâlhărie a fost comisă de către cei trei inculpați în baza unei înțelegeri prealabile referitoare la modul de sustragere a găinilor din locuința părții vătămate.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul declarat de inculpatul V.D.V. și a desființat sentința, în sensul că, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva sa. În termen legal, cu reiterarea acelorași motive care au făcut și obiectul cererilor de apel, inculpații C.M.F. și V.R. au declarat recurs. Examinând decizia atacată în raport de cazurile de recurs prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursurile nefondate, urmând a fi respinse.

1. În acest sens, din coroborarea probatoriului dispus și administrat în cauză (declarațiile părții vătămate; procesul-verbal de constatare la fața locului și planșele fotografice; certificatul medico-legal, procesul-verbal de percheziție domiciliară; procesul-verbal de reconstituire, declarațiile inculpaților din dosarul instanței; depozițiile martorilor: T.A.; C.N., rezultă fără nici un dubiu că inculpații au săvârșit împreună infracțiunea de tâlhărie. Astfel, deși fiecare a desfășurat acte materiale distincte de ale celuilalt, respectiv, în timp ce V.R. și V.D.V. îl agresau pe V.Șt., C.M.F. a fugit cu sacul în care erau găinile furate de el, toți au cooperat în mod nemijlocit la comiterea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 211 alin. (2) lit. b) și art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., prin acțiuni care s-au completat reciproc.

2. Nefondat se dovedește și cazul de recurs referitor la greșita individualizare a pedepselor aplicate, întrucât instanțele au luat în considerare în mod judicios criteriile generale cuprinse în art. 72 C. pen., precum și datele personale ale inculpaților, care, deși tineri, nu desfășoară activități licite și utile pentru a-și asigura întreținerea, recurgând în realizarea acestui scop la fapte infracționale pe care și le pregătesc din timp, în care sens se și organizează în bande. Așa fiind, faptele și împrejurările săvârșirii lor, precum și vinovăția inculpaților pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, rezultă din probele complet analizate și just apreciate de către instanțe care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situației reale, iar în stabilirea și menținerea pedepselor au evaluat corect cerințele cuprinse în dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen.

În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând neîndeplinite cerințele cazurilor de recurs invocate, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile inculpaților C.M.F. și V.R., va deduce din pedepsele aplicate timpul reținerii și al arestării pentru fiecare dintre ei de la 18 decembrie 2002, la 14 octombrie 2003 și îi va obliga pe recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.M.F. și V.R. împotriva deciziei penale nr. 137/ A din 12 iunie 2003 a Curții de Apel Oradea. Deduce din pedepsele aplicate, timpul reținerii și al arestării preventive de la 18 decembrie 2002, la 14 octombrie 2003, pentru ambii inculpați. Obligă pe recurenți la plata sumei de 1.400.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2003.