ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6247/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6247/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 178/P/2005, Tribunalul Bihor a condamnat pe inculpații V.G.P. și C.O., la câte 3 ani și 8 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) și art. 109 C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpaților și s-a computat din pedepse durata prevenției de la 27 decembrie 2004 la zi. Inculpații au fost obligați în solidar și fiecare în solidar cu părțile responsabile civilmente V.P., D.F. și C.O. și C.E. la 300.000 lei despăgubiri către partea civilă B.C. Fiecare inculpat a fost obligat în solidar cu părțile responsabile civilmente la câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă și la câte 3.000.000 lei către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, din după-amiaza de 26 decembrie 2004, cei doi inculpați au consumat băuturi alcoolice într-un bar din cartierul Velența, municipiul Oradea, până a doua zi dimineață când, în jurul orei 6,00, au acostat pe partea vătămată B.C. pe care l-au invitat în bar, unde i-au furat dintr-o plasă ulei și zahăr, iar după aceea l-au urmărit în stradă l-au doborât la pământ și i-au furat 300.000 lei. Inculpații au fost prinși și reținuți imediat după comiterea faptelor. Inculpatul V.G.P. a avut o atitudine sinceră iar C.V. a susținut că doar primul a agresat partea vătămată. S-a stabilit că urmare agresiunii, parte vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 3 zile îngrijiri medicale.
Prin decizia penală nr. 154/A/200, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondate, apelurile inculpaților care au cerut reducerea pedepsei. Împotriva deciziei au declarat recursuri inculpații care critică hotărârile pronunțate pentru modul de individualizare a pedepselor pe care le consideră prea severe și cer reducerea și suspendarea condiționată a acesteia. Recursurile nu sunt fondate. Inculpații au comis o infracțiune pentru care legea specială prevede o pedeapsă mai mare de 15 ani închisoare astfel că potrivit art. 81 alin. (3) în cauză nu este îndeplinită o condiție esențială pentru aplicarea suspendării condiționate a pedepsei. În cauză, inculpaților li s-a aplicat câte o pedeapsă aproape egală cu limita minimă prevăzută de lege care în cazul lor era de 3 ani și 6 luni.
În lipsa unor împrejurări de natură să atenueze răspunderea penală a inculpaților, coborârea pedepsei sub această limită ar fi nelegală. Așa fiind, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile inculpaților, va computa prevenția din durata pedepselor și-i va obliga pe recurenți la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.O. și V.G.P. împotriva deciziei penale nr. 154/ A din 6 septembrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive de la 27 decembrie 2004, la 4 noiembrie 2005 pentru ambii inculpați. Obligă pe recurentul inculpat C.O. la plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă pe recurentul inculpat V.G.P. la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.